Dacă citiţi cu atenţia articolul de pe CNN despre TripAdvisor, de la postul precedent, veţi vedea că de fapt nu hotelurile s-au plâns direct despre cum review-urile proaste le strică afacerile, ci o firmă de “reputation management” le-a intermediat totul.

Acum întrebarea cheie: la noi există astfel de firme sau e un domeniu mort şi disponibil?

În general firmele de PR sunt responsabile cu managementul unui brand, dar eu prin PR înţeleg mereu acţiuni pozitive, precum comunicate “de bine”, evenimente şi alte asemenea făcute să crească respectivul brand în ochii publicului. O firmă ce oferă management al reputaţiei mă aştept să fie cea care sare la gâtul celor ce scriu de rău, îi ameninţă cu tribunalul, depune plângeri, încearcă să dea la cap acolo unde poate şi în general încearcă să şteargă tot ce s-a zis de rău despre cineva.

Ştiţi exemple de astfel de firme sau campanii desfăşurate astfel şi în România? Asta pe lângă veşnicele zvonuri despre oameni angajaţi doar ca să scrie comentarii negative despre candidații la divers funcții prin stat.

Microsoft a avut ieri o prezentare a soluţie Office 365, adică pachetul Office, dar cu găzduire în cloud. N-am reuşit să ajung la prezentare, dar subiectul este atât de interesant încât merită discutat oricum pentru că mi se pare că prefigurează viitorul a multe software-uri pe care le utilizăm zi de zi.

Sunt destul de sigur că utilizatorul obişnuit de Office dintr-o firmă mică, medie sau mare nu are nevoie de opţiuni avansate. Majoritatea îl ţin doar pentru editare de bază a unor documente, dar se opresc la paginare, bold şi centrat fontul. Excel-ul? Bun pentru calcule, situaţii, rapoarte, dar nu toată lumea foloseşte tot felul de tabele pilot, sparklines, grafice, filtre sau formule matematice complexe. Uitați-vă la meniul ribbon curent din Excel și gândiți-vă prin cate meniuri intrați de obice? Aveți treabă la Formulas sau Data?

În mod normal, pentru fiecare utilizator, începător sau avansat, angajat într-o funcţie în care utilizează la maxim Office-ul sau doar din când în când, trebuie cumpărată o licenţă. Office Professional în varianta OEM costă 350 de euro, ceea ce înseamnă o căruţă de bani, o sumă justificată dacă programul îţi aduce la rândul său bani (şi folosit corect îţi aduce, că reprezintă coloana vertebrală a majorităţii actelor ce intră şi ies dintr-o firmă), dar prea mare dacă utilizatorul căruia îi cumperi acea licenţă nu o “merită”.

Poate că e doar începător. Poate că doar editează documente. Poate că e angajat pe o perioadă scurtă sau îşi dă demisia pe neaşteptate şi doar ţi-a generat nişte costuri cu un nou laptop, un nou Windows şi Office şi tot restul, fără a fi amortizate niciodată prin munca acelui angajat. Aici apare Office 365.

Nu ştiu dacă sunteţi familiarizaţi cu termenul de downshifting, adică să treci într-o treaptă inferioară de viteză, dar nu maşina, ci chiar viaţa ta.

Downshifting-ul presupune întoarcerea la o viaţă mai liniştită, mai calmă, mai fericită prin eliminarea a cât mai multe surse de stres cotidian. Înseamnă să încerci să scapi din această capcană a vieţii pe care o impune societatea modernă omului obişnuit, adică viaţa în care doar munceşti tot mai mult şi mai greu, cu mai mult stres şi mai multe responsabilităţi, în această cursă nebună de a câştiga mai mulţi bani şi de a avansa mai sus în carieră.

Este o capcană în care oricine poate cădea uşor. Poate că aşa eşti învăţat, să munceşti din greu. Poate că eşti incompetent şi atunci fiecare zi de muncă ţi se pare o corvoadă, fiecare sarcină este un chin şi un adevărat puzzle ce trebuie rezolvat, iar stresul care se acumulează este covârşitor. Poate că pur şi simplu îţi place viaţa bună şi angajatorul te-a prins în braţele acestei capcane, când vrei mai mulţi bani, o maşină mai bună, o casă mai mare şi singura metodă de a le obţine este de a munci mai mult şi până mai târziu decât o făceai înainte.

Downshifting-ul spune că întâi trebuie să te gândeşti dacă merită totul. Dacă ai nevoie de toate acestea. Nu cumva îţi lipseşte timpul liber? Nu cumva câştigi mulţi bani, dar nu apuci să te bucuri de ei? Nu cumva termini munca doar ca să ajungi acasă şi să deschizi din nou laptopul pentru a te gândi la alte planuri şi strategii? Aşa că reduci turaţia.

În caz că nu ştiaţi, reducerile de preţ (“soldarea”, un termen care mă enervează rău pentru că îmi aduce aminte de ciocane de lipit) nu se pot face atunci când au chef magazinele de haine, încălţăminte, cosmetică, electrice şi electronice, sport şi turism şamd, ci sunt reglementate prin nişte legi destul de clare. Ai voie să faci reduceri doar de două ori pe an, la categoriile de sezon, anunţi autorităţile dinainte, modifici preţul după un model bine declarat şi alte astfel de reguli.

Ceea ce m-a distrat întotdeauna este că perioada de reduceri nu se suprapune niciodată cu perioada practică în care lumea face cumpărături. Astfel, reducerile pentru toamna-iarnă nu pot începe mai devreme de 15 ianuarie, adică “atât-de-aproape-de-ți-vine-să-ți-bagi-unghia-în-gât” de Crăciun/sărbători/cadouri, dar totuşi în afara lor. Bine că găseşti o grămadă de haine şi electrocasnice bune la jumătate de preţ în ianuarie, dar fix după ce ţi-ai cheltuit toată averea pe cadouri de Crăciun, mâncare, vin, deplasări şi altele specifice sărbătorii de anul nou.

Aşa cum văd eu lucrurile, oamenii se împart în două categorii principale:

• cei care gândesc “la naiba, e Crăciunul, mă îmbulzesc în magazine, stau la cozi gigantice, dar iau totul acum şi pun cadourile sub brad ca să le deschidem la lumina şi căldura şemineului, cântând colinde, că aşa e frumos de sărbători”
• cei care gândesc “o fi Crăciunul, dar dacă mai aştept alte două săptămâni iau astea la jumătate de preţ”

Mă uit pe un articol din Ziarul Financiar şi mă minunez de cât de întortocheată este ţara în care trăim. După cum probabil aţi auzit, la 31 decembrie expiră licenţele de operatori ale Vodafone şi Orange şi Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) încă nu le-a prelungit licenţele.

Sincer vorbind, e mică şansa ca de la 1 ianuarie să nu mai funcţioneze comunicațiie. Nu scoate nimeni antenele din priză, nu opreşte nimeni reţeaua şi apelurile, dar e vorba de amenzi şi taxe importante de plătit şi legi care mie mi se par idioate. Statul român ar trebui să gestioneze mai bine aceste lucruri, nu să le rezolve aproape prin şantaj în ultimul moment.

ZF zice că operatorii sunt invitaţi la ANCOM pe 28 decembrie, la discuţii. Cu 3 zile înainte de data expirării licenţelor ce discuţii poţi să mai ai? Chestia asta se numește direct şantaj, căci nu mai poate fi ascunsă sub scuza incompetenţei care a dus la întârzierea rezolvării situaţiei. Te duci pe 28 decembrie la discuţii şi nu mai ai timp de nimic, semnezi actul ce ţi se pune în faţă şi gata, e o manevra clasică.

Reţineţi însă că vorbim de Vodafone şi de Orange, care cu 1 miliard de euro cifră anuală de afaceri fiecare probabil ar trebui să intre la categoria “super-mari” contribuabili, având în vedere cifrele imense pe care le plătesc la bugetul statului. Au zeci de mii de angajaţi, plătesc impozite pe sute de milioane de euro profit, asigurări, impozite şi rovignete pentru mii de maşini, ţin doar ei în spate zeci, dacă nu sute de alte firme şi dealeri din toată țara care la rândul lor plătesc taxe şi impozite.

Manevra asta cu “nu prelungim, veniţi pe 28 decembrie la alte negocieri, eliberaţi spectrul de 900 MHz în timp record” şi alte asemenea nu se poate numi altfel decât mârlănie.

Cred că v-am mai spus că de sărbători nu sunt un mare fan al împărţirii cadourilor în stânga şi în dreapta, dar nu pentru că aş fi un fel de Grinch care nu vrea să bucure lumea, ci din motive mult mai logice.

Eu cred în cadouri utile, nu în cele simbolice. Vreau ca un cadou dat de mine să spună nu doar “m-am gândit la tine” (simbolic), ci “m-am gândit la tine şi am ştiut de ce ai nevoie şi ţi-am luat fix acel lucru util pe care îl vei folosi cu drag”.  Problema este că timpul e scurt, banii sunt puţini şi lista e lungă.

BCR mă provoacă să spun ce cadouri aş face şi cui. Au o promoţie în această perioadă şi puteţi vedea mai jos detaliile. Cât despre cadouri… păi să vedem.

Ca să încep cu părinţii mei, acum ceva vreme a venit maică-mea şi mi-a zis că vrea un iPad. Am rămas un pic uimit. “Un iPad? De unde ştii ce-i ăla?!?”. Pe lângă privirea un pic îmbufnată, la modul “cum adică să nu ştiu ce-i ăla?”, mi-a zis că vrea să se uite la fotografii din excursii (că na, sunt digitale) şi pe Internet la tot felul de oferte şi reduceri şi haine şi locuri.

Bine, nu cred că printre cititorii blogului se ascund şi miliardari care să-şi ia Vertu, dar totuşi, ce şansă mai are acest brand? Ştiu că Nokia vrea să-i vândă altuia, dar mai are cui?

Mi-am dat seama de asta acum câteva săptămâni văzând nişte telefoane Vertu în vitrina unui magazin cu ceasuri şi bijuterii de lux. M-au uimit preţurile: cel mai scump telefon era 25.925 de lei. 259 de milioane! Habar n-am ce știe să facă, ce rulează și cum, dar la acești bani nu contează.

Vedeţi, pe Vertu chiar i-au scos din afaceri cei de la Apple cu iPhone. S-a plasat atât de bine pe piaţa iPhone-ul încât chiar şi cei mai bogaţi oameni aveau unul, pentru că aşa este cool. Îl vezi în toate filmele, îl au în mână toate vedetele. Pariş Hilton conducea un SLR super-fita şi super-scump la 300.000 de dolari sau cât costă, dar la telefon vorbea la un iPhone de 500 de dolari. Aici este şi meritul extraordinar al lui Apple, de a face un telefon care nu doar că este văzut că fiind super tare atât de vedete cât şi de vânzătorul de la fast-food, dar chiar şi acesta din urmă şi-l poate permite.

Noul Kindle (review aici) este azi la o ofertă foarte bună la Groupon: 379 de lei în loc de 600 de lei. Asta cu 600 e un pic exagerată, produsul costând cam 450-500 lei la alte magazine (eMAG îl are in stoc, de exemplu), dar la 379 de lei chiar merită. Transportul în țară este inclus în preț.

Update: oferta a revenit aici.

Cea veche, terminată: Oferta este aici, cumpărați ACUM!