N-ai manca niste metal?

“Paladium Autoservire” sună frumos. Are acea sonoritate latină, iar cum latina este o limbă moartă, se pot utiliza cuvintele ei la orice chestie îţi trece prin minte fără să se supere nimeni şi fără să-ţi ceară cineva drepturi de autor pentru ele.

Totuşi, paladiul (şi în engleză “palladium”, ca autoservirea) este un metal din tabelul lui Mendeleev (cel numit după strada de la Piaţa Romană). Are simbolul Pd, număr atomic 46 (acel Z, nu A-ul), iar împreună cu platina, rodiul şi altele face parte dintr-o categorie de metale foarte folosite în industrie, precum la convertoare catalitice, electronice, baterii şi multe altele. Vedeţi câte ştiu de pe Wikipedia?

Nu mai este cazul să spun că e un nume foarte nefericit pentru un restaurant, nu?

Ce avea pe dedesubt Luke Skywalker

Văzuţi în magazinul Reserved din Băneasa.

Îmi vin în minte tot felul de glume. Scoţi elasticul acestor chiloţi din pantaloni şi spui “forţa e puternică în mine”. Te deschei la pantaloni în timp ce mormăi acordurile muzicii din Războiul Stelelor. Bagi mâna în chilot, îl scoţi pe micuţ afară şi rosteşti cu o altă voce “Mihai (sau cum te-o chema)… eu sunt penisul tău”, dar asta merită făcută într-o toaletă publică. Tragi elasticul cu două degete deasupra pantalonilor în timp ce-i spui cu voce cool unei fete “vrei să vezi sabia mea laser?”. Scoţi sunete de sabie laser atunci când “mânuieşti” organul la o toaletă. Puteți contribui și voi cu altele, vă rog chiar.

Dacă eşti şi mai geek poţi face chiar o analogie între cum mergeau X-Wing-urile şi A-Wing-urile prin Steaua Morţii către ţinta lor, în episodul 3, şi spermatozoizii în drumul lor prin cotloanele feminităţii. Îţi zic eu, e imposibil să nu agăţi pe cineva cu aceşti chiloţi pe tine.

Boobies make me smile

Să-mi iau tricou din asta? L-am văzut la @nashu, mi s-a părut genial. El insistă că portocaliul e culoare de boss, dar pe mine nu prea mă prinde şi mai degrabă l-aş lua pe roşu.

E de pe tu.ro

Șampon în ochi

V-a intrat vreodată săpun în ochi? Dar să fie chiar o bucată de săpun, că nu vorbesc de momentele când te speli pe ochi cu apă în care este dizolvat un pic de săpun şi te ustură ochii vreo 2 secunde, până când dai din nou cu apă. Nu, nu, să vă zic eu cum este experiența completă.

Aşadar, aveam pe globul ocular o bucată masivă de săpun. O simţeam de cam 4 milimetri lungime şi cam 1 milimetru grosime şi ustura ca naiba. Băi dar ştii cum? Lacrimi instante de crocodil, dar numai dintr-un singur ochi. Şi partea cea mai nasoală este că de câte ori clipeam, întindeam iarăşi săpun în tot ochiul şi iarăşi mă ustura maxim.

Nu mai sunt foarte sigur cum ajunsesem în acea situaţie (dar sunt sigur că găseşte nashu_mare un scenariu plauzibil), cred că pur şi simplu a sărit o bucată din săpun atunci când acesta a ajuns sub jetul puternic al duşului (eu mă spăl ca la spălătoria auto, sub presiune) şi din toate locurile în care putea să sară a ales ochiul meu drept.

Criză! Durere! Ce naiba să fac, că de câte ori clipeam o luăm de la capăt cu durerea? La început am zis să fiu curajos, am clipit de vreo 4-5 ori în succesiune rapidă, dar bucata de săpun era rezistentă şi nu se topea aşa repede, iar pe la a 5-a clipire m-am blocat de la durere. Am încercat să bag degetul în ochi să scot săpunul, dar s-a dovedit o idee proastă, că doar l-am întins şi m-a usturat iarăşi.

Cum va fi peste 10 ani

Mai e nevoie doar de vreo 10 ani și, indiferent dacă e o zi obișnuită sau se întâmplă vreo catastrofă, mai mulți oameni vor fi adunați în jurul unui hotspot wifi decât în jurul bisericii. A durat doar vreo 1500 de ani ca să ajungem aici și a fost nevoie și să se inventeze tablete și smartphone-uri.

La stand-up comedy la Grand Digiplex Baneasa

Vă spuneam săptămână trecută că n-aş vrea să stau în primul rând la stand-up comedy, mai ales dacă se ştiu despre tine nişte lucruri mai jenante precum momentul de aici. Ei bine, am fost la Grand Digiplex lunea trecută şi în faţa mea, la intrarea în sală, o fată dintr-un grup de 4 băieţi şi fete le spune celorlalţi “ştiţi că avem bilete în primul rând, nu?”. “He-he”, m-am gândit, “supravieţuire plăcută”, în timp ce m-am dus să mă aşez confortabil în spate.

Poate este un semn al succesului cinematografului Grand Digiplex, cât şi al cererii de show de comedie bun, faptul că sală a fost aproape plină. Show-ul de luni a fost cu Vio “nu Viorel”, cu Micutzu “ia şi o pâine caldă” şi Costel din Bacău, care s-au ţinut de glume o oră şi ceva.

Au fost glume bune. De la Vio am reţinut-o pe cea cu diferenţa dintre “prietena mea cea mai bună” şi “cea mai bună prietenă a mea”. Femeile folosesc ambele exprimări şi consideră că înseamnă acelaşi lucru, dar bărbaţii înţeleg din a doua sintagma că tocmai le arăţi pe cea mai marfă amică a ta, şi, dacă nu e cine ştie ce frumuseţe, se pierde interesul. Micutzu n-a fost în cea mai bună seara a lui, nu prea s-a conectat cu audienţa, dar a mai făcut câte un mişto de unii din sală care râdeau cam efeminat și a avut glume tari despre vremea de afară.

Costel din Bacău însă… frate, genial om! Am râs cu lacrimi. A fost show-ul lui, a stat peste 30 de minute, cât ceilalţi la un loc şi a vorbit non-stop şi s-a agitat şi a alergat şi a mimat pe scenă toate subiectele și poantele posibile. E tare de tot omul, a făcut glume de toate felurile, terminând cu o povestire uriaşă despre profa de istorie care a atras non-stop aplauze. N-are rost să vă spun din ele, nu mă pricep şi trebuie să le auziţi de la profesionişti.

Îi găsiţi în fiecare zi de luni la cinematograful Grand Digiplex din incinta mall-ului Băneasa Shopping City.  Bănuiesc că au suficiente glume “în program” ca să nu le spune pe aceleaşi în fiecare săptămână, plus că se mai rotesc între ei şi nu sunt aceiaşi trei de fiecare dată. Un program găsiţi pe grandcinemadigiplex.ro

SEO facut ca la carte

Ca sa retineti bine ce specific are respectivul restaurant.

Cine sta in primul rand la stand-up comedy? (P)

Unele întâmplări e bine să le ţii pentru tine, ca să nu râdă alţii şi să facă mișto-uri de tine un an de zile după. Asta de mai jos este însă prea tare ca să nu o public, chit că o să-i dau lui @nashu subiecte de băşcălie.

Vedeţi, eu sunt mai uituc, dar mă refer la cazul particular când uit să trag fermoarul de la pantaloni în sus şi merg cu ei desfăcuţi. Nu ştiu de ce se întâmplă asta, dar bănuiesc că are legătură cu trezirea de genul “omfg cât e ora? CÂT E ORA?!?” şi alergat ca la incendiu prin casă după una şi alta, momente în care îmi trag şi nădragii pe mine şi plec spre muncă.

Acum să nu vă închipuiţi că asta se întâmplă foarte des. Nu, e cam o dată pe lună şi de cele mai multe ori mă prind de această problemă la lift, unde e oarece curent pe scara blocului şi simt adierea vântului prin locurile unde de obicei este totul bine închis. Uneori, însă, nu simt nimic şi merg mai departe aşa.

Pagina 2 din 5512345...Ultima »