În localul “La Trenulețe” comanda îți este adusă de un tren de jucărie ce rulează pe o şină care trece pe lângă mese. Alaltăieri am aflat de ea, ieri deja eram acolo ca să o văd cu ochii mei. Clipul de mai jos spune tot.

Preţurile sunt chiar ok, un suc e 5 lei, o bere 9 lei, o cafea Julius Meinl super bună costă 6 lei. Altceva nu au în afară de varietarile suc-bere-cafea-apa, dar nu pentru meniul bogat mergi acolo, ci pentru atmosferă.

Au doar 5 mese, aşa că nu strică să faceţi întâi o rezervare (tel 031.436.25.65, program 12-22 în fiecare zi), dacă mergeţi mai la orele serii. E un loc potrivit pentru oricine, eu m-am simţit din nou ca în copilărie şi am fost foarte încântat să văd trenuleţele cum merg pe lângă mine. Dacă aveţi copii, sigur se vor simţi excelent acolo (dar mai mărişori, ca să stea cuminţi şi să nu tragă de sine şi trenuri, că n-ai voie să le atingi).

Localul este pe strada Maior Coravu la nr. 6, adică de la Piaţa Muncii vreo 200 de metri în direcţia Iancului şi apoi dreapta. Raluk.ro are toate detaliile, inclusiv harta şi un review al localului.

De oferta asta chiar trebuie profitat şi atenţie că durează doar până pe 10 iulie: reducere 24% la espresoarele Krups, printre care se află şi cele din gama Nescafe Dolce Gusto. Astea nu doar că sunt bune la casa omului, dar sunt bune şi de cadouri de nuntă/botez/casă nouă şi ce-o mă fi, mai ales dacă se pot cumpăra ieftin.

Exemplu de preţuri reduse:

• Esspresor Krups Dolce Gusto Circolo KP500625, 1.3 l, 15 bari, rosu – de la 550 lei la 418 lei.
• Esspresor Krups Dolce Gusto Piccolo KP1006, 0.6 l, 15 bari, rosu – de la 360 lei la 273 lei.
• Esspresor Krups Dolce Gusto KP210225, 1.3 l, 15 bari, crem – de la 500 lei la 380 lei.

Sunt şi din gama normală Krups, toată promoţia este aici.

Aţi auzit de legea germană a purităţii berii, probabil din reclame. E o lege oficială, dată de conducătorii nemţi prin 1516 şi încă în vigoare, chiar dacă în ultimii ani a suferit mici modificări pentru a permite libertatea pieţei. Pe scurt, legea zice că berea produsă acolo trebuie să conţină doar apă, orz şi hamei (cred, mereu am confundat cerealele în engleză).

V-aţi întrebat de ce a fost dată această lege? Printre altele, se pare că nu se mai găsea grâu şi nici secară pentru producţia de pâine, preţul acestor cereale fiind foarte mare deoarece se foloseau din greu la bere. Aşa că legea a interzis grâul şi secara în bere, lăsând deci o cantitate mai mare disponibilă pe piaţă. Cu alte cuvinte, nemţii băgau totul în băutură şi nu le ajungea şi de pâine.

Sună cam dur, de parcă ar fi fost acolo o beţie continuă şi toată naţia lor n-avea ce mânca, dar beau de stingeau şi erau mereu tulburi la minte încât să nu le pese de altceva.

Mereu m-a distrat să-mi aduc aminte că Deceneu, conducătorul dacilor undeva înainte de anul 0, a trebuit să distrugă viţa de vie pentru a opri producţia de vin. Adică, în ce măsură de beţivi erau dacii dacă n-a fost altă metodă să-i readucă pe linia de plutire decât să distrugă complet plantaţiile de struguri, fie prin tăiere sau ardere? Îmi închipui aşa, un popor întreg căzut pe jos, cântând cu voie bună şi limba împletită, iar Deceneu, că mare preot sau rege, plimbându-se printre ei, dându-şi o palmă peste frunte şi zicându-şi “Omfz cât de varză sunt ăştia! O gură de vin au luat şi sunt toţi mangă! În fiecare seară fac aşa, de n-are cine să păzească frontiera şi să ducă vaca la păscut şi să ridice templul! Le tai vița, mă jur pe mama că le tai viţa de vie dacă nu încetează”.

Ce să beau?

Căutam Bacardi Mojito şi cineva mi-a spus că se găseşte în Real. Aşa a fost şi am luat o sticlă. Tot la raft am găsit şi cele din imagine, adică Bacardi Strawberry Daiquiri şi Bacardi Pina Colada.

Primul ar trebui să fie un cocktail de rom, suc de lămâie şi sirop de căpşuni, servit rece sau cu gheaţă, iar Până Colada este un amestec de rom, cocos şi suc de ananas. Despre acesta Wikipedia spune că este băutura oficială a statului Puerto Rico, iar orice ţară în care Până Colada e băutura oficială este instantaneu preferata mea.

În viitor cumpăr şi eu.

Pe sticlă scrie că Nestea Lemon are alt gust şi chiar are, după cum am decis ulterior unei degustări. Acum are gust de ceai, iar după ce îl înghiţi parcă îţi rămâne pe limbă gustul de lămâie, de ceai cu lămâie, aşa că din perspectiva mea este “mission accomplished”.

E mai bun, dar tot nu aduce lămâia în topul preferinţelor mele, unde conduce Nestea de mango-ananas, urmat de cel de piersici.

Choya Sake. Nu ştiu cum este, că doar am văzut sticla, dar poate voi cumpăra una cândva. Simt că ar trebui să am şi ceşcuţe tradiţionale pentru a bea sake așa cum trebuie. Sangria tot nu gasesc, nici măcar un Bacardi Mojito.

Haideţi să vă întreb şi ceva serios: unde beau o sangria bună în Bucureşti? Din aceea făcută din vin de calitate, nu ultima poşirca recirculată şi nedorită de alţii, amestecat cu o tărie de calitate (că parcă se pune şi ceva mai serios în vin, ca să fie mai tare) şi cu multe fructe în ea, precum nişte struguri, bucăţi de portocale şi măr şi altele? Servită rece într-o carafă sau un pahar aburit.

Ai mei au adus o sticlă de Sangria din Mallorca. E bună la gust, chiar dacă trebuie să adaugi tu fructe, pentru că ea n-are. Fac şi asta, nici o problemă. Dar pot cumpăra pe undeva în Bucureşti?