blog demisec cu note fine de tehnologie

Câteva zile va fi program redus pe blog, sunt ușor plecat. Urmăriți-mă pe Instagram și pe YouTube!

Cu cine țineți la Campionatul Mondial de Fotbal? (și jucați Match Predictor cu mine?)

Clock icon

12 Jun 2018

Tag icon

GÂNDURI

Comments icon

28 comentarii

Pe 14 iunie, la ora 18 a României, se va da fluierul de start al campionatului mondial de fotbal din Rusia! Sau na, alt clișeu din acesta de comentator. Și tot nu știu dacă este campionatul mondial sau cupa mondială la fotbal; nu înțeleg de ce i se zice campionat dacă are formatul unei cupe, ba chiar în engleză îi zicem World Cup, dar, în fond, ce contează? E cu fotbal!

Pe site-ul oficial găsiți grupele, lista și orarul meciurilor (setați pe România ca să convertească automat ora), știrile principale. Există și aplicații oficiale de mobil. Finala are loc tocmai pe 15 iulie.

Grupele mi se par destul de echilibrate, poate grupa D –Argentina, Islanda, Croația, Nigeria– fiind cea mai interesantă. Două echipe se califică mai departe din fiecare grupă, iar majoritatea grupelor mi se pare că au două favorite și două echipe mai de carne de tun, dar sunt sigur că vor fi destule surprize.

Nu știu cu cine țineți voi, dar mi-ar plăcea să câștige din nou o țară europeană, poate Spania sau tot Germania. România nu-i acolo, așa că mă voi uita fără nici o emoție la meciuri, ci doar pentru spectacol.

Meciurile se desfășoară în Rusia, inclusiv în enclava Kaliningrad, ceea ce mi s-a părut un gest amuzant din partea rușilor, dar probabil binevenit pentru europenii care vor ajunge acolo mai ușor decât în, să zicem, partea asiatică.

Dacă vă plac jocurile tradiționale de pe site-ul oficial FIFA, le găsiți aici. Aveți acolo McDonald’s World Cup Fantasy Team, unde vă alegeți jucătorii preferați și primiți puncte în funcție de cum joacă aceștia, și Predictor, unde alegeți 1×2 pentru fiecare meci și primiți puncte pentru ghicit corect. Puteți să vă întreceți cu prietenii acolo înscriindu-vă în diverse ligi, grupe de prieteni, așa că faceți și asta.

Am creat eu o ligă pentru Match Predictor, o puteți accesa aici. Jucăm prietenește, cu cine dorește să participe. Ca să facem lucrurile interesante, câștigătorului îi voi trimite eu o boxă wireless din aceea mică și ieftină (cu autograf!) la finalul campionatului. Puteți introduce de acum predicțiile voastre pentru toate meciurile din grupe, deși cel mai bine ar fi să așteptați finalul primei etape de meciuri înainte de a completa scoruri și pentru etapele 2 și 3 ale grupelor.

Se mai dau acolo niște punct pentru anumite opțiuni ce pot fi completate doar înainte de meci, precum “jucătorul cu cele mai multe pase” șamd. Practic asta mă scoate din cursa pentru locul 1, că nu voi putea fi pe fază pentru toate acestea, dar nu contează, jucăm de amuzament.

Imnul oficial al acestei ediții este Live It Up, cântat de Nicky Jam feat Will Smith și Era Istrefi. Serios, Will Smith.

    28 comentarii

  1. Dacă tot nu s-a calificat feblețea mea, Olanda, atunci voi ține cu Columbia. Dar simpatizez și cu Peru, Senegal, Anglia. Mi-aș dori o câștigătoare surpriză.

      (Citează)

  2. Nu știam de Predictor, dar am echipă de Fantasy. Mă joc cu prietenii, dar dacă se face și aici o competiție, mă bag. :D

      (Citează)

  3. un pic cu argentina. merita si messi un trofeu important. daca e sa aleg o surpriza, as merge cu belgia. au jucatori buni individual.

      (Citează)

  4. Deci peste tot unde vreau să folosesc ionica sau ionică e luat :))))

    Let the game begin :D

      (Citează)

  5. Denumirea oficială este FIFA World Cup. Campionat îi zice cine vrea, dar e cupă.

      (Citează)

  6. Boxa mica si ieftina? Count me in!

      (Citează)

  7. am intrat.

    imnul nu-mi spune nimic, nu pot retine nimic.

    Imnul din Italia 90 a fost cel mai misto: notti magiche!

      (Citează)

  8. Oricare in afara de uruguay si argentina, cele mai dezgustatoare echipe posibile.
    Fotbal curajos si spectaculos: Brazilia, Islanda, Belgia, Portugalia…

      (Citează)

    • Andrei:
      Oricare in afara de uruguay si argentina, cele mai dezgustatoare echipe posibile.
      Fotbal curajos si spectaculos: Brazilia, Islanda, Belgia, Portugalia…

      Islanda spectaculos, wtf? Nici portughezii nu sunt spectaculosi.

        (Citează)

  9. Era misto daca se juca si la Sevastopol…

      (Citează)

  10. Gata. M-am bagat si eu. Sper sa nu termin ultimu!

      (Citează)

  11. Mult mai interactiv modul Fantasy, dar e nevoie și de mai multă implicare și nu știu câtă lume are răbdare de asta.
    Hai Croația și Franța!

      (Citează)

  12. Allez les bleus !!!

      (Citează)

  13. o să câștige Germania

      (Citează)

  14. Vedeți că este campanie cu pronosticuri(cum a fost si la EURO 2016) pe PCGarage: https://www.pcgarage.ro/joaca-si-castiga-la-campionatul-mondial-de-fotbal-2018/

      (Citează)

  15. Radu, poate faci un articol despre cum poate fi urmarita Cupa Mondiala online legal!?

      (Citează)

  16. Toate imnurile campionatelor aici: https://www.youtube.com/watch?v=5R9h15fbNkc

      (Citează)

  17. I`m in.

      (Citează)

  18. Al 59-lea.

      (Citează)

  19. Eu tin cu Iran.
    Sper sa joace finala cu Arabia Saudita.

      (Citează)

    • Nice :))
      Eu cu Argentina, iar daca nu se poate , cu Uruguay.
      Din europa, maxim cu Spania și cu Belgia, că joacă frumos.
      Nici Mexic nu mi-ar displăcea sa ajungă departe.
      Foarte curios sunt sa vad ce face Egiptul. Și cum reușește anglia sa dezamăgească din nou :) nu că le-as dori drum scurt, aia doresc nemților.

        (Citează)

  20. Dimineata mergea. Acum mai merge? Ca nu ma mai pot loga.

      (Citează)

  21. Am punctat 115, dar nu ma regasesc in niciun clasament. In liga ta, toti avem zero. Nu inteleg care-i buba.
    Am zis scor 4-1

      (Citează)

  22. Un excel editabil pentru predicții personale
    http://www.girlshare.ro/m/3490133799.9

      (Citează)

  23. Mama, ce varza e aplicatia. De 2 zile erori peste erori, nu merge nimic. Vad ca au si spart pusculita cu premiile. Un laptop marele premiu :))

      (Citează)

  24. M-am bagat si eu, cam tarziu dar am sa vin fortză :))

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite.

sus