Microsoft a avut ieri o prezentare a soluţie Office 365, adică pachetul Office, dar cu găzduire în cloud. N-am reuşit să ajung la prezentare, dar subiectul este atât de interesant încât merită discutat oricum pentru că mi se pare că prefigurează viitorul a multe software-uri pe care le utilizăm zi de zi.

Sunt destul de sigur că utilizatorul obişnuit de Office dintr-o firmă mică, medie sau mare nu are nevoie de opţiuni avansate. Majoritatea îl ţin doar pentru editare de bază a unor documente, dar se opresc la paginare, bold şi centrat fontul. Excel-ul? Bun pentru calcule, situaţii, rapoarte, dar nu toată lumea foloseşte tot felul de tabele pilot, sparklines, grafice, filtre sau formule matematice complexe. Uitați-vă la meniul ribbon curent din Excel și gândiți-vă prin cate meniuri intrați de obice? Aveți treabă la Formulas sau Data?

În mod normal, pentru fiecare utilizator, începător sau avansat, angajat într-o funcţie în care utilizează la maxim Office-ul sau doar din când în când, trebuie cumpărată o licenţă. Office Professional în varianta OEM costă 350 de euro, ceea ce înseamnă o căruţă de bani, o sumă justificată dacă programul îţi aduce la rândul său bani (şi folosit corect îţi aduce, că reprezintă coloana vertebrală a majorităţii actelor ce intră şi ies dintr-o firmă), dar prea mare dacă utilizatorul căruia îi cumperi acea licenţă nu o “merită”.

Poate că e doar începător. Poate că doar editează documente. Poate că e angajat pe o perioadă scurtă sau îşi dă demisia pe neaşteptate şi doar ţi-a generat nişte costuri cu un nou laptop, un nou Windows şi Office şi tot restul, fără a fi amortizate niciodată prin munca acelui angajat. Aici apare Office 365.

Aud destul de des oameni plângându-se că “parcă merge mai încet calculatorul”, iar când mă uit un pic la el găsesc un mare dezastru. Poate că nu tuturor li se pare dezastru, dar eu, care sunt mai ordonat şi mai eficient în configurarea şi utilizarea sa decât alţi oameni, strâmb din nas şi îmi pun mâna în cap şi mă gândesc la câte ar putea fi îmbunătăţite. Iată un mic ghid.

1. Păstraţi suficient spaţiu liber pe partiţia sistem C:\
În funcţie de ce programe utilizaţi şi cum, aveţi nevoie de minim 5-10 GB liberi pe această partiţie. De obicei aici îşi face Windows toate fişierele temporare în timp ce rulează (inclusiv acel swap file de dimensiuni gigantice), plus multe alte programe. Şi dacă Windows poate fi anticipat şi configurat (Control Panel > System > Advanced System Settings, se deschide System Properties şi în tab-ul Advanced primul buton de Settings va lăsa să mutaţi acest fişier pe o altă partiţie mai mare sau mai rapidă), multe alte programe nu pot sau nu permit configurarea.

Pur şi simplu îşi fac toate fişierele temporare în C:\ şi n-ai cum să la opreşti sau te prinzi prea târziu de asta. Uitaţi-vă la ce dimensiuni mari ajunge Outlook-ul atunci când se strâng emailuri. Eu am avut surpriză cu Acdsee, care-şi făcuse un catalog imens de fotografii destul de bine ascuns. Aveţi grijă de acest aspect şi supravegheaţi cât spaţiu liber aveţi pe C:\ în timpul utilizării calculatorului, atunci când sunt multe programe deschise. Dacă e prea puţin, e timpul să faceţi ceva.

Dacă nu mă înşel, este pentru prima oară când văd acest sistem de precomandă ce s-a implementat pentru Playstation Vita la eMAG. Ştiţi cum era precomanda clasică… dădeai comanda şi fie o plăteai în avans fie nu, dar sperai să-ţi vină produsul atunci când intră în stoc. Eu am scris de mai multe ori că-mi doresc să văd asta pe multe categorii de produse, nu doar pe cele câteva “vedete” care apar anual (gen iPhone, iPad).

Pentru Playstation Vita precomandă înseamnă să plăteşti un mic avans de 150 de lei. Banii îi primeşti înapoi sub forma unui voucher de fix aceeaşi sumă, voucher cu care poţi achiziţiona un Vita atunci când va apărea în stoc. E precizată şi data la care intră în stoc, 22 februarie, precum şi preţul la care va intra, adică 1150 şi 1350 lei pentru modelul fără şi respectiv cu 3G. Din aceşti bani se scad cei 150 daţi ca avans.

E mai bine, e mai rău?

Pachetul de precomandă e aici.

Acum aproximativ un an am înlocuit vechile ferestre ale camerei cu unele tip termopan. Nu ceva super-super, ci un model cu 3 camere, low-e luat de la Aplast. După ele mai am oricum şi un balcon pe care costă prea mult să-l închid.

Ce-am observat după un an de testare? (review de termopane… suuuper). Temperatura medie în cameră a crescut cu 2, hai 3 grade. Adică dacă înainte erau 21 de grade şi-mi era frig, acum sunt 23 şi ceva şi îmi este mult mai bine. Nu s-a transformat dintr-o dată din peştera în saună, n-au fost alte efecte senzaţionale, ci două grade în plus, dar care se simt.

Poate cel mai mare avantaj este liniştea. Ştiţi cum sunt termopanele, nu se mai aude nimic prin ele. Nu mai aud claxoane, nu mai aud petarde, nu mai aud zumzet de copii mici atunci când ies de la şcoală, nu mai aud vântul sau ploaia sau viscolul care este acum afară. Dacă nu poţi să dormi din cauza zgomotului stradal, pune termopane, diferenţa este imensă.

Dacă ţin bine minte, am dat 1100 de lei pe o fereastră de 900 x 600 cu deschidere dublă şi pe o uşă de balcon de 2000 x 800 cu deschidere normală, plus plase de ţânţari.

Acum câteva zile vă spuneam că am o cameră foto compactă Sony HX9 la teste. O iau zilnic la mine şi am mai făcut fotografii şi filme cu ea, dar până acum, din cauza vremii, simt că nu am capturat nici o imagine care să îi facă dreptate camerei.

Totuşi, iat-o mai jos în imagini, ca să vedeţi cum arată. În clasa point-and-shoot nu este cea mai mică, dar acest lucru este perfect scuzabil când afli că are un zoom optic de 16x, iar pentru un astfel de obiectiv e nevoie de ceva grosime. Oricum, încape fără probleme în buzunarul de la pantaloni sau în geantă.

Pot să mai spun şi că se simte calitatea premium a celui mai bun model Sony din clasa ei. Este bine făcută, bine îmbinată, plasticul pare de calitate şi pare rezistent.

E uşor de folosit, iar modul Auto se descurcă bine în majoritatea cazurilor. Ecranul LCD este de foarte bună calitate. Un pic dezamăgitor este butonul de On/Off, care e aşa mic şi retras în corpul aparatului încât uneori este dificil să-l apăs.

Fotografiile făcute cu Sony HX9 mi se par foarte bune (pentru clasa ei, că nu e vreun DSLR). S-ar putea să fie ceva de acest senzor Exmor cu care se laudă camera deoarece imaginile făcute pe înserate mi se pare că au ieşit foarte bine. E ceva zgomot în ele, dar nu e deranjant şi se înţelege foarte bine ce am fotografiat. Eu mă declar mulţumit.

Filmarea este foarte bună. Aparatul filmează Full HD cu 50 fps, inclusiv la calitate Blu-Ray. Ce să mai zic, se cunoaşte calitatea Sony şi ştiinţa lor în domeniul senzorilor.

Iată ce înseamnă zoom 16x.

Alte câteva imagini de test găsiţi pe SkyDrive la rezoluţia originală, aşa cum au ieşit din camera de 16 megapixeli. Ca orice camera high-end, are stabilizare optică, detecție de zâmbet și de ochi închiși și alte asemenea tehnologii ce-i pot face chiar și pe cei fără talent sau atenție la detalii să simtă că fac fotografii bune.

Un clip filmat aproape în noapte vedeţi mai jos.

Urmează un review, dar vreau să mai fac fotografii până atunci.

Ieri a fost anunţată lansarea noului forum de discuţii al Vodafone, făcut chiar pe site-ul oficial la adresa forum.vodafone.ro.

Nu pot să nu spun cât de mult apreciez felul în care Vodafone îşi face simţită prezenţa în online, activitatea lor putând fi oricând un model pentru orice alte companie ce oferă servicii către publicul larg.

De exemplu acum ceva vreme au lansat contul de Twitter @vodafonebuzz prin care oferă suport tehnic şi comercial şi anunţă noutăţi direct pe net, pe Twitter. Din acea zi, eu am folosit doar Twitterul pentru a dialoga cu cine-o fi în spatele contului respectiv şi am primit mereu ajutor rapid şi precis în rezolvarea unor probleme sau clarificarea unor situaţii din abonamentul pe care-l am. Nu pot să vă spun ce mă bucur că am scăpat de robotul telefonic şi misterul meniurilor sale. Ceva mai târziu, tot Vodafone anunța că are oameni dedicați angajați pentru a răspunde discuțiilor ce apar pe forumurile gigantice Computer Games și Softpedia.

Acum apare acest forum oficial Vodafone. Are secţiune despre serviciile Vodafone, discutându-se despre abonamente, Internet sau telefoane, are o zonă de discuţii despre marii producători de terminale, o zonă de “comunitate” și alte câteva pe care le puteți descoperi singuri.

Kingston a prezentat recent în România gama de stickuri securizate, pentru transportul datelor confidenţiale sau clasificate. N-am fost la respectivul eveniment, dar am avut parte ulterior de o prezentare particulară, aşa că mă simt mai câştigat.

Ca preambul, vreau să vă spun că eu lucrez într-un domeniu ce are legătură tangenţială cu protecţia şi securizarea informaţiilor clasificate. Poate că nu ştiaţi asta, dar există numeroase legi şi organizaţii ale statului român care nu doar că monitorizează cine şi cum are acces la informaţiile secrete (de serviciu, de stat şi de stat de importanţă deosebită, pentru care mi se pare că-ţi trebuie chiar nivelul NATO Secret şi te verifică SRI-ul şi ce ai în pernă şi cum îţi împătureşti ciorapii), dar mai ales cum sunt acestea manipulate, transportate, copiate, printate şi alte operaţiuni ale tehnicii moderne de lucru.

În plus, secretele nu mai sunt doar cele ale armatei. Orice companie are secrete, orice companie vrea să-şi protejeze informaţii cruciale pentru afacerile lor, de la strategia pe următorul an şi până la calculul preţurilor unor echipamente pe care le vinde.

Ca să reîncep anul în forţă, ieri am primit la teste următoarele:

Monitor Philips 237E3QPH – 23 de inci, gama E, LED, IPS, 20.000.000:1 contrast, evident că Full HD şi cu HDMI şi unghi mare de vizualizare. Abia aştept să-l pun în locul monitorului meu de 21,5 sau 22 de inci (am uitat!).