Ah, teleshoppingul, această minune a epocii moderne! Astăzi e vorba de robotul de bucătărie Robochef. Intraţi pe site-ul oficial, ca să apreciaţi o muncă bine făcută.

În primul rând, aparatul se cheamă Robochef, cuvântul “chef” însemnând bucătar în engleză şi pronunţându-se că în franceză, “şef”. Cu toate acestea, vocea de la televizor pronunţă un fel de “robo-chief”. Iar pe site, unde v-am zis să intraţi, scrie ceva mai jos “Robocheaf”, că e greu să te verifici dacă ai scris bine numele produsului pe care încerci să-l vinzi. Eh, se mai întâmplă câte o greşeală. Dar mai multe? “Parametrii” în loc de “parametri”, cu un articolul hotărât inutil, iar cuvântul “neânlocuit” nu există în română, pentru că dacă se adăugă un prefix în faţa unui cuvânt ce începe cu î, acesta nu se schimbă în â. În mod bizar, Robo-cheaful răzălește caşcaval, acţiune care nu ştiu ce înseamnă, dar sună foarte amuzant. Verbul “a răzăli” nu există în limba noastră, eventual clasicul “a răzui” sau regionalismul “a răzălui”. Sau cine ştie, poate oamenii răzuiesc caşcaval, dar roboţii îl răzălesc, că sunt mai șmecheri. Trebuie întrebat Memo cu prima ocazie, cum iese din Cartea Cărţilor.

Interesant e şi preţul, 229 de lei. Mai jos o comparaţie între preţurile din ţările din jur pentru Robochef:

• România – 229 lei
• Bulgaria – 69 leva, adică 149 lei, link.
• Serbia – 2990 dinari, adică 136 lei, link.

Calculat conform cursului BNR pentru BGN şi RSD. Trăiască România, ţara unde preţurile sunt aproape duble. Vi se pare că am dat exemple doar din țări mai sărace decât a noastră? În Ungaria e 11.990 forinți, adică 184 lei. Nivelul de trai bănuiesc că e dublu.

Ieri, prin Carrefour Feeria, îmi sare în ochi o reclamă la HTC Hero pus la vânzare în Media Galaxy-ul de acolo. Scrie mare “premieră în România”, deşi nu văd motivul. Din câte ştiu, din ziua în care telefonul a ajuns la noi în ţară prin importatorul oficial a fost şi pus la vânzare în multe magazine online, instant. Ba chiar era disponibil şi pentru pre-comandă. În plus, ei îl dau la 2300 de lei, în timp ce la eMag un HTC Hero e 1969 lei şi în jur de 1900-2000 lei se învârte prețul în toate magazinele. Cum rezistă Media Galaxy pe piaţă?

Aplicaţia care se afla pe locul 2 în topul celor mai vândute programe pentru iPhone le aduce realizatorilor 6300 de dolari pe zi. Programul e un simplu convertor de unităţi de măsură, din inci în centimetri, din picioare în metri, din livre în kilograme şi tot aşa. Chestii pe care şi Google le face direct în caseta de search (punctul 8). Softul costă 99 de cenţi, e cumpărat zilnic cam de 9000 de oameni şi, după ce Apple îşi ţine partea sa, programatorii iau nu mai puţin de 6300 USD în fiecare zi în această perioadă. via MobileCrunch.

Cum o fi şi asta? Să ştii un pic de programare, să foloseşti SDK-ul pus la dispoziţie de Apple, matematică de cel mai simplu nivel şi gata, ai un program de succes, cu un pic de ajutor şi de la un grafician. Şi te-ai îmbogăţit. Noi de ce ne mai agităm pe aici cu muncă, vânzări, criză, bugete, când soluţia de îmbogăţire pare atât de simplă? Sunt curios dacă e şi vreun român care s-a îmbogăţit din vreo aplicaţie pentru iPhone. Sau la noi n-a venit nimănui ideea?

Se pare că statul vrea să încerce o nouă metodă de stabilire a salariilor pentru bugetari. Pe scurt, preşedintele ţării va avea cel mai mare salariu, primul ministru şi şefii camerelor Parlamentului un pic mai mic şi tot aşa, urmând medicii, profesorii, militarii şi alţii. Se dau şi exemple: Băsescu 9000 de lei, preşedinţii camerelor câte 8700 lei, Boc 7700 lei, un ministru 6570 lei, profesor universitar cu vechime mare 4560 lei şi tot aşa.

Bun principiul, dar cum poţi cuantiza celelalte beneficii ale unui post în comparaţie cu altul? De exemplu preşedintele ţării are maşină, şofer, bucătar, casă şi masă pe care nu le plăteşte din acel salariu. Nu-i pasă de cât costă întreţinerea, uleiul sau benzina. La fel şi miniştrii, care au şofer şi maşină de protocol mereu la dispoziţie, după ce că au salariul mai mare pentru că ocupă o poziţie mai importantă în stat, au şi cheltuieli mai mici. Benzina costă la fel şi pentru ministru şi pentru profesor, doar că primul o primeşte tot de la locul de muncă. Alea 300 de lei pe lună nu se pun la socoteală? Sau maşina de serviciu?

Dollo are un post excelent scris despre cum a luat o ţeapă şi a renunţat la pensia facultativă pe care o făcuse la ING. Pe scurt, după 4 ani în care le-a dat în total 5200 de lei, situaţia financiară îi raporta că unit-urile ei valorează mai puţin, undeva pe la 4000 de lei. Cu alte cuvinte, cei de la ING nu s-au priceput deloc să înmulţească banii, ci doar au consumat din ei. Citiţi pe îndelete în Mi-am distrus viitorul de pensionară prosperă.

Acum repede mergeți la bancă sau la consultantul ING sau la cine aveţi pensie facultativă şi verificaţi cât mai valorează banii daţi de voi acolo. Atenţie, nu e vorba de pensia privată obligatorie la care ne-a forţat statul acum vreo doi ani, deşi probabil n-ar strica să verificaţi şi situaţia ei.

De când am pus reclamele la eMag şi mai scriu şi pe ProduseReduse.ro am încercat să fiu la curent cu programele de afiliere iniţiate de diversele magazine pentru a-şi promova marfa şi a creşte vânzările. eMag şi 2parale probabil că sunt cele mai cunoscute, dar alte magazine şi-au dezvoltat singuri ceva rapid şi simplu, precum Ghelir. Azi am găsit că şi PC Garage are unul (îl are din februarie, dar intru rar pe PC Garage).

Cum funcţionează cel de pe PC Garage? Pe baza unui cod de discount. Dacă la cumpărarea unui produs cineva introduce şi codul tău, primeşte 1% discount! Da, un incredibil 1%. Iar tu primeşti 2% din valoarea mărfii comandate. Cum frate 1%? La o comandă de 500 de lei, plăteşte doar 495 lei? Dacă ia un stick de 20 de lei, plăteşte doar 19,8 lei? Vor fi cumpărătorii în culmea fericirii, ce mai.

Ah, am uitat. Campania se desfăşoară doar până la 31 decembrie, discountul nu se acordă produselor care sunt deja la vreo promoţie, iar tu ca afiliat nu primeşti bani, ci vouchere. La mai mare! Pagina oficială.

Cel mai bun exemplu este la Direcţia Generală a Poliţiei Rutiere sau cum se cheamă marele sediu din Pipera, unde am fost două zile la rând pentru a rezolva cu înmatricularea maşinii. Îmi trebuie o cerere de înmatriculare, de la Informaţii mi se spune că ei nu ţin cereri, dar au băieţii pe afară de vânzare.

Afară e o afacere înfloritoare. Toate clădirile de vizavi de sediul poliţiei sunt ocupate de oameni ce întocmesc contracte de vânzare-cumpărare, îţi dactilografiază cereri, îţi încheie asigurări, fac copii xerox dacă nu ai, etc. Te agaţă de cum ieşi din sediul Poliţiei “domnu’, ce aveţi nevoie? O asigurare? Contract de vânzare?”, de parcă ai fi turist în Mamaia și trag de tine cei cu cazarea. O cerere scrisă la maşină (da, nu se printează, erau 4 dactilografe într-o cameră şi doar asta făceau – în caz că vă întrebați unde au ajuns mașinile de scris vechi) costă 5 lei. Evident, fără chitanţă, fără factură, 5 lei încasaţi la negru. Bun. A doua zi primesc talonul maşinii, care e mai mare decât cele vechi aşa că am avut nevoie de un plastic de protecţie nou. Întreb poliţistul care mi l-a eliberat de unde pot lua unul, îmi răspunde că ei nu ţin, dar se vinde pe afară. Primul pe care l-am întrebat afară avea de vânzare, tot 5 lei, tot fără chitanţă. Un contract era 29 lei, alte acte tot pe la 10-20 de lei se învârteau.

Aţi înţeles unde bat? Chiar dincolo de gardul Poliţiei sunt sute de oameni care fac bani la negru din servicii auxiliare diverselor treburi pe care le-ai putea avea la Poliţia Rutieră, totul cu acordul Poliţiei, ba chiar aceştia mi-au spus unde să merg. Bani la negru, fără chitanţe, fără impozite plătite, fără taxe achitate. Apoi plânge lumea la televizor că e criză şi trebuie concediaţi bugetari.

Următoarea ofertă era pe hârtiile de la Springtime: apartament 2 camere, 100mp la 95.000 de euro. Dacă-l vrei cu loc de parcare, bucătărie utilată şi boxă, costă 132.000 de euro. Zona e centrală, undeva pe lângă Orhideea şi Casa Radio, dar parcă se mai ieftiniseră imobiliarele de când cu criza.