blog demisec cu note fine de tehnologie

Câteva zile va fi program redus pe blog, sunt ușor plecat. Urmăriți-mă pe Instagram și pe YouTube!

Cum este la Food Truck Festival – The Big One

Clock icon

26 May 2018

Tag icon

FOOD & LIFESTYLE

Comments icon

26 comentarii

Este ok. E ce trebuie. Nu este “the big one”, ocupă doar jumătate din spațiul disponibil la Romexpo, iar eu aveam impresia că va fi mare cât cel din septembrie, dar sunt prezente aproape toate camionetele de street food și asta aduce suficientă varietate în preparate.

Berea este doar cea a sponsorului: Timișoreana nepasteurizată draft 400 ml costă 8 lei, Grolsh draft 10 lei. Mai găsiți apă și sucuri, plus vreo două baruri cu cocktailuri. Festivalul nu folosește jetoane sau card reîncărcabil, ci se plătește direct la camionete cu bani reali, iar mulți au POS.

Am fost acolo pe la ora 18, când alternau reprizele de ploaie, iar locul era practic lipsit de clienți, de unde și aspectul ușor dezolant al fotografiilor. Sunt sigur că va plin sâmbătă și duminică și luni, mai ales că sunt câte 3-4 concerte pe seară. Vineri cred că cei de la Vama au cântat cu foarte puțini spectatori.

Update: must-eat și cea mai bună surpriză: pulled duck burger la Lazy Duck (27-30 lei). L-am luat pe picant care are rață confiată și separată, dulceață de ardei iute, brânză cheddar, salată rucola și baby spanac, sos sriracha, ardei jalapeno. E picant cum trebuie, foarte bun la gust și mă bucur că avem și o astfel de camionetă cu rață.

O altă surpriză plăcută a fost burgerul cu pui de la Nori Yakitori. M-am ferit până acum de burgeri de la camionete “japoneze”, mai ales burgeri făcuți tempura, că mi-era teamă să nu fie grețos. Nu este! Le iese bine acel tempura, puiul este gustos, iar restul ingredientelor de inspirație asiatică pe care le pun (bambus murat, ceva salată, maioneză cu wasabi, sriracha) merg bine de tot.

Descoperirea plăcută a festivalului a fost camioneta celor de la Miss Baker, care sunt din Constanța și fac prăjituri. Am mâncat clasicul cannolo italienesc, e foarte bun, deși acolo sunt la concurență cu cei de la Zobuian/Mr. Cannoli, care au în ofertă mult mai multe feluri de așa ceva. Au însă la Miss Baker și macaron-uri bune, iar cheesecake-ul și pavlova arătau foarte bine, le încerc în zilele următoare.

Mai sunt și alții cu dulciuri și plăcinte pe acolo, apropo, îmi place că a crescut și zona de deserturi. Am mâncat din nou înghețată thailandeză de la Rollo, vedeți aici cum o prepară.

Am luat și o porție de fish & chips (25 lei) de la Soho, care-i o camionetă nouă a celor de la Circus Pub. File-ul de cod a fost gustos, grosuț cum trebuie, crusta a fost și ea ca la carte, felia de lămâie suficient de zemoasă încât să o ude bine, cartofii sunt ca cei de la burgerii lor.

Îi puteți găsi acolo și pe cei de la Food Stuff, care au câștigat locul 1 la Burger Fest cu burgerul Trahanache, dar atenție că e de porc, nu de vită. Au o camionetă galbenă pe partea dreaptă spre pavilionul central.

Cei de la Japanos au și ei o camionetă și speram să prepare sushi sau supele lor bune, dar au burgeri de porc și pui, făcuți mai cu ingrediente asiatice, zonă pe care concurează cu cei de la Nori Yakitori.

Noi am mai mâncat de la The Bun, o camionetă care face sandvișuri în chiflă din aceea crescută la abur, o modă care începe să prindă și la noi. Au de pui, porc, vită și vegetariană, costă 23 de lei și o porție conține două bucăți. A fost bună, dar cam dulce (nu știu dacă de la vreun sos sau de la ingrediente) și mi-ar fi plăcut mai mult sos în ea. Cei de la Bao Van (care nu cred că participă) fac mai bine același lucru, de exemplu, deși au experiență mai mare în treaba asta.

Am luat și o porție de cartofi prăjiți de la La Un Pai, că poate vă amintiți că în articolul despre Cartofisserie a comentat cineva spunându-mi că va apărea această camionetă ce servește cartofi prăjiți. Din păcate, experiență a fost foarte dezamăgitoare. Am cerut o porție, au pus o porție la friteuză, în ulei încins, apoi mie mi-au dat niște cartofi reci, preparați mai de mult, iar pe cei proaspeți i-au pus în locul lor pentru următorul client.

Acum, asta n-ar fi partea cea mai rea, că dacă e multă lume probabil au rulaj mare și cartofii sunt calzi. Dezamăgitor a fost faptul că folosesc cartofi prăjiți congelați și dintr-un soi nu foarte gustos, ceea ce mi se pare împotriva ideii de camionetă specializată pe cartofi prăjiți. Păcat de asta pentru că în rest au “accesorii bune”, adică vreo 6-7 feluri de sosuri contra-cost; noi am luat unul de mujdei cu ghimbir care s-a dovedit foarte bun (trebuie să facem și acasă), numit în meniu “hipstereală românească”. Peste cartofi mai poți pune și alte toppinguri, de exemplu bacon sau ou, dar cum spuneam, cartofii par dintre cei mai ieftini de la congelator.

Cred că o problemă în festival va fi cea a locurilor disponibile la mese, care mi s-au părut puține. Poate în zilele următoare vor mai scoate mese și bănci, altfel multă lume va sta în picioare. Mai găsiți fotolii pe la niște zone Rompetrol și Mega Image, dar poate n-ar strica să vă aduceți de acasă ceva de pus pe iarbă, și ceva mai gros pentru orele serii dacă va fi aceeași temperatură ca și vineri.

Uitați programul concertelor și vedeți pagina oficială de Facebook pentru actualizări:

    26 comentarii

  1. Bao Van este weekendul asta in Iasi, la Forza Zu care are si zona de street food. Probabil in felul asta au pierdut si cei din Iasi si cei din Bucuresti.

    Ca tot i-ai laudat, am mancat de la Meat Busters un pulled pork. Foarte bun dar portia foarte mica. Am mai incercat in trecut si de la standul unde gatea chef Foa si era o carne de porc cum pot face si eu la cuptor.

      (Citează)

  2. Am fost aseara si am stat si la concertul Vama, a fost ok, au fost cateva sute de persoane, vremea s-a indreptat spre noapte, era chiar senin si se vedeau stele pe la 22:30.
    Noi am incercat:
    – cartofi prajiti cu parmezan si usturoi de la Satisfry – foarte buni, asemanatori cu diping fries de la KFC. Vroiam sa incerc si pe cei de la La Un Pai, si mi-a parut rau ca nu am ajuns, dar acum vad ca nu am pierdut nimic.
    – burger de porc de la Flying Pig – foarte gustos si reusit
    – burger King Louis de la Circus – bun, potrivit
    – dupa cum ziceam zilele trecute pe aici, niciodata nu ratez o portie de calamari prajiti de la Drunken Squid. Buni ca de obicei, dar parca a devenit mai putin indesat coiful primit, si cu siguranta s-a si scumpit prea mult pentru ce ofera… 30 ron pentru 200 de grame.
    All in all, a fost placut, ca din cauza vremii nu prea era lumea multa, si nu am stat deloc la cozi sau la inghesuiala.

      (Citează)

  3. Alex: cartofi prajiti cu parmezan si usturoi de la Satisfry – foarte buni, asemanatori cu diping fries de la KFC.

    Daca o camioneta specializata pe cartofi prajiti face ceva asemanator ca un fast food de duzina, inseamna ca mancarea e mediocra si nicidecum foarte buna.

      (Citează)

  4. Ai unde parca in zonă?

      (Citează)

  5. Baa se dau hipsteri cu cartofi prăjiți și sunt de la metro congelați Hahaha.
    Ce mizerie e asta, refuzam pe loc și le scuipam în cartofi

      (Citează)

  6. Inca un jeg de festival cu mizerii scumpe si scursuri prezentate pe post de concert.

      (Citează)

    • Ti-e ciuda ca nu iti permiti o Timisoreana la 8 lei paharul. Si eu care beam ca fraierul bere de abatie de la Lidl…acuma fug la festival.

        (Citează)

  7. Mancarea de la The Bun e dulce tocmai de chiflele alea!

      (Citează)

  8. Poate m-am deconectat eu prea mult de Romania, dar mi se pare ca preturile de la food truck festivals sunt similare cu Olanda, spre deosebire de salarii

      (Citează)

    • Sunt la fel pentru ca la aceste evenimente merg oamenii cu bani si in Romania si in Olanda. Adica cei care castiga macar 1500 euro (valabil in ambele tari). Altfel, si in Olanda si in Romania, omul de rand merge la “turci”, ca e mai ieftin decat burgerul clasic.

        (Citează)

  9. Am vrut sa merg ieri dar pur și simplu nu reuseam sa ma mint singur în niciun fel ca e acceptabil sa plătești 17 lei întrare și apoi sa scoti minim 20 lei pt. orice gustare mini.

      (Citează)

    • Si mie mi se pare de cacat ca plătești pentru a avea dreptul sa cumperi… Radu cred ca puteai sa zici ca se plătește întrarea. Daca tot am ajuns in București pentru asta am zis sa imi calc pe inima si sa intram…

        (Citează)

  10. Pretul de intrare este foarte mare; daca voiau sa nu vina toata lumea, puteau cere simbolic 5 lei; altfel orice suma mai mare nu se merita.

      (Citează)

  11. Am fost si este mai rau decat ma asteptam:
    – nu anunta ca nu poti intra cu apa SIGILATA din afara si cam ai nevoie deoarce…
    – nu ai cum sa te speli pe maini inaintru, gelul de la Mega Image ramane pe maini dupa uscare
    – grupurile sanitare sunt infect de jegoase si oricum nu au apa ca sa te poti clati pe maini. deh, organizare fara Lidl care stie cum e sa promoveze sapunul lichid brand propriu
    – BGS are pretentia sa te controleze in geanta, rucsac, ghiozdan… nici Politia Romana nu prea face asta fara motiv beton

    Deja se vede succesul an dupa an, mai putini participant, mai putini vizitatori… Si nu ar trebui sa mire pe nimeni, in astfel conditii jegoase si a abuzurilor impotriva drepturilor omului – perchezitia facuta de catre BGS este ILEGALA iar conditionarea intrarii de aceasta este evident circumstanta agravanta.

      (Citează)

    • Tu nu prea ai fost pe stadioane, nu? Sau prin alte locuri cu multimi.

      Si era si apa la spalatoarele de langa toalete.

        (Citează)

  12. Impresii după prima experiență de acest gen: Circus face burgeri buni dar cartofii mizerabil (congelati); am mâncat doar cartofi congelați indiferent de unde am mâncat; Ză german are wursti haioși(excelentă chifla-prima oară când mănânc pâine care nu afectează gustul celorlalte ingrediente; ketchupul excelent-de departe cel mai bun mâncat vreodata, nu am simtit gust de chimicale, nu a fost un gust exagerat de acru/iute/dulce…nimic. Excelent); Arrostikini a fost inedit-prima oară când am incercat, oamenii i-au dat copilului niste chestii din acelea pe gratis si au refuzat orice încercare de-a mea de a plăti – prima oară când mi se întâmplă așa ceva in Romania; înghețată tailandeza…ingrediente românești (de bună calitate), vânzători români, dar 15 lei…de apreciat, totuși, munca băiatului de a o prepara; limonada…10 lei paharul; cannoli excelent. Este și bere grolsh, nu doar Timisoreana. Per ansamblu, plăcut dar când le aduni iese mult. Mâncarea principală a fost mereu cu ingrediente de bună calitate dar side-dish-ul a fost de o calitate mai slabă. Mi se par exagerate prețurile la apă, limonade și înghețată.

      (Citează)

  13. deci tu critici mancarea congelata si apoi lauzi KETCHUP-UL CA E BUN??
    KETCHUP!!! asta s-a ajuns la un “food festival”.

    eu din EU:
    Impresii după prima experiență de acest gen: Circus face burgeri buni dar cartofii mizerabil (congelati); am mâncat doar cartofi congelați indiferent de unde am mâncat; Ză german are wursti haioși(excelentă chifla-prima oară când mănânc pâine care nu afecteazăgustul celorlalte ingrediente; ketchupul excelent-de departe cel mai bun mâncat vreodata, nu am simtit gust de chimicale, nu a fost un gust exagerat de acru/iute/dulce…nimic. Excelent); Arrostikini a fost inedit-prima oară când am incercat, oamenii i-au dat copilului niste chestii din acelea pe gratis si au refuzat orice încercare de-a mea de a plăti – prima oară când mi se întâmplă așa ceva in Romania; înghețată tailandeza…ingrediente românești (de bună calitate), vânzători români, dar 15 lei…de apreciat, totuși, munca băiatului de a o prepara; limonada…10 lei paharul; cannoli excelent. Este și bere grolsh, nu doar Timisoreana. Per ansamblu, plăcut dar când le aduni iese mult. Mâncarea principală a fost mereu cu ingrediente de bună calitate dar side-dish-ul a fost de o calitate mai slabă.Mi se par exagerate prețurile la apă, limonade și înghețată.

      (Citează)

    • Wurst fara ketchup……Iar acel ketchup nu e deloc ceea ce mananci de obicei. Incearca-l si revino cu o impresie aici!

        (Citează)

  14. Am uitat de eveniment si am sarbatorit regeste acasa cu un antricot facut la crockpot cu cartofi dulci, saracie.

    In alta ordine de idei am observat ca ma bucura prezenta camionetelor cand sunt sideshow nu mainevent. La mare de 1 mai deja m-am obisnuit cu un pulled pork de la meatbusters, si la comicon au intrat perfect niste tacos fata de clasicii mici de romexpo, am prins si bao cu alta ocazie la romexpo (excelent si ala).

    Cresterea pe nisa asta a determinat o crestere serioasa a calitatii gustarilor la orice susanea, ceea ce nu poate decat sa ma bucure. Mai tineti minte vremurile in care aveai de ales doar intre porumb fiert, hamsii, si mici?

      (Citează)

  15. Am fost astăzi, mi-a plăcut, mâncare foarte bună. Caracatița de la Drunken Squid a fost bună, ca de obicei. Am mâncat și un sendviș cu Pulled Pork de la Smokin’ Pig, bun, doar că garnitura de cartofi prăjiți a fost mizerabilă, nici cei de “La un pai” nu au fost prea buni, însă sosurile erau interesante. Am încercat masaj thailandez și hipstereala românească. Cei de la Miss Baker nu mai aveau Cannoli, așa i-am încercat pe cei de la Zabuian. Foarte buni, mi-au plăcut mai mult decât cei de la Mr. Cannoli(nu mai știu unde mâncasem, parcă la Promenada când aveau si ei un astfel de festival).
    Sigur voi veni și la ediția viitoare, chiar dacă prețurile sunt un pic cam mari, merită, eu am rămas plăcut surprins de ceea ce am încercat.

      (Citează)

    • Zobuian si Mr. Cannoli sunt cam aceeasi chestie. La Mr.Cannoli, erau asociati Zobuian cu inca cineva. Cojile de cannoli sunt aceleasi, poate compozitia sa se fi schimbat un pic :)

        (Citează)

  16. e 22:22, maine e zi lucratoare si muzica duduie pt a 4-a zi la rand. le doresc asta tuturor celor care sunt acum in interior, sa vada si ei daca e ok sa sutii asemenea panarame.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite.

sus