Amintiri de la Neuschwanstein

De Crăciun am luat pentru mama o carte mare şi frumos ilustrată (şi scumpă) numită Castele şi palate din Europa. Cele 80 de castele prezentate sunt bine alese şi îmi doresc să le văd pe toate. Sunt 19 din Germania (toate foarte mişto, nu ştiam că nemţii au palate aşa frumoase mai ales în interiorul lor), 6 din Austria, 1 din Elveţia, 9 din Franţa, 2 din Belgia, 2 din Olanda, 10 din Anglia, 4 din Scoţia, 2 din Suedia, 1 din Danemarca, 1 din Polonia, 2 din Rusia, 3 din Cehia, 7 din Italia, 1 din Monaco, 8 din Spania şi 2 din Portugalia. Mă bucur că din cele vreo 80 de castele din carte, am avut posibilitatea să vizitez 14 dintre ele, plus câteva altele ce nu sunt în această listă.

Pe coperta cărţii se află o fotografie frumoasă a castelului Neuschwanstein (neuș-van-ștain) din Bavaria. Probabil unul din cele mai cunoscute ale lumii, sunt sigur că toți îl ştiți, chiar dacă poate nu după nume. De când eram mic am pe uşa camerei un poster gigantic cu acest castel, iar în 2001 am fost acolo. Mi-a rămas bine în minte, nu doar pentru că este foarte frumos, parcă luat dintr-o poveste, ci şi pentru că mai multă groază şi frică decât acolo nu mi-a fost nicăieri. Palatul e foarte frumos. Te aşteaptă o trăsură, undeva la baza dealului, şi te urcă până la porţile curţii interioare. Înăuntru am vizitat sala tronului, grota artificială, sălile de banchet, m-am urcat într-unul din turnurile albe şi am văzut toată Bavaria până în depărtare. Minunată vizita şi zona. Iar când am ieşit din castel mai aveam ceva timp liber şi un semn indica un traseu către Marien Brucke (Podul Mariei), unde este o cascadă frumoasă, undeva şi mai sus decât castelul şi de unde se vede şi mai frumos întreaga zonă. Hai şi eu!

Şi am urcat de mi-au ieşit capacele, pe un drum abrupt de zici că avea 60 de grade panta, plus că îmi alunecau tălpile pantofilor pe praful fin şi de câteva ori era să mă rostogolesc la vale. Într-un final, după ce am crezut că îmi dau duhul acolo, am ajuns la cascadă, care are o înălţime de 45 de metri. Peste ea este făcut podul Marien Brucke, de unde sunt şi mai mulţi metri până jos.