Mâine 20 decembrie, de ziua ignatului, Market Online promite reduceri între 5 şi 50% la produsele IT&C pe care le vinde, ba chiar poţi câştiga şi un porc. Reducerile încep dimineaţa și pot fi o ocazie bună pentru achiziționat cadouri de Crăciun.
Puteţi accesa pagina campaniei aici cu link de afiliere sau aici fără afiliere, în funcţie de dorinţa voastră ca magazinul să-mi dea şi mie nişte comisioane sau nu.
Update: comunicatul spune “Reducerile cele mai mari, de până la 50%, vor fi la produsele care fac parte din categoriile de interes pentru perioada cadourilor”, deci uitați-vă mai degrabă pe categoriile Bebe, Jucării și Electrocasnice, mai potrivite pentru cadouri.
OK, nu toate, ci doar căteva, dar tot este amuzant să descopăr cât efort investesc unii oameni în a realiza ceva. Ar trebui ca Lego să fie în mod oficial considerat o artă?


Cât despre fotografiile reale ale anului 2011, încă le aștept pe cele de pe The Big Picture, dar până atunci puteți privi cele trei galerii de pe TheAtlantic.com: unu, doi și trei. Uitați-vă la fotografia numărul 7 din primul set și citiți-i povestea, cred că e unicat în lume.
Update: nu este, mai e si cea de aici.
Pizza Hut are un blat nou, disponibil pentru 3 lei în plus la orice pizza mare. Se numeşte crown pizza sau ceva aşa şi vine cu porţii de brânză topită pe marginea fiecărei felii, brânză pe care o întinzi peste pizza înainte să o bagi în gură.
Nu pare foarte atrăgător, dar este, brânză e bună şi pizza are un gust nou....
| 8 comentarii
Aceste fotografii sunt din Cinque Terre, o regiune din Italia numită aşa după cele 5 sate ce o alcătuiesc, Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola şi Riomaggiore, acum parte din patrimoniul UNESCO.
Fotografiile sunt HDR-uri făcute de un profesionist (mai multe pe blamethemonkey.com, despre care am mai scris aici), dar sunt sigur că și în realitate arată a paradis pe pământ. Am fost prin Italia, dar am văzut zonele turistice clasice, precum Roma, Florenţa, Milano şi restul, iar de astfel de minunaţii precum văd în Cinque Terre nu m-am apropiat. Zona respectivă este pe coasta vestică, în nord acolo unde se termină zona peninsulară a Italiei, iar o altă asemănătoare este spre sud, mai jos de Napoli, spre Amalfi.
Mie îmi place noua pagină de profil de pe Facebook, având-o activată încă de la sfârşitul lui septembrie. Mi se pare că organizează mai bine informaţia despre cine eşti, pe cine cunoşti şi pe unde umbli, iar noua fotografie gigantică numită “cover photo” este tocmai bună pentru a personaliza fiecare profil în parte.
Cam pe 22 decembrie Timeline va fi activat pentru toată lumea, aşa că dacă nu-l folosiţi deja nu mai aveţi mult de aşteptat. Apare des întrebarea “care este rezoluţia acelei cover photo”. 850 x 315 pixeli pare a fi dimensiunea majoritar acceptată pe net şi atât îmi dă şi mie din calcule şi experimente.
De ce este important? Păi poate vrei să uploadezi imaginea direct la dimensiunea potrivită, nu să te bazezi pe algoritmul Facebook de recomprimare şi scalare a imaginii. Am zis 850 x 315 pixeli, dar unii se jura că este 851 pe orizontală şi 314 sau 320 pe verticală. Experimentaţi şi voi.
Câteva exemple de profile ce utilizează la maxim avatarul şi cover photo-ul găsiţi aici şi aici.
Wow, încă o petrecere foarte reuşită între bloggeri, organizată cu sprijinul Vodafone de Cristi Manafu. A început la ora 21 şi pentru mine s-a terminat la ora 5 dimineaţa, când am plecat acasă pe două cărări. Ne-am luat cadouri secrete între noi (ce-aţi primit? ce-aţi primit?), bloggerii au cântat la karaoke apoi profesioniştii de la Doru Isăroiu & True Band şi Alina Toma (Vocea României) au cântat super-mega-marfă tot felul de melodii celebre.
Fotografiile au apărut deja pe Facebook, mai rămân doar să fie tag-uite pentru cei amatori de stalk-uit bloggeri şi mai ales bloggerite. Dacă aţi fost acolo, ziceţi în comentarii ce cadou aţi primit, sunt sigur că mulţi ar vrea să ştie la cine a ajuns pachetul lor secret. Iar eu vreau să știu cine era domnișoara care a cântat în deschiderea programului de karaoke cateva melodii, are o voce senzațională (update: se numește Viorela Botezatu. Evident, o știa Nihasa :P).
Dintre toate fotografiile cel mai mult îmi place cea de mai jos.

True Club (era să scriu True Blood) este clubul care, pe vremea cand eram în facultate, se numea Temple. E mai aerisit, are niste barmanițe de ți se scurg ochii după ele, se laudă ca fiind True Social Club, cu facebook și twitter, și e decorat pe unii pereți cu cărți ca într-o bibliotecă. Cărți în Temple! Oricum, arată mai bine acum decât în anii anteriori, iar nopțile în care cântă cei numiți mai sus bănuiesc că ies foarte mișto.
Ieri dimineaţă s-a lansat Transformer Prime, următoarea generaţie a tabletei de mare succes de la Asus. Primul Transformer este performant, are un design atrăgător, vine opţional şi cu o tastatură ce se poate conecta şi deconecta direct, oferindu-i încă vreo 8 ore de viaţă a bateriei.
Transformer Prime (probabil următoarea ediţie va fi numită Transformer Megatron) îmbunătăţeşte totul. Are procesor quad-core din noul Tegra 3, despre care nVidia spune că poate oferi grafică asemănătoare cu cea de pe PC-uri, dacă vă pasionează jocurile. Ecranul este unul incredibil. Prima oară când am văzut tableta am crezut că are luminozitatea la maxim, dar era doar la jumătate; atât de bun este ecranul. Iar după ce-l dai la maxim mai poţi activa şi un mod Super IPS+ care face ca tableta să fie perfect vizibilă chiar şi în soare.
Ieri seară, la un eveniment Vodafone de sfârşit de an, câţiva copii (din orfelinate, bănuiesc) ce primesc ajutor prin Fundaţia Vodafone au cântat câteva colinde. Toate au fost minunate (şi fără #ler, ci colinde mai de “cerc de muzică”, nu populare), dar prima dintre ele a fost incredibilă.
Din păcate clipul filmat cu telefonul nu se vede foarte bine şi nici sunetul nu excelează, că îl înregistram de la distanţă, dar puştiul din imagine a dus singur un Ave Maria cu o voce atât de înaltă încât nu mi-a venit să cred că văd şi ascult aşa ceva. Are una dintre cele mai bune voci pe care le-am auzit cu urechile mele, probabil cea mai înaltă voce bărbătească din tot ce am ascultat live vreodată.
N-am fost la vreun concert Bocelli (ştiu, alt tip de voce), nu l-am auzit nici pe Iustin Nănău cântând live la Românii au talent, dar m-am întrebat la modul cel mai serios cum poate fi altcineva mai bun de atât. Mi se pare un maxim, nu văd cum s-ar putea depăşi. E ca momentul acela din Fifth Element când apare extraterestra albastră şi are o voce incredibilă, atât de incredibilă încât te întrebi dacă este un efect făcut pe calculator sau cineva chiar a cântat pe bune aşa ceva.
Ultimele comentarii
» Ahem, doktore, un parlament ideal ar trebui să aibă...
» Am zburat cu Malev si fara sovinism (Ariel, wtf? ) nu am fost multumita, 13...
» De la Digi nu prea ai solutii de HD...
» Victor ITi Multumesk Dar aI Idee Cand...
» Salut! Am si eu o Intrebare Am o antena...
» @ilie: Digi HD pentru satelit inca nu...
» buna
» cum sa fac sa vad hd pentu ca am digi...
» eu n-am avut ocazia sa zbor cu Malev, insă mai mulți parteneri de afaceri...
» Ungurii n-au reusit sa privatizeze Malev. Crezi ca vor reusi romanii cu...