Deşi am trecut la DSLR-uri, urmăresc gama Canon SX pentru că e urmaşa S5-ului cu care am făcut şi eu mii de poze. Sunt aparate point-and-shoot complexe, cu zoom mare şi procesor deştept. S5-ul meu avea aproape toate funcţiile şi modurile de fotografiere pe care le are şi DSLR-ul curent, ba chiar făcea filme mai bine.

S5-ul avea un zoom optic de 12x. Au apărut aparate cu 18x, parcă am văzut chiar şi un 24x de la concurenţă, dar acum Canon anunţă unul cu 35x zoom optic, având focala 24-840 mm în echivalent 35mm. Este incredibil de mare. În afară de asta, are senzor de 14,4 megapixeli, ecran LCD rabatabil, filmează HD, are zoom ultra-silentios în timpul filmului, stabilizator de imagine şi procesorul DIGIC . Nu se spune nimic despre dimensiunile aparatului, un astfel de obiectiv fiind mărişor. Desigur, are dezavantaje clasice precum senzor zgomotos, dar între P&S-uri şi bridge-uri mă aştept ca acesta să fie cel mai bun. Apare luna viitoare.

Unde e bun un zoom atât de mare? În primul rand în excursii prin ţară şi străinătate, când vrei să surprinzi tot felul de detalii sau de obiective aflate în depărtare; când fotografiezi femei marfă pe ascuns; la concertele unde nu ai bani să iei bilet în față; dacă esti pedofil și n-ai voie să te apropii la mai puțin de 500 de metri de copii. Mai e bun şi pentru căutarea extratereştrilor, că până acolo vede. Fotografia mea cu Luna a ieşit aşa mişto în principal din cauza zoom-ului mare de 12x, dar acum mă întreb ce-ar scoate un 35x din aceeaşi scenă.

via Engadget.

Am acasă o maşină de făcut pâine destul de şmecheră, un Philips HD 9040/90. Coace pâine, face chifle, adăugă seminţe, ba chiar se laudă şi cu făcut cornuleţe şi alte prostii. N-am vrut-o în mod special, dar, ca și în cazul bolilor venerice, am căpătat-o și asta e, mergem înainte.

OK. Am pus-o pe masă, am turnat faină unde scrie “faină”, am selectat programul, am apăsat Butonul, ba chiar i-am zis cu cea mai bună voce de Sauron de care am fost capabil “make me a bread worthy of Moooordor“.

N-a ieşit cine ştie ce. Coca e cam nasoală și nu-ţi vine să o mănânci. N-a crescut suficient, nu e pufoasă, nu-ţi face poftă, dar curent electric a consumat vreo 4 ore pentru asta (şi cum am pornit-o la 8 seara, ghiciţi cine a stat treaz până la 12 noaptea să supravegheze maşina de pâine să nu facă poc, în loc să supraveghez ceva mult mai util, precum un pornache). Am înţeles că trebuie cântărite la gram ingredientele şi diferenţa se cunoaşte când fac aşa.

Mai sunt şi alte şmecherii? Cei ce aveţi astfel de aparate ce recomandaţi? Cum iese o pâine bună, din aia de abia aștepți să se termine cele 8 ore de muncă și să te duci acasă, să mănânci pâine cu gem?

Samsung Galaxy Tab e o tabletă cu ecran de 7 inci, 1024 x 600 pixeli, Android 2.2, Wifi N, bluetooth, GPS, 3G și tot ce vrei. Rulează inclusiv clipuri Full HD pentru că are procesor video dedicat şi are o baterie ce ţine 7 ore pe redare video.

2010 e anul în care apar tabletele cu Android, urmare a influenţei iPad-ului pe piaţă, iar în 2011 va fi adevărata avalanşă. Mă gândesc serios să cumpăr un Galaxy Tab şi aştept să se aducă şi în România, la sfârşitul lui septembrie / începutul lui octombrie.

Am scris mai multe detalii şi am pus mai multe imagini pe mobbi.ro. Comentariile sunt tot acolo.

Apple a anunţat astăzi multe noutăţi. Găsiţi articole detaliate pe site-urile străine sau la fanii Apple şi vă puteţi pune acolo la curent cu toate detaliile minore, eu vreau doar să vă spun ce mi-a plăcut şi ce nu.

iOS 4.1. Cel mai important e că adăugă fotografiere HDR pe iPhone, cu procesare direct în telefon. Asta e ceva ce mi-ar plăcea şi pe telefonul meu. Punem pariu că va apărea rapid și pe telefoanele competiției? Adăugă apoi posibilitatea de a te juca în multiplayer, ceea ce e marfă, dar mai mult la americani, unde sunt foarte mulţi oameni cu iPhone.

iOS 4.2. Adaugă în plus posibilitatea de a printa şi de a face streaming de audio, video şi fotografii prin WiFi. Apare în noiembrie şi va fi disponibil şi pentru iPad şi iPod Touch, nu doar pentru iPhone. Streamingul e o idee mişto, ca să pui nişte fotografii pe un televizor, dar de printare nu ştiu câţi au avut nevoie până acum…

Noul iPod Shuffle. Se revine la forma de acum două generaţii, cu butoane reale de volum şi next/previous, plus agăţătoare mare. Iată că ideea de Shuffle actual, lipsit complet de butoane şi controlat doar din micuţa telecomandă de pe căşti n-a prins, iar Apple se întoarce la forma de succes. Bravo lor, o alegere excelentă. Îmi place şi preţul, doar 49 de dolari pentru 2GB stocare. Am doua Shuffle-uri cu butoane și mă bucur sa văd că noua generație revine la acest aspect.

Noul iPod Nano. E pătrat, mult mai mic şi are touchscreen în loc de butoane. Nu-mi place deloc! Pentru mine playerul ideal este cel pe care îl poţi apăsa pe nevăzute, în buzunarul hainei sau pe întuneric, nu unul la care trebuie să te uiţi mereu pe ecran ca să vezi ce apeşi.

Nu! Arată nasol aşa pătrat, ecranul mi se pare mic, singurele butoane reale sunt cele de volum şi am bănuiala că sunt mici şi greu de apăsat. Chiar nu trebuie să băgăm touchscreen peste tot şi nu aş vrea încă un dispozitiv de care să am grijă să nu se zgârie, să nu îmi schimbe melodia pentru că se atinge de ceva prin buzunar, etc. iPod Nano e dispozitivul pe care mi-l doream în secret, cu stocare suficientă pentru multe genuri de muzică, dar şi cu dimensiuni reduse faţă de iPod-ul meu Classic. Noua generaţie nu mă atrage absolut deloc.

Noul iPod Touch. La fel ca vechiul iPod Touch, dar e mai subţire, are ecranul de pe iPhone 4 şi alte mici îmbunătăţiri. Un model de mare succes transformat într-unul şi mai bun. Asta înseamnă ă îmbunătățești generatia actuală, nu ce s-a făcut cu iPod Nano.

iTunes 10. Nu-mi  place iTunes, dar versiunea 10 adăugă nişte funcţii logice în contextul actual, adică o reţea socială ce are la bază muzica. Eşti informat despre ce melodii au downloadat prietenii tăi, poţi să vezi topuri personale, să urmăreşti artişti, etc. Din nou, în România nu cred că îşi cumpără multă lume muzică din iTunes, aşa că să trecem mai departe.

Noul Apple TV. Vechiul Apple TV era un fel de media center, dar lipsa diverselor funcţii l-au făcut să nu fie foarte popular. Acum l-au simplificat, nu mai are stocare, ci închiriezi filmele şi serialele, poţi face streaming de fotografii de la un alt calculator sau de la un iPad şi costă doar 99 de dolari. Are şi o telecomandă foarte simplă. Eu l-aş fi făcut să poate fi comandat de la un iPhone sau iPad. Neinteresant pentru noi.

Concluzii:

• Nu cumpăraţi acum un iPod Shuffle sau Touch, ci aşteptaţi generaţia nouă.
• Dacă vreţi un iPod Nano şi nu vă place noua generaţie (cazul meu), luaţi-vă unul din vechea generaţie cât încă se mai găsesc. Eventual vă puteţi risca să aşteptaţi o lichidare de stoc, dar să nu rămâneţi cu buză umflată.
• Nici un iPhone 4 cu antenă modificată. Nici nu mă aşteptam, dar erau mulţi cu impresia că telefoanele se proiectează, testează şi produc peste noapte.

Sursă foto: Engadget.

Am un iPod Classic şi acum, pregătindu-mă de un concediu mai îndelungat departe de calculator, caut şi o metodă prin care să-l încarc de la priză. Un simplu adaptor USB de priză, precum acesta, nu e bun. iPod-ul nu trage curent de la el și pace.

Cât costă însă un adaptor de priză original Apple? 144 de lei la iStyle! 156 de lei la eMag! Şi e doar un ştecher în care înfigi cablul USB al iPod-ului, atâta tot.

Ai zice că e ceva minunat înăuntru, dar din ce văd pe net, e foarte simplu. Un alimentator chior pe USB are doar doi pini din cei patru ai mufei, lipsind cei de date. Alimentatorul de iPod trebuie să-i aibă şi pe cei de date, legaţi la alimentare prin două rezistoare. Asta e toată diferenţa dintre un alimentator de 10 lei şi cel Apple de 150 de lei, două rezistoare de câţiva bani fiecare. Aşa se face profitul.

Nu dau 150 de lei pe un ştecher, nici mort nu dau. Ştie cineva vreun alt alimentator, 3rd party, ieftin şi care să încarce un iPod?

Iată mai jos câteva fotografii de test făcute cu Samsung Galaxy S (citiți și prima impresie). Telefonul are cameră foto de 5 megapixeli, rezoluţia maximă a fotografiilor fiind de 2560 x 1920, dar spre deosebire de Desire nu are nici un fel de flash. Înregistrarea video se face la rezoluţia 720p, adică 1280 x 720 pixeli şi cu 30 de cadre pe secundă, fişierele fiind salvate în format .3gp.

Înainte de a privi fotografiile, vreau să detaliez opţiunile disponibile în cameră. Există multe setări: Outdoor Visibility (on/off – creşte vizibilitatea ecranului în exterior, nu are impact asupra fotografiei), Focus Mode (Autofocus, Macro, Face detection), Timer (off, 2 sec, 5 sec, 10 sec), Resolution (de la 2560 x 1920 spre mai mică, are vreo 10 setări), White Balance (Auto, Cloudy, Fluorescent, Daylight, Incandescent), Effect (Normal, Black & White, Negative, Sepia), ISO (Auto, 100, 200, 400, 800), Metering (Centre, Spot, Matrix), Antishake (on/off – cred că e vorba de stabilizare digitală a imaginii), Auto Contrast (on/off – îmbunătăţeşte imaginea când ai sursă de lumină în spatele subiectului), Blink Detection (on/off – detectează clipitul ochiului şi te avertizează), Image Quality (Superfine, Fine, Normal), Adjust (slidere pentru Contrast, Saturation şi Sharpness).

Telefonul are şi un meniu de setări ce nu influenţează imaginea, precum Guidelines (on/off – afişează linii verticale şi orizontale pentru încadrare), Review (Off, 2 Sec, On), GPS (on/off – adăugă locaţia GPS în fişier), Shutter Sound (Off + 3 variante), Storage (Phone sau Card), Reset (care bănuiesc că anulează toate modificările făcute).

Că moduri de fotografiere avem Single Shot, Beauty, Continous, Self Shot, Smile Shot, Panorama, Vintage, Action Shot, Add me şi Cartoon. Tipul de scenă poate fi selectată dintre None, Landscape, Sports, Portrait, Night, Party/Indoor, Beach/Snow, Dawn, Firework, Sunset, Fall Colour, Text, Candlelight şi Backlight.

Se poate regla şi compensarea expunerii între -2 şi +2.

Cu alte cuvinte, sunt opţiuni la fel de multe sau poate chiar mai multe decât la modelele de camere foto compacte. Mai jos sunt câteva fotografii făcute de mine pe afară şi într-un magazin Mega Image. N-am folosit nici o setare specială, ci doar rezoluţia maximă şi calitate Superfine. Probabil rezultatele ar fi fost şi mai bune dacă aş fi umblat la moduri şi balans de alb sau dacă aș fi ținut telefonul mai cu grijă în mână, dar mie îmi plac imaginile chiar şi aşa. Culorile sunt vii, blur-ul este foarte redus, iar zgomotul de imagine este prezent că la orice cameră foto de pe telefoane.

Faceţi click pe imagine pentru versiunea originală, dacă vreţi să o analizaţi, dar atenţie că au cam 1,3 MB fiecare.

Culori vii în Parcul Copiilor

În pasaj. Nu mă așteptam să iasă așa bine fotografia, având în vedere condițiile de iluminare.

În viaţa oricărui posesor de smartphone vine, inevitabil, un moment trist: acela în care descoperă că a apărut un telefon mai bun decât cel pe care îl posedă. Iar eu, deşi am un HTC Desire, unul din cele mai dorite telefoane ale momentului, am descoperit astăzi că există Samsung Galaxy S.

Îmi aduc aminte perfect momentul. Stăteam într-o sală de şedinţe de la Vodafone, ascultam prezentarea şi priveam absent foaia de hârtie primită, pe care erau scrise specificaţiile telefonului. Mi s-a focalizat privirea pe ceva: Bluetooth 3.0. “Opa! BT 3.0 pe un telefon?” Nu ştiam că s-a lansat oficial. Şmecherie! Procesor de 1 GHz. “Ca la Desire“, îmi spun. Ecran AMOLED cu rezoluţia 800 x 480 pixeli. “Tot ca la Desire.” Ba nu, asta e de 4 inci, mai mare. “Hopa! Nu cumva e mai bun decât Desire-ul?“, m-am gândit.

Este. Pe hârtie este. Are ecran mai mare, dar fără a părea deranjant de mare. Are tot cameră foto de 5 MP, dar filmează 720p la 30 fps. Are bluetooth 3 şi wi-fi de tip N (şi b/g) la conectare, 8 GB de memorie internă şi acceptă şi carduri de până la 32 GB. Redă nu doar mp3-uri, ci şi FLAC, nu doar AVI, ci şi MKV-uri şi am văzut şi ceva de Video Out prin meniuri. E mai uşor cu 20 de grame decât Desire-ul și mai subțire, deşi are o baterie mai mare, de 1500 mAh. Rulează tot Android 2.1 şi am uitat să întreb când apare 2.2 pentru el.

“Lasă frate, că cei de la HTC sunt specialişti în optimizare şi interfaţă şmecheră. O fi bun telefonul din specificaţii, dar pun pariu că nu merge foarte bine”

Noroc că n-am pus pariu. Pentru că am primit telefonul la teste şi de cum l-am deschis m-a impresionat. E rapid. Îmi place ecranul, e mare încât să tastezi foarte bine pe el şi să vezi orice text, dar nu prea mare încât să te deranjeze în buzunar. Culorile sunt mai bune decat la Desire (o fi din cauză că e Super AMOLED, nu doar AMOLED) și vine cu o temă pe alb și bleu care se văd perfect pe fundalul negru intens. Seamănă perfect cu un iPhone, să nu ne ascundem după deget. Chiar şi acum, când îl privesc în semi-intunericul din cameră, primul meu gând a fost că am un iPhone pe birou, apoi am văzut sigla Samsung sclipind argintie în lumina monitorului (e o atmosferă foarte romantică aici la mine, zici că-i “Seara pe deal”). Dar e ceva în neregulă cu asta? Şi e incredibil de uşor, aproape că nu-l simţi în mână.

Nu vine gol, cu Android chior, ci are nişte widget-uri făcute de Samsung, inclusiv unele “inspirate” de la HTC, precum un ceas cu meteo în el. Din prezentare am reţinut şi că are un ceas deşteptător şmecher, că se integrează cu un car dock special, că e bun şi pentru mediul business şi, poate cel mai tare, că-l poţi folosi ca telecomanda pentru televizoare Samsung dotate cu tehnologia DLNA. În sfârşit Samsung şi-a dat seama că e o mare corporaţie şi că poate integra într-o lume digitală diversele echipamente pe care le produc. Mai mult, poţi vedea pe televizor fişiere (imagini şi filme) din telefon prin wifi, poţi rula pe telefon fişiere media aflate pe un calculator şi alte moduri de integrare.

Un alt mare avantaj faţă de HTC-uri este prezenţa unui predictor XT9 în limba română, chiar şi cu diacritice în el. Te ajută foarte mult la scris, sugerându-ţi cuvintele după ce scrii doar 2-3 litere. Iar apoi există şi Swype, o tehnologie de scriere pe tastatura virtuală de pe ecran, fără a ridica degetul din contactul cu acesta. Muţi degetul de la o literă la alta şi scrii ceea ce vrei, iar spre surprinderea mea merge foarte bine şi se scrie foarte rapid aşa. O inovaţie excelentă.

Cam asta aş avea de zis la o primă vedere. Vodafone îl lansează mâine, la preț redus cu diverse abonamente ce includ voce şi date sau 499 de euro la liber.

Aş schimba Desire-ul pe un Samsung Galaxy S? Da, chiar şi doar aşa, după o privire rapidă.

Staţi pe frecvenţă, vor urma alte posturi despre cum fotografiază şi filmează, despre ce widget-uri noi a făcut Samsung şi despre cum se scrie pe acea tastatură Swype, plus un review complet, după cum v-am obişnuit.

Apare iPhone al IV-lea. Din prima zi de la lansare, lumea descoperă că dacă îl atinge cu mâna în partea de jos, unde are antenele, pică semnalul, se întrerup convorbirile, etc. Aşa se întâmplă când oamenii care trebuie să le testeze se îmbată şi le pierd prin baruri, în loc să-şi facă treaba.

Răspunsul Apple? “Ţine-l altfel în mână.” Nu cum vă arătăm noi în imagini (şi cum e normal, de altfel), ci altfel, cum vreţi voi, doar să nu-l atingi în partea inferioară. Ca de aia e cel mai şmecher telefon din univers. Atât de şmecher, încât duci tu urechea la telefon, nu ridici iPhone-ul la ureche. Link.

Ce fac cei de la Engadget? Sunt scandalizaţi? Râd de o astfel de problemă? Dau notă proastă telefonului? Nu. Înghit găluşca (ca să vorbesc frumos) şi speră ca Apple să le dea huse siliconice, pe gratis. Aşa ar fi frumos.

We’re wondering if whether or not the company will start handing out bumpers pro-bono to those who are experiencing problems. It certainly seems like the right thing to do.

The right thing to do. NU! Ideea e să facă un telefon bun, nu să-l vândă şi să-ţi spună “dar trebuie să porţi mănuşi de electrician ca să-l poţi utiliza. Fără degete desigur”. După care tot Engadget mai băga şi un clip în care arătau aceeaşi problemă la un iPhone 3G, acum doi ani. Un fel de “uite, nu e ceva nou, şi 3G-ul făcea la fel”. Păi dacă făcea la fel în 2008, te aşteptai ca în 2010 să se rezolve problema asta, nu?

Sunt curios ce-ar fi zis dacă această problemă ar fi avut-o orice alt telefon. Ce notă credeţi că-i dădeau?