Nu ştiu dacă aţi fost în parcarea subterană din Sun Plaza, dar mie mi se pare un labirint. Nu atât parcarea în sine, cât ieşirile din ea spre magazine.
Niciodată nu ştiu unde sunt şi unde voi ieşi în galeria comercială dacă o iau pe o anumită uşă. Niciodată. De fapt, ca să fiu sincer, am învăţat o singură intrare din parcare către mall. De oriunde aş veni, eu parchez într-o anumită zonă, intru pe o anumită uşă şi ştiu că ies în mijlocul mall-ului. Chit că parchez la un kilometru distanţă, eu tot până la uşa pe care o ştiu merg, e mai puţină bătaie de cap aşa.
Cândva am luat-o pe altă uşă. Am parcat în zona galbenă sau portocalie sau naiba ştie, am intrat pe o uşă de acolo, am mers pe 3 culoare pe care nu mai era nimeni… Parcă eram în Indiana Jones prin templul morţii. Zici că era un nivel din Quake 1, dar fără să țin un lansator de rachete pe centrul burții şi fără monştri care să sară pe mine la fiecare colţ. Şi fără lumini care să clipească, desigur.
Am ieşit în magazin… undeva. La mama naibii, la dracu în praznic, undeva după toate casele din Cora de nici nu ştiam că există aşa un loc. A trebuit să reţin unde sunt şi pe câte culoare am cotit, că altfel nu mai ajungeam în veci la maşină şi rămâneam ca în episodul acela din Seinfeld prin parcarea subterană, de mă găseau la vară. Urăsc parcarea aceea.
În Băneasa se amenajează HD Zone, un magazin de echipamente high-fidelity, dacă este să mă iau după brandurile din poster. Nu ştiu când se deschide, dar sunt interesat să văd ce produse vor avea şi cum le vor expune.
Aţi observat că nu s-a mai ţinut expoziţia Hi-Fi Arena? De obicei era în noiembrie, dar nu am auzit nimic de ea, iar site-ul oficial este neactualizat din 2009, atunci când am fost și eu ultima oară (poze).
Am vizitat ieri seară împreună cu câţiva alţi bloggeri cinematograful Grand Digiplex din Băneasa, cel nou-deschis. Ştiu că v-am împuiat deja capul cu el, dar dacă mergeţi la filme atunci vă va interesa acest post. Ideea este că orice cinematograf ar trebui să ofere astfel de tururi, deoarece îţi permit să vezi ce şi cum se prezintă în diversele săli ale sale şi deci unde să cumperi bilet.
Spre exemplu, sălile VIP sunt foarte şmechere, cu canapele foarte confortabile, spaţioase (doi oameni se lăfăie, unul ar putea dormi acolo) şi moi. Pe jos e parchet, pe lângă ele este câte o măsuţă cu o veioză discretă. Am înţeles că există mereu şi un ospătar de serviciu care te serveşte cu băutură şi snack-uri de câte ori îi ceri. Mişto sala şi eu o văd folosită şi pentru alte scopuri decât filme, de exemplu traininguri sau discursuri “de lux”.
Ieri, după Lenovo, am dat o fugă şi în mall-ul Băneasa pentru a vedea noul cinematograf Grand Digiplex, proaspăt deschis. Arată altfel decât restul cinematografelor de mall, e mai spaţios, mai luminos, mai modern într-un stil “Batman”. Îmi place.
Am fost ieri dimineaţă, înainte de Webstock, la caravana Lenovo din parcarea mall-ului Băneasa Shopping City. A fost o scurtă prezentare care s-a concentrat pe două aspecte. Întâi despre compania gigantică Lenovo, care este mai mare decât McDonald’s sau Nike şi în primele trei locuri în aproape orice clasament posibil. Apoi a fost o prezentare mai pe larg despre cum a fost gândită şi creată tableta ThinkPad, care este un produs dezvoltat în special pentru mediul business/corporate.
Astfel, tableta Thinkpad (Android 3.1, hardware Tegra 2) e construită din materiale de calitate, are şi slot de card SD şi ieşire HDMI, sticlă rezistentă şi, o noutate inedită, un stylus. Acesta poate să lipsească la o tabletă obişnuită, pe care gesturile cu degetul sunt suficiente, dar expertul Lenovo ne-a spus că anumiţi clienţi business vor un stylus pentru semnătură electronică, pentru proiectare, design de precizie şi alte manevre de fineţe necesare în anumite domenii. Pare logic.
Apoi are o gamă întreagă de dock-uri pentru suport şi o tastatură mobilă ce se pliază împreună cu tableta pentru transport facil. În plus, cum Lenovo a gândit-o şi pentru cei care cumpără sute de tablete dintr-o dată (deh… mediul corporatist) suportă Active Directory şi modalităţi de configurare rapidă pentru ca IT-ul firmei să le pregătească imediat pentru utilizare.
Pentru gama consumer a fost făcută o a doua tabletă, tot cu Android, numită IdeaPad K1. Nu mi-a plăcut la fel de mult. E mai rotunjită, mai “jucărie”, în timp ce tableta ThinkPad pare mai bărbătească. Și ea are un dock cu tastatură, daca ăți trebuie.
[nggallery id=4]
Cei care citiţi des acest blog aţi observat fără îndoială că sunt un mare fan al mall-ului din Băneasa. Sunt des pe acolo la restaurante (Argentine, mmm), la magazine (Reserved şi Peek & Cloppenburg în special), la Cinnabon, la Haagen-Dasz, la Vodafone să-mi plătesc factura, la IKEA de lângă.
Îmi place mall-ul acesta pentru că e mare, spaţios, bine organizat, cu femei frumoase şi oameni îmbrăcaţi civilizat, nu în șlapi şi maieu. Mă simt bine acolo. Iar pe 23 septembrie Băneasa Shopping City va deveni complet: se deschide şi ditamai cinematograful în noua aripă a mall-ului, ceea ce în mod sigur va fi un eveniment aplaudat şi de toată partea de nord a capitalei, care nu are cinematografe în zonă.
Oficial se numeşte Grand Digiplex Cinema şi din ce am aflat va fi un spaţiu revoluţionar între cinematografele Bucureştiului, cel mai mare şi mai tare. Are 13 săli cu un total de 2600 de locuri, făcute după un principiu numit “black box”, în care pereţii şi tavanul şi scaunele sunt negre, pentru a minimiza reflexiile şi distragerea atenţiei în timpul vizionării filmului. Printre alte noutăţi pentru România se numără şi fotolii ultra-confortabile, cel mai mare ecran din ţară (22 metri lăţime – vă daţi seama cum vor fi aici filmele 3D?) şi se promite sunet pe măsură. Toate sălile au ceea ce se numeşte “premium seating”, adică 1-3 rânduri în mijlocul sălii cu scaune de cea mai bună calitate, iar din acea zonă este calculat să se vadă şi să se audă cel mai bine filmul proiectat.
OK, deci caravana Lenovo DO Tour ajunge, după ce a trecut prin multe alte oraşe europene, şi în Bucureşti între 23-24 septembrie, în parcarea mall-ului din Băneasa. Vine încărcată cu gadget-uri interesante (tablete Lenovo!), precum laptopuri, computere all-in-one, tablete şi accesorii, pe care le poate butona şi vedea toată lumea.
Programul include şi un concert Smiley, pe lângă altele în care recunosc numele unor “talente” din emisiunea ProTV. E genul de eveniment care îmi place şi cu siguranţă voi trece pe acolo şi vineri şi sâmbătă. Am vorbit zilele trecute şi cu Sorin Rusi de la laptopnews.ro, şi el era entuziasmat de noutăţile pe care urmează să le vedem în premieră în ţara noastră.
Programul celor două zile este:
Vineri 23 septembrie
15:30 – deschiderea pentru public a caravenei Do Tour
15:00 – desene grafitti live
16:00 – program MC+DJ
17:00 – street dance Blockbusters Crew
18:00 – spectacol beat-box, dans (cosmin Agache, Valentin Păun)
19:00 – concert Smiley
Sâmbătă 24 septembrie
10:00 – deschiderea caravanei Do Tour
12:00 – Concurs jocuri PC
17:00 – program MC + DJ
17:00 – spectacol break dance Titanic Funky Fresh
18:00 – spectacol Adrian Tutu
19:00 – concert Alex Velea
Iată câteva fotografii de la alte escale ale caravanei, extrase de mine din albumul oficial, iar alte detalii găsiţi şi pe site-ul oficial al Do Tour.
Ieri am petrecut câteva ore în clubul Oxygen din mall-ul Sun Plaza, cel de la Piaţa Sudului. În Oxygen am mai fost cu ocazia petrecerii Puma, dar întâi vreau să amintesc despre mâncare.
E excelentă! Pizza e bună (recomand Primavera), spaghetele carbonara sunt criminale, la fel şi pennele gratinate la cuptor, au un mega-burger cu adevărat gigantic, din acela de nu poţi să-l bagi în gură, nişte salate mari, aripioare crocante cu cartofi, ieri am mâncat o scăricică de porc la grătar foarte moale, iar ca desert vă recomand o felie de prăjitura casei făcută cu ciocolată belgiană, are în ea o cremă bună. E şi singurul loc în care am fost întrebat, comandând o Cola, dacă doresc gheaţă sau lămâie la ea.
Preţurile sunt pe măsură. 22 de lei o pizză, 12 lei prăjitura aceea, 21 de lei coastele, 20 de lei paştele, dar o cutie de suc costă 8 lei. Ieri, mergând pentru prima oară acolo, am văzut că din aceasti bani au de plătit şi hostese care te agata să te ducă la masă (în timpul săptămânii nu sunt), iar noaptea dansau pe bar nişte domnişoare îmbrăcate foarte sumar. Am stat afară la terasă, unde de curând au pus instalaţie de vapori de apă, şi a fost chiar ok. Era şi un pic de vânt afară, muzica se auzea tare din boxe, plus alte două melodii de la alte terase din jur… ce mai, că la mare, doar că lipsea marea. Cu “briza” serii însă îţi puteai închipui că stai cu spatele la mare.
Am mâncat, am plecat, am revenit acolo mai târziu în noapte la un biliard. Clubul era destul de plin, spre deosebire de zilele săptămânii când nu e mare agitaţie. 25 de lei ora de biliard în weekend. E mişto cu un astfel de club atât de aproape de casă. Mai multe detalii pe site-ul oficial.
Tot sus pe mall sunt și alte terase în aer liber. Oxygen e mai șmecher pentru că are și mancare și ditamai clubul de bowling/biliard/darts/discotecă atașat, dar în restul poți bea la fel de bine.
Ultimele comentarii
» Ahem, doktore, un parlament ideal ar trebui să aibă...
» Am zburat cu Malev si fara sovinism (Ariel, wtf? ) nu am fost multumita, 13...
» De la Digi nu prea ai solutii de HD...
» Victor ITi Multumesk Dar aI Idee Cand...
» Salut! Am si eu o Intrebare Am o antena...
» @ilie: Digi HD pentru satelit inca nu...
» buna
» cum sa fac sa vad hd pentu ca am digi...
» eu n-am avut ocazia sa zbor cu Malev, insă mai mulți parteneri de afaceri...
» Ungurii n-au reusit sa privatizeze Malev. Crezi ca vor reusi romanii cu...