1. Una buna, una rea
2. Apă plată cu lămâie, dar fără deuteriu, vă rog
3. Cum știi când arăți prea ieftin
4. Nice photoshop, dude!
5. Pe când un referendum privind cainii maidanezi?

Daniela Crudu este de două ori în top. Preferă să țină secret asta, dar e așa dotată pentru că bea apă sărăcită în deuteriu.

O tânără de 27 de ani din Nigeria studia medicina la Timişoara şi se prostitua în Bucureşti. Sunt sigur că avea şi succes mare, având în vedere că o grămadă de oameni au fantezia de a i-o trage unei negrese, iar dacă e cea din imaginea de pe News20.ro, mergea de una mică.

De mirare mi se pare faptul că, deşi “studia” în Timişoara, zbura de două ori pe săptămână în Bucureşti pentru a fi prezentă la bordel, la apelul de seară, cu toate cheltuielile pe care le atrage călătoria cu avionul. Bănuiesc că piaţa prostituatelor s-a stricat în Timişoara, de când una dintre ele l-a tranşat şi ambalat în saci de gunoi pe clientul ce îi ceruse o felaţie (“sex oral?!? ce fel de prostituată crezi că sunt?”). Interesant că tot la Facultatea de Medicină din Timişoara se întâmplă asta, unde poate ar trebui cineva să verifice mai cu atenţie ce se întâmpla prin acele cămine.

Deputatul PSD de Bucureşti Aura Vasile spune că o va invită pe Mihaela Rădulescu să organizeze împreună un teledon pentru răscumpărarea Castelului Peleş.

“Dacă Guvernul Boc nu poate să răscumpere un bun al poporului român, atunci o să chemăm românii pentru salvarea Castelului Peleş. O vom ruga pe Mihaela Rădulescu să ne ajute, pentru că are mai multă experienţă în realizarea unui astfel de teledon”, declară Aura Vasile.

O rly?!? De ce aş da bani pentru răscumpărarea castelului Peleş? Hai să vedem istoria acestui dosar:

1. Statul român retrocedează (adică dă pe degeaba) castelul Peleş familiei regale conduse de regele Mihai.
2. Statul român închiriază castelul de la familia regală, deci le dă bani pentru a-l folosi după ce l-a înapoiat pe degeaba.
3. Contractul de închiriere expiră în martie, iar după 2010 familia regală ar dori să vândă de tot castelul.
4. Statul n-are bani să cumpere Peleşul, aşa că apare eroina Mihaela Rădulescu, organizează un teledon în care eu, tu, noi toţi am dona bani ca statul să cumpere acest castel, ca să nu ajungă în “colţii rechinilor imobiliari”, după cum a zis Aura Vasile.

Eu nu vreau să dau nici un ban pentru Peleş şi nici n-ar trebui să dea cineva. Dacă familia regală a vrut înapoi castelul, să şi-l ţină. Şi nu înţeleg nici tâmpenia asta cu închirierea castelului de către statul român. Nu nene, trebuia să le retrocedeze castelul şi să-i lase cu el. Să văd cum ar fi plătit regele Mihai impozitul pe ditamai proprietatea, că dădea faliment rapid. Ce impozit, cred că numai tăiatul ierbii şi ştersul prafului îl băgau în faliment după o lună.

La fel ar trebui procedat şi acum. “Nu, nu-l mai închiriem”. “Nu, nu vrem nici să-l cumpărăm, vinde-l cui vrei”. Pentru că oricine l-am cumpăra, fie el delfin imobiliar sau Roman Abramovici, nu poate face altceva decât să-l deschidă publicului ca muzeu şi să scoată bani din vizitatorii ce-i trec pragul. Statul român este un gestionar prost. Turismul nostru este la pământ, asta e uşor de observat, iar guvernul nu are manageri buni care să-l revigoreze. Pun pariu că dacă vin nişte străini cu experienţă, iau Peleşul, îl întreţin, îi asfaltează drumul până acolo, construiesc nişte terase şi restaurante la umbra castelului, ca să fie o experienţă inedită, şi în câţiva ani sunt pe profit cu el.

Sunt sigur însă că statul va cumpăra castelul Peleş, ca să nu piardă voturile romanilor, dar mai dezamăgitor de atât este ideea că Mihaela Rădulescu poate rezolva orice cu un teledon. E o eroină a neamului, propun să se dea jos statuia Aviatorilor şi să amplaseze una a Mihaelei acolo, înfăţişată ca o zeiţă grecească, eventual cu un telefon într-o mână şi o tăbliţă cu mesajul “n-ai nimic mai bun de făcut decât să fumezi?” în mâna cealaltă.

Iar la alte probleme nu s-a gândit nimeni. Teledoanele româneşti au strâns câteva sute de mii de euro, dar pentru castel sunt necesare multe milioane. Apoi, presupunând că ar fi strânse, cine ar deţine castelul? Cred că majoritatea ar prefera să-i dea foc decât să-l deţină statul cu banii strânşi de la oameni.

Știrea e de pe Mediafax.

Cea mai mare ştire de ieri [CNN] a fost că Tiger Woods şi-a cerut scuze lumii întregi pentru faptul că şi-a înşelat nevasta şi şi-a dezamăgit fanii. Ce rost are? De ce mi-ar pasă mie că Tiger regretă sau nu faptul că şi-a tras-o şi cu alte femei? Să-i ceară scuze nevestei, soacrei, copiilor, agentului sau, sponsorului, stomatologului şi tipului care îi cară crosele pe terenul de golf, dar nu în faţa camerelor TV.

“I know I have bitterly disappointed all of you” – de ce? Că are o grămadă de bani şi i-a folosit ca să şi-o tragă cu femei marfă, chiar dacă şi nevastă-sa e fotomodel din ţările nordice (deci bunăciune)? Păi eu nu mă simt dezamăgit. Probabil că majoritatea bărbaţilor pentru asta trag tare în viaţă, ca să aibă bani şi femei marfă (că veni vorba, oare pentru ce trag tare femeile?).

Mie îmi place golful şi mă uitam la campionate când prindeam ceva pe Eurosport. De la Tiger Woods nu vreau altceva decât să lovească mingea cât mai bine. E artist pe terenul de golf și i-am apreciat mereu talentul. În rest, dacă îşi înşeală nevasta e problema lui şi trebuie să o rezolve în familie (deşi expresia “a obţinut birdie-ul” capăta noi sensuri pentru Tiger); dacă noaptea e Batman sau asasin plătit pentru mafie, din nou, problema lui dacă îl arestează poliţia şi îl bagă la zdup. N-am nevoie de scuze lacrimogene la televizor pentru ceva ce face omul în particular.

Culmea e că vedetele mereu se plâng despre cum paparazzi le urmăresc fiecare pas şi îi fotografiază în toate momentele intime ale vieţii lor. Iar când au o problemă, ce fac? Repede la televizor să ne spălăm rufele în public!

În mall-ul din Băneasa s-a deschis şi Demmers Teehaus, un mare magazin de ceaiuri, dulciuri şi toate accesoriile necesare băutului și mâncatului lor. Au, pe lângă o grămadă de cutii de ceaiuri din care îţi poţi lua cât vrei, tot felul de căni, ibrice, farfurii şi o grămadă de dulceaţă şi ciocolată pe care o puteţi vedea prin imaginile de mai jos. Cel mai mult îmi place senzaţia aceea de magazin cu toate rafturile pline ochii de tot felul de produse mişto, prin care poţi cotrobăi ca să găseşti ceva ce îţi place foarte mult, precum o cană frumos colorată sau un ibric cu pisici sau un ceai pentru care îţi trebuie un dicţionar explicativ şi un atlas geografic ca să înţelegi de care e şi de unde vine.

Alte magazine mişto de ceaiuri şi accesorii sunt şi la Cărturești şi la ceainăria Green Tea.

Eu din postul scris de George R.R. Martin pe blogul său înţeleg că e aproape gata cu al 5-lea volum din A Song of Ice and Fire, pentru cei ce urmăresc seria. Îi iese atât de lung încât se gândeşte să mute câteva capitole în a 6-a carte, The Winds of Winter. Volumul 5, Dance With Dragons, ar trebui să se desfăşoare în paralel cu volumul 4, ultimul publicat, urmărind ce face cealaltă jumătate din personaje în acelaşi interval de timp. Bănuiesc că nu numai eu aştept cu interes noua carte şi apoi pe restul din serie.

Mi-am făcut analizele periodice cerute la muncă şi am un colesterol de 220, crescut de la 194 cât avea acum un an. Momentan sunt în domeniul de “atenţie”, cel de “nasol” fiind peste 240, dar oricum nu mă încântă această creştere.

Ştiu, ştiu… vă şi aud ţipând “junk food! E din cauza la toată mâncarea aia proastă pe care o mănânci zilnic! O dată nu te-am văzut scriind aici de o ciorbiţă de pui şi de un păstrăv cu mămăliguţa!”. Mda, nu neg că mănânc prost.

Aşadar vă întreb pe voi. Să scriu în continuare despre tot felul de fast-food-uri pline de carne sau să mă apuc de regim?

 Loading ...

RoBlogFest 2010 debutează întâi cu un chestionar despre cum aţi vrea să fie actuala ediţie, ce va avea loc peste câteva luni, mai târziu decât luna martie cu care ne obişnuisem. Eu unul mă duc acolo ca să cunosc şi să vorbesc cu alţi bloggeri, mai ales cu cei pe care îi citesc sau care mă citesc zilnic, nu pentru discotecă şi băutură. Prin urmare, am scris în chestionar că nu mai vreau o formaţie care să cânte inutil pe scenă şi aş vrea ca muzica să nu fie atât de tare încât să nu poţi vorbi uşor cu alţii de lângă tine.