Prima TV pregăteşte o emisiune de senzaţie, cu Andreea Raicu prezentatoare. Trei fete și trei băieți se vor cunoaște timp de 4 zile doar – nu veţi ghici niciodată din nume – pe întuneric! Se vor pipăi, vor vorbi, probabil toţi speră că vor face şi sex, doar-doar o creşte audiența un pic.

“Întâlnire pe întuneric” constituţie un prilej pentru oricine doreşte să întâlnească oameni noi într-un context special”, mărturiseşte Andreea Raicu, prezentatoare showului.

“Context special” = pe întuneric. Foarte special. Eu n-am mai stat pe întuneric de… nici nu mai ţin minte, câteva ore cel puţin, aproape 24.

De ce nu cred că e o idee bună pentru o emisiune de televiziune (pe lângă situația din gluma cu “hai sa ne organizăm”)? Pentru că nu se poate filma bine pe întuneric. Dacă vrei să fie beznă, dar totuşi să filmezi ceva, îţi trebuie iluminatoare cu infraroşu, acele LED-uri multe pe care poate le-aţi observat pe lângă diverse camere de supraveghere de prin magazine şi alte zone. Ce fac ele? Produc lumină pe o frecvenţă peste cea vizibilă cu ochiul uman, dar ce poate fi capturată cu senzorul unei camere video. Din păcate, imaginea este nu doar alb-negru, ci şi nenaturală, cu ochii oamenilor lucind straniu, multe zone supraexpuse, etc. Nu mi se pare ceva la care să te uiţi cu plăcere la televizor.

O seara nebuna

Înainte să râdeţi, gândiţi-vă câte ar fi putut face MacGyver cu o sticlă de Schweppes, nişte prezervative şi un piept de pui (cu os).

Prezervativele acestea “Jeans” cred că sunt noi sau cel puţin eu nu am mai văzut până acum. Nu ştiu de ce se cheamă aşa, pentru că n-au textură de blugi, așa cum mă așteptam, ci sunt transparente şi normale din toate punctele de vedere.

O reclamă bună ar fi ‘Durex Jeans – pentru cei ce au doar un “nasture” în pantaloni‘. Acum urmează și inevitabilul disclaimer “nu e cazul meu!”, ba probabil ar trebui să adaug și o glumă sau o aluzie subtilă la faptul că sunt chiar dotat (v-am zis că în liceu mi se spunea “trepiedul”?).

Diametru nominal 5,6 cm

Dar apoi întorci cutia invers şi observi ce scrie acolo: “diametru nominal: 56 mm“. 5 centimetri şi 6 milimetri în diametru! Şi asta nominal, adică uzual, normal, comun. Nu maxim! Şi aşa scrie pe fiecare cutie de Durex, indiferent de tip. Luați o riglă și vedeți cât înseamnă asta! Cine o are atât în diametru, să ridice mâna.

Nu pot decât să-l aplaud pe Piedone pentru acest parc creat şi amenajat de Primăria Sectorului 4 și care  în ultimul an arată excelent. Cei din zonă ştiu că în spatele Palatului Copiilor era un teren mare şi neutilizat la potențialul adevărat: era iarbă, nişte alei aparent fără rost, un fel de circuit de biciclete, un rond mare de beton. Nu prea se întâmpla nimic acolo, cel mult o dată pe an fiind câte un eveniment “în aer liber” gen Festivalul Artificiilor.

Zona a fost complet refăcută începând cu vara trecută şi terminându-se acum. Anul trecut ieşeam pe acolo cu rolele şi deja multe alei fuseseră reasfaltate, au fost puse bănci moderne, plante, gazon, copaci, stâlpi de iluminat public şi se crease o zonă imensă de joacă pentru copii, de erau mereu plin acolo de copilași chirăitori. Cam la acest nivel era zona anul trecut în noiembrie, când a venit vremea rea şi probabil s-au oprit lucrările. Acum 3 săptămâni am fost din nou prin parc, cu rolele, prima oară pe acest an, şi diferenţa e imensă.

Întreaga zonă (numită acum Parcul Copiilor sau Parcul Palatului Copiilor) s-a modernizat pe toate planurile. Au fost puse câteva zeci de aparate de fitness, a apărut o locomotivă antică, expusă acolo (dacă ar vopsi-o precum Thomas the Tank Engine ar fi genial), s-au făcut terenuri de fotbal şi baschet, s-au pus statuete, copăcei, gazon şi flori, două chioșcuri mari. Într-un loc a apărut un circuit de automodelism, dar făcut pentru cei cu maşini de teren radioghidate, deoarece circuitul nu e asfaltat, ci e de pământ şi are obstacole, trambuline şi urcuşuri şi coborâşuri serioase. Tot pe acolo este şi un circuit ce pare a fi de karting, dar momentan nu erau maşini şi lumea intra cu rolele pe el. Sunt și câteva sute de bănci, dar nimeni nu comentează dacă intri pe iarba ca să te joci sau să stai la soare.

Piesa de rezistenţa e lângă rondul mare (unde cred că se pregătește o arteziană) : vreo 30 de grătare de cărămidă, puse pe iarbă la dispoziţia publicului, cu mese de lemn şi scaune tip “buturugă” lângă ele. Vii cu cărbuni şi carne şi îţi faci un grătar. E plin mereu de oameni şi mi se pare o idee chiar bună. E nasol doar dacă faci ca mine, să mergi cu rolele pe burta goală și în zonă să miroasă a mititei şi fripturi de am salivat non-stop.

Mai jos sunt câteva fotografii şi mai multe pot fi văzute în setul de Flickr pe care l-am creat special. Pozele sunt făcute în sâmbăta Paştelui şi de asta pare pustiu pe acolo. O săptămână mai târziu, când am fost iarăşi în parc, era plin de adulţi şi copii distrându-se prin toate aceste zone şi aparate puse la dispoziţie (iar între timp au înflorit copacii și florile). Un alt lucru care mi-a plăcut foarte mult a fost că, deşi era sâmbătă Paştelui, erau cel puţin 10 oameni de la REBU care făceau curat, două tractoare în care se strângea gunoiul plus câţiva poliţişti comunitari pe jos sau pe scuter. Locul arată impecabil de curat. Nu pot decât să finalizez mulţumind primăriei sectorului 4, e o realizare de zile mari.

Mergeți acolo când e frumos afară, chiar dacă veniți din altă parte a orașului. Întotdeauna găsiți loc de parcare dacă intrați dinspre Calea Văcărești (în spatele blocurilor înalte de la bulevard), pe lângă Școala 100, nu dinspre Palatul Copiilor.

Created with Admarket’s flickrSLiDR.

În România, Tarom a anunţat pierderi zilnice de 1,1 milioane de euro, a precizat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Marin Anton.

Aceste pierderi erau cauzate de vulcanul islandez în fiecare zi în care avioanele nu zburau pe motiv de “nor de cenuşă”. Mă întreb cum se face acest calcul. Eu înţeleg că 1,1 milioane de euro ar fi venitul zilnic al companiei, din moment ce pierd aceşti bani dacă nu zboară. Mă întreb totuşi cum se ajunge la această sumă.

Poate ştie cineva o explicaţie mai bună şi ne deschide ochii tuturor, dar până atunci eu zic că la un cost mediu de 250 de euro pe bilet (o valoare mare, cred că multe bilete au un preţ mult mai mic) înseamnă că 1.100.000 / 250 = 4400 de pasageri zilnic pe cursele TAROM. Nu sunt sigur nici ce avioane au, dar în general cele short-haul care zboară prin Europa şi România au la bord un maxim de 120 de pasageri. Aşadar 4400 pasageri împărţit la 120 de oameni pe zbor înseamnă cam 37 de zboruri pe zi. Are TAROM-ul atâtea zboruri pe zi? Toate cu avionul plin, la 120 de călători? Toate la un cost mediu de 250 de euro?

via Hotnews.

Am crezut că s-a petrecut o crimă oribilă, ca în filmele de groază, şi probabil aş fi găsit vreo 5 cadavre aruncate în fântâna Cercului Militar, dacă m-aş fi apropiat de ea. Am fugit ţipând. Nici nu m-am uitat în urmă, pentru că, de câte ori se face aşa, victima se loveşte brusc de ucigaş, care ajunsese deja în faţa ei, probabil prin teleportare. Ulterior am aflat că era Ziua Hemofiliei.

Am revenit din “Kronstadt” în Bucureşti.

• Lăsând la o parte micile observații pe care le făceam în ultimul post, hotelul la care am stat mi s-a părut foarte ok, camerele fiind curate şi baia foarte bună, iar personalul era zâmbitor şi te facea să te simţi bine-venit acolo. E vorba de Casa Mureșan de pe Str. Nicopole.
• La micul dejun a fost bufet suedez cu omletă, kaiser prăjit, ou ochi, cremwurst, mezeluri, caşcaval, pâine prăjită, brânză, unt, gem de două feluri, miere, iaurt Danone, cereale, lapte, cafea, ceai, două tipuri de suc.
• Am uitat să precizez în postul anterior cât de reconfortant este să ştii că la orice hotel te-ai duce găseşti săpun şi prosoape. Îmi aduc aminte când eram mai mic şi mergeam cu ai mei la mare şi veneam cu totul de acasă, iar dacă doream televizor în cameră plăteam ceva suplimentar la Recepţie. Apoi la plecare venea camerista să ne facă inventarul şi mereu aveam lipsă un pahar, deşi nu scria nicăieri câte trebuiau să fie. Puteai să ai 38 de pahare în cameră, venea cameristă şi îţi spunea “ah nu, trebuia să aveţi 39! ne plătiţi unul”. Îi lăsai ceva şi se rezolva şi asta. Îmi place acum să găsesc de toate în cameră, iar la plecare să las cheia la recepţie şi să ies fără alte discuţii.
• Am făcut 3 ore la întoarcere, deşi am mers mai tare decât la dus (când am scos 2 ore şi un pic). Drumul are gropi în fiecare localitate prin care treci, uneori ditamai craterele. Mergeţi cu atenţie prin toate satele şi staţiunile de pe traseu, deoarece abia după Breaza dispar problemele.

Azi am plecat la Braşov dis-de-dimineaţă şi mă întorc mâine seară.

• La 7 fără 5 am ieşit pe DN1, la 9 am intrat în Braşov, deşi am mers fără să forţez.
• Stau într-un hotel care se laudă cu vreo 40 de camere, dar cu toate acestea mie mi-au dat-o pe cea mai îndepărtată. Nu cred că mai sunt decât alte 2-3 locuri ocupate, aşa că nu înţeleg de ce, cu hotelul aproape gol, camerele alocate sunt alea de pe cel mai îndepărtat culoar de la ultimul etaj unde ajungi schimbând 3 scări diferite.
• Îmi place eficiența camerelor în care nici o priză sau lampă nu e alimentată până când nu introduci cartela de acces într-un slot, dar asta înseamnă că nu poţi lăsa la încărcat nimic, nici măcar un telefon, pe perioada când ieşi la o plimbare. În total am doar 2 prize, aşa că dacă aş vrea să încarc 3 aparate, va trebui să mă trezesc în toiul nopţii ca să fac schimbarea.
• Am ieşit în jurul hotelului căutând mâncare… pauză. Nimic. Un singur “Magazin Mixt” funcţionând într-un chioşc metalic şi atât. În schimb am văzut vreo 20 de magazine de piese auto. Bănuiesc că oamenii din această zonă repara des mașinile, dar la prânz urcă sus unde le găteşte nevasta.

Prezentarea televizorului 3D Sony a avut loc la Palatul Suter, unde acum este Carol Parc Hotel. Palatul arată foarte mişto de afară şi când l-am văzut am rămas uimit în primul rând de faptul că aşa o construcţie frumoasă există chiar aproape de unde locuiesc eu şi cu toate acestea nu auzisem niciodată de ea până atunci.

De pe GhidulOraselor.com şi TimeOutBucuresti.ro am aflat mai multe detalii inedite:

• palatul a fost construit în 1906 pe cel mai înalt punct natural al Bucureştiului, utilizând cele mai scumpe şi luxoase materiale pentru interior.
• după ce arhitectul Suter a plecat în Elveţia, palatul a aparţinut unui bancher grec care l-a făcut cadou amantei sale franţuzoaice (care era căsătorită, dar presimt că soţul ei n-a fost prea trist că ea era şi amanta bancherului, nu după aşa cadou).
• a fost sediul KGB-ului în România.
• în ultimii ani a fost renovat (adevărul e că înăuntru arată superb) şi a fost instalat în el cel mai mare candelabru cu cristale Swarovski, lung de 14 metri şi greu de 2 tone. Îmi aduc aminte că am văzut această ştire, dar n-am înţeles pe atunci clar locaţia.

Fotografii mai multe sunt pe site-ul hotelului, dat mai sus. Cea tremurată din post e făcută de mine vineri seara, cu telefonul, aşa că iertaţi-i calitatea slabă. Momentan sunt doar foarte ofticat că abia acum mi-am dat seama unde am fost, iar dacă aş fi ştiut de vineri (atunci mă gândeam doar la cum o fi ajuns o casă aşa mişto în zona aia nasoală de lângă Filaret) atunci cu siguranţă m-aş fi uitat pe geam ca să văd şi eu priveliştea din cel mai înalt punct al oraşului şi m-aş fi dus până la scările interioare ca să văd acel candelabru. Poate cu alte ocazii…