un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Încă două avioane Boeing 737-800NG au intrat în flota TAROM

12 Jun 2018  ·

TURISM  ·

13 comentarii

Încă două avioane Boeing 737-800NG au intrat în flota TAROM, ajungând la București unul după altul în cursul zilei de vineri. Frumos moment. Fiind centenarul unirii, au fost botezate Alexandru Ioan Cuza și Mihai Viteazul.

Avioanele au codurile YR-BGL și YR-BGM, vârsta de 5 și respectiv 4 ani și au aparținut anterior companiei Malaysia Airlines, care a renunțat la ele probabil pe fondul problemelor financiare ale companiei.

Din ce-am văzut la Cezar Dumitru, care a fost acolo, și pe pagina TAROM, sunt configurate 16 business și 144 economy și au ecrane inclusiv în scaunele normale, dar nu vă așteptați la filme la bord, că nu cred că-și permite TAROM drepturile de autor și sistemele de entertainment pentru asta. Poate vom vedea acolo harta zborului. Nu contează, oricum pe multe rute operate de TAROM nu ai timp să vezi un film mai lung.

Am văzut din nou comentarii pe net de genul “au luat second-hand, ca săracii” și “luăm ce-au aruncat alții”, de parcă TAROM ar fi cea mai bună companie din Univers, nu una care tocmai a anunțat pierderi de 172 de milioane de lei pe anul trecut (al zecelea la rând cu pierderi), de 4 ori mai mari decât estimările inițiale.

Serios, când ai pierderi de 4 ori mai mari decât te așteptai ar trebui să vedem demisii în bloc, nu ridicări din umeri și “hai că la anul va fi bine”. Singura șansă este să facă rost de avioane noi și să opereze mai multe curse bănoase. O reducere a costurilor și eficientizarea operațiunilor ar fi binevenite, dar n-ai să vezi asta, că e companie de stat.

    13 comentarii

  1. Tarom are implementat de ceva vreme, pe partea de entertainment, un sistem foarte bine gandit. Au montat niște routere în avion (inclusiv pe cele vechi) și te poți conecta la un fel de intranet (TAROM AirFi). Aici găsești multe:filme/adulti/copii, jocuri, reviste, ghiduri de orașe informații despre cursa etc. Îți folosești tableta sau tefonul propriu, ca toată lumea are așa ceva acum.

      (Citează)

  2. Cei de la Tarom sunt atat de saraci incat nu au avut $$ sa schimbe stickerele de pe scaune. Pe langa asta nu inteleg cum vor sa ofere un produs rezonabil cand nu au nici un fel de constanta in organizarea interioarelor in flota, nu au o schema de culori folosita peste tot, etc.
    Singurul lucru bun facut de ei momentan e deschiderea unor noi rute mai interesante, pe care avioanele o sa fie pline. Rutele sunt
    Bucharest – Baku RO139/140, A318
    Bucharest – Odessa RO119/120, ATR72
    Bucharest – Tbilisi RO129/130, A318
    Bucharest – Yerevan RO109/110, A318

    https://www.routesonline.com/news/38/airlineroute/278755/tarom-files-preliminary-new-routes-info-in-2018/

      (Citează)

    • Clar o sa se inghesuie lumea pentru rutele alea.
      /sarcasm

        (Citează)

    • Pyro vorbesti aiurea. Legaturile principale asigurate din aeroporturile respective sunt spre sud (Dubai, Doha, Istanbul) si spre Rusia (Moscova, Skt. Petersburg). Spre Europa, optiunile sunt extrem de proaste – de obicei operatorul national cu preturi demne de anii ’70 si frecvente proaste, un membru al grupului LH, si conexiuni prin Kiev, Moscova sau Istanbul/Doha. Cu ocoluri uriase, orare infecte (transferuri de 5-10 ore, sosiri si plecari la 3-4 dimineata ora locala), preturi imense (300 euro Yerevan – Stockholm pretul cel mai mic in extra-sezon, cumparat cu 4-5 luni inainte). Si transferuri in locuri magice precum Riga, Moscova sau Kiev.
      Piata si operatorul national sunt protejate, asa ca nici o sansa la LCC-uri sau concurenta reala in viitorul apropiat (Georgia a lasat Wizz sa intre, dar i-a lasat pe un aeroport situat intr-o zona saraca a tarii, departe si de capitala si de coasta). Daca Tarom poate oferi servicii spre Europa cat-de-cat decente si la preturi cat-de-cat acceptabile, are o sansa imensa de reusita. Concurenta e UIA si Air Baltic sau un ocol prin Istanbul sau Moscova (cand prinzi bilete), asa ca nu e cine-stie-cat de greu.

      Mai ales ca pentru un operator din OTP, un zbor Bucuresti – Erevan/Baku/Tbilisi sunt zboruri short-haul simple (distantele sunt foarte scurte), care nu ocupa cine-stie-ce timp pentru avioane…

      Si acum, o intrebare pentru tine: incotro ti-ai intinde aripile daca ai fi Tarom?. Cu ULCC-urile pe O/D tip rafie nu ai cum concura. Pe long-haul in curte la LH si TK esti mort din prima ora de exploatare. Ce nisa gasesti sa supravietuiesti si sa te dezvolti? Alta optiune nu aveau, in interiorul Europei nu pot concura pe nici un segment cu nimeni. Daca o sa primeasca dreptul de survol in Rusia o sa merita chiar si investia in rutele directe catre China, care teoretic o sa inceapa din 2019, dupa ce achizitioneaza cele 3 avioane long curier.

        (Citează)

    • Se pare ca am privit foarte superficial, nu m-am gandit din punctul de vedere pe care il expui tu, foarte bine argumentat de altfel.

      In general vorbind, oful meu principal apare cand ma duc in concediu si nu gasesc zboruri fara escala spre litoralul grecesc.

        (Citează)

  3. Alexandru Ioan Cuza este aeronava de linie care a adus-o pe Simona Halep ieri de la Paris.

      (Citează)

  4. de parcă TAROM ar fi cea mai bună companie din Univers, nu una care tocmai a anunțat pierderi de 172 de milioane de lei pe anul trecut (al zecelea la rând cu pierderi), de 4 ori mai mari decât estimările inițiale.

    Hint: @Radu, ia uita-te tu care au fost pierderile Blue Air in 2016, s-ar putea sa ai o surpriza imensa – sunt mai mari ca la Tarom . Ia mai uita-te si la cele din 2017. Ah… stai ca nu sunt, nu s-au publicat inca. Oare de ce? :D Dar pe astea nu le comentezi.

      (Citează)

    • La ce investitii au facut Blue Air in avioane e normal sa fie pe pierdere…
      Numai romanii nu inteleg ca o firma nu poate fi pe profit de la inceput. Cel putin nu una la care investitia initiala e mare…

      Tarom in schimb de acum 10 ani si pana anul trecut nu a primit avioane noi…

        (Citează)

    • Amazonul cati ani a fost pe pierdere? Plus ca la blue air pierd $$$ niste gigei, la Tarom pierdem toti care platim taxe..

        (Citează)

  5. Alin:
    Pyro vorbesti aiurea. Legaturile principale asigurate din aeroporturile respective sunt spre sud (Dubai, Doha, Istanbul) si spre Rusia (Moscova, Skt. Petersburg). Spre Europa, optiunile sunt extrem de proaste – de obicei operatorul national cu preturi demne de anii ’70 si frecvente proaste, un membru al grupului LH, si conexiuni prin Kiev, Moscova sau Istanbul/Doha. Cu ocoluri uriase, orare infecte (transferuri de 5-10 ore, sosiri si plecari la 3-4 dimineata ora locala), preturi imense (300 euro Yerevan – Stockholm pretul cel mai mic in extra-sezon, cumparat cu 4-5 luni inainte). Si transferuri in locuri magice precum Riga, Moscova sau Kiev.
    Piata si operatorul national sunt protejate, asa ca nici o sansa la LCC-uri sau concurenta reala in viitorul apropiat (Georgia a lasat Wizz sa intre, dar i-a lasat pe un aeroport situat intr-o zona saraca a tarii, departe si de capitala si de coasta). Daca Tarom poate oferi servicii spre Europa cat-de-cat decente si la preturi cat-de-cat acceptabile, are o sansa imensa de reusita. Concurenta e UIA si Air Baltic sau un ocol prin Istanbul sau Moscova (cand prinzi bilete), asa ca nu e cine-stie-cat de greu.

    Mai ales ca pentru un operator din OTP, un zbor Bucuresti – Erevan/Baku/Tbilisi sunt zboruri short-haul simple (distantele sunt foarte scurte), care nu ocupa cine-stie-ce timp pentru avioane…

    Si acum, o intrebare pentru tine: incotro ti-ai intinde aripile daca ai fi Tarom?. Cu ULCC-urile pe O/D tip rafie nu ai cum concura. Pe long-haulin curte la LH si TK esti mort din prima ora de exploatare. Ce nisa gasesti sa supravietuiesti si sa te dezvolti? Alta optiune nu aveau, in interiorul Europei nu pot concura pe nici un segment cu nimeni. Daca o sa primeasca dreptul de survol in Rusia o sa merita chiar si investia in rutele directe catre China, care teoretic o sa inceapa din 2019, dupa ce achizitioneaza cele 3 avioane long curier.

    Bravo, jos palaria pentru comentariu! Sunt curios care e omul din Tarom care s-a gandit la chestia asta :).

      (Citează)

    • Nu stiu daca cineva din Tarom chiar a gandit asa. Ei poate vad problema diferit, avand la dispozitie mult mai mult info decat noi.

        (Citează)

    • Pentru ca am fost un pic implicat in chestia asta, noul management de la Tarom (instalat prin noiembrie) a gandit asta. Si asta este primul val. Vor mai veni. Mai intai sa mai vina avioane.

        (Citează)

  6. bine ca le-au luat, ca alea vechi incep sa se dezintegreze

    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22504113-avion-tarom-destina-amsterdam-ntors-din-drum-din-cauza-unui-geam-fisurat.htm

    “Compania TAROM informează asupra întoarcerii din cursă a aeronavei de tip Boeing 737-700, cu destinația Amsterdam, din motive tehnice. Decizia comandantului de a întoarce aeronava din cursă respectă întocmai normele și procedurile de siguranță și securitate de aviație civilă. Motivul cunoscut la acest moment este fisurarea unui geam exterior, cu rol pur decorativ”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

    Compania transmite că siguranța și securitatea pasagerilor și a echipajului nu au fost puse în pericol, precizând că geamul care a suferit modificări – în exteriorul aeronavei – are un rol decorativ.

    “Pasagerii sunt protejați de încă două straturi de material special, care nu au suferit nici un fel de modificare în timpul zborului. (…) Aeronava va fi înlocuită cu maximă celeritate pentru a duce pasagerii la destinație în condiții de maximă siguranță și confort. În acest moment estimăm o întârziere de 2 ore. Din momentul aterizării, aeronava de tip Boeing 737-700 va fi supusă verificărilor tehnice amănunțite”, mai transmite Tarom.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus