Bogdana Butnar despre e-commerce. Prima parte este interesantă, când spune cum cei de la magazinul Asos (un magazin online englezesc de haine, destul de popular şi la noi) i-au trimis din nou nişte haine doar pentru că le-a spus că primul transport nu a ajuns la ea. Nu a fost nevoie de nici o altă dovadă în afară de cuvântul ei, ba chiar au retrimis marfă cu cel mai rapid transport posibil.

Explicaţia e simplă, magazinul încearcă să-şi păstreze renumele bun şi asta e mai important decât o eventuală pierdere a unor haine. Oare la noi când se va lucra în acelaşi mod? Eu îmi aduc aminte de cel.ro căutând tot felul de explicaţii care de care mai halucinante la o problemă reală. Postul Bogdanei ar trebui citit la următoarea întâlnire 2 Parale și transmit tuturor magazinelor.

Dacă doriți să vă binedispuneți, citiți articolul Raluxei despre campania Heineken de a găsi “most dateable blogger”. Nu este ușor să găsești cuvinte diferite pentru a descrie 18 oameni, dar Raluca o face și spune ce crede despre fiecare. | 0 comentarii

Alex Negrea a făcut o listă personală foarte interesantă cu 20 de bloggeri ce trebuie urmăriţi în 2012 şi sunt bucuros că mă regăsesc printre ei (deja efectul se cunoaşte, 10 femei m-au adăugat pe Facebook). Dacă doriţi să-i cunoaşteţi şi pe ceilalţi 19, intraţi aici.

Între toate aceste posturi din ultima vreme despre “pișcotari” şi băut şi mâncat pe la evenimente şi campanii şi bani, eu n-am zis nimic. Pur şi simplu nu-mi place să scriu pe blog despre blogging. Pentru fiecare blogger care mă citeşte, sunt alţi 10 cititori nu au blog şi sunt sigur că n-ar fi interesaţi prea mult de un astfel de subiect. Nu aici.

Totuşi, cum toţi cei care merg la evenimente şi gustă măcar un pateu oferit gratuit de gazdă sunt consideraţi pișcotari, înseamnă că se poate spune acelaşi lucru şi despre mine. Mai sunt obiectiv în ceea ce scriu sau văd lucrurile mai înfrumuseţate decât sunt în realitate, după ce am mâncat pateul companiei care m-a chemat acolo?

Eu îmi spun că merg la astfel de evenimente pentru a afla informaţii noi pentru blog, pentru a găsi noi lucruri interesante (chiar şi la întâlnirile 2Parale merg pentru noi subiecte şi idei, că pe vânzări afiliate sunt oarecum nul) și pentru a-mi face noi prieteni, dar cine poate şti cum lucrează subconştientul meu şi ce moduri de a gândi se formează în el referitor la respectivele branduri.

O consecinţă normală a acestui fapt şi a vorbelor aruncate aiurea pe net ar fi să nu mai scriu deloc despre astfel de lucruri. Să nu mai amintesc deloc despre experienţele frumoase ale unui eveniment, ci doar cifrele seci şi valorile exacte, matematice, ale diverselor lansări? Să nu mai zic decât ce am aflat, dar nu şi cum şi unde? Nu cred că aş putea. Ar fi o relatare prea simplistă, prea banală, prea neinspirată. Mie nu mi-ar plăcea să o citesc. De ce ar face-o altcineva?

Am dat zilele trecute de un blog pe care nu puteam selecta textul dintr-un post. Eu vroiam să iau un scurt paragraf şi să-l pun pe Facebook cu tot cu link, dar nu puteam selecta textul şi nici click-dreapta nu mergea, neafișând niciun meniu.

Responsabil este un plugin numit wp-copyprotect, care face următoarele:

This plug-in will

• Disable selection of text
• Disable right click on your blog. (Disable right click with popup message or without popup message.)
• will not affect SEO. Search engines can read your content without any problem.

So that no one can simply copy and paste the content of your blog in there blog or site.

Desigur, un simplu View Page Source mi-a deschis codul sursă al paginii şi am copiat de acolo cu copy/paste paragraful de text care mă interesa. Iar dacă aş fi vrut să copiez imagini, un Tools > Page Info > Media mi-ar fi rezolvat imediat problema. Pluginul este inutil.

Ce nu înţeleg este motivul pentru care l-ar utiliza cineva. Blogul este, prin definiţie, o unealtă de sharing. Începe cu un sharing al gândurilor tale, dar există şi partea de sharing în sensul de distribuţie a lor şi aici mai ai nevoie de un copy/paşte, de un citat, de un click dreapta pentru a copia în clipboard adresa unui post. E anti-blogging să încerci să opreşti partajarea posturilor tale. Dacă unii vor să-ţi copieze muncă, oricum n-ai cum să te opui.

Din reacţiile de pe net am înţeles că prezentarea făcută de mine serviciului SkyDrive a fost bine apreciată, ca şi serviciul în sine. Zilele trecute mi-am dat seama de cât de util îmi este SkyDrive şi ca extensie a acestui blog:

1. îmi permite să pun pe net fotografiile la o rezoluţie mai mare. În mod normal le reduc la 1024 pixeli, gândidu-mă la încărcarea serverului, bandă, timp de transfer şi alţi factori. Pe SkyDrive însă aş putea merge măcar până la un 1600px fără probleme, atunci când detaliile contează.

2. pot prezenta mult mai uşor fotografii originale făcute cu gadget-urile de la teste. Să zicem că am un DSLR, unde o fotografie are minim 5 MB. Pe blog aş putea pune maxim 2-3 ca exemplu, dar pe SkyDrive pot să pun oricâte, că le hostează Microsoft pe gratis, oferă acces şi la imaginea originală, prezintă datele EXIF şi, mai important, schimbă de la o fotografie la alta în mai puţin de o secundă, chiar şi la fişiere imense. Aşa am făcut la Nokia N9.

3. pot pune mult mai multe imagini la un articol. Nu te interesează un anume produs sau un eveniment? Atunci nu vreau să simţi că ai pierdut timp şi trafic încărcând de pe blog 58 de fotografii despre ceva ce nu te interesează. Pot să pun doar 10 cele mai bune în articol, iar mai multe vor fi pe SkyDrive, dacă-ţi captez interesul. OccupyBucharest mi-a deschis ochii aici.

V-am spus acum câteva zile ca Michael Arrington, pe jumătate dat afară şi pe jumătate demisionat de la TechCrunch şi din tot grupul AOL, cel mai probabil îşi va deschide un alt blog şi va face ceea ce ştie el mai bine: va scrie despre start-up-uri, Internet, companii şi ce făcea şi până acum [Sa nu-l bocim inca pe Arrington]. Discuţia a deviat în dacă are sau nu o clauză de neconcurență în contractul prin care a vândut TechCrunch către AOL.

Ei bine, pe noul său blog, numit Uncrunched, a anunţat următoarele:

what exactly am I going to do here at Uncrunched?

I’m going to do the same thing I’ve been doing since 2005. I’m going to write about startups, and the people who build them, and the people who fund them, and the people who use them. I’m going to break stories and I’m going to write my opinion, and I’m going to write whatever the hell else I feel like in between. If people want to read what I write, yay. If they don’t, I can live with that too.

E de urmărit dacă, o dată ce se pune pe picioare şi obţine un venit constant din Uncrunched, îl vor urma redactorii pe care chiar el i-a format la TechCrunch în anii anteriori. Momentan mai are până acolo, n-a mai scris de câteva zile, blogul său este foarte rudimentar și o comparație cu TC nu-și are rostul.

Nihasa a sărit cu paraşuta, agăţat de burta unui instructor care ştia ce trebuie făcut. Totul a fost filmat de alt paraşutist şi iată mai jos filmul, pentru posteritate.

Întreaga poveste şi senzaţii la cald (sau rece, că nu cred că “profesioniştii” erau degeaba îmbrăcaţi din cap până în picioare) pe Nihasa.ro, direct de la sursă.