A Dance with Dragons – bifat!

Ieri seară mi-am adus aminte că pe 12 iulie se lansează al 5-lea volum al lui George R.R. Martin. Trebuie să-l am! Trebuie!

V-am mai zis de planul meu privind achiziţionarea cărţii pe Kindle-ul meu, căci de acum doar cărţi electronice voi citi. Zis şi făcut. Întâi a fost nevoie să înscriu Kindle-ul în Amazon, pentru că nu-l înregistrasem niciodată.

1. Se intră pe Amazon.com şi se loghează prin Sign In în cont.

2. Din meniul din stânga se alege Kindle > Manage Your Kindle.

De la prima fraza

În Gloria Jean-ul din Băneasa sunt puse pe mese cărţi de la Diverta, cu gândul că-ţi vine chef de cumpărat vreuna. Frumoasă ideea şi se potriveşte de minune cu o cafenea.

Eu am nimerit o masă pe care se găsea primul volum din Vampirii din Morganville. Mai jos aveţi prima frază.

Captivant nu? Aşa te atrage o carte, cu rufe furate. Mi s-a părut foarte amuzant pentru prima frază.

Astept 12 iulie

Pe 12 iulie apare al cincilea volum din seria A Song of Ice and Fire a lui George R.R. Martin, numit A Dance With Dragons. Până atunci trebuie să-mi conectez cumva Kindle-ul la Amazon, că încă n-am făcut asta, şi să cumpăr cartea în ediţie electronică, la doar 14 dolari. Iar apoi încep nopţile albe.

eMAG vinde si carti

eMAG a adăugat în oferta sa şi cărţi de toate felurile, în cadrul programului Marketplace prin care orice alt furnizor poate folosi site-ul eMAG pentru vânzarea produselor. Mie mi se pare mega-uriașă oferta, în jur de 19644 de cărţi (estimate din numărul afişat de filtre) fiind disponibile și împărţite în aproape 45 de categorii diverse.

De exemplu, există 142 de titluri în categorie Farmacie şi Medicină, 899 în Istorie-Politica, 3539 în Literatura Universală, ba chiar şi 178 în limbi străine, 316 cărţi de Dezvoltarea Afacerii, 249 cărţi de Gastronomie etc. Toate acestea sunt vândute prin partenerul Libris, care are în portofoliu titluri de la edituri mari precum Rao, Nemira, Tritonic, Polirom, Humanitas şi alţii.

Cred ca voi pierde câteva ore doar uitandu-mă pe titluri pentru a găsi cărți interesante. Sunt curios ce înseamnă pentru serverele eMAG încărcarea suplimentară și traficul gigantic adus de 20.000 de produse noi in site-ul lor.

Detalii aici.

A Dance With Dragons apare pe 12 iulie

Volumul al 5-lea din seria A Song of Ice and Fire a lui George R.R. Martin apare pe 12 iulie anul acesta. Mai că-mi pierdusem speranţa să mai văd A Dance With Dragons în viitorul apropiat. Abia dacă mai ţin minte cum s-a terminat volumul patru, dar dacă nu mă înşel a urmărit doar câteva personaje, iar al 5-lea le va urmări pe celelalte cam în aceeaşi perioadă de timp.

Avantajul în a avea un Kindle este că ştiu că voi cumpăra cartea în prima zi în care apare pe Amazon, fără să-mi pese în cât timp apare şi varianta pe hârtie, cum ar ajunge la noi, cât i-ar lua cuiva să o pirateze pe net şi din acestea.

Mulțumesc lui Gigi Costache pentru pont. Confirmare pe blogul lui Martin.

Grosimea conteaza

Mai ales la cărţi. Uitaţi în imagine o altă chestie care mă enervează rău de tot. De ce au trebuit să facă acel volum atât de gros? Zici că-i un bolovan, o piatră de râu, iar după ce termini de citit, poţi să o pui la roata maşinii ca să nu fugă la vale. Mai cumperi vreo 5 şi-ţi faci un şemineu zdravăn. Abia se ţine în mână şi pentru transportat ai nevoie de rucsac.


Balul fetelor moarte

Aţi observat că în toate filmele cu vampiri femeile sunt bunăciuni incredibile? Excepţie face actriţa din Twilight, care e marfă doar când nu ia figura de drogată plictisită de viaţă, dar în rest mai toate vampiroaicele au un ten perfect, o siluetă de invidiat cu “difuzoare” impunătoare ce ies din decolteu, pâr îngrijit şi “aspect general plăcut”, ca să citez din CV-uri. Mie mi se pare cumva inutil, pentru că sunt nemuritoare, deci n-au mare interes să stea slăbuţe din considerente de sănătate, şi nici pe bărbaţi nu înţeleg de ce ar vrea să-i atragă prin silueta lor. Oricum îi vrei ca să-i mănânci, ce mai contează că nu-i atragi pe cei mai arătoşi din genul masculin al speciei? În fond, graşii au mai mult sânge decât cei slăbuţi.

Acum şi în cărţi, după cum puteţi vedea din imaginea de mai jos.

O relatie reusita cu doar 39 de lei

Doar 39 Lei în loc de 250 Lei pentru O RELAŢIE REUŞITĂ !
Două locuri la seminarul special dedicat zilei îndrăgostiţilor – JOC ÎN DOI PENTRU AMÂNDOI !

Departe de mine gândul de a face mişto de GetAdeal.ro (link afiliat), mai ales în condiţiile în care am modificat propriul meu site ProduseReduse.ro pentru a încerca să fac un ban cinstit din vânzarea de astfel de cupoane de oferte, că se pare că ar fi ceva doritori de oferte prin ţara noastră. Dar frate… joi în doi pentru amândoi?

Seminarul este simplu:

În seminarul special dedicat zilei îndrăgostiţilor, Clara Toma, specialist în comunicare relaţională şi Luminiţa Baltaretu, formare în metoda “Ascultă-ţi corpul” vor oferi cuplurilor participante un set plăcut şi util de informaţii, de reguli şi de tehnici prin care relaţia de iubire să se reînnoiască mereu şi fiecare din cei 2 membri ai cuplului să se simtă mereu în armonie.

Anul acesta Sfântul Valentin pică sâmbătă, o zi tocmai bună pentru romantism şi dragoste, nefiind deranjat de probleme de muncă şi altele. Poţi să stai până târziu în pat şi apoi să revii pentru a pune în aplicare cele învăţate la acest seminar, nu? Nu, pentru că seminarul are loc pe 13 februarie, adică a doua zi, nu înainte de “sfânt”. Măcar e între 16:30 şi 18, adică ajungi înapoi acasă la timp pentru meci.

Pagina 2 din 712345...Ultima »