un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Trei lucruri care ne-au ajutat la organizarea nunții

2 May 2018  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

13 comentarii

Am așteptat să revină sezonul nunților ca să mai scriu un articol despre asta, cu învățăminte prețioase pentru cei ce vor face marele pas bla-bla. În fond, se știe că, după ce organizezi o nuntă, ești expert în asta.

Ce-am scris în trecut:

Am avut o perioadă lipsită de stres înainte de nuntă. Am lucrat și cu furnizori foarte profesioniști și asta e important, dar ne-am și organizat bine și atunci n-am avut de rezolvat, din ce țin minte, nici măcar o criză. Iată trei lucruri inginerești ce ne-au ajutat în această privință:

O listă, pe categorii, cu stadiul lucrurilor și ce trebuie rezolvat în acel moment. Nimic complicat, arăta ca mai jos, dar ne-a fost mai simplu să ținem evidența în acest mod decât să reținem în ce stadiu am ajuns cu găsitul fotografului, formației, DJ-ului, florilor, invitațiilor șamd, cine a trimis contract, cine a făcut proforma și alte asemenea date.

Unii ar putea numi asta o tablă Kanban. Eu am folosit Microsoft OneNote, dar puteți face același lucru și în Google Keep, care e mult mai simplu decât OneNote, dar suficient pentru treaba asta. Dacă vreți ceva mai avansat pentru alte tipuri de proiecte, puteți folosi Trello sau acel Paymo din primul link, scrie pe acolo ceva și de o versiune gratuită.

Ședințe periodice. Au fost câteva săptămâni în care eu și (mai ales) Matilda gestionam diverse probleme. Ai găsit DJ? Câți? Câți au răspuns la emailul cu cererea de ofertă? Dar pentru photo booth? Au zis ce dimensiune are cabina? Au trimis factura?

Și la un moment dat trecea timpul pentru că noi nu ne împărțeam bine task-urile și nu știa stânga ce face dreapta, așa că am aplicat o metodă învățată la muncă: ședințele de proiect. În fiecare dimineață, la cafea, vorbeam 10 minute despre ce trebuie făcut pentru proiectul “nuntă”.

De obicei dura mai puțin de 10 minute. Acelea erau minutele când zicea fiecare dintre noi cum au evoluat lucrurile. X a răspuns, uite proforma, fă-i plata. Y a cerut un gazilion de euro; ok, cere-i un discount de 10% și batem palpa. Z n-a răspuns; ok, încearcă azi chiar să-l suni și dacă nu răspunde, căutăm alt furnizor.

Organizarea de șantier a evoluat mult mai rapid după ce-am început să avem aceste discuții zilnice, chiar aș spune că a fost cel mai important factor ce ne-a ajutat.

Orarul din ziua nunții. Tot deformație de PM, unde am învățat că unele lucruri trebuie puse pe hârtie și privite în ansamblu pentru a identifica potențiale probleme ce pot apărea.

Orarul acesta nu e nimic complicat. Arată ca mai jos și a rezultat natural, punând în Word ora la care vine coafeza, femeia cu machiajul, slujba de la biserică șamd. De aici, a rezultat rapid cât timp ne rămâne pentru fotografii, la ce oră pot pleca după nași și cât timp am la dispoziție pentru asta. De aici a rezultat la ce oră să le spunem celor de la Black Cab că ne trebuie prima și apoi a doua mașină șamd.

Odată puse una sub alta cu intervalul orar, am văzut niște probleme, am aranjat altfel ordinea operațiunilor. În ziua nunții, cu orarul în brațe, am stat foarte relaxați pentru că știam ce urmează să se întâmplă, iar orice întârziere sau problemă se făcea imediat semnalată.

Sună a militărie, dar în practică toate acestea au transformat ziua respectivă într-una foarte relaxată. Eliminarea necunoscutelor și senzația de control ajută în acestă privință.

Ce nu contează prea mult la o nuntă și deci n-ar trebui să vă consumați timpul și gândurile cu astfel de aspecte:

  • invitațiile: oamenii vor să știe la ce oră și unde trebuie să vină pentru nuntă. Alegeți un model care să vă placă, dar nu pierdeți timpul desenând una inedită sau gândind ceva foarte witty. Va stârni un zâmbet și atât, nu merită efortul investit în asta. E foarte posibil să săriți peste invitații, acum multe se rezolvă cu un event pe Facebook sau dialog direct.
  • florile: unii oameni au nunți cu o anumită tematică și vor anumite culori inclusiv pentru flori. Dacă nu aveți așa o nuntă, nu vă consumați prea mult timp cu acest subiect. Furnizorii au cataloage cu zeci de tipuri de plante și aranjamente. Important este să fie niște flori pe acolo și să fie colorate, să arate frumos pe masă.
  • scaune Chiavari: o mulțime de saloane și restaurante oferă astfel de scaune Chiavari, că aparent a venit de ceva vreme moda lor. Sunt scaune de lemn, cu un aspect ceva mai elegant. Mie mi s-au părut foarte incomode tocmai din cauza acelor lemne. Dacă sunt incluse în ofertă, bine, dar dacă nu, nu merită prețul solicitat în plus de local pentru a vă da așa ceva.

sursa foto: scaune Chiavari la mese,  Alexander Mogilevets / Shutterstock.

    13 comentarii

  1. Nu se mai căsătorește nimeni ! .. zău !

      (Citează)

  2. “Orarul din ziua nunții.” si tot ce inseamna organizare in ziua nuntii se rezolva cu un maestru de ceremoie / staroste sau cum vrei sa ii zici.
    el tine de orar, el pregateste tot inainte sa intri in biserica – acte/verighete/schedule exact.
    tu doar faci ce zice el, nu sa stai cu ochii pe ceas ca vai intarziem samd.

    din propria experienta, se merita :)

      (Citează)

    • Asta o văd doar la o nuntă mare sau cu program încărcat. În rest, nu e ca și cum stai cu orarul în mână. Pleci la fotografii și știi că la ora 14 trebuie să fii la biserică.

      La biserică n-a fost nimic de pregătit, avansul era plătit dinainte, la ora X doar a ieșit un preot și ne-a zis în ce ordine să intrăm.

      În rest, dimineața era doar o foaie aruncată pe acolo prin camera de hotel, să ne mai uităm la ea din când în când. Ca mire, n-ai multe de făcut, femeile sunt cu machiaje și coafuri. Eu așteptam doar nașul ca să mă strângă de/la gât.

        (Citează)

  3. Pahare de nunta? Acum circa 10 ani asa ceva facea sotia mea: http://www.e-nunti.ro/wp-content/uploads/13088/p_0002.jpg
    Am mai gasit pe net un model. :)

      (Citează)

  4. “Și la un moment dat trecea timpul pentru că noi nu ne împărțeam bine task-urile și nu știa stânga ce face dreapta, așa că am aplicat o metodă învățată la muncă: ședințele de proiect. În fiecare dimineață, la cafea, vorbeam 10 minute despre ce trebuie făcut pentru proiectul “nuntă”.”

    sa inteleg ca pana atunci voi prin casa nu discutati nimic de “proiect” ?

      (Citează)

    • Ba da, dar haotic, fără să stabilim clar ce trebuie făcut și până când, și eram la modul “să se facă”.

      “-Trebuie să vorbești cu formația.” “-Bine, o să vorbesc!”

      Trei zile mai târziu ne dădeam seama că am uitat. După ședințele astea știam clar ce trebuie făcut în acea zi și aveam și o evidență clară a întregului sistem, știam amândoi exact cum stăm pe toate planurile de organizare.

        (Citează)

  5. Wow……Trebuie sa ai calitati serioase de “project management” ca sa faci o nunta in ziua de astazi.

      (Citează)

    • Nah, o poți face și normal, după ureche, puțină organizare elimină mult stres și te ferește de eventuale probleme. În fond, de asta a apărut project managementul.

        (Citează)

  6. well….eu chiar m-am chinuit pentru invitatii si au iesit chiar misto. Avantajul 1: e ca am stiut de la inceput ce vreau, am stiut cu cine sa lucrez. Nu mi-a iesit o chestie cu ele invartite si bagate in ceva sticluta, asa ca am apelat la plicuri banale.
    Anvantajul 2: au fost folosite si la “marturii”, care in cazul meu au fost si alea altceva

      (Citează)

    • Am încercat și eu să fac unele, după un model care ne-a plăcut nouă, în CorelDraw. Ieșeau ok până la urmă, dar nu merita efortul de a găsi și cine să le tipărească șamd.

      În cele din urmă am ales unele mai simple dintr-un catalog și am fost foarte încântați de ele. Prin simple mă refer că nu aveau clasicul text de roman cu nașii care ne vor fi alături în viață sunt, părinții au onoarea, masa va fi la și apoi vom face și vom drege… Am ținut-o mai scurt.

        (Citează)

  7. Cum ati procedat cu cheltuielile? s-a plait jumi-juma, sau fiecare si-a achitat “extravagantele”?

      (Citează)

    • N-am avut extravaganțe. Matilda visa inițial la o verighetă cu o mie de diamante, dar a găsit alta mai frumoasă din aur. Am luat multe cu reducere la un târg de nunți, am avut acolo reduceri la verighete și la costum. Rochia de mireasă a cost vreo 5000 de lei, dar e un preț normal. Filmare video n-am vrut.

      Marriott a fost o ușoară extravaganță, dar am vrut întâi de toate să fie mâncare foarte bună, și acolo este, și să fie o sală frumoasă, și acolo este. Probabil că în altă parte ar fi fost cu 30% mai ieftin.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus