Cartea The Hobbit a lui JRR Tolkien, care are loc înaintea Stăpânului Inelelor şi urmăreşte aventurile lui Bilbo în căutarea unei comori, va fi turnată până la urmă în două filme. Pentru a avea suficient material, producătorii vor adăuga în poveste şi felul în care Gandalf s-a dus să-l alunge din pădure pe Necromantul ce mai târziu s-a dovedit a fi tot Sauron, aventuri ce nu sunt niciodată povestite în detaliu în cărţile lui Tolkien. Ian McKellen şi Hugo Weaving îşi vor relua rolurile Gandalf şi Elrond. Sună bine, sper să iasă un film serios.

Slashfilm via io9.

George R.R. Martin, autorul cărţilor din seria A Song of Ice and Fire pe care le citeam lunile trecute, a anunţat pe blogul său că din octombrie încep filmările la A Game of Thrones, filmul făcut după prima carte. Proiectul este iniţiat de HBO, locaţia aleasă este Irlanda de Nord, iar eu încă nu m-am prins dacă e un film sau o miniserie. Sper să iasă ceva de calitate. Şi sper mai ales că lucrează la volumul 5 şi la următoarele, ca să nu îmbătrânesc până termină seria.

Acum exact două săptămâni eram în trenul spre Sinaia (să nu uit să vă povestesc şi despre ce am făcut pe acolo, că m-am cam speriat de unele chestii şi am descoperit şi unele plăcute). Înghesuială cruntă, după cum spuneam, unde vagonul avea un culoar central iar pe fiecare parte erau puse scaune, câte 2 faţă în faţă şi cu o mică măsuţă între ele, de zici că era acolo ca să calci rufe pe ea. Era aşa de înghesuit că sub masă ne ţineam picioarele după metoda “fermoarului”, unul de-al meu, unul de-al persoanei din faţa mea, al doilea picior al meu, etc. Eu sunt destul de mărişor (1860 milimetri), am avut noroc că în faţa mea s-a aşezat o fată mai firavă ce nu avea picioare lungi sau volum mare.

De ce se cheamă acest post “cărţi de fiţe, totuşi”? Pentru că având în vedere înghesuiala şi amenajarea vagonului şi bezna totală de afară, nu aveai ce face decât să te uiţi la vecini sau să citeşti ceva. Eu nu aveam nimic de citit, aşa că m-am uitat la vecini. Ei aveau de citit şi de aici îmi încep şi demersul. Înainte de asta vreau doar să menţionez că vagonul avea priză la fiecare măsuţă, iar unii călători şi-au scos laptopul şi se uitau la un film sau poate stăteau pe net. Printre ei şi o tipă care mi se părea foarte cunoscută, deşi nu mai ştiam de unde să o iau (probabil făcuserăm liceul împreună; mult mai probabil e că nu voi rezolva niciodată misterul).

Ce citeau restul? Păi tipa din faţa mea avea cu ea vreo 3-4 reviste de femei şi în timp ce le citea a scos şi un carneţel şi din când în când nota în el diverse. După două ore de stat în faţa ei îmi venea să o întreb ce naiba notează din revistele alea, dar am fost prea sfios. Poate făcea vreo corectură sau lucra pentru concurenţă. Tipul de pe al doilea scaun din faţa mea îşi citea mailurile sau mesajele de pe un telefon Nokia E71. Mare cât un Blackberry, dar mai finuţ. Oricum, mare. Cel puţin aşa credeam până când din buzunar a scos încă o ditamai cărămida de telefon. Frate, era proverbiala paletă de ping-pong! Ştiţi calculatoarele acelea Milan cu 12 digits, de are cam orice firmă prin birouri? Atât era. La început am crezut că a scos o consolă Wii din pantaloni, dar cred că era doar un HP iPaq vechi. Era de două ori mai lat decât HD-ul meu.

Sunt mai multe teorii. Una spune că întunericul are viteza 0, deoarece este peste tot şi stă pe loc, lumina fiind cea care vine şi pleacă din/de pe el. Altă teorie spună că viteza întunericului este egală cu viteza luminii, pentru că atunci când stingi lumina şi ea dispare, întunericul apare imediat, fără a exista vreo stare tranzitorie, între lumină şi beznă. Iar o a treia spune că întunericul se mişcă mai rapid decât lumina, deoarece atunci când lumina ajunge acolo înseamnă că înainte era deja întunericul în zona (ca în Scrisoarea I, “căci era un întuneric ca o mare fără rază“).

Serios acum… cine naiba scrie cărţi în universul Starcraft? Şi aceasta, văzută la Diverta, nu era singura, ci mai era una numită Umbra Xel’Naga şi încă una al cărui titlu mi-a fost lene să mă aplec să-l citesc.

Am cam luat o ţeapă. Trăiam cu impresia că din A Song of Ice and Fire au apărut cinci volume, nu doar patru. Aşa că atunci când am terminat numărul 4 şi l-am căutat pe următorul… surpriză! Trebuia să apară prin 2006 sau 2007, cu un pic de noroc va fi tipărit în septembrie 2009, dar consider că 2010 e un termen mai realist. Nasol. Voi aştepta un an pentru volumul 5, şi cine ştie câţi alţii pentru volumele 6 şi 7.

Singurele cărţi pentru care am mai aşteptat aşa, cu anii, au fost ultimele două volume din Harry Potter. Le-am citit pe primele 5 când erau apărute deja. Apoi cred că am aşteptat vreo doi ani ca să apară numărul 6 şi încă doi ani pentru ultimul volum. Se poate zice că am avut noroc, pentru că sunt alţii care au început seria de când a apărut prima carte şi au trebuit să aştepte câţiva ani pentru fiecare volum. Au citit prima carte când erau copii şi pe ultima când erau căsătoriţi şi aveau deja copiii lor. Când e vorba de seriale sunt mulţi care întâi aşteaptă să se termine întreg sezonul pentru că apoi să se uite dintr-un foc la toate episoadele: aştepţi între 6 luni şi 1 an. La cărţi mi se pare cel mai enervant, deoarece aştepţi cu anii şi apoi când apare un volum nou îl termini în două zile şi iarăşi o iei de la capăt cu aşteptarea.

Mă gândesc totuşi că am avut noroc cu seriile mele preferate. Roger Zelazny a început seria Nouă Prinţi în Amber în 1970 dar volumul 5 a apărut în 1978. Următoarele 5 volume au fost publicate între 1985 şi 1991. Păi cred că îl băteam cu mâna mea dacă din 1970 şi până în 1991 tot aşteptăm să apară câte un volum, mai ales având în vedere cât de subţirele sunt acestea şi că le poţi citi în 4-5 ore. Să aştepţi 21 de ani pentru 50 de ore de lectură nu este foarte eficient, nu? Îmi aduc aminte cum am aşteptat, ca pe ghimpi, prin 2001 să apară ultimul volum din Stăpânul Inelelor în România. Le cumpărasem pe primele două şi al treilea încă nu fusese tipărit, doar vreo 3 luni am aşteptat, dar mi s-au părut 3 ani.

Revista Locus, un nume destul de greu în zona de cărţi SF & Fantasy, a publicat recent lista de cărţi din 2008 ce merită citite. Lista e împărţită în romane SF, Fantasy, debuturi, colecţii, antologii, etc şi poate fi găsită aici (via BoingBoing).

M-am uitat vreo oră pe descrierile de pe Amazon ale romanelor din primele două categorii. Pot spune că de la SF par a fi interesante Spirit, de Gwyneth Jones, care din descriere mi se pare un fel de Contele de Monte Cristo în varianta SF, Marsbound, de Joe Haldeman, House of Suns, de Alastair Reynolds, Anathem, de Neal Stephenson (despre care am mai auzit de bine şi cu alte ocazii), Implied Spaces de Walter Jon Williams, The Autumn War, de Daniel Abraham (volumul 3 dintr-o serie de 4, numită The Long Price, ce pare destul de interesantă ca subiect). La categoria Fantasy, mi-au atras atenţia Lavinia, de Ursula K LeGuin şi The Hidden World, de Paul Park, ultima carte dintr-o serie de patru, în care acţiunea e plasată în România şi personajul principal este nu ştiu ce prinţesă de mult pierdută şi căutată de tot felul de români celebri sau nu, dar toţi răi. Uite ce mai inspiră şi istoria noastră!

Ieri în Cora am văzut această carte numită Creierul femeii. Era pusă la secţiunea de cărţi de gătit, lângă reţete de fripturi, salate şi prăjituri. Ba chiar era mai subţire decât unele carți de bucate. Poate știu ei ce știu…

Am terminat acum câteva zile şi volumul 2 din A Song of Ice and Fire. Tare greu progresează acţiunea, sunt atâtea sute de pagini scrise şi abia descriu câteva zile în lumea lui George R.R. Martin. Atac volumul 3 acum. Nu aş putea să mă opresc. Mi-a plăcut un singur citat din volumul 2, cel de mai jos:

The battle fever. He had never thought to experience it himself, though Jaime had told him of it often enough. How time seemed to blur and slow and even stop, how the past and the future vanished until there was nothing but the instant, how fear fled, and thought fled, and even your body. “You don’t feel your wounds then, or the ache in your back from the weight of the armor, or the sweat running down into your eyes. You stop feeling, you stop thinking, you stop being you, there is only the fight, the foe, this man and then the next and the next and the next, and you know they are afraid and tired but you’re not, you’re alive, and death is all around you but their swords move so slowly, you can dance through them laughing.” Battle fever.