Cred că se exagerează discuţia privind refuzul Bisericii de a înmormânta creştineşte copilaşii morţi în incendiul de la maternitate, pe motiv că nu apucaseră să fie botezaţi şi deci nu sunt spălaţi de păcat şi nu pot fi îngropaţi cu preot şi slujbă creștină. Am văzut opinii destul de radicale, inclusiv o domnişoară pe Pandora’s spunând că biserica nu refuză de la înmormântare nici un criminal sau violator, dar pentru aceşti copii (şi mai ales pentru liniştea părinţilor lor) nu ridică un deget.
Postul meu este despre reguli şi logică, nu despre ce face Biserica în rest. Nu mă interesează că nu plătește impozite, că ia bani fără chitanţă, că face monede cu nu ştiu ce fost patriarh anti-semit şi alte asemenea. Nu, eu mă refer în continuare doar la nişte reguli.
Biserica are două reguli referitoare la înmormântare:
- Nu înmormântează sinucigaşi.
- Nu înmormântează oameni nebotezaţi creştineşte.
Poate sunt mai multe “categorii” neacceptate, dar eu pe astea le cunosc. Atenţie! Nu săriţi să-mi spuneţi că aceste reguli sunt tâmpite şi ar trebui schimbate. Nu despre asta e vorba aici. Da, poate ar trebui schimbate. Da, poate ar trebui regândită întreaga structură a Bisericii, rolul ei în stat şi regulamentul intern. Dar momentan acestea sunt regulile şi pe baza lor discutăm.
Din câte văd eu situaţia, cei ce insistă pe o înmormântare cu toată slujba ortodoxă ataşată, cu preot şi tot, sunt oameni religioşi, bisericoşi. Altfel n-ar insista pe asta. Fiind oameni bisericoşi, înseamnă deci că acceptă şi regulile Bisericii. Privind strict sub aspect religios, dacă ai credinţă în Dumnezeu, în Biblie şi în toate canoanele bisericeşti, înseamnă că accepţi deci şi însemnătatea botezului (“sfânta taină a botezului”, după exprimarea corectă) şi atunci înţelegi perfect de ce Biserica nu poate înmormânta un om nebotezat.
Să considerăm o altă situaţie. O femeie merge toată viaţa la biserică. E mereu la slujbă, dă acatiste, îi sărută mâna preotului, se duce la miruit, bea aghiazmă, ia o bucată de pâine sfinţită dimineaţa şi se închină, îşi face cruce când trece pe lângă biserică, pune lumânări la Vii şi la Morţi. Sigur cunoaşteţi astfel de persoane. Într-o zi i se sinucide soţul. Eu consider normal ca această femeie să înţeleagă perfect refuzul preotului de a-l înmormânta creştineşte, pe motiv că e sinucigaş. Din moment ce femeia crede în Dumnezeu, înseamnă că ea crede şi în toată povestea cu “doar Dumnezeu are voie să ia o viaţă” şi alte asemenea. Are voie să fie revoltată că nu-i este îngropat cum trebuie soţul?
Asta e aspectul religios. Dacă ne întoarcem la reguli, acelea sunt stricte. Scrise în regulament, urmate de toţi angajaţii bisericii, ca la orice alte reguli din altă instituţie. Dacă acolo scrie alb pe negru că un preot nu are voie să înmormânteze pe cineva mort nebotezat, ce poate să facă? N-are voie! Şi dacă ar face slujba fără acordul bisericii, tocmai lipsa acestui acord face ca acea slujbă să nu aibă valoare.
Desigur, chiar dacă raţionamentul meu e logic, asta nu-i încălzeşte cu nimic pe părinţii acelor bebeluşi. Ei, poate oameni religioşi (deşi după un astfel de eveniment nu văd cum ţi-ai putea păstra credinţa), ar vrea că măcar atunci când îşi îngroapă copiii să o facă aşa cum consideră că e bine. Teoretic, după cum spuneam mai sus, oamenii religioşi ar trebui să accepte şi refuzul bisericii. Iar dacă nu-l acceptă, dacă regulile Bisericii li se par jignitoare, jegoase, nedreapte, atunci poate ar trebui să-şi reconsidere atitudinea la adresa bisericii şi a religiei creştine. Nu prin scufundarea într-o cristelniță se decide dacă un om merge în rai sau în iad!
Ce nu înţeleg eu este îngropatul într-un colţ al cimitirului. De când hotărăşte biserica unde să fie îngropat cineva? Cine administrează un cimitir şi alocarea locurilor de veci? Pentru că eu unul aş putea accepta că Biserica nu vrea să-mi îngroape copilul sau soţia din cauza regulilor (şi nu aş accepta asta pentru că sunt o persoană religioasă, ci din contră, pentru că nu îmi pasă de slujba aceea), dar n-aş accepta ca locul de odihnă să fie undeva într-un colţ. Aş face scandal, m-aş duce la un cimitir privat, etc. Faptul că dă sau nu preotul cu cădelniţa nu mă interesează prea tare, dar felul locului de veci arată respectul pentru o persoană şi aici n-aş accepta rabat.