nwradu blog

established 2006

În mall-ul din Băneasa s-a deschis şi Demmers Teehaus, un mare magazin de ceaiuri, dulciuri şi toate accesoriile necesare băutului și mâncatului lor. Au, pe lângă o grămadă de cutii de ceaiuri din care îţi poţi lua cât vrei, tot felul de căni, ibrice, farfurii şi o grămadă de dulceaţă şi ciocolată pe care o puteţi vedea prin imaginile de mai jos. Cel mai mult îmi place senzaţia aceea de magazin cu toate rafturile pline ochii de tot felul de produse mişto, prin care poţi cotrobăi ca să găseşti ceva ce îţi place foarte mult, precum o cană frumos colorată sau un ibric cu pisici sau un ceai pentru care îţi trebuie un dicţionar explicativ şi un atlas geografic ca să înţelegi de care e şi de unde vine.

Alte magazine mişto de ceaiuri şi accesorii sunt şi la Cărturești şi la ceainăria Green Tea.

E greu să faci mişto de o apă vândută ca având mai puţin deuteriu decât cea normală până nu explici ce e acesta. Apa are formula H2O, adică doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen. Eh, atomul de hidrogen poate fi uneori mai ciudat, ca o mutaţie genetică, şi în loc să aibă un proton şi zero neutroni, are un proton şi un neutron. Această ultimă combinaţie este tot hidrogen, dar fiind mai specială i s-a dat şi un nume particular, deuteriu. Atomul de hidrogen e vai de mama lui, are doar un electron orbitând de nebun, plictisindu-se acolo singur-singurel în jurul nucleului, iar acel neutron pe care deuteriul îl are în plus faţă de hidrogenul normal este în interiorul nucleului, unde nici nu contează. Chestia asta e importantă doar când construieşti bombe nucleare sau detectoare Cherenkov, deoarece apa cu mult deuteriu se numeşte apă grea, dar în rest e total neimportantă.

Deuteriul este chiar mai rar decât cântăreţele care nu fac playback. În natură, 1 atom de hidrogen din 6500 este de fapt deuteriu, sau 150 părţi pe milion. Cu alte cuvinte, dacă bei 1000 de litri de apă, atunci 150 de grame de apă au fost din aia “mai grea”. Nu că ar fi important să bem mai puţin deuteriu?

Ba da! Şi de asta există Qlarivia, apa sărăcită în deuteriu. Dacă bei 1000 de litri de Qlarivia, doar 30 de grame au deuteriu. Impresionant, nu? Nu! Eu personal, oricât studii şi statistici mi-ar fi arătate (nu că aş fi văzut vreunul credibil, ci doar vorbe fără referinţe menţionate), nu cred în treaba asta. Zilnic trăim în oraşe poluate, în gaze de la autovehicule, mâncăm prost, bem apă de la robinet sau sucuri cu mult zahăr, colorant şi alte prostii, iar unii vor să mă convingă că nici măcar apa cea mai pură nu este buna, ci trebuie să beau din asta sărăcită în deuteriu. De parcă în reacţiile complexe din organism ar conta pe undeva că nişte atomi de hidrogen au sau nu şi câte un neutron în nucleul lor. Dacă ar fi să beau 2 litri de Qlarivia pe zi aş băga în mine 0,06 grame de deuteriu, faţă de 0,3 grame cât are apa normală. Aş fi perfect, ce mai. Sunt curios cât costă apa asta. Parcă văd că e de vreo 4 ori mai scumpă decât apă plată.

Măcar o fi mai sănătoasă decât apa-pi?

La un moment dat începuse să mi se facă greaţă de la bere. Beam Ursus, o bere pe care o consider a fi foarte bună, dar abia mai puteam să termin o cutie şi mi se părea că are un gust nasol şi că nu-mi pică bine la burtă. Şi nici măcar nu beam aşa des, că nu sunt drojdier. Am schimbat berea. Gosser, Beck’s, Heineken, acelaşi efect. Bergenbier nu-mi place, nici Stella. Urquell nu-mi permit, că aş bea non stop. Aşa că am trecut la Ciuc. E bună, fină, parcă mă unge la stomac. Şi Timişoreana intră bine şi fără să mi se facă greaţă, dar Ciuc e mai bună.

Ştim cu toţii că Coca-Cola este un produs foarte sănătos şi bun pentru organism, aşa că de ce să nu se obisnuiescă şi bebeluşii cu el? Desigur, nu Coca-Cola originală, ci Bibi Cola, un suc îndulcit cu aromă de cola.

Aţi văzut şi conţinutul, da? Numai chestii naturale. E211 este benzoat de sodiu, un conservant despre care se zice că ar provoca astm, cancer şi nu se recomandă copiilor. Nimic grav, mai ales că te aştepţi la astfel de probleme atunci când de mici îi obişnuieşti cu gustul de cola. La anul aştept să lanseze şi suzeta cu nicotină.

Pepsi face și la noi trecerea la noua siglă, noul font și noile etichete de brand. De observat că momentan sunt și sticle noi și vechi, sau sticle noi pe rafturi cu sigla veche…

Acum direct la cutie cu amestec Jack Daniels şi cola. Tărie 6%, preţ 10 lei cutia în Carrefour Feeria.

Totul e o mare fiţă. Un litru de Jack Daniels costă… cât? vreo 80 de lei să zicem, dar are 40% tărie. Ca să îl aduci la 6% înseamnă să amesteci o parte whisky cu 7 părţi cola, deci la un litru de whisky mai bagi încă 7 litri de Cola. 80 de lei plus 3,5 x 4,2 lei (adică 3 sticle şi jumătate de Coca-Cola la doi litri) înseamnă 80 + 14,7 lei = 94,7 lei. Hai să zicem 100 de lei, deşi am exagerat deja preţul la whisky. Cu 100 de lei obţii 8 litri de băutură ca în acele cutii, dar cu 100 de lei abia cumperi 10 cutii, adică 3,3 litri. Am calculat bine? Suficient de ingineresc?

Sau poţi să dai doar 80 de lei pe un litru de whisky Jack şi să-l bei nediluat, aşa cum s-au chinuit să-l facă la distilerie. Sau bei cola după aceea, din alt pahar. Dacă nu eşti suficient de bărbat să bei o tărie şi să apreciezi gustul adevărat de whisky, sunt suficiente mărci de bere şi lichioruri de fructe pe piaţă.

Pe sticlă scrie mare în acea bulină mov “Doar zahăr din fructe”. Pe lista de ingrediente, la îndulcitori, scrie de fructoză, ciclamat de sodiu, acesulfam K şi aspartam. Dacă toate acestea se obţin din fructe, atunci eu sunt Harap-Alb. Şi nu ştiu cum vă simţiţi voi, dar mie faptul că poate acea fructoză e “din fructe” nu-mi dă acel sentiment warm and fuzzy, nu după ce aflu că mai beau şi pectină, gumă de carruba, gumă arabică şi gumă de ester.

Şi ce naiba sunt celulele de portocale (2%)? Celule? Nu se mai cheamă pulpă? Deschidem singuri calea când vom avea suc de fructe vândut ca fiind natural doar pentru că are ADN de portocală în el.

Dacă vă întrebaţi cât costă un aparat de făcut cafea Nescafe Dolce Gusto, acela de în reclame pare a avea o formă de căţel, atunci aflați că e 589 de lei în Carrefour Feeria şi că e disponibil în mai multe culori. Se găsesc espresoare mai ieftine decât atât, dar acesta e făcut de Krups şi această marcă în general e una scumpă. Singura problemă este faptul că depinzi de pastile de cafea Nescafe, care se vând la cutie de 16 bucăţi (vreo 20 de lei cutia, parcă, și sunt 5 tipuri de cutii), pe când la alte aparate pui tu în cupă ce cafea vrei şi ţi-o face de acolo, plus că ai și țeavă de abur pentru încălzit lapte sau apă.

6 lei cutia în Carrefour. N-am băut, nu ştiu ce gust are. Dacă bei cola, măcar să fie din aia nasoală pentru organism, nu prostii din astea naturale.

Evenimentul la care am fost invitat la restaurantul Ginger (pe Calea Griviței, la picioarele Podului Grant, prezentat aici) a fost o demonstraţie a utilizării ingredientelor şi condimentelor noi în combinaţie cu felurile tradiţionale de mâncare. “Responsabil” pentru acestea a fost Radu Popovici, sub îndrumarea căruia au fost gătite cele trei feluri de mâncare ale serii şi care are un blog foarte interesant pentru fanii gastronomiei, RețeteleLuiRadu.ro. I-am cunoscut şi pe Cezar Filip şi Doru Pencea, managerii restaurantului Ginger, iar cele mai interesante informaţii şi detalii le-am aflat de la Marian Timofti, un sommelier care ne-a captivat pe toţi vorbindu-ne despre vin, arome, eticheta servirii sale şi cum trebuie testat, degustat şi apreciat un vin bun. Erau prezenţi şi oameni de la Jurnalul Naţional şi de la site-uri orientate pe gastronomie şi restaurante, am cunoscut un alt blogger generalist, Doru Persinaru de la Persinaru.ro, iar la stânga mea a stat încântătoarea Veronica Guzun, cu care am discutat aproape toată seara şi pe care sper că nu am plictisit-o prea tare. Vedem data viitoare dacă se mai aşează tot lângă mine.

O masă mare, de vreo 20 de persoane, ne aştepta pusă la etaj. După o scurtă prezentare şi mici discursuri pentru cei de la TVR, care au filmat câteva cadre pentru emisiunile lor culturale (dacă mă vedeţi la televizor să-mi spuneţi), s-a trecut la mâncatul bunătăţilor preparate de Radu, însoţite de vinuri bine alese, cel roşu fiind întâi decantat pentru a respira vreo două oare înainte de a-l bea la ultimul fel. Aşa cum scriam pe Twitter chiar de acolo, felurile servite au fost pește tilapia cu curry, servit pe tăiţei şi date pe gât împreună cu vin alb, apoi pui “5 arome” cu orez, servit cu vin rose şi în cele din urmă berbecuţ preparat cu ierburi provensale şi garnitură de cartofi, la care s-a băut vinul roşu despre care spunea că Marian l-a decantat şi prezentat în detaliu.

Peştele a fost minunat, cel mai bun preparat dintre cele trei servite. În general nu mănânc pește, mi se pare că are cam acelaşi gust indiferent de specia sa (cu mici excepţii gen rechin, dar care e mai greu de găsit) şi un pic incomod de mâncat în mod fluent, pentru că are oase. Ieri, gustând din peştele preparat după reţeta lui Radu, mi-am dat seama că de fapt acesta are gust atunci când este gătit bine. Gustul era dat din condimentul de curry, picant exact cât să-l simţi dar să nu te deranjeze prea tare la limbă, iar tăiţeii de sub pește (am înţeles că erau galbeni tot de la curry) erau un pic crocanţi, suficient cât să facă şi mai inedită experienţa atunci când luai pe furculiță o bucată de peşte cu tăiţei în cantitate egală. Ce peşte era? Tilapia îi spune, denumire pe care nu o pot reţine orice aş face. Cred că am un blocaj psihologic legat de acest cuvânt, altfel nu-mi explic de ce azi l-am scris şi pronunţat de vreo 30 de ori şi de fiecare dată nu mai ştiam exact ce peşte am mâncat şi trebuia să mă uit pe blogul lui Radu. Îmbătrânesc… Vinul alb a fost un “Il Bianco del Beato” sec, foarte bun ca gust şi buchet.

Ieri, ascultându-l pe Marian Timofti vorbind despre cum se serveşte vinul (vă spun cu altă ocazie, merită un post întreg) şi pe managerii restaurantului despre cum se serveşte masa, mi-am dat seama că gustul mâncării este doar jumătate din experienţă. Felul în care aceasta îţi este pusă pe masă, temperatura bucatelor, farfuria încălzită sau nu şi modul în care sunt aranjate ingredientele în ea, felul în care se destupă şi ţi se toarnă vinul, astfel de detalii mici se adună şi constituie cealaltă jumătate. La fel ca şi la revelaţia privind peştele, mi-am dat seama că până acum nu am fost mai deloc servit aşa cum trebuie, indiferent de restaurantele în care am fost. Cu siguranţă de acum voi fi atent şi la astfel de amănunte care până acum îmi scăpau.

M-am dus oarecum nepregătit. Ajuns acolo si văzând ce se întâmplă, mi-ar fi plăcut sa am un reportofon la mine sau măcar o agendă în care să notez cât mai multe idei. Data viitoare voi ști mai bine. Altii poate au facut chiar excese, căci nu pot numi altfel să faci multe fotografii cu flashul unui om care vorbea în față unei camere de televiziune. Era timp suficient și după, atmosfera era prietenoasă, sunt sigur că se puteau face câte fotografii se doreau, nu era cazul să tot lumineze un blitz in imaginile TVR-ului.