un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

In Granada

24 Aug 2010  ·

TURISM  ·

3 comentarii

Oraşul Granada mi-l aduc aminte cel mai bine din toată Spania. L-am văzut pe îndelete, pe jos, am mers pe unde am avut chef, am intrat unde am vrut eu. Mi-a plăcut foarte mult şi îl pun în lista de cei cinci ași ai Spaniei care trebuie vizitaţi: Madrid, Barcelona, Valencia, Sevilla şi Granada. Zona centrală e foarte frumoasă. Spaţii largi, parcuri, clădiri minunate, blocuri frumos decorate. Pe oriunde ai merge e ceva ce-ţi place, iar pentru mine asta înseamnă că e un oraş de top. Ca bonus, în apropiere se […]


Marbella

20 Aug 2010  ·

TURISM  ·

Spune-ți părerea

Statuie

Marbella este o staţiune mai de fiţe la Marea Mediterană. Mie mi-a plăcut acolo, aşa că după plecarea mea a fost şi Michelle Obama într-o scurtă vizită [Mediafax]. Dintr-o astfel de ştire am aflat că staţiunea e şi locul preferat de concediu al mafioţilor ruşi, aşa că spaniolii sunt fericiţi că vizita primei doamne a Americii le va mai îmbunătăţi imaginea în lume. Din păcate n-am apucat să văd mult din staţiune. Am stat vreo două ore în centru, m-am plimbat pe străduţele înguste, am văzut portocali şi lămâi, am băut […]


Cum arata un hotel frumos

20 Aug 2010  ·

TURISM  ·

Spune-ți părerea

Parterul

Algeciras, hotelul Reina Cristina. Camerele nu erau cine ştie ce, având mobilierul cam vechi, dar acolo doar am dormit. Hotelul însă… parterul, pianul, fotoliile, terasa pe care am băut o Pina Colada, piscina descoperită şi cea acoperită, terenul de minigolf, flori de toate felurile, inclusiv banane înflorite… de vis mi s-a părut.


Maimutele din Gibraltar

15 Aug 2010  ·

TURISM  ·

Spune-ți părerea

Câteva fotografii cu maimuța aia bătrână, care probabil se credea fotomodel de poza așa. Despre Gibraltar citiți aici.


Gibraltar, un loc unic

14 Aug 2010  ·

TURISM  ·

8 comentarii

Stanca Gibraltarului

După Sevilla am plecat spre Gibraltar, în sudul Spaniei. Locul te impresionează încă de când apare în zare: o stâncă imensă, cât toate zilele, apăruta că din nimic, înconjurată de Mediterană şi de câmpie. Nu înţeleg cum s-a format. Orice proces de formare a munţilor ştiu că face masive înalte, apoi în jurul lor dealuri, podişuri şi tot aşa, nu direct o stâncă ce iese din pământ de parcă ar fi un stâlp pus de cineva acolo. Îmi este mai uşor să accept că a căzut din cer. Stâncă, aşa cum […]


Restaurantul minune de pe autostrada

13 Aug 2010  ·

TURISM  ·

1 comentariu

Gazpacho

Între Toledo şi Cordoba, pe autostradă, am oprit la un restaurant de la marginea drumului. Foame mare. S-a dovedit a fi un restaurant mai scump (şi din cauza locaţiei, ce-i drept), dar tare bun la preparate, aranjat foarte bine în interior şi cu servire ireproşabilă. N-am stat pe gânduri înainte să comand de toate. Gazpacho este o specialitate spaniolă. Este o supă de usturoi, destul de groasă, şi ca şi cum asta n-ar fi îndeajuns ca să vă facă să exclamaţi “ce oribil!”, aflaţi că se serveşte răcită. Nu la temperatura […]


Sevilla: o vizita prea scurta

12 Aug 2010  ·

TURISM  ·

5 comentarii

Strazi in centru

Nici nu ştiu cum să descriu Sevilla. Am văzut puţin din acest oraş, dar m-a convins că e unul în care trebuie revenit. E mare, e frumos, sunt multe obiective de văzut şi singura soluţie pare a fi să stai acolo câteva nopţi şi să le iei la pas pe toate. Eu am fost întâi la catedrală (un laitmotiv al concediului meu, n-am fost la noi în ultimii 10 ani în atâtea biserici câte am fost acum în Spania) oraşului, mare, impunătoare, cu un mausoleu dedicat lui Columb (Colon îi zic […]


Ciudatenii din Spania, episodul 2

12 Aug 2010  ·

TURISM  ·

5 comentarii

Flamenco stradal - Madrid

Episodul 1 aici.

sus