blog demisec cu note fine de tehnologie

Urmăriți-mă pe Instagram și pe YouTube!

Știrea adevărată este despre cum companiile de taximetrie nu înregistrează profit

Clock icon

7 Feb 2018

Tag icon

TEHNOLOGIE

Comments icon

54 comentarii

O știre surpriză pentru tabăra anti-UBER: compania a plătit în România impozit pe profit de trei ori mai mult decât primele 9 companii de taxi la un loc, zice Business Magazin.

Știrea n-ar trebui să fie despre UBER, deși sunt mulți care încă sunt convinși că sistemul nu plătește deloc taxe. Asta e fals, UBER plătește taxe pentru partea lor de bani, iar șoferii, care sunt obligați de mai bine de un an să aibă PFA sau firmă, plătesc taxe pe venit ca orice alt PFA sau PJ sau, cel puțin, ar trebui să o facă. Problemele UBER nu sunt legate de legile privind fiscalitatea, ci de cele privind transportul de persoane.

Nu, întrebarea adevărată este cum de primele 9 companii de taximetrie din București plătesc atât de puține taxe. Vorbim de 9 companii care împreună probabil au o flotă de 10.000 de mașini, mult mai multe decât UBER, care este totuși un jucător mic, dar disruptiv, în transportul bucureștean.

Aici este un semnal de alarmă pe care autoritățile ar trebui să-l sesizeze rapid și să investigheze. Există firme care nu au plătit niciodată impozit pe profit în perioada 2012-2016. Sigur, poate că tot profitul lor a fost reinvestit în modernizarea flotei auto, dar în același timp poate că are legătură cu faptul că nu se dau bonuri fiscale decât la cerere, iar cum funcționează mafia taximetriei puteți vedea în reportajul de mai jos.

Cum tarifele au crescut recent (aproape toți merg cu 1,69 lei/km acum), poate că totul se va schimba în 2018. Sigur că da!

Ca de obicei, discuția (eu am văzut știrea la Cismaru) a luat-o rapid pe arătură, unii întrebând imediat “Dar la pensie și sănătate cât au dat? De ce nu spun și asta?!”. Nu spun pentru că nu-i treaba companiei. Ei virează 70% sau 80% din ce plătește clientul șoferilor, care, conform legilor, sunt obligați să plătească impozit pe venit și contribuții la sănătate și pensie. Dacă nu le plătesc, este problema lor cu ANAF și cu poliția. Toate veniturile UBER, însă, se transferă prin bancă, adică sunt ușor de urmărit și calculat, spre deosebire de cele din taximetrie, care este aproape exclusiv cash și fără bon. Din cei 20% sau 30% care rămân UBER sunt plătite taxele despre care vorbește articolul.

Cât plătesc șoferii? Nu se știe, fiecare după cheltuieli și forma de înregistrare. Dar uitați o cifră tot de la UBER: “În 2016, spre exemplu, 100 de şoferi Uber au plătit 320.000 de lei, aferenţi acestor dări.” Să presupunem că e vorba de cei mai de succes 100 de șoferi, dar asta înseamnă că acei 100 de șoferi au plătit în 2016 de 5 ori mai multe impozite decât toate miile de mașini ale primelor 9 companii de taximetrie din București.

Revin la o idee mai veche: dacă vreți o societate curată și cinstită, ar trebui să cereți adaptarea legilor la tehnologiile moderne pentru ca sisteme de tip UBER să poată funcționa complet legal, nu utilizarea legilor curente pentru a bloca UBER sau Taxify în favoarea taximetriei clasice.

Indiferent că vă convine sau nu, UBER, Taxify și tot ce se numește “ride-sharing” (o denumire exagerată) cresc peste tot în lume și reprezintă metoda modernă de transport. Uitați-vă la nivel mondial: DiDi este pe 5 continente, Google investește în Go-Jek, serviciul indian Ola se extinde în Australia șamd. Vorbim de companii care cuceresc țară după țară și fac planuri la nivel de continente.

Succesul serviciului UBER în România arată că de fapt clienții nu vor musai aparate de taxat verificate metrologic și cu sigiliul ștampilat, ci e bun și calculul după GPS, și nu vor musai tarifele cele mai mici, dovadă că acceptă și suprataxă. Nu, vor doar un serviciu mai bun, mai politicos, orientat spre satisfacerea plătitorului. Cei care conduc orașul și țara încă vor dispecerate și mașini vopsite în aceeași culoare, vor mărgici, nu servicii de calitate; mă aștept ca în curând să interzică emailul pentru că doar Poșta este autorizată să transporte scrisori sau să ceară un soi de timbre virtuale, că așa se face. Întrebarea este dacă fac asta din lipsă de informare despre tehnologii disruptoare sau pentru că preferă clasicele servicii greu de urmărit fiscal și cu patroni necunoscuți.

    54 comentarii

  1. Cat costa o licența de taxi? (uber nu plătește)
    La câte luni se face itp la taxi (uber nu se încadrează aici).
    Cata șpagă se dă pentru diverse (sa nu ii ia licența, etc) (uber răspunde teoretic doar în fata anaf, nu politie, nu instituții locale, etc.).
    O zi minunata!

      (Citează)

    • Ai uitat de asigurări. Si de TVA-ul încasat pentru itp/rca

        (Citează)

    • De ce firmele de taxi nu fac presiuni la autorități pentru desființarea chestiilor birocratice gen licențe, ITP-uri suplimentare, șpăgi și altele pe care Uber nu le face? De ce nu fac presiuni pentru a-și ușura activitatea? Răspuns: pentru că pe ei nu-i interesează să dispară birocrația, pe ei îi interesează să dispară concurența.

        (Citează)

    • te rog nu aduce argumentul cu ITP-ul. te rog.
      ieri mergeam in urma unui taxi si JUR ca una din roti mergea in alta directie decat masina.

        (Citează)

    • La cum arata taxiurile ar trebui sa faca ITP zilnic.

        (Citează)

    • Vorbim de circuitul banilor, nu de calitatea prestării serviciilor. Că ăsta era subiectul: Cât a plătit Uber față de firmele de taxi, nu “ce itp bun au mașinile Uber”.

        (Citează)

    • De parca te poți baza pe itp. Nu cred ca am văzut service de itp care sa nu îți dea opțiunea sa te “rezolve” dacă nu îți merg emisiile sau alte teste.

        (Citează)

    • @theSame: Nu știu, dar dacă le știi tu, spune-ne, nu te aștepta să calculeze alții după ce doar arunci niște idei care poate au importanță, poate nu.

        (Citează)

    • In economia de piață rezista cei care reușesc sa facă profit vânzand/prestând foarte mult (de principiu ce e de calitate) sau cei care reușesc sa își optimizeze cheltuielile (a se citi scăzându-le pe cele obligatorii).
      Daca unii e mai bine orientați juridic și evita unele taxe, nu ma mira pr-ul platformei Uber se lauda ca a plătit mai mult…
      Nu cunosc plățile și alte costuri, nu ma dau părerolog, dar contextul subiectului lipsea elementara logică a diferenței de profit, de aceea m-am întrebat..
      @tudor-pe logica ta, ar trebui sa facă presiune și profesiile liberale sa nu mai plătească impozit.. ce, numai IT-istii sa primească ajutor de stat (fie și doar declarativ, ca posibilitate legala)

        (Citează)

    • Mai las un link..
      Se pare ca mai plătesc unii, dar nu cei cu pr profi…
      romaniacurata.ro/ati-vazut-fake-news-ul-cu-impozitul-pe-profit-platit-de-uber/

        (Citează)

  2. Criptocomunism vs New capitalism

      (Citează)

    • De fapt mai adecvat ar fi CriptăComunism… Criptocomunism e cu blockchain, e chiar o chestie avansata si eficienta :)

        (Citează)

  3. Nu am mai mers cu taxiul de cand a venit Uber. Pe deasupra, am si fost sofer vreo 2 luni, pana m-am plictisit.

    Dar tot cred ca știrea a venit de la PR-ul Uber. Pentru ca nu menționează impactul total al unei afaceri in economia locală, care nu înseamnă doar impozitul pe profit.

    Daca vrem sa fim civilizati, respectam legile si punem presiune sa se adapteze, dar nu in timp ce le ignorăm pe cele care nu ne convin. Si nici nu arătăm cu degetul inainte de a rezolva problemele noastre.

      (Citează)

    • De acord. Eu nu sunt de acord cu Uber din exact motivul asta. Inteleg ca ii enervant ca sunt atatea guverne in lume care vor sa le blocheze activitatea din motive aiurea (in mare parte coruptie) dar solutia corecta nu e sa ignori legea, oricat de nedreapta ar fi.

      Ii ajuta pe soferi de ex. sa ignore legile legate de transportul de persoane dandu-le bani cand primesc amenzi pentru asta (asta se intampla in multe locuri, nu numai in Bucuresti).

      Asta combinat cu stirile despre modul in care isi trateaza angajatii fac uber-ul sa fie o companie de evitat pentru mine.

        (Citează)

    • Se poate să fi venit așa. Oricum, mă îndoiesc că dacă adăugăm ITP-ul și RCA-ul vor arăta foarte diferit statisticile.

      În fond, nici UBER nu a zis cât plătesc și șoferii impozite și contribuții și RCA-uri și ITP-uri, ci doar cât plătește compania ce oferă platforma software.

        (Citează)

  4. E, acum ANAF ar trebui sa se duca peste taxiuri si sa ii verifice de ce platesc atat de putin. E evident ca sumele vehiculate de companiile de taximetrie sunt mult mai mari.

    Si Firea ar trebui sa iasa si ea la rampa putin, sa se agite, doar primaria da licentele de taxi.

      (Citează)

  5. Am prins câțiva șoferi uber, până în 10, care mi au spus ca in afara de Asigurare de taxi, ei au toate actele in regular. Gen au atestat de transport persoane, au firma, plătesc taxele si impozitele. Mno. Depinde si daca faci asta sa te întreții sau doar pe weekend.

      (Citează)

    • Eu am dat de unul si mai si, zicea ca lui nu are ce sa-i faca pentru ca e 100% legal. Poate platea sub forma de donatie 1500 lei pe luna pentru autorizatie si si-a facut asigurare de transport… dar in cazul asta cum de mai facea profit?

        (Citează)

    • Da, mulți au tot ce le trebuie.

      Nu sunt greu de obținut, că autorizație de transport persoane poți lua (cum are black cab sau cum au microbuzele de închiriat). Autorizația de taxi e altceva, din câte știu.

        (Citează)

    • Transportul public e pe baza de licitații, câștigătorul plătind niște taxe și angajându-se sa respecte niște condiții.
      Taxi-urile operează pe licențe, care sunt cu număr limitat.
      Nu cunosc de serviciile de închiriat masini cu/fără șofer.
      Celelalte forme sunt asemeni derivatelor pe piețele de tranzactionare: ele sunt “altceva” astfel încât sa poată fi evitata plata unor taxe: nu le mai denumesc aur, energie, furaje, etc. pentru că pot fi cuantificate și impozitate ci le numesc derivate, putând fi oricând redenumite și reinventate oricând, pentru că.. POT.

        (Citează)

    • . completare:

      -Închirierea e pe baza de contract.

      Sharing-ul pe baza de.. ceva..”altceva”..

        (Citează)

  6. Atestat de transport persoane?!? In ce regim?

      (Citează)

    • Regim de ride sharing pentru ca uber nu face transport de persoane, ei sunt altceva.

        (Citează)

    • Asta ar mai lipsi…..sa apăra și atestatele pt ride sharing.

        (Citează)

    • Cred că este o diferență între autorizația de transport persoane și cea de taxi. Presupun regimuri diferite de muncă, iar UBER vrea să fie în primul caz, nu în al doilea (că nu răspunde la fluierat, nu stă în parcările pentru taxi șamd).

        (Citează)

  7. E amuzant cum pe de-o parte suntem cu respectarea legilor din sculare-n culcare, dar pe de alta parte n-avem nicio problema cu UBER si cu functionarea lui absolut ilegala pe teritoriul Romaniei. Sigur, pana acum UBER o ardea ca ei de fapt nu fac transpor de persoane, ci ride sharing, asta pana cand Comisia Europeana de Justitie le-a dat-o-n bot. Ca atare, fara doar si poate, UBER face transport de persoane. Si nu, faptul ca serviciul UBER e mai civilizat si ofera conditii mai bune decat taxiul clasic nu e o scuza pentru nerespectarea legii. Sigur ca legile ar trebuie adaptate, astfel incat UBER sa poata fi legal, dar asta-i o alta discutie. Faptele concrete sunt irefutabile. UBER ofera servicii de transport persoane absolut ilegal. Orice alta discutie e inutila. Un stat puternic, un stat care pune pret pe respectarea legilor n-ar tolera asta, la fel cum n-ar face-o nici cetatenii, care o ard cu unitati duble de masura, ipocrit.

      (Citează)

    • “Functionarea absolut ilegala” e o chestie pe care nu o decizi tu ci o decide un judecator. Si cand o decide, se inchide pravalia si nu mai auzi de Uber in Romania.
      Pana atunci, bullshit.

        (Citează)

    • Cum sa ai pretenții de un ‘Un stat puternic, un stat care pune preț pe respectarea legilor’ când partidul de guvernământ este condus de o persoana condamnată penal.
      Suntem ultimii in Europa la educație, sănătate si suntem primii la analfabetism, mame minore, abandon școlar.

        (Citează)

    • Ce are seula cu prefectura?
      Daca familia ficusului de Tinirecife (nu vorbesc de cei cu dulciuri) ar fi cercetată penal, ar scădea abandonul școlar sau creste nivelul de trai?

        (Citează)

    • zetu: UBER si cu functionarea lui absolut ilegala pe teritoriul Romaniei. Sigur, pana acum UBER o ardea ca ei de fapt nu fac transpor de persoane, ci ride sharing, asta pana cand Comisia Europeana de Justitie le-a dat-o-n bot.

      Nu, ei ziceau că fac transport de persoane, că doar nu transportă marfă sau găini.

      Doar că nu o fac în regim de taxi, că nu le faci semn cu mâna și nu stau în parcările de taxi, ci într-unul de transport de persoane contractat altfel.

      Comisia Europeană a decis că sunt transportatori de persoane, nu serviciu software. Vezi diferența?

        (Citează)

    • Pai instanța de la Cluj a decis că e serviciu software, ce naiba ..
      Diferența e ce reușesc în instanta.

      PS. Felicitări celor care au reprezentat România contra Chevron.

        (Citează)

  8. zetu:
    E amuzant cum pe de-o parte suntem cu respectarea legilor din sculare-n culcare, dar pe de alta parte n-avem nicio problema cu UBER si cu functionarea lui absolut ilegala pe teritoriul Romaniei. Sigur, pana acum UBER o ardea ca ei de fapt nu fac transpor de persoane, ci ride sharing, asta pana cand Comisia Europeana de Justitie le-a dat-o-n bot. Ca atare, fara doar si poate, UBER face transport de persoane. Si nu, faptul ca serviciul UBER e mai civilizat si ofera conditii mai bune decat taxiul clasic nu e o scuza pentru nerespectarea legii. Sigur ca legile ar trebuie adaptate, astfel incat UBER sa poata fi legal, dar asta-i o alta discutie. Faptele concrete sunt irefutabile. UBER ofera servicii de transport persoane absolut ilegal. Orice alta discutie e inutila. Un stat puternic, un stat care pune pret pe respectarea legilor n-ar tolera asta, la fel cum n-ar face-o nici cetatenii, care o ard cu unitati duble de masura, ipocrit.

    Care sunt ilegalitatile? Scrie te rog articolele de lege incalcate de soferii UBER.

    Apoi verifica cum respecta taximetristii legile.

      (Citează)

    • Transportul de persoane e reglementat prin lege. Ca atare, pentru a deveni fie taximetrist fie transportator de persoane pe distante mai lungi, ai nevoie sa intrunesti niste conditii, printre ele se numara si primirea unei licente de transport. Soferii trebuie sa intruneasca niste conditii, gen sa fie testati la un anumit interval de timp, masina va avea un RCA sensibil mai scump, plus altele. Ori cei de la UBER nu intrunesc niciuna din aceste conditii. Ah, si-nca ceva, tarifele de taxi sunt reglementate de CL, c-asa-i legea, ori la UBER nu se aplica asta, avand in vedere ca la ei, in functie de cerere, tarifele se pot si tripla. Si daca nu ma crezi, ia da pe google “tarife taxi reglmentate de consiliul local”, si-or sa-ti apara o grama de decizii ale consiliilor locale ale diverselor orase prin care se stabilesc tarifele de taximetrie. Atentie, eu nu spun ca-i firesc ca o institutie a statului sa stabileasca pretul unui intreprinzator privat, ci mai firesc mi se pare stabilirea tarifului in functie de cerere/oferta, cum e la UBER. Eu vorbesc strict de ceea ce prevede legea in momentul de fata.

        (Citează)

  9. theSame:
    La câte luni se face itp la taxi (uber nu se încadrează aici).

    se face itp la taxi?
    nu pare..

      (Citează)

  10. Una calda, una rece: “The man suspected of driving drunk and fatally striking an Indianapolis Colts player and his Uber driver early Sunday had twice been deported and was in the country illegally, police confirmed Monday.”

      (Citează)

  11. Mai usor cu inovatia pe scari. Uber e un dispecerat, prin alta metoda si un pic diferit, da e dispecerat.

      (Citează)

    • Nu chiar, Comisia Europeană asta a decis, că nu e aplicație software de tip dispecerat, ci o companie de transport de persoane. Diferența între companie de transport de persoane și companie de taximetre depinde de la țară la țară.

        (Citează)

  12. Nu prea e nici un secret că licențele de taxi sunt controlate de câteva persoane cu relații.

    Iar licența aia nu e decât o taxă de protecție plătită, teoretic, primăriei. Ca și client nu îți oferă nici un avantaj. Nu e o garanție a faptului că soferul/mașina îndeplinește niște standarde minime de calitate. Bagatele gen nu încalcă cu nesimțire regulile de circulație și nu pune în pericol viața sa și a pasagerilor conducând iresponsabil, că este politicos, se comportă corespunzător, dă rest etc. Sau mașina este în bună condiție tehnică, cu reviziile la zi, curată, nu e o rablă cu 1 milion de km, peticită și vai de ea.

    Iar tarifele pentru taximetrie, adoptate prin HCL, prevăd prețurile minime. Nu interzic creșterea tarifelor și oferirea de servicii mai bune.

      (Citează)

  13. zetu:
    Transportul de persoane e reglementat prin lege. Ca atare, pentru a deveni fie taximetrist fie transportator de persoane pe distante mai lungi, ai nevoie sa intrunesti niste conditii, printre ele se numara si primirea unei licente de transport. Soferii trebuie sa intruneasca niste conditii, gen sa fie testati la un anumit interval de timp, masina va avea un RCA sensibil mai scump, plus altele. Ori cei de la UBER nu intrunesc niciuna din aceste conditii. Ah, si-nca ceva, tarifele de taxi sunt reglementate de CL, c-asa-i legea, ori la UBER nu se aplica asta, avand in vedere ca la ei, in functie de cerere, tarifele se pot si tripla. Si daca nu ma crezi, ia da pe google “tarife taxi reglmentate de consiliul local”, si-or sa-ti apara o grama de decizii ale consiliilor locale ale diverselor orase prin care se stabilesc tarifele de taximetrie. Atentie, eu nu spun ca-i firesc ca o institutie a statului sa stabileasca pretul unui intreprinzator privat, ci mai firesc mi se pare stabilirea tarifului in functie de cerere/oferta, cum e la UBER. Eu vorbesc strict de ceea ce prevede legea in momentul de fata.

    In ceea ce priveste licenta de transport, licenta aceea ar trebui sa ateste ca cel care presteaza acest serviciu are habar de un comportament standard pe care ar trebui sa il presteze pentru a oferi o experienta placuta clientului, care din pacate nu se respecta si este tocmai unul din motivele pentru care o parte din persoane s-au reorientat catre UBER.Apoi riscurile care le specificati dumneavoastra de RCA, de verificare periodica , de asigurare a persoanelor in transport , este un risc pe care ti-l asumi in momentul in care instalezi aplicatia, in lista aia de specificatii la instalare sunt specificate astfel de lucruri, practic iti iei asupra ta riscul ca poti patii ceva, la fel cum o faci de fiecare data cand urci in masina cu vecinul, prietenul, amicul, sotul sau sotia.Ar fi ciudat sa fii dat in judecata ca vecinul tau calatoreste impreuna cu tine spre munca sau ca prietenii tai calatoresc cu tine la munte, chiar daca iti ofera o oarecare suma de bani pentru acoperirea costurilor.
    Acum in ceea ce priveste verificarea masinilor, in teorie ceea ce spuneti e foarte adevarat, dar sa nu uitam unde traim, astfel ca o mare parte din masinile de taximetrie nu au conditii minime cum ar fi un aer conditionat, fara sa mai vorbim de curatenie si alte lucruri, dar mai important o mare parte trec verificarile periodice pe banda rulanta, astfel ca poti ajunge sa fii mai in pericol in masina de taxi decat cea de UBER.Plus sa nu uitam ca taxiurile au avantaje in practicarea acestei meserii asigurata tocmai de acea licenta, si anume, rute speciale de circulatie, statii si locuri de parcare, iar in ceea ce priveste taxarea,de cate ori nu ai ajuns la destinatie fara bon si ti s-a spus un tarif pe care trebuia sa il accepti, sau specific Bucurestiului in care Taximetristul alege pentru tine ruta cea mai profitabila pentru el, sau cazurile in care ti se refuza cursa, ca e prea scurta si el nu face profit cat vrea.
    Nu o fi UBER-ul cea mai buna solutie si nici cea mai legala, dar momentan o parte a taximetrelor, spun o parte cu tot respectul cuvenit pentru ceilalti taximetristi care stiu cum sa isi faca meseria si e o placere sa calatoresti cu ei, chiar mai au lucruri de imbunatatit sa ajunga la nivelul UBER.

      (Citează)

  14. Ar trebui sa ne dea de gândit faptul ca cetatenii prefera serviciile Uber desi nu au atestate sau alte hărții. Problema este ca o masina Uber este mai curata decat un Taxi, șoferul Uber este respectuos si nu ai probleme cu primit restul la bani.

    Daca ar fi sa fim sinceri, taxiurile fac evaziune, multe sunt pe GPL si sunt prost întreținute deci un pericol pentru clienți desi au ITP la 6 luni și atestate peste atestate care de obicei se dovedesc inutile.

    Nu înțeleg de ce taximetristii nu isi fac si ei o aplicație sa o folosești sa comanzi si sa plătești un taxi, plus sistem de rating.

      (Citează)

    • george: Nu înțeleg de ce taximetristii nu isi fac si ei o aplicație sa o folosești sa comanzi si sa plătești un taxi, plus sistem de rating.

      Păi eu eram convins că Clever Taxi și Star Taxi asta sunt, dar văd că PMB vrea să le interzică.

      Doi la mână, important este și ce valoare are acel rating. La UBER, dacă dai o notă proastă, te întreabă ce s-a întâmplat, poate primești un voucher, poate șoferul acela este eliminat la mai multe raportări nasoale.

      La taxi ce s-ar întâmpla? Crezi că firmele nu știu ce probleme au și ce plângeri apar? Știu, dar au monopol pe sistem, așa că nu le pasă.

        (Citează)

  15. zetu:
    Transportul de persoane e reglementat prin lege. Ca atare, pentru a deveni fie taximetrist fie transportator de persoane pe distante mai lungi, ai nevoie sa intrunesti niste conditii, printre ele se numara si primirea unei licente de transport. Soferii trebuie sa intruneasca niste conditii, gen sa fie testati la un anumit interval de timp, masina va avea un RCA sensibil mai scump, plus altele. Ori cei de la UBER nu intrunesc niciuna din aceste conditii. Ah, si-nca ceva, tarifele de taxi sunt reglementate de CL, c-asa-i legea, ori la UBER nu se aplica asta, avand in vedere ca la ei, in functie de cerere, tarifele se pot si tripla. Si daca nu ma crezi, ia da pe google “tarife taxi reglmentate de consiliul local”, si-or sa-ti apara o grama de decizii ale consiliilor locale ale diverselor orase prin care se stabilesc tarifele de taximetrie. Atentie, eu nu spun ca-i firesc ca o institutie a statului sa stabileasca pretul unui intreprinzator privat, ci mai firesc mi se pare stabilirea tarifului in functie de cerere/oferta, cum e la UBER. Eu vorbesc strict de ceea ce prevede legea in momentul de fata.

    Legea permite ca taxi-uri inamtriculate in alt judet sa circule zi de zi si sa isi desfasoare activitatea in altul (vezi multiple taxi-uri inmatriculate in IF circuland zi de zi in Bucuresti).

      (Citează)

    • Faptul ca nimeni nu aplica legea in cazul taximetristilor cu probleme nu justifica nerespectarea legii de catre UBER. M-am plictisit de argumentele astea ce frizeaza orice bun simt. Daca UBER era de buna credinta, intra pe piata din Romania aducand in discutie legile transportului de persoane, facand lobby pentru ca ele a fi schimbate, si abia dupa ce noile legi ar fi intrat in vigoare ar fi inceput sa-si desfasoare activitatea. Ori ei n-au facut asta, ei au profitat de-o tara tara incapabila sa aplice legea, intrand si operand ilegal in Romania. In alte tari europene, tari in care legea chiar se aplica, gen Anglia spre exemplu, UBER si-au luat licenta de transport persoane, si chiar si-asa, s-au trezit cu probleme, licenta lor fiind suspendata.

      Dar ia sa vedem cum sta UBER prin Europa.

      Bulgaria
      Uber suspended services after being accused of “unfair trade practices”. The chairperson of the transport committee, Grozdan Karadzhov said that if Uber wants to return to the Bulgarian market, it will have to meet the minimum requirements of legislation and register as a taxi service.

      Denmark
      Taxi metres have been made mandatory for Danish taxi drivers, meaning Uber was forced to pull out of the market this year after operating there since 2014.

      Italy
      Uber will soon be completely banned from the country, after its business practices were found to “constitute unfair competition”. Uber’s services have been blocked, and it is not allowed to advertise. The company is permitted to continue operating until a final court ruling is made, but that time will soon run out.

      Hungary
      The Hungarian government passed legislation saying that Uber drivers “breach[ed] regulations other taxi firms must adhere to” after allowing them to operate for two and a half years. The new law permits the Hungarian national communications authority to block internet access to “illegal dispatcher services”.

      Uber has also faced suspensions in Finland, France, Spain and the Netherlands, primarily over its UberPOP service. Barcelona’s main taxi operator accused the company of running an illegal taxi service and is currently awaiting a ruling from the European Court of Justice.

      Deci iata ca nu-s eu nebun, iata ca in baza argumentelor mele in alte tari UBER si-a cam luat-o.

        (Citează)

    • zetu in tara in care legile sunt pentru fraierii ca noi, tu preferi sa mergi cu smecherii din spatele firmelor de taxi-uri si cu 90% jegurile de taximetristi (10% sunt aia ok).

      Adica preferi sa mergi in jeg si bataie de joc pentru ca asa e legal, in loc sa mergi cu Uber care evident ca nu-i lasat sa intre legal din motive de monopol.

      Exemplele tale cu tari civilizate nu au sens, ai circulat cu taxi-ul in Finlanda vreodata sa vezi cum e? Eu da, e super, soferul de taxi e la costum, are POS, coboara sa-ti ia bagajul, etc. Nu exista termeni de comparatie la calitatea taxi-urilor in tari civilizate fata de noi.

        (Citează)

  16. zetu: tate, astfel incat UBER sa poata fi legal, dar asta-i o alta discutie. Faptele concrete sunt irefutabile. UBER ofera servicii de transport persoane absolut ilegal. Orice alta discutie e inutila. Un stat puternic, un stat care pune pret pe respectarea legilor n-ar tolera asta, la fel cum n-ar face-o nici ceta

    Statul ala nu e Romania.

      (Citează)

  17. nwradu:
    @theSame: Nu știu, dar dacă le știi tu, spune-ne, nu te aștepta să calculeze alții după ce doar arunci niște idei care poate au importanță, poate nu.

    Pai si tu tot niște idei ai aruncat!

      (Citează)

  18. Numai noi suntem fraierii de serviciu, in alte tari uber plateste licenta de transport persoane ca toti ceilalti transportatori, in UK vor sa nu le mai prelungeasca licenta cu toate ca platesc tot ce trebuie platit, numai la noi in tara nici nu platesc licenta, nici nu se ia nimeni de ei. Faptul ca au platit impozit mare inseamna ca au facut si profit urias. De unde profit urias? Din taxele pe care nu le platesc.

      (Citează)

  19. Discuția pe teme de dispecerat, licențe, software este interesanta, dar off topic. Ontopic era că Uber a plătit taxe și impozite mai mult decât companiile de taxi locale la un loc.
    Aparent (http://www.economica.net/mobile/adevarul-despre-taxele-platite-de-uber-si-de-taximetristii-din-bucuresti-ce-relevanta-are-comparatia_149713.html), povestea e o gogoașă, iar DACA e asa, devine destul de clar cine e in spatele ei.

    Asta nu înseamnă că patronatul de taximetrie e mai cu moț, însemnă doar că Uber nu se dezminte și face ceea ce am auzit ca face și în alte părți.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite.

sus