nwradu blog

established 2006

Lucrez în zona noului mall Sun Plaza de la Piaţa Sudului, aşa că vineri la ora prânzului am fost acolo în recunoaşterea noului teritoriu, ca să văd cam ce s-ar putea mânca acolo în pauza de masă.

Nu e nimic nou şi din păcate nici nu e ceva prea “sănătos”. Am găsit următoarele:

KFC: deschis şi asaltat de doritorii de pui.
McDonald’s: urma să se facă, momentan era doar afişul ce anunţa asta.
Dristor Kebab (shaorma de la Dristor): 15 lei cea mai ieftină shaorma, ăştia n-au aflat că e criză şi toţi ceilalţi au mai scăzut preţul. Nu lipsea exchange-ul de valută de lângă.
Rustic: singurul loc unde poţi mânca ciorbă, friptură cu garnitură, o mămăligă, etc. E şi în Auchan Titan unul.
Pizza Hut: nu mai are nevoie de prezentare.
Mezzo di Pasta: îţi alegi ce paste, ce sos, etc. Au şi paste cu umplutură în ele, pentru cei amatori. Cred că sunt şi în Băneasa, dar nu se compară cu Quasi Pronti.
Broadster Chicken şi Broadster Fish&Chips: pui ca la KFC şi peşte cu cartofi prăjiţi.
Cinnabon: mmm, prăjituri bune şi scumpe. Sunt două și în Băneasa.
Deutscher Grill: un fel de fast-food cu specific nemţesc, vând cârnaţi de diverse feluri cu garnitură de cartofi, ceapă, etc. E şi în AFI Cotroceni Mall.
Golden Woks Chinese Food: fast-food chinezesc, asemănător cu Chopstix sau Wu-Xing.
B-Back Lebanese: ce nume e şi B-Back pentru un fast-food cu specific libanez? Meniul şi denumirile sunt identice cu cele de la restaurantul libanez Lasafi din Băneasa Mall, doar că aici sunt un pic mai ieftine (11 lei în loc de 15 o salată, 13 lei în loc de 15 un fel de sandviş/shaorma, 17 lei un grătar cu garnitură, în loc de 23 cât e în Băneasa).
Jumbo: tot ceva chinezesc pare.

Cum a fost vineri? La libanezi (unde salata B-Back şi grătarele gen Shish Tauk sunt foarte bune) era totul gata, dar nu puteau vinde nimic. Stătea lumea la coadă şi la casă aflau că “ne pare rău, încă nu putem lua comenzi”. La Deutscher Grill încă se lucra la ultimele finisaje, la chinezi vânzarea mergea, dar mâncarea mi s-a părut cam nefăcută. La KFC era, că de obicei, aglomeraţie. Am vrut să mănânc nişte paste la Mezzo şi, chiar când să deschid gura să comand, apare o femeie cu nişte paste cumpărate de acolo şi îl roagă pe vânzător să le guste, pentru că sunt nefăcute şi au şi un gust bizar. Shaorma de la Dristor se vindea binişor, deşi e cam scumpă. Speram să fie mai multe localuri cu meniul zilei, unde să poţi mânca o ciorbă şi ceva gătit, nu fast-food prăjit.

Radu Popovici, pe care l-am cunoscut la evenimentul de la Ginger, a fost invitat la Ambasada Turciei la un eveniment dedicat promovării bucătăriei turceşti. Am salivat 30 de minute după ce am văzut pe blogul său fotografiile cu platourile atent aranjate [Deliciul sultanului]. Vreau şi eu!

În mall-ul din Băneasa s-a deschis şi Demmers Teehaus, un mare magazin de ceaiuri, dulciuri şi toate accesoriile necesare băutului și mâncatului lor. Au, pe lângă o grămadă de cutii de ceaiuri din care îţi poţi lua cât vrei, tot felul de căni, ibrice, farfurii şi o grămadă de dulceaţă şi ciocolată pe care o puteţi vedea prin imaginile de mai jos. Cel mai mult îmi place senzaţia aceea de magazin cu toate rafturile pline ochii de tot felul de produse mişto, prin care poţi cotrobăi ca să găseşti ceva ce îţi place foarte mult, precum o cană frumos colorată sau un ibric cu pisici sau un ceai pentru care îţi trebuie un dicţionar explicativ şi un atlas geografic ca să înţelegi de care e şi de unde vine.

Alte magazine mişto de ceaiuri şi accesorii sunt şi la Cărturești şi la ceainăria Green Tea.

Mi-am făcut analizele periodice cerute la muncă şi am un colesterol de 220, crescut de la 194 cât avea acum un an. Momentan sunt în domeniul de “atenţie”, cel de “nasol” fiind peste 240, dar oricum nu mă încântă această creştere.

Ştiu, ştiu… vă şi aud ţipând “junk food! E din cauza la toată mâncarea aia proastă pe care o mănânci zilnic! O dată nu te-am văzut scriind aici de o ciorbiţă de pui şi de un păstrăv cu mămăliguţa!”. Mda, nu neg că mănânc prost.

Aşadar vă întreb pe voi. Să scriu în continuare despre tot felul de fast-food-uri pline de carne sau să mă apuc de regim?

 Loading ...

E greu să faci mişto de o apă vândută ca având mai puţin deuteriu decât cea normală până nu explici ce e acesta. Apa are formula H2O, adică doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen. Eh, atomul de hidrogen poate fi uneori mai ciudat, ca o mutaţie genetică, şi în loc să aibă un proton şi zero neutroni, are un proton şi un neutron. Această ultimă combinaţie este tot hidrogen, dar fiind mai specială i s-a dat şi un nume particular, deuteriu. Atomul de hidrogen e vai de mama lui, are doar un electron orbitând de nebun, plictisindu-se acolo singur-singurel în jurul nucleului, iar acel neutron pe care deuteriul îl are în plus faţă de hidrogenul normal este în interiorul nucleului, unde nici nu contează. Chestia asta e importantă doar când construieşti bombe nucleare sau detectoare Cherenkov, deoarece apa cu mult deuteriu se numeşte apă grea, dar în rest e total neimportantă.

Deuteriul este chiar mai rar decât cântăreţele care nu fac playback. În natură, 1 atom de hidrogen din 6500 este de fapt deuteriu, sau 150 părţi pe milion. Cu alte cuvinte, dacă bei 1000 de litri de apă, atunci 150 de grame de apă au fost din aia “mai grea”. Nu că ar fi important să bem mai puţin deuteriu?

Ba da! Şi de asta există Qlarivia, apa sărăcită în deuteriu. Dacă bei 1000 de litri de Qlarivia, doar 30 de grame au deuteriu. Impresionant, nu? Nu! Eu personal, oricât studii şi statistici mi-ar fi arătate (nu că aş fi văzut vreunul credibil, ci doar vorbe fără referinţe menţionate), nu cred în treaba asta. Zilnic trăim în oraşe poluate, în gaze de la autovehicule, mâncăm prost, bem apă de la robinet sau sucuri cu mult zahăr, colorant şi alte prostii, iar unii vor să mă convingă că nici măcar apa cea mai pură nu este buna, ci trebuie să beau din asta sărăcită în deuteriu. De parcă în reacţiile complexe din organism ar conta pe undeva că nişte atomi de hidrogen au sau nu şi câte un neutron în nucleul lor. Dacă ar fi să beau 2 litri de Qlarivia pe zi aş băga în mine 0,06 grame de deuteriu, faţă de 0,3 grame cât are apa normală. Aş fi perfect, ce mai. Sunt curios cât costă apa asta. Parcă văd că e de vreo 4 ori mai scumpă decât apă plată.

Măcar o fi mai sănătoasă decât apa-pi?

Meniu Bonus: 2 aripioare + 2 crispy strips + cartofi + suc la 10,9 lei. N-are şi sos inclus, dar mă bucur că în sfârşit există în ofertă şi un meniu combinat de aripioare şi crispy, ca să nu mai trebuiască să aleg între cele două.

Meniu Copănele: 2 copănele picante cu cartofi şi suc la 9,5 lei. Copănelele astea picante sunt ca bucăţile inferioare de pulpă ce se vând la KFC, dar trase prin pesmet picant, la fel ca aripioarele. Cele două copănele fac aproape cât 5 aripioare când e vorba de cantitatea de carne de pe ele, aşa că mie mi se par mai avantajoase.

La un moment dat începuse să mi se facă greaţă de la bere. Beam Ursus, o bere pe care o consider a fi foarte bună, dar abia mai puteam să termin o cutie şi mi se părea că are un gust nasol şi că nu-mi pică bine la burtă. Şi nici măcar nu beam aşa des, că nu sunt drojdier. Am schimbat berea. Gosser, Beck’s, Heineken, acelaşi efect. Bergenbier nu-mi place, nici Stella. Urquell nu-mi permit, că aş bea non stop. Aşa că am trecut la Ciuc. E bună, fină, parcă mă unge la stomac. Şi Timişoreana intră bine şi fără să mi se facă greaţă, dar Ciuc e mai bună.

Prin mall-ul din Băneasa am văzut pe cineva luându-şi o salată de la fast-foodul libanez Lasafi. Era ditamai castronul şi arăta foarte bine, aşa că am mâncat şi eu câteva.

Read the rest of this entry »

Totul e să le vrea cineva, că americanii sunt dispuşi să vină în România. Lista e pe site-ul Ambasadei Americane la secţiunea Oportunităţi şi include în principal restaurante.

De Applebee’s am auzit în recentul film Couples Retreat. Prezentarea de pe site zice că e “cel mai mare lanţ de restaurante fără pretenţii din lume”. Chiar aşa, fără pretenţii? Oricum, un restaurant american în plus pe piaţa românească n-ar strica. Încă ţin minte ce bine am mâncat la un Filling Station în Edinburgh.

În rest aş vrea să vină la noi şi Baja Fresh Mexican Grill (asta pentru că am mâncat foarte bine la un restaurant mexican în Bruxelles – abia aștept să mai bag un burrito ca ăla) şi Papa John’s, de a căror pizza am auzit în mai multe rânduri.

De ce ai face un magazin care să se cheme Piciorul Atletului?

Ca să nu mai fiu acuzat că mănânc prea mult în oraş, în loc să fac ceva şi acasă, iată astăzi o rață cu portocale făcută în casă. Rața e luată din hipermarket, iar reţeta am găsit-o pe All-Food.ro, un site excelent pentru plăceri gastronomice.

Sosul se face amestecând suc de portocale, mult vin, miere şi cojile de portocală într-un castron şi punându-l apoi la foc un pic. Sos de soia nu am avut ca să pun peste carne, aşa că am sărit acea etapă. În rest am urmat întocmai rețeta, inclusiv cu scăderea sosului până când acesta devine mai gros la consistență. Un orez foarte gustos a completat mâncarea.

S-a dovedit a fi foarte gustoasă. Pe lângă faptul că e bună, e şi ceva inedit. Dacă nimeriţi bine sosul, acesta nu este acrişor, ci tocmai bun pentru mâncat şi păstrează aroma caracteristică portocalelor, iar combinaţia cu carnea de raţă nu e ceva ce mănânc prea des.

Singurele dezavantaje la rață sunt că e mică şi scumpă. Dacă mi-e foame pot să o mănânc pe toată la o singură masă.