blog demisec cu note fine de tehnologie

Urmăriți-mă pe Instagram și pe YouTube!

Review HTC U12+, flagship-ul anului 2018 pentru HTC

Clock icon

5 Jul 2018

Tag icon

TEHNOLOGIE

Comments icon

17 comentarii

Mi-a plăcut o chestie auzită la prezentarea noului HTC U12+: i-au pus direct și sufixul plus pentru a transmite clar că este flagship-ul anului și că ulterior nu va apărea o versiune îmbunătățită. Am folosit telefonul mai multe zile și puteți citi în continuare cum mi s-a părut.

Specificații HTC U12+:

  • ecran 6 inchi, rezoluție 1440 x 2880 px, 537 ppi, suport HDR 10
  • chipset Qualcomm Snapdragon 845, 6 GB memorie RAM, stocare internă 64 GB, slot card microSD
  • camere foto principale 12 megapixeli, F/2.6 și alta de 16 megapixeli cu zoom optic 2x, F/2.6, stabilizare optică, mod bokeh, filmare 4K @ 60 fps, zoom audio
  • camere foto frontale de 8 megapixeli, F/2, mod bokeh
  • funcție Edge Sense 2, strângi în mână carcasa pentru a declanșa anumite scenarii
  • difuzoare BoomSound, căști cu anulare zgomot incluse, compatibilitate Hi-Res Audio, aptX HD
  • conectivitate Bluetooth 5, NFC, 802.11ac, port USB 3.1 tip C, suportă ieșire DisplayPort prin USB, cititor amprentă, fără jack audio
  • baterie 3.500 mAh, încărcare rapidă QuickCharge 3.0
  • Android 8
  • carcasă IP68, dimensiuni 156,6 x 73,9 x 8,7 mm, greutate 188 grame

Telefonul este momentan disponibil în trei culori: Ceramic Black, Flame Red și un albastru ușor translucid.

Preț: 3.699 lei la eMAG, Altex, Orange, Telekom, Vodafone.

ACCESORII INCLUSE

Eu am primit o cutie pre-producție, deci nu vă pot arăta împachetarea finală a lui HTC U12+, dar accesoriile acestea sunt: căști in-ear cu un buton pe telecomanda de pe fir și conector USB-C, model care permite și anularea activă a zgomotului ambiental; o carcasă transparentă de protecție; încărcător ce suportă maxim 12 volți cu 1,25 amperi.

CUM ARATĂ TELEFONUL


Ecranul lui HTC U12+ este de tip full-front, cu câțiva milimetri de carcasă deasupra și dedesubt. Puteți vedea cele două camere frontale de 8 megapixeli fiecare. Spatele este ușor rotunjit, cu o grosime totală de 8,7 mm, dar camerele foto ies un mic în afară și ridică grosimea totală la 9,7 mm.

Nu sunt multe de zis despre aspect. Carcasele pe negru și roșu rețin amprente mai mult decât o secție de poliție; cea albastră, care este și ușor translucentă și puteți vedea prin ea câteva componente și panglici din interiorul telefonului, iar aceasta parcă reține ceva mai puține amprente. Protecția transparentă inclusă în pachet ajută la diminuarea acestei probleme și face și U12+ mai puțin alunecos.

Construcția este foarte bună, îmbinările sunt bine realizate. În partea de jos găsiți portul USB, cartela SIM se introduce în stânga. Pe partea dreaptă am avut o surpriză. Cele trei butoane de acolo (On/Off și volum) nu sunt butoane reale, deși arată ca unele, ci senzori capacitivi dotați cu vibratoare pentru a oferi senzația de apăsare.



Sunt funcționale, creierul simte ca și cum apasă pentru că la deget ți se transmite această senzația pentru feedback-ul tactil, dar în același timp parcă e totuși ceva în neregulă cu ele. Eu mă adaptez rapid la astfel de noi idei, dar aici parcă am simțit mereu că e ceva în neregulă, că nu se leagă. Nu înțeleg exact decizia HTC de a apela la astfel de artificii. Teoretic rigidizează carcasa și face mai bună protecția IP68 la apă și praf, dar celelalte telefoane par să se descurce bine și cu butoane normale.

Pe spatele telefonului se află cele două camere foto, una normală, una cu zoom optic 2x față de ea, iar sub ele un flash mare și cititorul de amprente.

HARDWARE ȘI PERFORMANȚĂ

Specificațiile ne spun că telefonul este unul de top, având cel mai bun procesor al momentului și 6 GB memorie RAM. Rezultatele testelor uzuale de benchmark sunt foarte bune:

  • 3DMark Sling Shot Extreme ES 3.1 – 4.399 puncte
  • 3DMark Sling Shot Extreme Vulkan – 2.949 puncte
  • Geekbench – 2.442 puncte single-core și 8.801 puncte multi-core
  • Geekbench RenderScript – 13.664 puncte

Ecranul de 6 inchi este de bună calitate, luminos, culori vii. Sunetul prin difuzoarele Boomsound este puternic și suficient de clar inclusiv la volum maxim, e un telefon bun ca să-i bucuri pe cei din jur punând muzica ta puternic pe speaker. Privit din unghiuri extreme, luminozitatea scade un pic, dar nu-i o problemă.

Căștile nu m-au impresionat. Anularea de zgomot ambiental, când microfoanele detectează zgomotul și acesta este anulat în căști, se activează după o primă configurare, dar personal nu am sesizat nici o diferență la activarea acestei funcții. Nici nu mai vorbesc de o comparație cu căștile mele Bose cu anulare de zgomot; cele HTC pur și simplu nu făceau nimic și am testat cu multe tipuri de zgomot, că pe YouTube găsiți inclusiv zgomot de avion, de cascadă, de mașină de spălat șamd.

Camera foto este foarte bună. DxOMark i-a dat 103 puncte, telefonul fiind în acest moment pe locul doi în topul lor, și înțeleg de ce au făcut asta. În fotografiile de zi, culorile sunt foarte bine surprinse, fără nici un canal suprasaturat, claritatea este foarte bună, detaliile fine sunt bine capturate. Nu am nimic să-i reproșez.

Fotografiile în lumină foarte slabă sunt la fel de bune. Am comparat cu un Samsung Note8 și puteți observa mai jos rezultatele. Într-o fotografie, cea cu cărțile, telefoanele sunt egale. În cea de exterior, HTC U12+ surprinde o imagine un pic mai întunecoasă, dar mai puțin zgomotoasă, care parcă arată mai bine. În testul de cameră frontală, HTC este mult în față.

Samsung în stânga, HTC U12+ în dreapta:



Singura fotografie unde Samsung-ul s-a descurcat mult mai bine este mai jos, unde înțelegi mult mai bine ce este redat în imagine.

Cred că senzorii sunt la fel de buni, iar aceste diferențe sunt date de software-ul camerei foto.

Zoom-ul optic 2x este util când vrei mai multe detalii într-o anumită zonă. Mi se pare că Huawei P20 Pro iese în față pentru că oferă zoom optic 3x pe a doua cameră, care mi se pare mai potrivit. HTC promite și un zoom digital ce ajunge la 10x, făcut meșteșugit prin diverse metode de interpolare în senzor, cu rezultate bunicele. Nu-i mare diferență față de a da un crop în fotografia originală, dar HTC face mai bine acest zoom digital direct în telefon față de alte modele concurente.

Faptul că are două camere pe spate și două pe față permite obținerea unor efecte bokeh (defocalizare puternică a fundalului față de subiectul fotografiat). Multe telefoane încearcă asta, că da bine în fotografii, dar teoretic (și în practică în 90% din timp) HTC o face mai bine pentru că cele două camere pot detecta mult mai bine conturul subiectului în focus.



Faptul că filmează 4K la 60 FPS este un plus. Nu mai pun sample-uri, trebuie să mă credeți pe cuvânt că imaginile arată bine, iar pe 4K cu 30 fps se lucrează cu un bit rate de aproximativ 50 Mbps pentru video. Funcția de audio zoom n-am reușit să o văd în lucru, dar sunetul în clipuri este oricum bine capturat, telefonul având 4 microfoane pe el și acestea se fac simțite pentru un efect stereo mult mai bine definit.

Singurul lucru pe care-l pot reproșa camerei este că focalizarea este uneori mai lentă decât pe Samsung. Nu deranjant de lentă, dar cred că Samsung face pre-focalizări mai dese și este cu un pas în față în momentele critice.

INTERFAȚA

Android 8 cu niște programe preinstalate, nimic bun sau rău de raportat aici. Cred că în acest subcapitol trebuie mai degrabă vorbit despre Edge Sense, care momentan este doar pe HTC. Există trei gesturi ce se pot face:

  • strângere scurtă în mână.
  • strângere mai lungă în mână.
  • tap dublu pe partea laterală a telefonului.

Toate trei pot fi configurate, desigur. De exemplu, o strângere scurtă poate deschide camera foto, una lungă aplicația de lanternă sau Facebook. Apăsarea dublă pe lateral este exact ce-i spune numele, folosești un deget pentru a bate ușor în telefon, în muchie cam la o treime din înălțimea telefonului, ceea ce poate declanșa o altă acțiune. HTC a pregătit un meniu rotativ de lansare rapidă a unor aplicații, o funcție utilă.

Mai există și alte îmbunătățiri. Odată ce au fost montați în carcasă acei senzori ce-și dau seama când țineți telefonul în mână, interfața se adaptează automat și, de exemplu, orientarea ecranului nu se rotește dacă-l înclinați din greșeală un scurt moment, iar ecranul nu se va stinge, chiar dacă n-ai mai făcut nimic la telefon de ceva timp.

CE E BINE

CE E RĂU

  • Cameră foto bună.
  • Hardware foarte performant.
  • Edge Sense adaugă o dimensiune suplimentară.
  • Butoanele de pe lateral sunt inutile în soluția actuală.
  • Căștile cu anulare de zgomot și funcția de audio zoom în video nu m-au convins.

CONCLUZIE

HTC U12+ este un telefon performant, cu o cameră foto foarte bună și câteva artificii interesante la bord. Nu-i perfect, dar este cel mai bun HTC de până acum.

Preț: 3.699 lei la eMAG, Altex, Orange, Telekom, Vodafone.

    17 comentarii

  1. Cătălin Tănase

    05/07/2018 la 7:50 AM

    Cât ține bateria?

      (Citează)

    • Spre două zile. Aici nu mai sunt mari surprize, procesoarele noi duc toate cam la aceeași autonomie pentru baterii de capacitate similară.

        (Citează)

  2. Au luat-o toți razna cu prețurile telefoanelor

      (Citează)

  3. HTC 12 (la fel ca si U11 de anul trecut) e un telefon pentru fanii HTC. Nu vad un utilizator de huawei/iphone/samsung sa treaca la HTC. Sunt bune din aproape toate punctele de vedere, insa nu se ridica la nivelul celor de la apple si samsung.
    Ca fost posesor de U11 nu as mai lua HTC din urmatoarel motive:
    – calitatea slaba a componentelor: butoanele capacitive nu mergeau cum trebuie, linii uneori pe ecran, in partea de jos a ecranului se vedeau umbre negre; nu era telefonul meu cu probleme, asa sunt toate;
    – putine ROM-uri: cel mai bun ROM pentru HTC (viper) nu mai este activ; daca tot aleg android, prefer sa il fac asa cum vreau;
    – brand in prag de faliment – posibil in 2 ani sa nu mai auzim de HTC (la fel si cu sony, motorola, lg etc).
    – pret mare pentru ce ofera (mai ales la ce concurenta este);

      (Citează)

    • exact de ce ti-ai lua htc cand la banii astia iti poti lua samsung sau iphone x

        (Citează)

    • @Eu: faptul că nu sunt ROM-uri sau că brandul nu o duce bine financiar nu sunt elemente importante în decizie. Odată luat telefonul, nu contează ce face compania, mai ales că nu va dispărea de tot.

      Asta cu componentele se poate schimba de la o generație la alta.

      Alegerea adevărată se face mai degrabă în funcție de preț și ce-ți oferă sau nu față de concurență. Acolo știe fiecare ce vrea de la un telefon, poate unii vor difuzoare mai puternice decât oferă Samsung, poate alții vor animoji și HTC nu are așa ceva.

      icegrandpa:
      exact de ce ti-ai lua htc cand la banii astia iti poti lua samsung sau iphone x

      iPhone X e în alt nivel de preț. Față de S9… e altă discuție.

        (Citează)

  4. Blocurile alea au fost afectate de vreun incendiu? :D

      (Citează)

  5. cum pornesti telefonul cu un buton “tactil” ?

      (Citează)

    • La fel ca la un buton normal de telefon. Bateria ține sub tensiune un circuit ce controlează acel buton tactil și, când detectează o apăsare, pornește restul circuitelor.

      La restul telefoanelor, bateria ține sub tensiune un circuit ce include și un microcontact. Când detectează apăsare, pornește restul circuitelor.

      Vremurile când butonul închidea sau deschidea fizic un circuit electric s-au cam dus.

        (Citează)

  6. ok, am citit un review la ‘ceva’ si mergem mai departe.
    iphone si samsung in continuare, restul sunt zgomot doar.

      (Citează)

  7. Sunt dezamăgit pentru că pe U12+ au pus o baterie de 3500 mAh, iar U11+ are o baterie de 3930 mAh.
    Am mai scris aici că sunt în căutarea unui înlocuitor pentru HTC One M7, pe care îl folosesc și sunt foarte mulțumit de el, dar din august 2013 timpul își spune cuvântul, iar bateria nu mă mai prea ajută și cei drept mi-ar plăcea și mie să am senzor de amprentă și o cameră mai bună.
    Sincer cred că înclin spre HTC U11+ deoarece mi se pare un suficient pentru nevoile mele, iar un factor important este interfața Sense care îmi place la nebunie, iar dacă prețul ar mai scădea un pic, de fapt dacă l-aș găsi sub 2500 de lei cu siguranță l-aș lua.
    Acum oscilez între OP6, Google Pixel XL 2, Huawei P20 Pro, HTC U12+ și HTC U11+.

      (Citează)

  8. nwradu:
    Poate atât costă. Bănuiesc că, dacă ar putea, le-ar da mai ieftin, ca să vândă mai multe și să dea bine în știri.

    Povesti. Samsung are un pret de fabrica de vreo 300 de euro la S9. Il vinde cu 1000. Chiar si daca scadem un soft , marketing si altele tot pusca un 50% profit din fiecare telefon vandut. De fapt , OnePlus 6 care ofera camera , ecran , procesor extrem de aproape daca nu identic cu un S9+ ..costa 500 de euro si clar One Plus are profit de acolo…ca doar nu vinde pe pierdere.. iti cam dai seama cat baga producatorii in buzunar la fiecare device. Enorm!

    Problema este ca telefoanele flagship s-au transformat intr-o nisa si din pacate imbecilii platesc. Adica nu pot sa vanda 1.000.000 de deviceuri asa ca ii ard pe aia 100.000 cu preturi mari. Prostul aici e ala care cumpara si face jocul producatorilor.

    Un telefon flagship intrece lejer pretul unui laptop mediu. Mi se pare aberant ca x material , mai mic si mai slab sa coste la fel de mult ca unul de cantitate x+1 , mai performant si cu materiale clar mai scumpe.

    Trendul de a scumpi l-au muscati toti de la apple , probabil au analizat psihologia imebecilului de consumator nisa care face orice pentru ultimul gadget. Sunt si la noi destui care merg cu troleul si fac foamea dar au galaxy s9.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite.

sus