Prin Herastrau

Ieri după vizita la Arcul de Triumf am intrat şi în Herăstrău pentru o scurtă plimbare. Era un târg de meşteşugari români şi se vindeau aceleaşi produse ca şi la Unirii şi Kiseleff (meşteşugarii români probabil că au doar 2-3 domenii de activitate), adică vase de lemn, căciuli de blană, bibelouri şi turtă dulce. Nimic foarte interesant, deşi multă lume căsca gura. Ceva mai încolo am mâncat şi un colac secuiesc, că tot pofteam. Mi-ar fi plăcut să poți amesteca toppingurile pe el, să pui o zonă cu nucă, una cu scorțișoară și una cu susan. Un colac întreg cu acelaşi gust e prea mult.

La intrarea dinspre Charles de Gaulle se întâmplau alte ciudăţenii. Orange ridica un balon mare cu Pantera, Delfinul şi Fluturele. Nu cred că aveau de gând să-l şi decoleze, aşa că lumea îşi pierdea interesul şi pleca după un timp. Mie mi s-a părut amuzant că totul se întâmplă în faţa unei clădiri pe care scrie mare Vodafone. După care chiar la intrarea în parc era o zonă Nestea, cu ventilatoare cu vapori de apă, 3 femei îmbrăcate foarte sumar ce invitau trecătorii să guste un pahar de Nestea rece şi câţiva băieţi ce împărţeau aceste pahare. Bine bine, dar afară era un frig de tremuram tot. Săracele femei cred că îngheţaseră bocnă cu doar o rochiţă subţire pe ele. Iar lângă Nestea era o terasă pusă în drum şi stătea lumea la coadă la mici şi frigărui şi pastramă. Am băgat şi eu o porţie, de poftă, plus o bere Ciuc. Plăcerea romanului, micii şi berea. Nu ştiu de ce autorităţile, dacă descoperă că la toate aceste evenimente e plin de oameni ce stau la cozi imense ca să mănânce mici şi să bea bere, nu organizează săptămânal câte ceva. Piaţa Constituţiei de exemplu este mare și goală, s-ar putea face câte un festival al berii în fiecare weekend, măcar vara. Şi în Herăstrău e loc suficient pentru a rezerva o mică astfel de zonă, probabil şi în multe alte locuri centrale. 2 lei mititeii, 12 lei frigăruia sau pastrama. Ce mi-a plăcut e că ăştia aici nu se zgârceau când era vorbă să-ţi dea şi pâine, murături, muştar sau şerveţele, toate moca, iar un pahar de bere la doar 2,5 lei mai rar găseşti. Cam aşa s-au terminat Zilele Bucureştiului în Herăstrău.

Sus pe Arcul de Triumf

Sus pe ArcProfitând de Zilele Bucureştiului, azi m-am urcat pe Arcul de Triumf, care era deschis vizitatorilor. Înăuntru am găsit un muzeu interesant, format în principal din fotografii (se proiecta şi un film) din Marele Război. Eu, fiind destul de pasionat de istorie şi războaie, le-am găsit foarte interesante şi am un singur regret: că nu le digitizează şi nu le fac publice pe Internet. Nu văd nici un motiv pentru care nu le-ar publica. Sunt tot felul de imagini cu regii Carol şi Ferdinand inspectând trupele sau participând la strategii, cu Regina Maria ajutând în spitalele cu răniţi, fotografii cu soldaţi din diverse companii (era una şi de biciclişti), răniţi veniţi de pe front, echipamente militare şi ce mai avea România în timpul Primului Război Mondial. Sunt imagini care pun un chip pe numele unor personalităţi ale ţării noastre şi ar trebui răspândite prin cât mai multe mijloace posibile, mai ales că atunci a fost momentul de glorie ale României.

Vă veţi face o idee mai bune zilele următoare, când voi uni toate clipurile filmate în interior şi fotografiile făcute cu diversele exponate (am pozat pozele, practic) şi le pun pe net, Tot atunci veţi putea observa şi cum se vede Bucureştiul de pe Arcul de Triumf, dacă nu l-aţi vizitat niciodată.

Pasajul Universitatii e chiar marfa

Am mers azi pentru prima oară prin Pasajul Universităţii, aşa refăcut şi reconsolidat. E bine. Arată frumos, e foarte bine iluminat şi marcat. Atât de bine, încât la ieşirea din el avea sută la oră şi nici nu-mi dădeam seama, iar nici celelalte maşini din jurul meu nu mergeau mai încet. Am zis mereu că acolo e locul ideal pentru că Poliţia să pună un radar şi o cameră de luat vederi, ar face într-o zi amenzi cât alţii într-un an. Sper să nu mă audă, deși dacă vreodată scapă un șofer controlul și se lovește de pereți și stâlpi iese un ditamai accidentul în lanț.

Update: M-am ramolit, e vorba de Pasajul Unirii ca denumire oficială. Universității e cel pietonal de sub rondul de la Universitate.

Prin Piata Constitutiei la Zilele Bucurestiului

Pe la ora 17:30 când am ajuns eu nu părea mare agitaţie. Mă aşteptam să fie vreun concert sau ceva pe scenă, dar muzica era doar din difuzoare, ceva cu “frumoasă zaraza” şi pe ecranele mari se proiectau imagini cu Bucureştiul de altădată. Organizarea părea mai bună decât la alte asemenea maninfestatii sau festivaluri ale berii ce se desfăşoară de obicei în Piaţa Constituţiei, mesele erau aşezate toate pe o latură şi o grămadă de oameni băgau mici şi cârnaţi și bere Ciuc în ei sau stăteau la coadă pentru a-i achiziţiona. Pe cealaltă latură a pieţei se vindeau produse ale meşteşugarilor romani, precum miere, brânză, turtă dulce, vase şi vaze de lemn sau mărgele şi podoabe. Era mai multă verdeaţă şi mai curat. Eu am poftit la un colac secuiesc dar era o coadă de 100 de persoane, căci nu se prăjeau suficient de rapid pentru mărimea cererii şi am renunţat.

Candideaza Oprescu

“Voi anunţa candidatura cât de curând, ca sa terminăm cu circul asta, că dă senzaţia de neseriozitate. Probabil că mâine la festivităţile de la Arcul  de Triumf, prilejuite de sărbătorirea a 550 de ani de atestare documentară a Bucureştiului”, a declarat Sorin Oprescu la emisiunea 3×3 de la Realitatea TV.

Păi cum? Transformăm sărbătoarea oraşului într-un moment politic pentru primar? E frumos aşa ceva? Ştiu că Băsescu face la fel când tot cheltuie banii statului pe deplasări inutile la bâlciuri şi sărbători rurale, în loc să mai şi conducă ţara, dar na…  Oprescu e cel nevoit sa demonstreze că e mai bun decât Băsescu pentru a-i fura funcţia.

Eu n-am crezut în Oprescu atunci când au fost alegerile la Primărie şi nu cred nici acum. Nu m-a convins cu nimic. Nu simt că a făcut nimic, în afară de cel mai lung cârnat din lume. Măcar Videanu, controversat cum a fost, a schimbat nişte borduri care acum arată bine. Oprescu n-a făcut nimic concret sau eu n-am remarcat nimic. Sunt foarte curios câţi din cei care l-au votat pentru Primărie l-ar vota şi pentru Preşedinţie. A pierdut din suporteri sau i-a menţinut?

Cine era Bucur?

Zilele acestea sărbătorim 550 de ani de atestare documentară a Bucureştiului, dar eu mă întreb cine era acest om Bucur care a dat numele oraşului? Ştiu, vă aud pe toţi zicând în cor “era un cioban”. Asta ştiam şi eu. Dar ceva mai mult se cunoaşte? Totuşi, a dat numele unei capitale. A avut familie mare şi urmaşi? Creştea oi sau vaci? Ţinea cu Steaua sau cu Dinamo? De ce a vrut să facă aici un oraş?

Wikipedia nu zice multe, decât că probabil totul este o legendă iar cea mai veche referinţă la un Bucur este la câteva secole după ce acesta predase de mult oile (adică murise). Se pare că era atât cioban cât şi haiduc. Aici văd deja o problemă. Faptul că era cioban nu poate fi pus la îndoială, deoarece acest lucru se regăseşte clar în comportamentul bucureştenilor de azi. E clar de unde ne tragem. Dar haiduc de ce era? Ziua creştea oi, noaptea îşi punea masca de Batman şi se declară haiduc şi îi jefuia pe… pe cine? Pe cei care mergeau pe autostrada dintre Constantinopole şi Roma? Fura indicatoarele rutiere de pe drumurile făcute de Mircea cel Bătrân? S-a dus să-l răzbune pe ciobănaşul moldovean? Din moment ce el a fondat oraşul, e clar că zona nu era deja locuită de vreun boier, că altfel s-ar fi chemat Popescu-eşti sau ceva aşa. Iar dacă zona nu era locuită, dar totuşi existau în vecinătate alte sate, înseamnă că oraşul nostru e făcut în cel mai nasol loc, altfel l-ar fi luat alţii până să înfigă Bucur steagul în pământ şi să zică “j’y suis, j’y reste” sau “din Marea cea mare pe Pământul de Mijloc am venit” sau alt citat din acesta de poveste (bonus pentru cine ştie de unde sunt şi cine le-a zis). Privind situaţia 6 secole mai târziu, oraşul cam e făcut într-un loc anapoda, departe de munte, de mare, de Dunăre, pus aşa, în mijlocul câmpiei, de parcă o babă pe jumătatea chioară ar fi aruncat cu o săgeată într-o hartă a Valahiei şi aici a nimerit. Unde fugeai când veneau tătarii peste tine? Cred că a cam râs lumea de Bucur atunci când şi-a făcut casa într-o mlaştină, probabil acesta fiind şi motivul pentru care s-o fi făcut haiduc.

Oricum, în concluzie, nu se ştie absolut deloc cine a fondat oraşul şi de ce. Cel mai probabil toată treaba cu Bucur e o legendă şi atât. Ar fi culmea să se descopere că era ungur.

Cartierul cu tarani

Cartierul cu taraniCel mai nou cartier rezidenţial al oraşului! Hai recunoaşte că întotdeauna ai vrut să locuieşti într-o zonă de melteni. “Cartier cu Ţărani”, cel mai nou ansamblu de locuințe este special conceput pentru tine! Doar aici se ascultă manele “la blană” din fiecare apartament, iar singurul post TV băgat pe cablu este OTV-ul. În plus, în fiecare weekend te poţi bucura de tradiţionalul grătar făcut în curtea blocului sau cei cu adevărat pretenţioşi se pot delecta dând cu bormaşina în pereţi încă de la 7 dimineaţa. Achită acum avansul pentru un apartament de două camere (spaţiu suficient pentru o familie extinsă de 12 persoane) şi ca bonus vei avea 50% reducere la magazinul cu piese pentru Dacii obosite, ca să nu mergi prea mult când vrei să-ţi repari rabla mult-iubită. Pentru confortul tău, o echipă de curăţenie va veni de câte ori nu mai sunt locuri de parcare din cauza munţilor de PET-uri de bere şi de coji de seminţe.

De departe cea mai amuzantă editare făcută de cineva în Map Maker e “Cartierul cu Ţărani” din sudul oraşului. Evident că nici un moderator nu a aprobat-o şi nu va apărea în Google Maps, dar oricum, tare.

Pe centura

Clipul de mai jos este pentru cei ce nu sunt din Bucureşti sau nu au călătorit pe Şoseaua de Centură a capitalei şi au impresia că este un loc al plăcerilor carnale printre tufişurile pădurii. Ei bine nu. După cum se vede în ce am filmat ieri în doar 2 minute pe segmentul dintre Domneşti şi Sos. Alexandriei, sunt doar sute de TIR-uri, stând pe loc sau înaintând cu viteza melcului. Camionagii poate au timp să aştepte, dar nu ştiu ce şansă au bieţii oameni ce conduc maşini normale să ajungă undeva la timp, dacă au luat-o pe centură. De asemenea, partea cea mai nasoală e că nu există loc de lăţit şoseaua, aşa cum se face acum în zona nordică, ci e gard pe ambele părţi iar în spatele său sunt case și firme…