Acum ceva vreme citisem că Domino’s Pizza, care cred că e cel mai mare lanţ de pizza cu livrare din lume, vine şi în Bucureşti cu o strategie destul de agresivă de cucerire a pieţei. După care nu am mai aflat nimic o vreme, până când, total întâmplător trecând prin Pipera, am dat de ei. Ieri am luat şi pizza.

Eu am fost la locaţia din Pipera, care de fapt este între Barbu Văcărescu şi noua pasarelă făcută spre Pipera, spre Porsche, undeva vizavi de Poliţie. Fac livrări şi au şi magazin în care poţi să intri şi să comanzi ce vrei, ridicând tu produsele. Am înţeles că ar fi acelaşi lucru şi pe B-dul Ferdinand undeva.

Am luat 3 pizza (da, trei, stfu, nu sunt gras, doar am oase mari!), că era ofertă. O pizza mare (37,5 centimetri, deci virgulă 5, nu fix 37 nici fix 38) costă 39 de lei, dar până la sfârşitul anului se dă cu 30 de lei, un preţ bun. Chiar şi Extravaganza, pizza lor amiral, care e 44 de lei în mod normal, costa tot 30. Au şi pizza mai mică, dar nu mai ţin minte preţul, livrează şi sucuri, apă, desert şi altele. Poţi să-ţi faci şi propria pizza cu ce ingrediente vrei, dar costă mai mult decât cele propuse.

Pizza de mai jos este Chicken Bacon, cu pui, bacon, ceapă, ardei şi roşii, dar am cerut porumb în loc de ceapă şi mi-au înlocuit. S-a dovedit a fi cam grea, baconul e din acela afumat şi greu la stomac şi porumbul trecut prin cuptor n-a ajutat prea mult. Blatul e mediocru, nu foarte pufos şi cred că trebuia să apelez la o opţiune de alt blat făcut după o reţetă specială, pentru 2 lei în plus.

De restaurantul mexican Don Taco auzisem de câţiva ani şi, dacă ştiam că se mănâncă atât de bine, m-aş fi dus de atunci. Ovi (cititorul, nu Nokia :) mi-a deschis ochii într-un comentariu lăsat la postul meu despre restaurante bune din fiecare oraş, aşa că sâmbătă seara acolo am fost.

Eu am rămas cu sechele (din acelea bune) de acum 2 ani, când în Bruxelles am mâncat excelent la un restaurant mexican din satul european. De atunci sunt în căutarea burrito-ului perfect şi, chiar dacă cel de la Don Taco nu e făcut după aceeaşi reţetă ca şi cel din Belgia, a fost excelent. Dar până la el am luat aperitive.

Am început cu Chiles Rellenos, adică un ardei copt în pesmet, de arată ca un şniţel, dar umplut cu cremă de brânză şi cartofi, servit alături de nişte fasole roşie, salată şi sos salsa (adică sos sos, ştiu). Foarte bun, dar păcat că vine un singur ardei la porție. A fost 12 lei şi doar un pic, urma-urmei, picant.

Am băgat şi o supă de, atenţie, avocado cu tequila. Cu ce? Da, avocado şi tequila. Nu vă speriaţi însă, nu se simte nici prea mult gust de avocado şi nici tequila nu are în ea (sau altceva alcoolic), dar are un gust foarte bun şi mai ales inedit. Se serveşte rece, ca un gazpacho, şi e un pic mai groasă decât o supă normală sau poate ar trebui să zic mai consistentă, iar pe lângă farfurie am avut nachos, pe care le-am pus în supă, fiind foarte bune în loc de crutoane atunci când s-au făcut un pic mai moi. Prin ea am găsit şi bucăţi de avocado, dar semănau mai mult cu portocalele. Gustul e un pic subiectiv, dar eu vă recomand să o încercaţi. 10 lei.

Am luat, bineînţeles, Burrito, că pentru el am fost acolo. Burrito e un taco de grâu (un fel de lipie) umplut, la Don Taco, cu fâşii de pui, ardei verde şi roşu şi caşcaval care se întinde când e trecut prin cuptor. Peste acest burrito se pune smântâna şi a fost servit tot alături de fasole roşie. E foarte bun. Gust complex fără a fi greu la stomac, dar un pic cam mic pentru foamea mea şi servit fără o garnitură reală. Mergea un orez şi cu un sos picant lângă el. 19 lei.

Astfel, dacă vreţi să mâncaţi mai mult, mergeţi pe clasicul Chili con carne. E servit tot într-un taco pe post de farfurie şi e făcut din carne tocată de vită laolaltă cu ardei gras verde şi roşu, fasole roşie, porumb, cu câţiva nachos pe margine, în sos de smântână şi caşcaval, totul băgat prin cuptor. Tot 19 lei.

Toate au fost foarte bune şi cu siguranţă voi mai reveni acolo pentru specialităţile mexicane. Adăugaţi la asta o servire foarte bună, un loc liniştit, muzică mexicană (mai de telenovele, nu mariachi) şi preţuri ok. Berea Ciuc era la 5 lei sticla, Ursus la 6 sau 7, aveau şi mexicană, dar aia e mai mică şi scumpă, iar la sfârşit am băut şi un cappuccino bun.

Îi găsiţi pe strada Dr. Felix, acolo unde aceasta intersectează bdul Ion Mihalache, la 2 paşi de Piaţa Victoriei. Au și site cu meniul și prețurile. Singurul lucru nasol este organizarea meniului, care începe cu specialități românești, de parcă te-ai duce acolo pentru tocană și ciorbă de burtă, iar la final, când crezi că se termină, încep și cele mexicane.

Plănuiam de ceva vreme să ajung pe la restaurantul indian Agra Palace, ca să pot compara ce-am mâncat la Karishma cu aceeaşi reţetă preparată în altă parte. Duminică acesta, între 13 şi 19 a fost un program numit Sunday Brunch, unde pentru 50 de lei de persoană puteai mânca din vreo 10-12 feluri diferite de preparate indiene, cât doreai, şi aveai inclusă şi o băutură din partea casei.

Mie mi se pare soluţia perfectă. Nu am experimentat atât de bine bucătăria indiană încât să ştiu că cel mai mult îmi place un anumit preparat, ci vreau să mănânc din toate. A fost ocazia cea mai bună pentru a încerca de toate, iar mâncarea a fost bună. Mi-au plăcut aperitivele (toate), iar din felurile principale am fost observat punându-mi în mod repetat pui făcut la cuptor de lut, marinat în ghimbir, usturoi, iaurt şi condimente, împreună cu orez basmati peste care puneam sos picant de la o mâncare de miel. Mai era şi nişte linte galbenă cu usturoi şi ceapă de mă lingeam pe bot de plăcere.

Ei bine, credeam că duminică a fost vreo ocazie specială, dar se pare că cei de la Agra Palace vor să repete în fiecare duminică această ofertă specială de bufet suedez indian. Vă spuneam că prima băutura e inclusă în cei 50 de lei, iar următoarele le plăteşti. Nu ştiu cât costă băutura, pentru că n-am văzut nici meniu şi nici bonul de la masă, dar în trei persoane, consumând şi două beri fără alcool, un cappuccino, trei pepsi şi o apă am dat 182 de lei, din care 150 ar fi doar mâncarea pentru noi trei.

Servirea a fost foarte bună (cu băutură, că mâncarea e la bufet suedez), ospătarii politicoşi şi discreţi, a venit bucătarul să ne întrebe cum ne simţit, mâncarea era mereu caldă şi reîmprospătata, muzica ok.

Mi se pare chiar foarte bine pentru un all you can eat la un restaurant cu mâncare bună şi mai ales cu meniu din care vrei să guşti din toate. Urmăriţi site-ul oficial pentru duminicile următoare. Singurul dezavantaj este că restaurantul e în Pipera, după blocul Impact, imediat după BRD și Bancpost pe stânga, dar parcare e suficientă prin zonă.

Iată mai jos meniul, copiat de pe site, iar apoi fotografiile cu mâncarea:

Dragi cititori şi bloggeri, vă provoc să construim o listă utilă pentru binele nostru al tuturor! Una de restaurante bune din fiecare oraş mare şi mic al acestei minunate țări. Eu mă gândesc că poate într-o zi merg în delegaţie în Sibiu sau în Craiova şi nu ştiu unde să mănânc. Mă risc la o shaorma care îmi iese în cale, când poate după colţ era un restaurant decent la preţuri, cu mâncare gustoasă şi porţii mari? Ar fi păcat să pierd ocazia.

Încep eu cu un exemplu din Braşov. În primăvara am mâncat foarte bine la restaurantul Romantik, de pe strada Pictor Luchian, dacă mai ţin minte corect. A fost exact reţeta ideală, un restaurant cu mâncăruri româneşti foarte bine făcute, porţii mari, de toate în meniu şi ok la preţuri. Îl pun eu direct în listă.

Contribuiţi voi şi pentru alte oraşe, menţionând restaurantul preferat şi eventual un link, dacă ați scris despre ei, iar eu actualizez acest post şi poate îl pun în meniul de sus. Ideea mi-a venit după ce recent mi-a recomandat cineva restaurantul Da Vinci, dacă trec prin Ploieşti. Am mai auzit şi pe lângă Sibiu de nişte locuri super-marfă de mâncat, atât spre Făgăraş cât şi spre Cluj. Care sunt alea fraţilor?

Atenţie însă: nu caut restaurante de ghid Michelin, nu fiţe, ci mâncare bună, loc curat, liniște şi servire ok. De exemplu pentru Bucureşti eu voi recomanda Hard Rock Cafe, Dominium şi Karishma ca locuri mişto de mers, chiar dacă şi preţurile sunt pe măsură capitalei. Aş vrea şi unul bun pentru paste (Trattoria Il Calcio?) şi ceva pentru un meniu normal de ciorbă plus felul doi. În acelaşi timp, în Poiana Braşov nu voi recomanda niciodată Coliba Haiducilor, oricând de celebră ar fi, pentru că am fost de două ori şi de tot atâtea ori nu mi-a plăcut mâncarea şi n-am simţit că-şi merită teancul de bani dat pe ea.

Alexandria: La Roșu

BUCURESTI: Hard Rock Cafe (american), Dominium (pizza şi mâncare), Karishma (specific indian), Agra Palace (indian), La Cătălin, Don Taco (mexican)

• Popești Leordeni: Restaurant Izvorul Rece (mici cu muștar, situat pe sos. Olteniței)

Braşov: Romantik, Ceasul Rău

Buzău: Moonlight, Festin Pizza, Casa veche, Pizza Marina

• Popasul de la Ciuta (în Comuna Măgura cum mergi spre Nehoiu/Brașov)

Bârlad: Galmondo

Cluj: Marty, Casa Piratilor, Bolero, Via, Wok ‘n Roll (asiatice), Indigo (indian), Matei Corvin (selecție vastă din bucătăria românească și internațională), Irish Music Pub, Casa Ardeleană, Restaurantul pensiunii RAO

Constanța: La Scoica, Trattoria Verdi, Integra, La Proțap

Craiova: Le Baron, Periniţa

Deva: Trio, Viena

Galați: AllTime, Cajou

Hunedoara: Rustic

Iași: Oscar, Buena Vista, Pizzeria Alila, Casa Vanatorului ( In Copou, Parcul Expozitiei), Warda (shaorma)

Miercurea Ciuc: Hotel Hunguest Hunyo

Ploiești: Da Vinci (italienesc și românesc)

Pitești: Mansion, L’Angoletto

Piatra Neamț: Restaurant Union (în centru, vis a vis de BCR, pe bulevardul Traian)

Oradea:

Sibiu: Weinkeller, La Dobrun, Crama Sibiana (intrare atat din Piata Mare cat si din Piata Mica), Hermania (str. Filarmonicii)

Sinaia: Alex’s (specific unguresc, undeva pe coclauri spre telegondolă)

Suceava: Apropo Cafe (salate, sandvisuri, supe, paste), Da Vinci (mediteranean)

Sighișoara: Romantic

Timișoara: Casa Bunicii

Târgu Neamț: Pensiunea La Cetate (situată lângă parcarea spre Cetatea Neamțului)

Tulcea: Pizzeria “La Rosa” (nu e doar pizzerie), Restaurantul Select

Propuneți și voi în comentarii sau pe Twitter la @nwradu

Din întâmplare, plimbându-mă prin oraş, am descoperit magazinul The Room, care vinde whisky şi ţigări de calitate. E pe Calea Victoriei, lângă Green Hours, vizavi de magazinele acelea cu etaj care sunt mai sus de hotelul Radisson.

Mă întreb dacă am speriat-o pe vânzătoare, intrând în magazin seara, înfăşurat în haine şi cu glugă, dar întrebând despre whisky Balvenie de 21 de ani. Aveau! 585 de lei sticlă :( Şi aveau şi de 12, 15 şi 18 ani, de exemplu. Am întrebat de Cardhu, un altul care mi-a plăcut foarte mult, şi mi-a spus că nu mai e în stoc, dar primesc peste o săptămână. Foarte bine aşa. Mi-a plăcut şi o cutie de lemn în care se aflau 5 sticle de Glenfiddich de vechimi diferite, un set foarte mişto pentru cadouri.

Aveau şi trabucuri, dar nu mi-a păsat.

Să nu vă aud urlând “de ce n-ai zis că e NSFW?!?!” pentru că 1) postul e programat să apară la ora 19 şi dacă la această oră încă eşti la muncă, atunci ai tot dreptul să te uiţi la porn şi 2) nu e nsfw. Ce vedeţi în imaginea de mai jos, deşi par a fi nişte dildo-uri medium-size, colorate special în ediţia “el şi ea”, sunt de fapt sticle de suc.

Twist and drink se cheamă şi au fost cumpărate din Profi. Menţionez că nu au fost cumpărate pentru a fi băute (şi nu, nici pentru a fi băgate în diverse locuri), ci doar pentru a le pune pe blog; asta v-o zic aşa, ca să vedeţi cât ţin la voi şi cât de mult încerc să găsesc noi astfel de lucruri minunate în lumea care ne înconjoară.

Cum e sucul, ziceţi? Nu ştiu, mi-e teamă să-l beau. Cel albastru e o combinaţie de mere şi fructe de pădure. Ciudată combinaţia, eu nefiind genul care de obicei să mușc dintr-un măr și să mă găsesc zicându-mi “bă ce-ar merge și niste zmeură acum!”. De obicei sunt deschis la lucruri noi (wink wink fetelor!), dar problema aici ar fi că sucul e incolor! Deci mere + fructe de pădure = incolor! Sau albastru ca sticla şi atunci nu-mi dau seama, dar nici asta n-ar fi bine. Desigur, veţi spune că incolor înseamnă că măcar n-are colorant și deci e de bine. Eu voi răspunde zicând că în acest caz mă duc să beau un Sprite, un suc foarte natural, nu?

Pe cel roz, de zmeură, nici atât nu-mi vine să-l încerc. Suc de zmeură, ce naiba e aia? Câte tone de zmeură să storci pentru suc, chiar şi din acela cu 0,25% suc real? În plus, tocmai am luat acum sticla în mână ca să-i văd culoarea în lumină, m-am uitat la ea și primul gând a fost “bă ce seamănă cu un dildo!” şi am pus-o la loc pe birou, de teamă să nu intre chiar atunci cineva peste mine şi să mă găsească cu ea în mână în miez de noapte. Poţi să explici oricât că e doar suc, nu te va crede nimeni. “Da frate, ştim, e suc natural şi foarte bun la gust, doar de asta ai cumpărat sticla aia cu formă bizară. Hai, lasă-ne, du-te și ‘bea-l’ singur în camera ta“.

Ştiţi ce e mişto să faci cu o sticlă din asta? Să i-o dai unei fete şi să-i spui cu vocea ta cea mai sexy (dacă eşti inginer, e vocea aia cu care explici cum funcţionează un tranzistor sau ce e un pointer), zâmbind şi făcându-i cu ochiul în timp ce-i zici “ţine-o caldă pentru mine, vin imediat“. După care pleci şi o laşi uimită, cu un dildo în mână. Mergi în zig-zag, ca să fii mai greu de nimerit când aruncă după tine.

Ieri m-am nimerit în Piaţa Revoluţiei la un târg de produse tradiţionale româneşti, fiind mai mult atras de mirosul de friptură degajat de grătarele de acolo. Deşi erau nişte oameni care vindeau produse din lemn sau alte obiecte tradiţionale româneşti, mâncarea era pe primul plan. Ce să zic… am văzut cârnaţi, slănină, caltaboşi, muşchi şi brânzeturi cât să-mi ajungă pentru o viaţă întreagă. Într-un loc se făceau mititei şi cârnaţi, în altul se servea viţel la proţap cu murături (ţeapă, a fost tare de mestecam la el ca la gumă). Am mâncat apoi şi o gogoaşă cu brânză şi mărar. Vinul se dădea la 6 lei litrul şi era bunicel, am stat la coadă langă niște turiști străini care doreau să încerce vinul fiert.

Citeam comunicatul prin care Ursus anunţă că închide fabrica de bere din Cluj-Napoca şi păstrează acolo doar o prezenţă simbolică printr-o mini-unitate de îmbuteliat şi o terasă pentru consumatori. Închiderea fabricii actuale şi concedierea unui număr mare de angajaţi se numeşte “redefinirea prezenţei în Cluj-Napoca” în limbaj PR, dar asta nu cred că-i va încălzi pe cei ce-şi pierd locurile de muncă.

Îmi pare rău să aud că le merge mai rău celor de la Ursus, deoarece am zis mereu că aceasta este berea mea preferată dintre cele româneşti. Mai mult, dacă vrei să bei o bere fără alcool, Ursus N/A chiar are gust de bere, spre deosebire de altele. Şi totuşi, citind comunicatul de presa nu pot să nu mă întreb dacă nu au și ei o parte din vină.

În primul rând, Ursus pare a fi în concurenţă cu alte branduri tot de-ale lor, precum Timişoreana, o altă bere premium dacă e să mă iau după logo-ul “lux premium pils”, şi Peroni Nastro Azzurro, Miller şi Pilsner Urquell, ultima fiind probabil între cele mai bune din lume.

În al doilea rând, e criză şi Ursus nu se mai vinde, dar berea economică da. Six-pack-ul de 18 litri, tradiţional în România, e pe val. A cui o fi vina? A mea? A ta? Că eu o văd tot la producătorii de bere care n-au ştiut să-şi educe cumpărătorii şi să oprească creşterea pe piaţă a berii meltenești. Comparaţi reclamele cu tradiţia şi butoaie cărate prin secolul 19 cu reclamele despre berea băută la kilogram în mijlocul înjurăturilor la bodega din sat. Cu care credeţi că se asociază mai repede cumpărătorul mediu?

PS: aveţi idee de ce îmi cere site-ul oficial Ursus vârstă ca să pot intra pe el? E vreo lege în acest sens sau pur şi simplu s-au decis să-şi enerveze fiecare vizitator punându-l să facă vreo 7 clickuri în plus?