Pur şi simplu eu nu mi-am pus niciodată problema aceasta, deoarece aveam deja o vârstă mai mare atunci când am căpătat acces la internet şi pe vremea aceea nici nu te loveai de marele haos care este astăzi pe net şi de miile de site-uri de toate felurile. Am crescut o dată cu Internetul şi, pe măsură ce acesta a devenit un mediu din ce în ce mai dur, am devenit şi eu tot mai matur.

Cu ceva uimire am auzit acum vreo 1-2 ani nişte colegi vorbind despre cum să-şi protejeze copiii de “ce e rău” pe net şi să le limiteze accesul. Pentru mine limitarea accesului n-a fost niciodată de interes, dar am înţeles atunci că majoritatea oamenilor cu copii au astfel de probleme.

Cineva mi-a povestit că şi-a găsit copiii jucând un joc flash în care îi dădeau palme peste fund unei tipe și ea gemea copios. Bine că nu i-a găsit uitându-se la 2g1c, că tot pe net este, sau pe site-uri porno sau pe cine ştie ce chat-uri bizare.

Şi nu e vorba doar de pornografie. Acesta e doar exemplul la care ne gândim toţi. Altcineva are veșnice probleme cu un copil mult prea “hacker”, atât de hacker încât dacă îl lasă 30 de minute nesupravegheat la calculator sau pe telefon îl găsește reconfigurat, sters, cu viruși, cu programe instalate și altele asemenea. E vorba şi de clickuri pe bannere “eşti al 318-lea vizitator, ai câştigat!”, de downloadat tot felul de fişiere ciudate cu viruşi, că aţi văzut ce hăţiş este atunci când încerci să tragi ceva de pe net şi butonul de download real este undeva micuţ, iar toate celelalte mari duc în altă parte, de ajuns pe site-uri dubioase, dar problema apare când cineva îţi şi răspunde şi îl crezi, pentru că eşti copil şi nu ai discernământ.

Probleme de-ale părinţilor în societatea modernă, nu? Părinţii au devenit foarte protectori în aceste zile. Eu de exemplu am mers din clasa 1 la şcoală cu cheia în buzunar şi ghiozdanul în spate. Acum părinţii îşi aduc copiii cu maşina în fiecare dimineaţă şi îi duc de mânuţă până în faţa clasei, nu doar a şcolii. Seara îi așteaptă. A nins? Mulţi nu şi-au mai trimis copiii la şcoală, deşi mie mi se pare că astfel îi transformă în pămpălăi.

În schimb, poate că prea puţini îşi fac griji cu ce fac copiii cu orele pe Internet la calculator sau pe tablete sau pe telefoane. Lumea se îngrijorează pentru securitatea fizică, dar pentru cea “mentală” mai puţin, pentru că nici pe noi nu ne-a protejat nimeni de așa ceva și am ajuns ok; uită că pe vremea noastră nu erau însă aceleași probleme. Programele acelea de limitat accesul copiilor la anumite site-uri, cu parolă, nu se fac degeaba. Limitările pe telefoane, de acces la net sau de trimis SMS-uri şi de apelat numere speciale nu s-au inventat degeaba. N-am copii, dar dacă aș avea aș supraveghea la mare artă totul.

Pe 7 februarie este Ziua Siguranţei pe Internet, parte a unei iniţiative a Comisiei Europene. Cosmote este una dintre companiile româneşti care face ceva special cu ocazia acestei zile. Orice companiei mare are şi o politică de responsabilitate socială, aşa că iat-o şi pe a lor în acţiune.

Campania lansată de Cosmote se va desfăşura în online şi print şi va fi sprijinită şi prin 60.000 de broşuri despre “Cum să-ţi protejezi copiii de pericolele internetului”, ce vor fi distribuite în magazine şi în şcoli din 13 oraşe.

Mai multe detalii şi mai ales sfaturi utile (şi chiar sunt utile, multe la număr şi destul de bine gândite) găsiţi în secţiunea Safer Internet de pe site-ul Cosmote.ro, grupate pe categorii precum limitarea apelurilor de voce, răspunsul la SMS-uri, liste de permisiuni, accesul la reţele sociale, evitarea costurilor suplimentare şi altele.

Ti-a placut acest post? Da un Like si pe pagina oficiala de Facebook! Vei fi tinut la curent cu noutatile si poti interactiona cu alti cititori.

Specificații: 23 inci, 5 ms, 1920 x 1080, 16,7 milioane culori, 1000:1, 20.000.000:1, 250 cd/mp, intrari 2x HDMI si 1x VGA, 3,5 kg greutate.

Preţ: Monitor LED Philips 23 – 875 lei la eMAG în februarie 2012.

AMBALARE
O cutie mare, ca şi monitorul, dar cu mâner pentru transport.

Înăuntru este monitorul, ambalat într-o pânză moale şi protejat de polistiren sau cum se cheamă scârțâietoarea aia enervantă. Cutia conţine şi un cablu VGA şi un cablu de alimentare.

CONSTRUCŢIE
Philipsul este negru, un negru semi-lucios, adică nu vezi în el ca într-o oglindă, dar nici mat nu este. Aspectul general l-aş caracteriza drept modern, cu linii bine definite, dar fără a fi vreunul futurist sau de “designer”. Este simetric şi apreciez asta.

Piciorul este unul subţire. Baza sa este rotundă, destul de mare, iar piciorul se fixează pe ea prin deja clasicul şurub cu infiletare. Prinderea este solidă, dar monitorul se mişcă dacă zgâlţâi mediu spre tare biroul pe care îl ţii, de exemplu dacă te loveşti în el. Un punct forte este că această mişcare de oscilaţie a monitorului nu are amplitudine foarte mare şi nici nu face zgomot (cel puţin nu când e monitorul nou, aşa cum a fost al meu).

Carcasa pare bine închegată şi nu trosneşte dacă o apeşi.

Monitorul are două grosimi. Jumătatea de sus este mai subţire, iar jumătatea de jos este dublă ca grosime, după cum vedeţi din imagine. Intrările monitorului sunt normale pe suprafaţa groasă a spatelui, în stânga cea de alimentare şi în dreapta cele două intrări HDMI şi intrarea VGA.

Butoanele monitorului sunt în dreapta jos, pe partea frontală. Nu sunt butoane fizice, ci capacitive şi se apasă foarte uşor, adică nu mişti monitorul ca să le apeşi.

Meniul OSD este cel mai simplu de utilizat din toate monitoarele pe care le-am avut sau testat până acum. Nu este meritul OSD-ului în sine şi al modului de alcătuire a meniurilor, ci al butoanelor. Este primul monitor la care am ştiut din prima ce trebuie să apăs ca să intru în meniu, să dau în sus şi în jos, să schimb ceva şi să ies din meniul respectiv că să merg la altul. Doar eu aveam probleme cu aceste meniuri la alte modele?

Observaţi în imaginile de mai jos unghiul maxim de înclinare. Pentru rotire îl roteşti cu tot cu baza.

Sub sigla Philips de pe faţă este şi lumina de stare, un LED alb-albăstrui destul de slab şi neintrusiv, ba mai mult acesta se poate regla cu 3 sau 4 trepte luminoase sau se poate opri complet.

PERFORMANȚE
Bune, desigur. Foarte bune.

Culorile sunt uniforme pe întreg monitorul. Albul este alb peste tot şi de aceeaşi intensitate. Cu un contrast de 20 de milioane la 1 în mod dinamic, negru pare negru. La tot restul spectrului culorilor am fost impresionat de calitatea monitorului şi de rezoluţia sa. Imaginile şi filmele se văd extraordinar de bine.

Este, de asemenea, unul dintre puţinele monitoare care merg direct din cutie, fără alte modificări necesare pentru reglarea culorilor şi a luminozităţii.

Monitorul are câteva funcţii avansate speciale. De exemplu Power Sensor este o funcţie care scade mult (se poate regla cu 4 trepte) luminozitatea atunci când nu faci nimic la calculator. Este acelaşi lucru ca şi la laptopuri, unde display-ul îşi micşorează puterea sau se stinge de tot când eşti inactiv pentru o perioadă.

Problema este că la laptop treaba asta mai merge pentru că tragi cât mai mult de viața bateriei. La monitor, pe desktop, mi se pare că pot apărea situaţii în care doar te uiţi pe ecran la o fotografie sau la vreun tabel sau document, fără să faci nimic, şi acesta îşi micşorează luminozitatea. Poţi găsi o treaptă adecvată pentru comportamentul tău.

Trezirea din această funcţie se face prin mişcarea mouse-ului, dar nu cred că este o chestie hardware, ca la trezirea din stand-by a calculatorului, ci calculatorul este mereu treaz şi îi spune monitorului să afişeze pixelii mouse-ului un pic mai într-o parte, iar monitorul astfel detectează că s-a mişcat ceva și revine la puterea obișnuită.

CONCLUZIE
Un monitor foarte bun la capitolul imagine. Culorile sunt bune, iluminarea cu LED-uri permite contrast mai mare şi consum mai mic. Aş fi preferat şi o intrare DVI în locul uneia HDMI, dar poate că aşa sunt generaţiile moderne de monitoare. Philips 237EQPH este un model reuşit.

Preţ: Monitor LED Philips 23 – 875 lei la eMAG în februarie 2012.

Ti-a placut acest post? Da un Like si pe pagina oficiala de Facebook! Vei fi tinut la curent cu noutatile si poti interactiona cu alti cititori.

Bănuiesc că mulţi dintre cei ce nu au acces acolo sunt dornici să vadă cum arată interfaţa serviciului, cum cauţi muzică şi cum o adaugi în playlist. Am pregătit clipul de mai jos în care practic vă arăt întreg site-ul şi tot ce ştie să facă în acest moment. Pentru cei ce nu au răbdare să urmărească acest moment video am pus şi diverse screenshot-uri la final.

Zonga.ro este un serviciu bun. Îşi face treaba, are o interfaţă care mie îmi place, bine organizată şi armonios dezvoltată din punct de vedere estetic, dar mai ales utilă pentru scopul ei principal, acela de a găsi şi asculta muzică.

Muzica e destulă. Creşterea site-ului este evidentă, în doar câteva zile de la lansare deja este populat cu o grămadă de muzică bună, inclusiv artişti mari. Nu vă lăsaţi păcăliţi de faptul că în clipul de mai sus am căutat câteva titluri ce n-au fost găsite – ai ce ascultă pe Zonga chiar şi acum, iar din câte înţeleg site-ul este în continuă creştere. Casele de discuri cu care există înţelegeri sunt dintre cele mari şi probabil că vom avea acces la multă muzică.

Avantajul principal al site-ului: include şi muzică românească, nu doar cea străină. Dacă vrei să asculţi şi românească, Zonga este locul. La o primă aruncătură de “Search” am dat peste Iris, Bere Gratis (în sfârşit pot să ascult multe melodii de-ale lor), Grasu XL, Paraziţii, Ombladon, nişte etno, Smiley, Inna, Play & Win, Alexandra Stan, ROA, Vama Veche… în fine, multe, n-am ştiut eu ce să mai caut pentru exemple.

Sistemul, asemănător cu Grooveshark, îţi permite să cauţi orice melodie vrei şi să o adaugi în playlist. Muzica rulează fără întrerupere indiferent unde navighezi prin site. Poţi să cauţi alte melodii şi prin intermediul meniului de genuri, poţi să te conectezi cu alţi prieteni ce au cont pe Zonga şi să vezi ce ascultă şi ei, că poate îţi mai vin idei de piese bune. Poţi să-ţi organizezi muzica pe playlist-uri şi să adaugi în lista de favorite atât artişti, albume cât şi melodii individuale.

Ce-aş modifica la Zonga:

• vreau buton de “Adăugă în player” atunci când duci mouse-ul pe o melodie, nu doar buton de Play. Acum trebuie să selectezi melodia şi apeşi jos pe “Adăugă în player” ca să pui o melodie în lista curentă fără a o reda imediat.
• mai multă interacţiune cu prietenii. Momentan pot vedea într-un meniu special ce au ascultat, dar parcă aş prefera ca astfel de informaţii să fie afişate în timp real, permanent în interfaţă.
• nişte notificări pe undeva. Nu vreau să primesc pe email de câte ori mă urmăreşte cineva nou, dar măcar să fiu anunţat de asta prin interfaţă.
• nu prea reţine setarea de volum…

Banii:

• 3 euro/lună – ascultări nelimitate, fără reclame, radio, smart play (îţi redă melodiile care se potrivesc cu gusturile tale)
• 5 euro/lună – primeşti în plus şi aplicaţii pentru mobil (iPhone şi Android) şi modul offline (în care îţi poţi copia nişte melodii în calculator sau, sper, telefon)

Nu e mult dacă vreţi să nu mai pirataţi muzica. Last.fm e tot pe acolo. Grooveshark e gratis, dar, aşa cum spuneau mulţi în respectivul post, nu e legal şi e pe ducă. Deja Zonga are multe melodii în traistă, dacă mai creşte numărul lor atunci nu m-ar deranja să plătesc 3 euro pe lună unui serviciu românesc decât unuia străin. Cam aceste două lucruri sunt diferențiatoare puternice față de alte servicii asemănătoare: melodiile românești, nu doar cele străine, și ideea patriotică de a ține banii în țară.

Ti-a placut acest post? Da un Like si pe pagina oficiala de Facebook! Vei fi tinut la curent cu noutatile si poti interactiona cu alti cititori.

1 inch = 2,54 centimetri. În română la inch se spune ţol, dar parcă n-aş vorbi despre tablete de 10 ţoli şi telefoane de 4,3 ţoli, aşa că tot în “inch” exprimăm aceste dimensiuni.

Cum se scrie inch în limba română? Conform dexonline.ro, la singular este inch, la plural este inci. Forma inchi pare să fie acceptată, dar mie mi se pare foarte “suspectă” şi vă recomand să spuneţi inci. Un inch, doi inci. Inch-ul, incii.

Apropo de sistemul imperial şi ura acestuia pentru lucrul în baza 10 şi multipli de 10:
1 mile = 1760 yards
1 mile = 8 furlong
1 furlong = 10 chains
1 chain = 4 rods
1 rod = 5 1/2 yards
1 yard = 3 feet
1 foot = 12 inches

Ti-a placut acest post? Da un Like si pe pagina oficiala de Facebook! Vei fi tinut la curent cu noutatile si poti interactiona cu alti cititori.

Din fericire, acest nou nivel de securitate nu îngreunează cu nimic utilizatorul de smartphone-uri şi tablete, ci Google îl aplică direct pe serverele lor. Închipuiţi-vă un mare program antivirus care verifică fiecare aplicaţie nou urcată în Market, o scanează de viruşi şi malware, îi analizează comportamentul şi o rulează într-un mediu protejat pentru a vedea ce face şi ce încearcă să facă în mod ascuns.

Singurul lucru care îmi vine în minte este “de ce n-au făcut asta până acum?”

via Google Mobile Blog

Ti-a placut acest post? Da un Like si pe pagina oficiala de Facebook! Vei fi tinut la curent cu noutatile si poti interactiona cu alti cititori.

În primul rând are un stylus. Ştiu că veţi spune că nu este nevoie de unul, că de asta are touchscreen capacitiv, dar stylusul îţi permite să schiţezi şi să desenezi rapid pe ecran, cu linii subţiri şi clare, iar de multe ori e nevoie şi de aşa ceva la muncă.

Apoi, forma tabletei şi calitatea ei merg pe ideea de rezistenţă. Sticlă Gorilla, carcasă solidă, îmbinări bine făcute, ieşire HDMI, conector USB, sloturi de card, un ecran luminos şi de bună calitate, sunt toate aici. În cutie a venit şi cu o tastatură la care se poate conecta prin USB, cu tot cu trackball roşu specific Lenovo, iar totul este protejat de o husă destul de groasă de piele, de arată ca o agendă gigantică.

Sub capotă rulează Android versiunea 3 cu ceva customizări aduse de Lenovo, precum un widget central de lansare al programelor şi ceva mai multe notificări şi butoane de on/off în meniul obişnuit ce se ascunde sub ceasul de jos.

Lenovo plănuieşte să vândă această tabletă în medii corporate, în volume mari, cu software şi setări direct adaptate clientului care o comandă, micşorând astfel munca unui departament IT. Iar dacă vă întrebaţi la ce este bună o tabletă, păi gândiţi-vă doar că poţi ţine pe ea toate documentele de care ai nevoie într-un pachet uşor de transportat şi pe un mediu uşor de vizualizat. Ai totul la tine şi, în funcţie de persoanele cu care te întâlneşti, discuţi rapid o problemă sau alta, deschizi un proiect de arhitectură, te uiţi la un contract, compari nişte datasheet-uri, dai “ecranul” dintr-o mână în alta ca să vadă şi ceilalţi, schiţezi ceva cu stylusul şi tot aşa. Informaţie la purtător, despre asta e vorba.

Revin cu o concluzie finală.

Ti-a placut acest post? Da un Like si pe pagina oficiala de Facebook! Vei fi tinut la curent cu noutatile si poti interactiona cu alti cititori.

De fapt este acelaşi sistem, după cum îi dau seama din faptul că numărul de acces este acelaşi, 1700. Nu ştiu cine l-a implementat pentru ei, dar din comunicatul Vodafone am aflat că procedura de lucru este următoarea:

1. Dai SMS la unul dintre următoarele numere:
7477 - pentru o călătorie, cost 0,5 euro plus TVA
7492 - pentru 2 călătorii, cost 0,9 euro plus TVA
7490 - pentru 10 călătorii, cost 2,2 euro plus TVA

Dând SMS la aceste numere de fapt plăteşti călătorii şi atât. Treci apoi la pasul 2.

2. Pentru acces în staţia de metrou, suni la 1700 şi apropii telefonul de unul dintre aparatele nou-montate. Telefonul va începe să emită un semnal sonor ce va fi identificat de respectivul aparat, un fel de handshake ca la modemurile de telefonie.

Din câte am înţeles, respectivul semnal sonor are două componente, una pe care o aud oamenii şi alta pe frecvenţe din afară posibilităţilor urechii noastre. Chestia asta mă îngrijorează un pic deoarece telefoanele au difuzoare ce pot emite doar frecvenţele pe care auzim noi, mai mult de atât nu ar avea sens şi ar ridica costurile. Modulele audio sunt astfel gândite… Poate că era mai simplu cu vreun cod de acces sau cod de bare afişat pe ecran sau altceva. Rămâne de testat.

Ti-a placut acest post? Da un Like si pe pagina oficiala de Facebook! Vei fi tinut la curent cu noutatile si poti interactiona cu alti cititori.

E momentul acela când simţi că nu ai ce face. Că poţi deschide un laptop ca să treacă timpul, dar ce faci cu el? Toate serviciile moderne sunt legate de Internet, ba chiar mulţi oameni au totul online şi nimic local, asta însemnând chiar şi nişte fişiere la care ar putea munci. Eu de exemplu îmi ţin online ideile de posturi viitoare pentru blog. Fără net, degeaba îmi merge Notepad ca să scriu un text… n-aş şti despre ce vroiam să zic.

Recent eram pe la cineva unde se tăiase cablul TV. Eram vreo 4-5 cu laptopuri, fiecare butonând misterios la problemele sale, până când cineva a zis “auzi, dar nu deschidem şi noi televizorul, să ne uităm la nişte ştiri?”. Răspunsul a fost “nu, că a expirat contractul şi trebuie făcut altul şi până atunci este cablul TV tăiat”.

A durat mai puţin de o secundă până când în mintea fiecăruia s-a făcut legătura dintre acest element şi Internetul de care ne bucuram toţi. Am auzit dintr-o dată cum 5 mâini au încetat a mai clămpăni la butoanele laptopurilor şi în milisecunda următoare 5 capete şi-au ridicat privirea din spatele monitoarelor personale şi 5 priviri speriate au fost aruncate de la unul la altul. Cineva a zis din prima “dar… internetul l-ai plătit? Că dacă ţi-au tăiat cablul poate ţi-l taie şi pe ăla” şi ceilalţi am întărit şi confirmat imediat “da… aşa este… îl taie… de obicei sunt în tandem…”.

Privirea oarecum nesigură a gazdei nu ne-a liniştit. Tăcusem toţi de parcă am fi ciulit urechile ca să auzim cum vine (dez)instalatorul, tiptil, să taie cablul care însemna pentru noi viaţa, legătura cu exteriorul şi cu toată lumea. Parcă ne aşteptam să fie chiar atunci la uşă, ca în filmele de groază când unii povestesc despre modus operandi-ul ucigaşului şi fix atunci se întâmplă acelaşi lucru şi țipă toţi.

Cablul n-a fost tăiat chiar atunci, dar în minutele următoare toţi am scris ceva mai rapid la tastatură, ca să terminăm ce aveam de făcut fără surprize neplăcute. Mi-am dat seama ce vulnerabili suntem în fața lipsei accesului la Internet, care, fie că am conştientizat sau nu acest lucru, este deja o componentă semnificativă a vieţii noastre. Acum, pe viscolul de afară, gândesc acelaşi lucru “să pice curentul, să se înzăpezească oraşul, să se oprească apa că oricum am un bax de rezervă, dar să nu pice netul! Totul până la net!”

Mai rău este că recent am observat că o singură legătură la net nu mai e suficientă. Degeaba ai un modem USB, că nu poţi da net cu el la alţi trei. Un mic hotspot devine echivalentul din filme al unui mic foc de tabără în jurul căruia se pot aduna toţi pentru a supravieţui, fix ca în imaginea de mai sus. În momentul în care dependența de Internet este tot mai mare (şi este, oricât aţi zice altceva, şi nu mai zic şi de momentele în care ai de muncă, nu cauţi doar distracţie), nu mai vrei doar “net”, ci îl vrei şi cu backup şi vrei să faci şi o mică reţea între dispozitivele tale şi vrei să conectezi şi nişte prieteni cu care eşti în creierii munţilor la vreo cabană fără wifi.

Hotspot-ul mobil Wi-Fi Connect MF60 le permite clienţilor să îşi creeze propriile reţele Wi-Fi, oriunde s-ar afla. Acesta este disponibil în toate magazinele COSMOTE şi Germanos şi oferă viteze de descărcare de până la 21.6 Mbps. Mai multe pe www.cosmote.ro

Ti-a placut acest post? Da un Like si pe pagina oficiala de Facebook! Vei fi tinut la curent cu noutatile si poti interactiona cu alti cititori.

Sunt destul de sigur că utilizatorul obişnuit de Office dintr-o firmă mică, medie sau mare nu are nevoie de opţiuni avansate. Majoritatea îl ţin doar pentru editare de bază a unor documente, dar se opresc la paginare, bold şi centrat fontul. Excel-ul? Bun pentru calcule, situaţii, rapoarte, dar nu toată lumea foloseşte tot felul de tabele pilot, sparklines, grafice, filtre sau formule matematice complexe. Uitați-vă la meniul ribbon curent din Excel și gândiți-vă prin cate meniuri intrați de obice? Aveți treabă la Formulas sau Data?

În mod normal, pentru fiecare utilizator, începător sau avansat, angajat într-o funcţie în care utilizează la maxim Office-ul sau doar din când în când, trebuie cumpărată o licenţă. Office Professional în varianta OEM costă 350 de euro, ceea ce înseamnă o căruţă de bani, o sumă justificată dacă programul îţi aduce la rândul său bani (şi folosit corect îţi aduce, că reprezintă coloana vertebrală a majorităţii actelor ce intră şi ies dintr-o firmă), dar prea mare dacă utilizatorul căruia îi cumperi acea licenţă nu o “merită”.

Poate că e doar începător. Poate că doar editează documente. Poate că e angajat pe o perioadă scurtă sau îşi dă demisia pe neaşteptate şi doar ţi-a generat nişte costuri cu un nou laptop, un nou Windows şi Office şi tot restul, fără a fi amortizate niciodată prin munca acelui angajat. Aici apare Office 365.

Office 365 înseamnă că softul se mută în cloud, adică este folosit direct online, şi plăteşti o taxă lunară pentru asta. Nici nu e mare, doar 5,25 euro pe lună pe utilizator. E mult mai rentabil decât să cumperi direct licenţa full pentru fiecare angajat, costul acesteia inseamnand 66 de luni calendaristice de Office 365. Noul cod al muncii a făcut mult mai simplă angajarea pe perioade determinate de timp; era timpul ca şi software-ul să ţină pasul cu astfel de practici într-un sistem “pay aş you use”.

Office 365 este disponibil în două pachete. Pachetul P include email Exchange Online, Office Web Apps (pe care le puteţi testa gratuit şi utiliza oricât la adresa office.live.com, au online majoritatea funcţiilor din Office-ul clasic), Sharepoint şi Lync Online. Din start sunt două avantaje mari: Sharepoint permite ca mai mulţi utilizatori să share-uiască şi să lucreze simultan la acelaşi document (cât de simplă ar fi atunci editarea unui draft de contract sau completarea unor tabele mai complexe în care fiecare introduce datele muncii sale?!?) şi Lync, care presupune mesagerie şi întâlniri online.Costă 5,25 euro/lună/om.

Pachetul E este mai avansat, costă între 9 şi 25 euro pe lună pe cap de angajat, include Active Directory, control şi configurare IT avansată, acces de oriunde, conectarea cu Blackberry-uri şi alte telefoane şi tot aşa. Găsiţi mai multe detalii pe site-ul oficial.

Este mult mai eficient să plăteşti pe măsură ce consumi decât să investeşti direct în licenţe clasice. Sistemul îţi permite să-ţi măreşti temporar echipa cu noi oameni şi să le dai ceea ce au nevoie, iar apoi o poţi reduce fără să rămâi cu investiţii şi obiecte pe “inventar”. Aş putea vedea acest sistem aplicat în multe alte domenii şi pentru multe alte software-uri.

Ti-a placut acest post? Da un Like si pe pagina oficiala de Facebook! Vei fi tinut la curent cu noutatile si poti interactiona cu alti cititori.

1. Păstraţi suficient spaţiu liber pe partiţia sistem C:\
În funcţie de ce programe utilizaţi şi cum, aveţi nevoie de minim 5-10 GB liberi pe această partiţie. De obicei aici îşi face Windows toate fişierele temporare în timp ce rulează (inclusiv acel swap file de dimensiuni gigantice), plus multe alte programe. Şi dacă Windows poate fi anticipat şi configurat (Control Panel > System > Advanced System Settings, se deschide System Properties şi în tab-ul Advanced primul buton de Settings va lăsa să mutaţi acest fişier pe o altă partiţie mai mare sau mai rapidă), multe alte programe nu pot sau nu permit configurarea.

Pur şi simplu îşi fac toate fişierele temporare în C:\ şi n-ai cum să la opreşti sau te prinzi prea târziu de asta. Uitaţi-vă la ce dimensiuni mari ajunge Outlook-ul atunci când se strâng emailuri. Eu am avut surpriză cu Acdsee, care-şi făcuse un catalog imens de fotografii destul de bine ascuns. Aveţi grijă de acest aspect şi supravegheaţi cât spaţiu liber aveţi pe C:\ în timpul utilizării calculatorului, atunci când sunt multe programe deschise. Dacă e prea puţin, e timpul să faceţi ceva.

2. Eliberaţi spaţiu din calculator.
Eu caut manual folderele mari şi mă gândesc dacă le pot şterge sau nu. Pentru asta folosesc WinDirStat (gratuit), care scanează drive-ul şi aranjează folderele de pe el în ordinea descrescătoare a dimensiunii.

Majoritatea sunt mari dintr-un motiv bun şi nu umblu la ele. Dar de obicei îţi sar în ochi cele cu probleme. Un folder ascuns Acdsee avea câţiva GB, iar eu foloseam softul doar pentru watermark. Am căutat prin el opţiunea de “clear catalog” şi am aplicat-o cu succes. Cu WinDirStat vezi când fotografiile pe care le faci cu DSLR-ul au ajuns să ocupe 15 GB şi poate le mai sortezi un pic sau le muţi în altă parte. Vezi că un program pe care-l utilizezi de două ori pe an ocupa 1,1 GB de spaţiu, aşa că mai bine îl dezinstalezi şi îl instalezi peste un an, când ai iarăşi nevoie.

Această eliberare de spaţiu este foarte subiectivă şi nu am o reţetă clară. Trebuie să vă gândiţi bine, atunci când vă arde buza după spaţiu pe disc, dacă la modul cel mai realist puteţi şterge sau nu un folder pentru un mic câştig permanent de performanţă versus un inconvenient prin faptul că nu mai aveţi totul “la gata”. De cele mai multe ori există mereu programe din Program Files sau din Program Data sau din AppData ce se pot şterge, există mereu fotografii rătăcite sau cine ştie ce arhive şi fişiere mari rămase inutil prin calculator.

3. Folosiţi un program care şterge fişiere temporare, log-uri şi alte rămăşiţe bine ascunse.
Eu utilizez CCleaner, care e gratuit. Ştie să găsească şi să şteargă o mulţime de fişiere de care nu mai ai nevoie, rămase de la diverse instalări, erori, rulări, cache de browser şi de Windows şi altele. Face o scanare, îţi arată ce a găsit şi cât spaţiu eliberează, apoi poţi să-l laşi să le şteargă sau nu. Eu de obicei îl las fără frică şi doar de cache-ul browserului nu mă ating.

4. Folosiţi un antivirus.
Un antivirus te poate feri de acele momente în care pierzi ore în şir cu reinstalarea sistemului şi reconfigurarea sa. Eu mă consider nivelul super-pro-expert şi am renunţat la firewall şi alte protecţii, dar la antivirus nu. Deşi ştiu ce să trag de pe net şi îmi sar în ochi imediat site-urile dubioase sau arhivele ciudate, uneori chiar şi cele cu nume şi origine legitimă conţin viruşi şi asta nu o pot afla decât cu un antivirus.

Eu folosesc BitDefender Antivirus Free Edition, după cum vă spuneam aici. Oferă doar protecţia de bază, că de asta este gratuit, dar sunt mulţumit de el. Dacă la calculatorul tău mai îţi laşi şi copiii sau nevastă sau părinţii şi ţi-e teamă că cine ştie pe unde ajung aceştia, apelează la o soluţie avansată care oferă protecţie totală, precum Internet Security sau cea cu Antimalware (comparație preț și caracteristici programe antivirus).

Mai bine dai bani decât să ajungi acasă şi să descoperi că o oră a fost suficient să-ţi strice totul, când nevasta a dat click pe un mail cu phishing sau copiii au crezut că au câştigat un iPhone deoarece au fost vizitatorul cu numărul un milion. Eu i-am blindat pe părinţi cu toate protecţiile posibile şi din când în când tot mă întreabă (deja cu voce temătoare) ce să facă pentru că au dat click pe un link şi au ajuns pe un site ciudat şi s-au deschis 15 alte ferestre şi îi întrebă dacă vor să downloadeze nu ştiu ce “utilitar”. Stau liniştit ştiind că n-au ce să strice pentru că nu-i lăsa antivirus-ul, aşa că trebuie doar să le explic ce să nu mai facă şi de ce.

5. Nu salvaţi multe iconiţe pe desktop.
De obicei acest aspect e mai greu de controlat pentru că am observat că oamenilor poţi să le spui şi de 10 ori să nu o mai facă şi în două zile au iarăşi desktopul plin de fişiere şi iconiţe, de-mi vine să-i strâng de gât.

Nu ştiu exact unde e problema, dar un desktop aglomerat “oboseşte” un pic Windows-ul. Poate pentru că pre-accesează acele fişiere, nu ştiu. Totul ţine de organizarea voastră. E ok să salvaţi fişiere noi în desktop, dacă aşa le găsiţi mai repede, dar apoi mutaţi-le în foldere prin calculator, în funcţie de scopul lor, şi lăsaţi desktop-ul gol. Un My Computer, un Recycle Bin şi poate 4-5 programe pe care le accesaţi zilnic sunt suficiente, deşi pentru asta există şi taskbar-ul.

6. Afişaţi pictograme generice, nu preview-uri.
O extindere a sfatului de mai sus, dar pentru întreg calculatorul, este să opriţi afişarea de thumbnails-uri în locul pictogramelor. Adică pictograma unui fişier să fie cea generică pentru acel tip de fişier, nu un preview real a ce se afla în el.

Acele preview-uri reale iau mult timp să fie calculate şi afişate şi încetinesc mult accesul în orice folder. Iar uneori nu se afişează doar pentru fotografii, ci inclusiv programe precum CorelDraw sau pachetul Office au această opţiune, iar timpul de acces şi randare creşte foarte mult. Mai bine vă organizaţi bine fişierele în foldere decât să fie nevoie să aflaţi ce este în ele prin aceste mici preview-uri.

Totul se poate opri din Control Panel > System > Advanced System Settings, se deschide System Properties şi în tab-ul Advanced primul buton de Settings deschide Visual Effects, unde puteţi debifa “show thumbnails instead of icons”.

7. Luaţi un SSD.
Face minuni! Luaţi un SSD de minim 64 GB, puneţi Windows-ul pe el şi veţi vedea o îmbunătăţire semnificativă a performanţelor. De asta este important ce am scris mai sus, deoarece cu doar 64 GB de spaţiu pe partiţia sistem trebuie să ai un pic grijă de ea.

8. Eliminaţi lansarea inutilă a unor programe la pornirea Windows-ului.
Deschideţi Start, scrieţi “msconfig” şi rulaţi acel utilitar. Uitaţi-vă în tab-ul Startup şi probabil vă îngroziţi de câte sunt acolo. Începeţi să tăiaţi din ele.

Chiar e nevoie ca Adobe Updater să ruleze mereu odată cu Windows? Alte programe şi utilitare de-ale imprimantei sau de-ale aparatului foto? Majoritatea pot fi pornite manual atunci când e nevoie, dar sunt puse să ruleze non-stop cu gândul ca utilizatorul să aibă cât mai puţine interacţiuni cu calculatorul atunci când conectează un dispozitiv, ca să-ţi dea impresia că “merge direct”.

Debifaţi ce nu vă trebuie. Dacă un nume de program este prea criptic, scrie acolo şi în ce folder se găseşte şi de obicei vă puteţi da seama cine-i mă-sa şi tac-su.

9. Trageţi cât mai mult de bateria laptopului.
Dacă aveţi laptop şi vreţi să ţină cât mai mult bateria, e important să aplicaţi mai multe din instrucţiunile de mai sus. Eliminaţi thumbnails-urile, eliminaţi programele care se lansează inutil (mai ales pe laptopuri), umblaţi în Power Plans şi configuraţi-l pe cel curent astfel încât luminozitatea ecranului să fie minimă (pe majoritatea laptopurilor se vede ok aşa câtă vreme nu aveţi lumină foarte puternică în spate) şi micşoraţi timpii de stand-by.

10. Opriţi animaţiile şi alte efecte speciale.
Le găsiţi tot în Control Panel > System > Advanced System Settings, se deschide System Properties şi în tab-ul Advanced primul buton de Settings deschide Visual Effects. Aveţi acolo tot felul de opţiuni de animare a ferestrelor şi meniurilor şi eliminaţi din ele după cum vă convine.

La acelaşi capitol, întrebaţi-vă la modul cel mai serios dacă aveţi nevoie de un wallpaper. Îl vedeţi doar când porneşte calculatorul, apoi e acoperit de ferestrele programelor pe care le deschideţi. Renunţaţi la el sau măcar folosiţi o imagine bine comprimată.

Ce nu folosesc: defragmentare, utilitare de update (pot să-mi fac şi singur), las Aero pornit, că totuşi să se bucure un pic ochiul de un aspect modern, nu folosesc registry cleaners pentru că n-am încredere că ştiu ce să şteargă. Cu cele de mai sus, merge totul brici, n-am reinstalat niciodată Windows 7, XP-ul doar o dată sau de două ori şi niciodată n-a dat erori calculatorul.

Ti-a placut acest post? Da un Like si pe pagina oficiala de Facebook! Vei fi tinut la curent cu noutatile si poti interactiona cu alti cititori.