un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

O zi pe circuit cu noul Ford Mustang

3 Sep 2015  ·

AUTO  ·

21 comentarii

V-am spus că există jucării pentru oameni mari. Noul Ford Mustang este una dintre ele, după cum aveam să mă conving într-o zi de condus pe autostradă, drumuri județene și apoi pe circuitul Motor Park de la Adâncata.

Aceasta este mașina pe care am condus-o: un Mustang cu motor V8 de 5 litri, 422 cai putere, 524 Nm cuplu maxim și un sunet de te face să leșini de plăcere; poate fi al tău pentru 42.000 de euro. Am dat o tură și cu varianta decapotabilă cu motor de “doar” 317 cai-putere dintr-un 2,3 litri turbo. În total, 58 de bucăți s-au vândut deja în România, mai mult decât cele 40 pe care le estima Ford pentru acest an, iar numărul probabil va crește după ce doritorii vor putea testa mașina, acum că ajunge în showroom-uri.

ford_mustang_2015_02

VIDEO

LA EXTERIOR

Mi-a plăcut noul Mustang de când l-am văzut în primele fotografii, iar să-l văd în realitatea nu mi-a schimbat cu nimic părerea, ba din contră. O fi forma sa specifică de “pony car” (clasă pe care, de altfel, prima generație Mustang a inventat-o în 1964), o fi botul de rechin agresiv, farurile “rele” și gabaritul său care impune respect.

Vezi noul Mustang și știi că ai în față o mașină sport performantă. Orice linie a caroseriei, orice mod în care ai privi-o, îți spune asta. Alte mașini sport asemănătoare ca preț mi se par micuțe, precum Toyota GT86 sau Golf-ul R, dar un Mustang nu doar că este imediat observat, dar te face să te dai la o parte din fața lui.

Cel mai mult îmi place capota rotunjită în față și particularizată de cele două “creste” de pe lungimea ei, formă pe care o vezi foarte bine și din interior. Grila uriașă din față atrage imediat privirea spre calul argintiu din centrul ei, iar cele trei elemente optice oblige din faruri se găsesc repetate, la o scară mai mare, în stopuri.

ford_mustang_2015_15

Aceeași siglă de dimensiuni mari se găsește și în spate, iar deasupra ei se află camera video pentru marșarier.

ford_mustang_2015_14ford_mustang_2015_13

Garda la sol îți permite să abordezi orice drum normal din România. Mustang-ul este o mașină ce poate fi condusă zilnic, nu una ce-ar prefera traseele speciale sau circuitele auto.

Versiunea decapotabilă are un soft-top de foarte bună calitate. Se deschide printr-o combinație de acțiune manuală (îl deblochezi cu un mâner mare) și automată (ții apăsat un buton pentru retractarea sa), dar cel mai încântat am fost de faptul că acest model nu este mai zgomotos decât cel coupe. Am condus varianta decapotabilă la peste 160 km/h și n-am auzit nici un zgomot în plus, nici un fâșâit suplimentar sau alt inconvenient.

ford_mustang_2015_34
ford_mustang_2015_43

Lungimea totală este de 4784 mm, lățimea fără oglinzi de 1916 mm și înălțimea de 1381 mm.

LA INTERIOR

Am găsit un interior tipic Ford cu elemente de mașină sport. De exemplu ceasurile de bord sunt mari și citețe, inscripționate cu text precum “Ground speed”, dar între ele se găsește deja clasicul afișaj LCD Ford ce oferă informații despre mersul mașinii și călătoria ta. Comutatorul pentru lumini pare luat direct de pe Mondeo.
ford_mustang_2015_10

Există elemente speciale, desigur. Bordul este aproape în totalitate îmbrăcat în piele de bună calitate și etichetat cu o plăcuță Mustang. Acolo unde-i plastic, pare unul la fel de bun calitativ, iar apoi observi detalii precum iluminatul discret din spațiul de depozitare central și textul MUSTANG luminos de pe praguri, atunci când deschizi ușa.

Volanul este multifuncțional, tipic Ford, iar consola centrală include un afișaj color cu touch-screen rezistiv, iar sub ea sunt butoane mari de control al sistemului audio. Același sistem include în cotieră un cititor de carduri SD și restul mufelor pentru integrarea cu sistemul SYNC, cum îl numește Ford.

Urmează aerul condiționat cu două zone și încălzirea în scaune. V-am spus, e o mașină sport, dar asigură confortul deplasării de zi cu zi, dacă e nevoie.
ford_mustang_2015_46

Și mai jos, lângă butonul Start/Stop al motorului (mașina are cheie de proximitate), se află câteva comutatoare ca de avion. Unul controlează, de exemplu, modul de rulare al mașînii între Normal, Sport+, Track și Snow & Wet, activând și dezactivând automat diverse sisteme de siguranță. Un alt buton dezactivează Controlul Tracțiunii, altul reglează volanul între Normal, Sport și Confort.
ford_mustang_2015_16

Portbagajul este surprinzător de mare pentru o mașină sport, încap două trollere medii acolo. Și mai suprinzător, bancheta de spate asigură loc pentru doi adulți, deși mai chinuit la picioare. În grupul în care eram au călătorit câțiva pe bancheta din spate și au spus că n-a fost așa rău.

Scaunele standard sunt din piele și au reglaj electric inclusiv pe înălțime. Pentru niște bani în plus poți lua scaunele Recaro, mai sport, mai subțiri, cu forma lor clasică și cu factorul cool pe care-l aduc în orice mașină. Cu scaune Recaro vei avea parte de threesome-uri fantastice!

La interior am găsit și singurele puncte slabe ale mașinii: navigația mai avea nevoie de lucru, de exemplu un drum județean este figurat pe hartă ca o linie de vreo 2 pixeli grosime, de o vreme am crezut că nici măcar nu știe că-i un drum pe acolo, iar în loc de un mare rond am găsit figurată o intersecție. Nu-i ceva grav, dar parcă tot cu telefonul e mai simplu.

Apoi, chiar acele comutatoare flip argintii sunt destul de ciudate. Textul de pe ele nu poate fi citit din poziția șoferului, fiind slab săpat în materialul respectiv, așa că trebuie învățate, iar după ce le înveți oricum te uiți pe ecran ca să vezi ce-ai activat. Cel de Mod, de exemplu, are patru poziții între care poți comuta și tot dai de buton în jos în timp ce te uiți pe ecran ca să vezi la a câta opțiune ai ajuns. Cumva am rămas cu impresia că s-a dorit acest aspect de performanță pentru consola centrală, dar n-a fost implementat chiar bine de tot.

DOTĂRI ȘI PERFORMANȚĂ

Ca dotări n-ai ce reproșa mașinii. În standard ai chestii precum:

  • airbag-uri frontale, genunchi, laterale și cortină
  • direcție asistată electronic
  • discuri frână față-spate ventilate
  • aer condiționat automat
  • cameră video spate
  • cruise control
  • senzor de ploaie
  • sistem KeyFree cu cheie de proximitate
  • bord îmbrăcat în piele
  • jante aliaj negre 19″ cu anvelope 255/40 R19
  • oglinzi încălzite
  • radioCD Sync, voice control, touchscreen 8″, 9 difuzoare, USB
  • scaune reglabil electric
  • pachet Performance oferit standard în Europa, include frâne Brembo, tuning suplimentar și piese high-performance

Opționale:

  • jante mai frumoase, inclusiv unele ce permit 275 pe spate
  • alarmă
  • scaune față încălzite și ventilate
  • senzori de parcare spate (dar camera video e standard)
  • scaune Recaro
  • vopsea metalizată

Sunt două motoare aduse în Europa, după cum vă spuneam:

  • 2,3 litri EcoBoost, turbo, cu 317 CP și 434 Nm, cu o viteză maximă de 233 km/h.
  • 5 litri V8 cu 422 CP și 524 Nm, cu o viteză maximă limitată la 250 km/h.

Un al treilea motor, de 3,7 litri, rămâne doar pentru americani, dar este mai slab decât cel 2,3 turbo la toate capitolele.

Mașina are două funcții gândite pentru circuit: launch control, cu care poți programa plecare de pe loc la o anumită turație a motorului, și line lock, care blochează roțile din față și cele din spate se rotesc în gol, generând mult fum. La cât costă o anvelopă de clasa de viteză a acestei mașini și pe dimensiunile ei, e o distracție foarte scumpă.

Nu cred că are rost să vorbim despre consum decât prin prisma autonomiei mașinii. Vei trece des pe la pompă. În regim de autostradă, presupunând că ai merge peste limita de viteză, dar nu peste cea la care să-ți fie ridicat permisul, consumă cam 16-17 litri la sută. În oraș, în trafic, te apropii de 20 de litri, iar mergând la economie scoți 9-10 litri, deși simți cum te înjură automobilul pentru că-l ții subturat și în lesă. Cu un rezervor de 60 de litri, trebuie să ai grijă să pleci la drum cu plinul făcut.

LA VOLAN

Nu contează dacă tocmai ți s-au scufundat corăbiile, când te urci la volanul unui Mustang și pornești motorul imediat te luminezi la față și te simți bine. O jucărie pentru oameni mari, iar să o conduci este mai entuziasmant decât orice parc de distracții.
ford_mustang_2015_04

ford_mustang_2015_41

ford_mustang_2015_39

ford_mustang_2015_03

ford_mustang_2015_08

Poziția la volan este foarte bună. Scaunele Recaro sunt mai subțiri și mai cool, dar te simți bine și în cele standard. Bordul este ușor citibil, volanul este mic și direcția răspunde excelent, fiind foarte precisă.

Schimbătorul de viteze are curse scurte și o măciulie pe care o ții ușor în mână. Treptele se schimbă imediat, mașina fiind gândită inclusiv pentru distracție pe circuit. Sunetul motorului este foarte satisfăcător în varianta de 5 litri. Îmi spunea Bobby Voicu, de la Mavenhut, la un moment dat că oricine ar trebui să conducă pentru o vreme o mașină de 5 litri – îi dau pe deplin dreptate.

Vizibilitatea este bună. Îmi place cum în față vezi lunga capotă. În spate nu-ți poți da seama de gabaritul mașinii prin lunetă, iar oglinzile laterale sunt frumoase și aerodinamice, dar fără un unghi grozav de vizibilitate pe verticală, deși acesta e un inconvenient peste care poți trece ușor, că te obișnuiești.

Satisfacția este maximă pe autostradă. Apeși pedala și mașina sare imediat, într-o clipă de neatenție poți ajunge la 160 km/h. Dacă n-ar fi ilegal, aș fi mers chiar și cu 220 km/h fără a mi se părea că mașina se chinuie, ba chiar că-i în mersul ei normal. Cam pe la 200, de fapt, i-ai putea da a 6-a. Teoretic, desigur, în practică am mers legal 100%.

Controlul este fără reproș. Volanul comunică în permanență cu tine și direcția este ușor și precis de schimbat. Pe circuit a fost o nebunie, rareori vezi o mașină pe care la 100-120 km/h să o poți arunca de-a dreptul în viraje, aproape de maxim (am avut plăcerea să fiu ajutat de Simone Tempestini, campion de raliuri, pe post de navigator pe circuitul Motor Park, și-mi tot spunea “mai în interior, mai în interior” deși mie mi se părea că am tras de volan la limita decenței) și să rămână pe traiectoria dorită de tine.

Din ce-am văzut pe curbele de pe circuit, stabilitatea este excelentă și în astfel de situații. Suspensia este tare și mașina stă foarte bine în viraje, controlul rămâne precis și, dacă nu dezactivezi sistemele de siguranță, va corecta orice derapaj. Am simțit de câteva ori cum mașina încearcă să fugă, dar era imediat corectată fără pierdere de viteză. Au proiectat-o bine.

PREȚURI

Tabelul de mai jos arată prețurile:

COUPE

Cutie / Motor 2,3 litri turbo 317 CP 5 litri V8 422 CP
Manual 6 37.000 € 42.000 €
Automat 6 39.000 € 44.000 €

CONVERTIBLE

Cutie / Motor 2,3 litri turbo 317 CP 5 litri V8 422 CP
Manual 6 41.000 € 46.000 €
Automat 6 43.000 € 48.000 €

Mai plătești suplimentar pentru scaune Recaro și un pachet Premium ce include mai multe difuzoare și anvelope mai late pe spate. Chiar și așa, prețurile mi se par bune pentru o mașină sport care arată bine și cu tradiția Mustang-ului. Cred că România va fi o piață pe care acest model se va vinde bine, având în vedere că sunt mulți oameni cu bani.

Nu are multă concurență în jurul acestui preț. Ar fi Toyota GT86 care costă un pic mai puțin pe listă și, dacă-i adaugi dotări ce pe Mustang sunt standard, ajunge am la același preț. Dacă și arată ca un Mustang și dacă se simte ca un Mustang; rămâne să decidă cumpărătorii. O altă variantă ar fi Golf R, cu motor de 300 CP și un preț aproape la fel. Arată, însă, a Golf, nu a ceva ce atrage privirile din capătul celălalt al pieței. Cum spuneam, vor decide cumpărătorii.

CONCLUZIE

Design arătos, care inspiră putere, motoare performante, dotări bune și un confort ce înseamnă că poți folosi Mustang-ul zi de zi, bucurându-te zilnic de tot ce-ți oferă, nu doar în momente speciale. Generația nouă va avea cu siguranță succesul de care s-a bucurat seria Mustang și în trecut.

ford_mustang_2015_42

    21 comentarii

  1. Frumos articol, frumoasa masina, un pic de invidie……. da si asta

      (Citează)

  2. Daca ar fi buget, e singura masina sport care asi cumpara. Pentru mine acest model este LEGENDA. Mersi pentru articol

      (Citează)

  3. Ce bord de furgoneta are…

      (Citează)

  4. Muncit articol, nimic de zi.
    Dar cititorii nu cred ca sunt in target-ul modelului…

      (Citează)

  5. Stii daca se pot inchiria de undeva?

      (Citează)

  6. 2015. ecran cu touchscreen rezistiv.

      (Citează)

    • Mă gândeam și eu la asta, dar nu știu cum ar fi mai bine. Cele capacitive au altă problemă, sticla de pe față le poate face greu de văzut în funcție de cum bate lumina.

      Nu știu care-i explicația.

        (Citează)

    • am vazut la mondeo ala nou, n-am mai apasat de atatea ori cu degetul pe o iconita de la primele telefoane cu touch.

        (Citează)

  7. Tu ai fost elegant in descriere , la exterior arata foarte bine, agresiv, mare , interiorul e foarte e de …..
    Coupe 5 L , V8 , 6 manual in US e pe la 35,000 cu toate taxele ( 10%) cum ajunge in ro la 44,000 euro ?
    mai e TVA care e 15 % in plus , vreo 5,000 $, dar pana la 50,000 $ mai sunt 10,000 $. Ceva taxe ca nu e din UE alte 10,000$ ?
    A fost un prieten acum cateva luni, in state, inebunit dupa Mustang GT si apoi a vrut sa isi cumpere Toyota GT86.
    Ambele masini au pro si cons.

      (Citează)

    • Taxele vamale pt. auto de productie non-UE sunt 10%, iar TVA-ul se plateste si la aceste taxe vamale. Taxele vamale si TVA se aplica la valoarea masinii + costul transportului.

        (Citează)

    • mutumesc pentru lamurire legat de taxele vamale. Legat de transport orice producator auto are o taxa de transport numita” destination charge” in cazul Mustangului e 900$, apoi poti cumpara de la poarta fabricii sau de la 10000 km departare ca tot la fel platesti.
      De ce ai cumpara o masina la care 40-45 % din pret reprezinta doar taxele ?
      Puteti configura un mustang pe truecar.com sa vedeti la ce preturi se vinde in us.

        (Citează)

  8. Bordul e penibil de urat si prost finisat.

    Am mers cu un Mustang GT de generatia precedenta si mi-a lasat impresia de masina prost inchegata, de chinezarie. Interiorul in afara ca toate erau supradimensionate era foarte urat si nasol la pipait. Singurul lucru pe care putea sa-l faca masina erau liniute cu scartait masiv de pneuri.

    PS: jante de 275? Cum vine asta?

      (Citează)

  9. geniala masina, dar nu-i nicio mirare, in fond e vorba de un Mustang. :D

      (Citează)

  10. Superb articolul, chiar daca inca visez la o asemenea masina, mi-au placut foarte mult informatiile publicate de tine aici chiar amanuntite.

      (Citează)

  11. Cica “ground speed”. Si zboara? :D

      (Citează)

  12. Daca as avea banii necesari as cumpara asa ceva, sunt un fan al acestui model.

      (Citează)

  13. Arată foarte mișto. Au stat vis-a-vis de noi, la Swan, câteva zile parcate. Așa, să îți amintească pentru ce muncești :)
    Când ajung în State o să închiriez un Mustang :)

    Sincer să fiu, nu m-aș fi așteptat să văd într-un Mustang ecrane touchscreen. Ca să vezi…

      (Citează)

  14. la banii astia ai si wrxul 2015, care macar la consum e incredibil pentru un 4×4 full.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus