un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Să nu ziceți că n-ați știut: începe sezonul de street food și bere cu Ground Zero și BurgerFest

26 Mar 2018  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

8 comentarii

Abia așteptam să înceapă. Anul acesta plănuiesc să petrec cât mai multe momente pe la diversele festivaluri de mâncare și bere artizanală și, pe principiul să nu ziceți că n-ați știut, îmi fac datoria să le anunț pe primele.

Ground Zero aniversează 3 ani de când produc berea lor artizanală și fac asta cu o nouă petrecere deschisă oricui, ca și anul trecut. Noutatea este că se mută cu fabrica din zona Bucureștii Noi și din curtea în care am fost de multe ori în ultimul an și vor inaugura un spațiu mai mare de producție, dar și cu terasă mai mare, într-o zonă încă nedezvăluită, dar anunțat ca fiind “amplasat lângă metrou în inima celui mai mare complex de birouri din țară”.

Urmăriți event-ul de Facebook pentru detaliile finale. Totul se întâmplă pe 31 martie și 1 aprilie, când sper să ajung și eu pe unde o fi acesta.

Scrie acolo că vor avea spațiu mai mare pentru fabrică, un bar mare și 400 mp de terasă. Asta mă bucură. Dacă vă pasionează berea artizanală, sper că ați văzut pe Netflix documentarul Crafting a Nation (l-au scos între timp) despre industria de bere artizanală din SUA. Am auzit acolo ceva ce mi-a rămas în minte: mai vinzi câte o bere prin cafenele sau magazine, dar vânzarea adevărată o faci dacă-ți deschizi terasă proprie și vin la tine fanii berii tale.

Sper totuși să fie genul de terasă asemănătoare cu curtea din Bucureștii Noi. Îmi plăcea acolo atmosfera relaxată, chiar dacă spațiul era mic. Sper ca noul loc să nu aibă genul de terasă cu pavaj “de corporație” pe jos și să vezi doar beton în jur.


BurgerFest a fost anunțat pentru 11-13 mai la Verde Stop, pe Barbu Văcărescu. Anul trecut a fost foarte amplu, cu cozi kilometrice, dar cred că secretul este să mergeți acolo cu gândul că veți sta la soare alături de prieteni, nu doar pentru a mânca ceva.

Momentan n-au anunțat mai multe, dar urmăriți event-ul de pe Facebook pe viitor.

Anul trecut la început de iunie a avut loc și Craft Beer Fest, sper să fie și în acest an. Mi se pare amuzant faptul că, anul trecut pe la astfel de ieșiri, discutam cu cei din jur doar despre viitoarea nuntă, pregătiri, dansuri, rochii șamd.


Săptămâna trecută, Food Truck Society a acordat premii celor mai bune food truck-uri românești. Au fost mai multe categorii, unele decise de vot public, altele de juriu. Printre câștigători:

  • best sandwich: Meat Busters pentru pulled pork
  • best burger: Circus Pub
  • best hot-dog: Za German Wurstwagen (care e mai degrabă cu cârnați buni, nu musai hot-dogs)
  • best desert: La Nu Știu Cine (clătite în formă de shaorma, cu toppinguri în interior)

Lista completă este aici.

    8 comentarii

  1. In ultimii 2 ani am tot fost pe la Cluj, Sibiu, Brasov la evenimente de genul “street food”. Imi plac dar parca preturile sunt cam mari. Acum haterii o sa spuna ca e calitatea mai buna la carne si la legume… Dar cheltuieli mai mici decat restaurantele care au chirii, angajati multi care nu sunt 100% productivi, echipamente speciale de spalat si igienizat etc. Deci ar trebui sa fie un echilibru la preturi.

      (Citează)

    • Ai dreptate la festivalurile de gen chiria nu se plateste, utilitatile sunt gratuite, transport, amplasare la fel gratuit..

        (Citează)

  2. daca si 150 de euro pe zi e mult…

      (Citează)

  3. Pe mine nu m-au speriat preţurile mari, cât cantităţile teribil de mici de mâncare la toate standurile, ca sa nu mai zic de timpii de aşteptare de câte o oră uneori.
    Adica am plătit 30 lei pe o porţie de rapane congelate, aproape nefăcute, ca deh era lumea la coadă si nu le lăsau pe grătar suficient de mult.
    Mâncarea să zic…mediocră, am încercat vreo 4 tonete.

      (Citează)

    • Chestia asta ma deranjeaza si pe mine. Cand iti face ceva la un astfel de targ, ti-l face rapid, aproape sa scape de tine si sa treaca la urmatorul. Inteleg ca e coada, mai stau si altii, dar asta nu inseamna ca poti vinde mancare nefacuta sau servita aiurea.

        (Citează)

  4. De abia aștept să merg din nou să mănânc in picioare sau cu vecinul suflând in el, un mini burger la preț de unul cel putin dublu după ce stau 1 ora la coada fara posibilitatea de a specifica cum vreau sa fie.

      (Citează)

    • Despre marimea burgerilor la astfel de targuri s-a mai discutat. Sunt mai mici pentru a-ti permite a incerci mai multi. Bine, ca si pretul ar putea fi mai mic e adevarat —- (majoritatea mini-burgerilor au acelasi pret, sau chiar mai ridicat cateodata, cu burgerul normal).

      Si da, cu mancatul in picioare sau pe iarba e nasol — poate vor incepe de anul asta sa puna si niste mese… macar din alea lungi cu bani pe fiecare laterala, sa-ti poti manca decent produsele cumparate.

        (Citează)

  5. Sper să își facă reclamă la Europa FM cum s-a întâmplat cu Masca lui Tutankamon aflată pentru prima dată în România. Apropo, au schimbat reclama dar nu și-au cerut scuze că au dus în eroare mii de ascultători.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus