un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Lounge-uri de aeroport: aeroportul Queen Alia din Amman, Iordania

15 Feb 2018  ·

TURISM  ·

15 comentarii

Și ca să încheiem de tot cu Iordania, să vă spun și despre lounge-ul aeroportului din Amman, că am fost și acolo înainte de a decola spre București.

De ce să intri la un lounge? Pentru că de obicei au fotolii confortabile (în unele chiar și paturi), mâncare și băutură la discreție, prize, wireless, televizoare, tot felul de separeuri sau mese unde să te relaxezi sau să lucrezi. Unele au și dușuri, altele console cu jocuri, reviste și ziare. Dacă puteți intra gratuit, foarte bine. Chiar și contra-cost poate fi o afacere bună deoarece, la o escală de mai multe ore, probabil ați plăti la fel de mult pentru mâncare și băutură în aeroport, dar nu în condiții la fel de bune.

Voi face o serie de articole despre lounge-uri din lume, așa că le găsiți pe toate sub tag-ul Lounge.

Lounge-ul din Amman este oficial companiei de stat Royal Jordanian, care face parte din alianța OneWorld, însă lounge-ul apare și pe site-ul SkyTeam. Am arătat la intrare cardul Flying Blue Gold al alianței SkyTeam și mi s-a spus că pot intra și așa, inclusiv cu Matilda, poate și pentru că zburam cu TAROM, care e parte din SkyTeam. Nu știu dacă se poate intra și contra-cost, n-am găsit informații.

Aeroportul este important nu doar pentru legătura directă cu România: cu o cursă TAROM către Amman, capitala Iordaniei poate deveni un loc de escală pentru o călătorie spre Asia sau Africa.

Lounge-ul se află la nivelul superior al aeroportului, în zona centrală, după ce se trece de controlul de securitate și de un mare magazin duty-free. Acest nivel superior, la care se ajunge cu un lift, are forma unui balcon pe întreg perimetrul zonei centrale a aeroportului, ca o terasă unde poți sta confortabil, bucurându-te de un vin sau un cocktail și ceva de mâncare, în timp ce te uiți la muritorii de rând de la nivelul inferior, care sunt nevoiți să plătească pentru cafea și mâncare și ce se mai găsește la food court-ul normal al aeroportului.

Glumesc… sau nu?

Oricum, lounge-ul este foarte mare, cu câteva sute de locuri disponibile sub diverse forme: sunt mese cu scaune normale, sunt fotolii cu măsuțe între ele și prize în podea, sunt canapele pe care te poți întinde, separeuri, un bar cu scaune tipice în jur, chiar și niște șezlonguri șamd. De toate pentru toți, cum ar fi.

Întreg aeroportul are wifi gratuit și acoperă și lounge-ul, dar la intrare am primit oricum un cod pentru o rețea separată. Într-un colț erau și separeuri cu televizoare, în altul o zonă cu ziare și cărți de răsfoit.

Băutură este destulă. Au automate de cafea, ceaiuri la plic, plus frigidere cu apă și sucuri. Un bar cu băuturi alcoolice oferă vinuri iordaniene Saint George (chardonnay-ul este foarte bun) plus diverse băuturi alcoolice tari precum gin sau whisky. Probabil că în mod normal este și un barman acolo, dar eu am fost în lounge pe la ora 2 noaptea și nu am văzut unul.

Mâncarea este mai puțină. Au un bar de salată, humus, câteva gustări calde și câteva tipuri de produse de patiserie. O combinație neașteptat de bună s-a dovedit a fi cea de pateuri cu cârnăciori mâncați cu castraveți murați și sos picant.

Fumătorii au o încăpere separată, cu vreo 20 de locuri. În întreg lounge-ul sunt din loc în loc televizoare și monitoare ce arată informații despre zboruri, plus un set de toalete.

Nu știu cum o fi lounge-ul în timpul zilei, dar la ora aceea probabil că avea personal redus. Omul care a aprovizionat barul de salate cu noi legume a lăsat apoi cutiile acestora să stea acolo, pe o tejghea, încă vreo două ore. Poate că la ore mai normale lucrurile se mișcă altfel.

Aeroportul Queen Alia arată bine, este curat și spațios. În mod ciudat, există inclusiv o shaormărie în acesta.

    15 comentarii

  1. “ÃŽn mod ciudat, există inclusiv o shaormărie în acesta.”

    Da, dar degeaba, tot nu pun cartofi prajiti in shaorma.

      (Citează)

  2. Cum se zice “cu de toate” ?

      (Citează)

  3. Inteleg ca e genul de articol facut pentru Google, dar eu nu am putut sa trec de paragraful ala cu “De ce sa intri la un lounge”, pe care l-am mai citit de o suta de ori. Sper sa merite indexarea in Google, eu, cititor regulat si vizitator direct, nu mai dau click pe posturi din seria asta.

      (Citează)

    • EÈ™ti un fulg-de-nea special È™i-È›i place să te alinÈ›i. Mai eÈ™ti È™i fudul.

        (Citează)

    • Frumoaso, nu-ti sta bina cu mustata

        (Citează)

    • Poate nu e pentru indexare, ci mai mult pentru cititorii care vad pentru prima data un review de lounge.
      La fel cum e paragraful ala “cum testez routerul” in care descrie cum ia de pe torente un fisier cu foarte multi “peers” si asta afecteaza media pentru ca la inceput si la sfarsit viteza este mai mica.
      Per total este un fel de structurare a seriei de articole care (cu riscul de a se repeta) aduce mai multa transparenta

        (Citează)

    • Probabil că voi scoate acele paragrafe după ce se adună mai multe lounge-uri È™i fac o pagină cu linkuri spre toate.

        (Citează)

    • ipo: Sper sa merite indexarea in Google, eu, cititor regulat si vizitator direct, nu mai dau click pe posturi din seria asta.

      Saaaau… intri È™i sari peste al doilea paragraf, că deja È™tii ce te aÈ™teaptă :P

        (Citează)

  4. Poate scrii si un review al zborului cu TAROM.

      (Citează)

    • Care sa inceapa cu “De ce sa zbori: pentru ca poti ajunge din punctul A in punctul B cel mai rapid”. No shit sherlock!

        (Citează)

    • Era 3 noaptea, am dormitat tot zborul, plus că am cerut la aeroport locuri la exit È™i am stat mai bine cu picioarele.

      Zborurile cu TAROM sunt toate la fel: mâncare caldă și de obicei mai bună decât pe alte companii, băuturi bune, cu excepția ness-ului în loc de cafea, scaune groase pentru că sunt aeronave vechi, cere locuri pe rândul Exit la aeroport și stai mai bine.

        (Citează)

  5. nwradu:
    Probabil că voi scoate acele paragrafe după ce se adună mai multe lounge-uri și fac o pagină cu linkuri spre toate.

    Asta ar fi o solutie, ca altfel zici ca e Ziua cartitei.

      (Citează)

  6. Cârnãciori mâncati?
    Bine ca mi-ai spus, sa evit lounge-ul din amman.

      (Citează)

  7. No shit sherlock!

    Ok, you shit.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus