un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Explicația simplă pentru cum decizia Curții Constituționale schimbă, de fapt, structura puterilor în România

31 May 2018  ·

GÂNDURI  ·

42 comentarii

Decizia CCR-ului de ieri are mai puțină legătură cu Kovesi, Iohannis, Toader și cine are mai mare dreptate între ei, ci modifică semnificativ și permanent structura puterilor în România.

Știu că mulți văd doar o decizie ce-o poate revoca pe Kovesi de la conducerea DNA și pentru asta au ieșit în stradă, ca formă de susținere a respectivei doamne, dar uitați explicația relativ simplă pentru cum se întâmplă de fapt lucruri mult mai grave și de ce trebuie protestat masiv împotriva lor.

Într-un stat normal, procurorii trebuie să aibă mână liberă de a cerceta inclusiv abuzurile celor de la putere, iar pentru asta ei nu trebuie să fie numiți și revocați direct de către cei de la putere, ci de un sistem ceva mai complex. Există o serie de recomandări și avize date de Ministerul Justiției, Consiliul Suprem al Magistraturii (instituția cu rol de garant al independenței justiției) și numirea făcută de președintele țării, adică un sistem ce garantează că o singură parte nu poate prelua “controlul” justiției (sau, în fine, că ar fi foarte dificil de făcut asta).

Constituția noastră, făcută cam la repezeală după revoluție, nu spune clar cine numește procurorii.

Art 94 Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;

Art 132 (1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.

Ce-a decis CCR-ul ieri?

1. Că solicitarea ministrului justiției de revocare a unui procuror nu mai poate fi ignorată de președinte, adică în practică președintele nu mai contează în schema de revocare a unui procuror.

Citat relevant din comunicatul de presă CCR:

Curtea a statuat că, în cazul revocării procurorului din funcţiile de conducere, prevăzute de art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, ministrul justiţiei acţionează în cadrul unor limitări stricte impuse de lege, sub forma cazurilor care, în mod obiectiv, justifică revocarea din funcţia de conducere a procurorului.

Cu alte cuvinte, dacă ministrul analizează activitatea unui procuror și găsește motive de revocare, poate cere revocarea din funcție.

2. Că președintele doar îndeplinește o formalitate, doar semnează hârtia de revocare. Practic, președintele a devenit secretara care întocmește actul și pune ștampila, dar decizia vine de la ministru.

(Președintele mai are în continuare rolul de a verifica corectitudinea acțiunilor ministrului, dar să fim serioși, motive de a da afară pe cineva se pot găsi oricând, de la acuzații dubioase cum a fost în cazul Kovesi–a pus prioritate pe unele cazuri și nu pe altele– și până la “a întârziat 2 minute la muncă”. Mi se pare o putere onorifică, nu ceva real).

Citat relevant din comunicatul de presă CCR:

prerogativa Preşedintelui României de a revoca procurorul din funcţia de conducere se circumscrie exclusiv unui control de regularitate şi legalitate a procedurii. Astfel, Preşedintele României nu are competenţa constituţională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcţie iniţiată, în condiţiile legii, de ministrul justiţiei.

Acum partea cu adevărat murdară și care strică totul în stat: CCR nu s-a referit punctual la problema Kovesi, ci în argumentare s-a referit la articolul 132, stabilind că pentru procurori în general ministrul justiției poate cere revocarea, câtă vreme are niște motive bune. Acum vreo două-trei luni, cu alt caz, aceeași Curte a decis că președintele nu mai poate refuza nici numirea unui procuror decât o singură dată, practic transformându-l și acolo pe președinte în cel ce semnează hârtia de numire în funcție, dar fără o putere deosebită de decizie în acest sens.

Treaba asta afectează puternic independență justiției. Cum să mai ancheteze procurorii pe cineva de la putere, când ministrul justiției, care este un om numit politic de către cei de la putere, are la îndemână numirea sau revocarea lor? Cine și-ar mai risca poziția pentru a investiga abuzurile, hoția, cuiva din partidul de la conducerea țării?

În altă parte din comunicat scrie că articolul 94 e un text cu caracter general pentru numirea inclusiv a procurorilor, pe când articolul 132 este un text cu caracter special, care stabilește clar autoritatea ministrului și influența sa asupra activității procurorilor, deci și a carierei acestora.

Cum decizia CCR se referă în general la procurori (sau la cei în funcții de conducere, mai precis), ne putem aștepta ca ministrul justiției să analizeze și activitatea procurorului general sau a celui de la conducerea DIICOT, să decidă că se justifică o revocare și să-l pună pe Iohannis să o semneze. Așa moare, pas cu pas, justiția. Împotriva acestei aberații trebuie protestat, nu (doar) pentru a o susține pe Kovesi în funcția curentă.

Poate vă întrebați unde mai apare CSM în schemă? Nu știu, nu mai este clar rolul lor în numirea sau revocarea procurorilor. Ministrul justiției are putere de decizie, președintele întocmește actele, CSM… nu știu.

Kovesi, Iohannis, Toader, Dragnea – aceștia sunt trecători. Deciziile CCR rămân pe vecie ca literă de lege  sau până când va fi modificată Constituția în articolele relevante, dar sunt mici șanse ca asta să se întâmple cândva.

În particular pentru situația de acum, Iohannis e într-un șah complicat. Dacă nu o revocă pe Kovesi, riscă suspendarea. Nu știu dacă are argumente pentru a spune că argumentele pentru care Toader cere revocarea nu sunt suficiente pentru așa o măsură. Probabil că, până atunci, Laura Codruța Kovesi își va da singură demisia pentru a nu-l pune pe președinte în această situație.

    42 comentarii

  1. Problema este ca puterea executiva isi permite sa se amestece in puterea judecatoreasca si invers, disparand astfel principiul separarii puterilor in stat.

    Ce se intampla cand puterile nu sunt separate in stat? DICTATURA.

      (Citează)

  2.   (Citează)

  3. Pentru cine uita, netul ține minte:
    Citez din Adevarul 2015:

    În prezent, în urmă modificărilor promovate de Monica Macovei, posturile de conducere de la nivelul DNA se numesc la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM, prin decret al preşedintelui.

      (Citează)

  4. tu intelegi cuvintele?
    avizul csm e la fel de useless ca o ceapa, daca vrei poti sa il folosesti pe post de cur-papier.
    decretul presedintelui adica el doar da cu pixul frumos, si atat.

    theSame:
    Pentru cine uita, netul ține minte:
    Citez din Adevarul 2015:

    În prezent, în urmă modificărilor promovate de Monica Macovei, posturile de conducere de la nivelul DNA se numesc la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM, prin decret al preşedintelui.

      (Citează)

  5. @theSame

    esti prost sau ce ai?

    Daca sunt numiti asa nu e nici o problema, cata vreme nu pot fi demisi prin aceeasi metoda. Ca si judecatorii CC sunt numiti politic, dar nu pot fi schimbati

    Sa ai procurori care pot fi demisi de seful partidului de guvernare, domnu Dragnea din Teleorman, este cea mai anti-lege si pro-coruptie masura imaginabila.

    Nivelul Congo. Mobutu Sesesseko ar fi fost in stare.

      (Citează)

    • Uite unde era prostul. Anti legea aia de care zici tu este constitutia care spune clar ca procurorii sunt subordonati ministrului justitiei.

      P.S. poate in 2016-2017 era discutabila demisia lui Kovesi, insa in ziua de azi au aparut toate nasoalele facute de aceasta, plus ca minte ca o mitomana.

        (Citează)

    • Arata-mi unde cuvantul “subordonat” in Constitutie!

        (Citează)

    • “procurorul este sub autoritatea ministrului justiției” scuze, nu sunt jurist, “subordonat” tine mai mult de cadrele militare.

        (Citează)

    • Hai să vorbim frumos, înainte de toate. Nu-l va convinge niciunul pe celălalt mai cu spor de cum stau lucrurile dacă adaugă și câte o jignire pe acolo.

        (Citează)

    • @MariusM: sub autoritatea poate însemna multe lucruri. De exemplu, că-i verifică activitatea, că are grijă să aibă pix pe masă, că are un șef și deci procurorul nu este împăratul universului etc, nu că-l poate da afară oricând.

      Să facem o analogie cu poliția rutieră. În teoria, polițiștii sunt sub autoritatea ministerului de interne, dar trebuie să existe mai multe mecanisme în caz că ministrul este tras pe dreapta și ca să scape de amendă spune “lasă-mă sau te dau afară”. În teorie, polițistului nu trebuie să-i dea cineva ordine despre pe cine lasă să treacă și pe cine amendează și nici nu trebuie să-i fie teamă de repercusiuni dacă amendează pe cine nu poate.

      Sau o analogie cu sistemul medical. Doctorul este sub autoritatea directorului de spital, dar nu vine directorul și-i spune “pe ăsta îl lași să moară, că e un dușman de-al meu”.

        (Citează)

    • DEX: Autoritate: (Drept sau) putere de a impune cuiva ascultare. Sunt de acord ca ministrul justitiei nu poate demite procurori dupa bunul plac, insa cand inspectia judiciara te sanctioneaza de nenumarate ori, incalci cu buna stiinta constitutia de 3 ori, se adeveresta ca unitatea de elita pe care o lauzi are ca principala activitate falsificarea de probe si santajul, minti cu nerusinare ca nu exista protocoale secrete, iar tocmai tu esti semnatarul, minti si in conferintele de presa in legatura cu documentele inspectiei judiciare, etc, etc ,etc atunci cineva trebuie sa ia masuri si sa te demita. Acea persoana nu este nimeni alta decat ministrul justitiei care are competenta de analiza manageriala a sefilor de parchete (presedintele nu). Ce mai trebuia ca sa faca Kovesi pentru a fi demisa, sa iasa cu AK47 si sa traga pe strada dupa “penali”???

        (Citează)

  6. data viitoare cand ne mai facem constitutie, daca ne va lasa Dragnea, sper sa existe macar unu’ suficient de onest care sa se bata pentru solutia evidenta, anume aceea de a da copy/paste din constitutia Frantei si gata.

    Kovesi oricum pleaca la anul, nu asta e problema.
    Problema e ca am devenit (sau suntem pe cale sa devenim) republica parlamentara, fara sa fi votat nimeni chestia asta.

      (Citează)

  7. “republica parlamentara, fara sa fi votat nimeni chestia asta.”

    si cand ati votat cu mos klaus ce credeai ca o sa fie?
    ai votat un popandau, ceilalti isi fac jocurile in veselie pe langa el fara nici o jena.
    stiai, nu face pe prostul

    Robo:
    data viitoare cand ne mai facem constitutie, daca ne va lasa Dragnea, sper sa existe macar unu’ suficient de onest care sa se bata pentru solutia evidenta, anume aceea de a da copy/paste din constitutia Frantei si gata.

    Kovesi oricum pleaca la anul, nu asta e problema.
    Problema e ca am devenit (sau suntem pe cale sa devenim) republica parlamentara, fara sa fi votat nimeni chestia asta.

      (Citează)

    • stiam ca constitutia e proasta pt ca e o republica semi-prezidentiala, adica nici cal nici magar.
      in acelasi timp, ma saturasem de stilul lui Basescu, desi acum daca ar fi sa fiu sincer, cred totusi ca Basescu a fost un presedinte mai bun decat Iohannis, intr-adevar, in mandatul lui s-au intamplat niste lucruri bune pentru noi, chit ca el e o hahalera.
      in rest, aberezi.

        (Citează)

  8. De fapt interpretarea asta cu Iohannis devine un simplu notar, e eronata, cel putin asa sustine Dana Garbovan, judecator si presedinte al UNJR.

    “Ceea ce spune azi Curtea Constitutionala este ca “Preşedintele României, în temeiul prevederilor art.94 lit.c) din Constituţie, nu are o putere discreţionară proprie în cadrul procedurii de revocare, ci o putere de verificare a regularităţii acesteia. Rezultă că prerogativa Preşedintelui României de a revoca procurorul din funcţia de conducere se circumscrie exclusiv unui control de regularitate şi legalitate a procedurii. Astfel, Preşedintele României nu are competenţa constituţională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcţie iniţiată, în condiţiile legii, de ministrul justiţiei.”

    Din acest paragraf se desprind urmatoarele:

    1. Propunerea de revocare nu poate fi facuta de ministrul justitiei discretionar si abuziv, ci doar “in conditiile legii”.

    2. La randul sau, Presedintele nu poate respinge cererea de revocare discretionar, pe motive de oportunitate.

    3. Presedintele, in procedura de revocare, nu are un rol decorativ, luand doar act de propunerea de revocare venita de la ministrul justitiei, ci are dreptul si obligatia de a verifica daca procedura este legala si daca motivele invocate de ministrul justitiei se incadreaza – in fapt si in drept – in conditiile de revocare prevazute IN MOD LIMITATIV de lege.”

      (Citează)

    • ei, e o chestie de interpretare, ca daca era clar de la inceput atunci nu se mai ajungea la Curtea Constitutionala.

      cert este ca interpretand in felul in care a facut-o, Curtea tocmai a certificat subordonarea politica a procurorilor si implicit a justitiei, ca si judecatorii pot fi urmariti de procurori, or, daca procurorii sunt subordonati politic, atunci automat si judecatorii sunt sensibili la politic.

      republica parlamentara dupa cum ziceam, problema si mai mare e ca devenim republica parlamentara doar pe hartie, ca parlamentul la noi nu exista, exista doar Dragnea.

      asa moare si ultima firimitura de democratie.

        (Citează)

    • Nu e nicio chestiune de interpretare, ci e mai degraba o explicatie pentru cei care n-au studii de drept. Tot ea spune.

      In mod evident asadar, refuzul Presedintelui Iohannis de revocare a procurorului sef DNA pe motive de oportunitate a fost unul facut cu incalcarea limitelor sale constitutionale si, din acest punct de vedere, decizia Curtii era previzibila.

      “Mai mult, Presedintele trebuia sa fi emis un decret la finalul procedurii de revocare, lucru pe care nu l-a facut, Constitutia prevazand in mod expres ca acesta isi exercita atributiile prin decrete.

      In rest insa, intelesul exact al alin. 2 din decizia Curtii poate fi deslusit doar dupa ce Curtea isi va motiva decizia. Va fi interesant de vazut daca, dupa ce a refuzat deja revocarea pe motiv de oportunitate, Presedintele va mai avea dreptul sa faca o noua examinare a regularitatii si legalitatii procedurii.

      Or, dimpotriva, daca prin obligatia de emitere a “decretului de revocare” Curtea a inteles ca Presedintele este in acest moment obligat sa dispuna revocarea, evaluarea sa fundamentata gresit pe oportunitate epuizandu-i dreptul de a face o noua analiza, de data aceasta pe legalitate.

      In mod cert, insa, Presedintele este obligat la emiterea unui decret la finalul procedurii de revocare, aceasta obligatie derivand, de altfel, din prevederile art. 100 alin. (1) din Constitutie, care prevad ca “in exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului”.

      Refuzul Presedintelui de a fi emis un decret la sfarsitul acestei proceduri a generat un conflict constitutional negativ.

      Ramane sa vedem motivarea in extenso a Curtii pentru a putea comenta mai pe larg asupra acestei decizii care, repet, in conditiile raspunsului Presedintelui la cererea de revocare facuta de ministrul justitiei, era previzibila”

        (Citează)

    • avand in vedere ca 3 juedcatori CCR au fost de alta opinie decat restul, eu zic ca e o chestie de interpretare.
      de aia exista Curtea Constitutionala de altfel, ca sa interpreteze Constitutia si sa fie izvor de drept.

      Constitutia este pana la urma un text si, ca orice text, poate fi mai bun sau mai prost. A noastra este deosebit de proasta, de exemplu in cazul asta nu se stie ce inseamna ca “procurorii isi desfasoara activitatea sub autoritatea Min Just.” (art. 132)

      inseamna asta ca Min Just ii poate demite cand vrea el?
      daca da, cum mai ramane cu separatia puterilor in stat, afirmata explicit tot in Constitutie la art. 4?

      dracu’ stie ce-o fi fost in mintea lui Iorgovan si nici nu mai conteaza, ce conteaza e ca avem nevoie de CCR ca sa interpreteze acest text prost care este Constitutia noastra.

        (Citează)

    • Asta cu ministrul justitie poate sa demita procuroul sef DNA sau procurorul General e iar o prostie. El poate declansa procedura de demitere, in baza legii. Cererea de demitere se face in baza unui raport primit de la Inspectia Judiciara, organism independent, asa cum s-a intamplat si acum. Deci nu, Ministrul de Justitie nu poate sa demita un procuror sef DNA sau Procurorul General cand vrea el.

        (Citează)

    • din cate stiu eu, Inspectia Judiciara este acum sub CSM, desi Toader voia sa o ia la Min Just.

      explica-mi tu cum se poate intampla ca Inspectia Judiciara sa aiba o parere diferita de CSM, care a dat aviz negativ revocarii?

      si dupa cum se vede din articolul dat de nashu_mare, nici macar raportul facut de Insp Jud nu a fost clar.

      deci daca CSM a dat aviz negativ, presedintele nu vrea sa o revoce si totusi Min Just continua cu revocare, cine revoca pana la urma procurorii in Romania?

      mie mi se pare ca Min Just

        (Citează)

    • zetu: 1. Propunerea de revocare nu poate fi facuta de ministrul justitiei discretionar si abuziv, ci doar “in conditiile legii”.

      Poți găsi oricând motive să dai pe oricine afară.

      Mie mi s-au părut ridicole și motivele din raportul făcut lui Kovesi.

        (Citează)

  9. Daca citezi din garbovan ori esti “idiot util”ori postac psd.

      (Citează)

  10. Nu ma pricep, insa eu, ca presedinte, as face in felul urmator: 1. Nu semnez nimic, ca decizia CCR nu stabileste o limita de timp. 2. In acest timp initiez un referendum facut special sa pice si daca nu se aduna prezenta obligatorie, de ex: Sunteti de acord cu revocarea procurorului sef DNA?. Sau o alta formulare inteligent pusa. E posibil?

      (Citează)

    • 1 – da, 2 – nu, referendumul national e destul de limitat plus ca necesita consultarea parlamentului. Chiar daca parlamentul zice ca nu e de acord cu referendumul presedintele il poate initia. Dar consultarea e obligatorie iar parlamentul nu are nici el o limita de timp pentru a se intruni si a discuta acest subiect….si ne intoarcem la 1.

        (Citează)

    • Zicea Zăgrean că ar trebui să semneze în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial. Dacă nu o face, sunt sigur că se va stabili un termen și pentru asta.

      Problema este că de azi Kovesi nu mai are autoritatea morală de a conduce DNA. CCR a decis că președintele urmează să o revoce, faptul că actul în sine se mai amână sau nu este mai puțin important.

        (Citează)

  11. ca sa poata da decizia, CCR a MINTIT intr-un mod grotesc:

    “Minciuna este următoarea frază, conţinută în comunicatul Curţii: „Or, în cauza de faţă, Preşedintele României a refuzat emiterea decretului de revocare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe motive de oportunitate, şi nu de legalitate“.

    Dacă citim adresa prin care preşedintele a refuzat revocarea, vedem că înşiră pe DOUA PAGINI motive de nelegalitate a cererii ministrului, şi ABIA în ultima frază scrie că argumentele lui Tudorel Toader „nu sunt de natură să creeze convingerea cu privire la oportunitatea măsurii propuse“.

    Ar fi echivalentul ca o curte penala chemata sa judece un viol ar zice “dat fiind ca ni s-a cerut sa judecam un furt (asta fiind minciuna), decidem ca e nevinovat de furt. Nevinovat boss!”.

    Cum facem sa traim intr-o tara in care Curtea Constitutionala MINTE PESEDIST cu privire la insasi cauza judecata?

      (Citează)

  12. zetu:
    Ai dreptate, hai sa nu citam din judecatori, din oameni care sunt pe domeniu, hai sa citam din Moise Guran si Liviu Avram, jurnalisti specialisti in chestiuni legate de drept.

    Faptul ca este judecator sau nu este irelevand in a stabiki daca spune adevarul sau manipuleaza. E mai relevant pt mine ca garbovaca apare la latrine, este invitata la “dezbaterile” din parlament si refuza sa spuna pe cine reprezinta. E mai relevand ca cateva mi din sistem au semnat ca nu sunt de acord. Raman la impresia ca este “un idiot util” sau postac psd. Ai mai facut 50 de bani.

      (Citează)

    • E perfect, pari plin de convingeri, ca atare nu vad de ce-as mai incerca eu sa te conving de orice altceva, oricum mi-e gata programul si merg sa incasez banii de la Dragnea.

        (Citează)

  13. pinguin get along

      (Citează)

  14. zetu:
    E perfect, pari plin de convingeri, ca atare nu vad de ce-as mai incerca eu sa te conving de orice altceva, oricum mi-e gata programul si merg sa incasez banii de la Dragnea.

    Cum poti sa uiti dimineata in oglinda? In ce fel de tara vrei sa traiasca copii tai? Cum poti apara toti analfabetii si scursurile societatii? Cand cei pe care ii aperi fura cu milioanele tu esti multumit cu firmirurle care iti pica? Cu persoane ca tine a fost posibil ca comunismul sa fie posibil la noi in tara pt 50 de ani in forma lui cea mai hidoasa: vezi experimentul Pitesti. Dormi linistit …. sigur sstia se gandesc numai la binele tau.

      (Citează)

  15. nwradu:
    Zicea Zăgrean că ar trebui să semneze în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial. Dacă nu o face, sunt sigur că se va stabili un termen și pentru asta.

    Problema este că de azi Kovesi nu mai are autoritatea morală de a conduce DNA. CCR a decis că președintele urmează să o revoce, faptul că actul în sine se mai amână sau nu este mai puțin important.

    Autoritatea morala?! Naiv mai esti :)) PSDul sigur conduce numai pe principii morale nu? Mai zic ca toti ar trebui sa respecte legea, sar nu asta facuta cu dedicatie de toti analfabetii.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus