Batem 3-3

Am prins o repriză şi un pic din meciul România-Serbia, ajungând în faţa televizorului când deja era 2-0 pentru sârbi. Mă enervează la culme scroll-bar-ul din josul ecranului şi SMS-urile trimise de lume, pentru că îmi tot fug ochii la textul mişcător. Uneori îl elimin din setarea de aspect de imagine de pe LCD-ul mare de acasă, dar acum eram la un hotel din Sinaia şi aveam un televizor normal în cameră, aşa că am fost nevoit să mai arunc un ochi şi pe mesaje.

Amuzant era că la scorul 2-1 pentru sârbi, după ce tocmai dăduseră şi românii primul gol, au început să curgă SMS-uri de încurajare. “Hai România, batem 3-2”, “hai băieţi 3-2”, “facem 3-2, îi batem pe sârbi”. După care au dat sârbii gol şi era 3-1 pentru ei. Nu-i nimic, au început să curgă mesaje cu “hai România, batem 4-3”, “hai băieţi 4-3”, “facem 4-3, îi batem pe sârbi”. Râdeam şi mă gândeam că dacă ar fi fost scorul 1-6, oare se găsea cineva să trimită mesaj cu “hai românia, batem 7-6”? Cred că da.

Un alt mesaj amuzant a fost trimis de cineva care a scris “batem 3-3”. Se pare că şi la egal se cheamă că bate cineva. Din păcate nu noi, ca un egal acasă nu dă bine pentru echipa gazdă. Apoi au venit şi mesaje la mişto “batem cu 11-3”, “învingem cu 7-3”, “hai pe ei, le dăm 12-3”.

Premiile nwradu 2008

O listă cu cele mai bune lucruri din 2008, pe diverse domenii de interes:

  • Cel mai bun film: Wall-E. Mi s-a părut o realizare de excepţie, este uimitor cum animatorii i-au dat viaţa lui Wall-E şi l-au făcut atât de simpatic. Intră pe lista acelor filme pe care le voi revedea cu mare plăcere de oricâte ori s-ar retransmite. 2008 mi s-a părut cam slăbuţ la capitolul filme: titluri celebre au fost Dark Knight, Iron Man, Hancock, Mumia 3, Hellboy 2, dar când tragi linie după ce le-ai văzut parcă nu au fost excepţionale. Îmi aduc aminte cu plăcere de anul trecut şi filme precum No Country for Old Men, Atonement sau Juno.
  • Cea mai bună comedie: Get Smart (locul 2: Don’t Mess With Zohan).
  • Cel mai bun film de acţiune: Quantum of Solace. A avut de toate în el, mai puţin clişee şi momente plictisitoare. Pe locul doi ar fi Body of Lies, pe care l-am văzut zilele trecute şi este foarte bine făcut.
  • Cel mai dezamăgitor film cu pretenţii: Bangkok Dangerous. O mare plictiseală de la un capăt la celălalt, chiar dacă Nicholas Cage e în rolul principal.
  • Premiul “nu-mi vine să cred că mă uit la prostia asta de film”: Jumper.
  • Cea mai marfă actriţă: Anne Hathaway. Şi când te gândeşti că e mai bătrână decât mine cu doar 4 luni… e clar că ne potrivim.
  • Cel mai bun serial: Terminator Sarah Connor Chronicles. Mi s-a părut foarte bine făcut şi gândit, fără bălăreli şi scene inutile; am descoperit cu surprindere că din toate serialele ce apar săptămânal, pe acesta îl aşteptam cu cel mai mare interes. Îl urmează Supernatural, care e mai interesant pe zi ce trece, şi Lost cu un sezon 4 foarte bun.
  • Cel mai dezamăgitor serial: Heroes sezonul 3. Prea multe personaje inutile, acţiune prea sucită şi plictisitoare, răsturnări ilogice de situaţii şi un haos de mă face să cred că nici producătorii nu ştiau ce vor să se întâmple în continuare.
  • Serialul a cărui anulare o regret cel mai mult: New Amsterdam. Era interesant şi îmi plăceau personajele.
  • Serialul cel mai aşteptat să revină: Battlestar Galactica, vreau să văd cum se termină (locul 2: Lost sezonul următor).
  • Gadgetul pe care mi-l doresc cel mai mult: un HTC Touch HD.
  • Artistul anului: Rihanna.
  • Melodia care mi-a plăcut cel mai mult în 2008: Disturbia (sunt un pic subiectiv, pt că melodiile bune recente le cam scot din minte pe cele un pic mai vechi).
  • Cel mai bun moment din sport: Usain Bolt câştigând cursa de 100 metri sprint, la Olimpiadă.
  • Cel mai dezamăgitor moment din sport: performanța (de fapt lipsa ei) României la Campionatul European de Fotbal.

Altele nu-mi vin în minte acum pe moment.

Echipa Romaniei in Fifa 2009

În imagine este scurta descriere a României din meniul de ales echipa, în nou lansatul joc Fifa 2009 de la EA Sports. Se pare că rivala noastră eternă este Bulgaria, iar de Adrian Mutu nu a auzit nimeni, cel mai bun atacant al nostru fiind un dubios Adrian Murgu.

Cea mai tare declaratie

Mircea Rednic, antrenor Dinamo, după meciul de ieri: “Cred că meritam să ne calificăm”.

Asta după ce Dinamo nu a jucat nimic şi nu a dat nici un gol, în faţa unei echipe de care nu mai auzise nimeni până acum. Chiar şi pronunţia corectă a numelui ei este un mister pentru multă lume, i se poate zice şi Neica Nimeni, dar tot au trecut mai departe. Dar o rezolvă Borcea, dacă nu a reuşit să se califice în UEFA va trage tare ca să intre direct în Champions League.

Dupa meciuri

Din toate echipele româneşti, cele care erau cotate cu cele mai mici şanse au avut cele mai bune rezultate. CFR a bătut un nume mare al fotbalului în CL, Urziceni şi Vaslui au făcut egal în meciurile lor. Ceilalţi au pierdut fără drept de apel. Declaraţiile de după meci fac însă toţi banii:

Dan Petrescu: “Meritam mai mult de un egal cu Hamburg”
Peseiro: “Tot noi ne calificăm”. “Wolfsburg a fost mai bună, dar batem cu 2-0 la Bucureşti”
Rednic: “Vom marca mai multe goluri la Bucureşti”
Becali: “O să facem 10 puncte şi vom merge mai departe”
Lăcătuş: “S-a simţit lipsa lui Rădoi’

L-am auzit şi pe Becali declarând că după un gol anulat deşi era valabil şi 2 şuturi în bară practic Steaua e învingătoarea morală a meciului. Cu alte cuvinte, numai declaraţii de oameni care îşi apără până în pânzele albe meciul şi echipele, deşi nu au de ce. Nu-şi cere nimeni scuze, nu zice nimeni că s-a jucat prost şi că rezultatul e unul defavorabil. Mereu declaraţiile sunt pline de o încredere care nu este bazată pe nimic real (iar după ce previziunile nu se adeveresc, iarăşi nu-şi asumă nimeni responsabilitatea sau nu-şi cere scuze), iar mereu se simte lipsa celor accidentaţi, fie ei Rădoi sau Mutu şi Chivu pentru naţională. De parcă ar fi un sport individual, nu unul de echipă.

Am găsit şi o declaraţie care pare sinceră.
Iancu: “Nu mai putem întoarce rezultatul la Belgrad. E un obiectiv ratat.”

Am invins balaurul

Atât! România este din nou pe val, o forţă a fotbalului mondial! Am învins reprezentativă Insulelor Feroe, o ţară atât de mică încât nu orice avion poate ateriza acolo şi a fost nevoie de unul special pentru a aduce echipa noastră. Stadionul avea tribune doar pe laturile mari, dar oricum pe cele mici ar fi fost inutile deoarece la meci au fost cam 100-200 de spectatori. Faptul că am fost mult mai buni şi am meritat victoria se observă şi din rezultat, un 1-0 categoric prin golul dat de Cocis în minutul 59. În noaptea asta mă culc mândru de echipa noastră de fotbal!

Şi cu ăştia declarau Piţurcă, Lupescu şi Sandu că ne aşteaptă un meci foarte dificil, că n-ar fi o tragedie dacă am pierde, că orice rezultat este posibil? Mi-ar fi fost ruşine să fiu plătit din banii ţării, fără să produc nimic şi să mai şi declar astfel de chestii.

Nici o rusine

Piţurcă a declarat că înfrângerea cu 0-3 în faţa Lituaniei nu este un rezultat ruşinos. Probabil ar fi trebuit să ne dea un 0-8 la noi acasă ca să fie considerat ruşinos, deşi acum câteva luni România visa la trofeul European, în timp ce de Lituania nu a auzit nimeni în fotbal. Iar Lupescu a continuat ideea, declarând că ne aşteaptă un meci foarte greu cu Insulele Feroe, pe care probabil că 99% din oameni nici nu le pot găsi pe o hartă a lumii. Dar aşa e la noi, pregătim orice meci prin declaraţii preventive pentru cazul în care ne-o luăm, iar în rest depindem de Mutu să fie în formă.

Champions League

Grupa A

  • Chelsea
  • AS Roma
  • Bordeaux
  • CFR CLUJ

Grupa F

  • Lyon
  • Bayern
  • STEAUA
  • Fiorentina

Mi se par destul de accesibile grupele, ca să folosesc termenul auzit de la experţi. Chelsea sunt zei, dar cu Roma şi Bordeaux se pot face surprize plăcute. Lyon, Bayern şi Fiorentina sunt echipe grele pentru Steaua, dar nu de netrecut. Nu sunt genul pe care dacă nu le prinzi într-o zi bună pentru tine să nu le poţi bate. Nu zic de calificat mai departe, dar măcar de ieşit cu fruntea sus din competiţie şi cu nişte puncte câştigate. Sunt curios care va fi atitudinea românilor în ceea ce-l priveşte pe Mutu, dacă mai şi da gol împotriva Stelei.