un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Premiile nwradu pentru tot ce-a fost mai bun în 2017

31 Dec 2017  ·

GÂNDURI  ·

30 comentarii

Această prestigioasă gală de premiere revine pentru a șasea ediție, deja fiind o tradiție mult invidiată în lungul și în latul planetei. Să cântăm deci în deschidere și să trecem la momentul în care desfacem plicurile cu premii.

ENTERTAINMENT ȘI ȘTIRI

Cel mai bun film al anului: Logan.
Nu e ușor să-ți vezi eroii bătrâni, abia ținându-se pe picioare într-o lume în care sunt depășiți din toate punctele de vedere. Filmul ne-a arătat acest aspect și a făcut-o foarte bine. Nu cred că va mai fi altul ca el.
Mențiune specială: The Descendants, cu George Clooney, pe care eu l-am văzut în acest an.

Cel mai dezamăgitor film cu pretenții: Guardians of the Galaxy 2.
A fost plictisitor și slab pe toate planurile. Știu că mulți l-au apreciat, dar față de prima parte a fost o scădere considerabilă de calitate.

Cel mai distractiv film: Thor: Ragnarok.
A ieșit foarte amuzant, un adevărat film care să te relaxeze în weekend, și asta pentru că scenariștii au decis să nu-l ia în serios. Alte filme vor să pară serioase, dar simt nevoia să forțeze și includerea glumelor, să fie “cu de toate”. Thor partea a 3-a a decis să fie entertaining, cum ar trebui mai multe altele cu super-eroi să fie gândite, și i-a ieșit.

Cel mai bun serial: American Crime Story: The People vs OJ Simpson.
Nu credeam că un serial ce urmărește întocmai acel celebru proces poate fi palpitant, dar mi s-a demonstrat că da. Am urmărit episoadele cu mare plăcere, l-au realizat excelent.

Locul 2: The Crown, foarte bun și el.

Mențiuni speciale: Star Trek Discovery, care a început slab, dar a urcat treptat spre mai bine, Brooklyn Nine-Nine, o comedie foarte bună, World War Two In Colour, Game of Thrones pentru că ne-a arătat că ne apropiem de sfârșit. Un serial care ar fi meritat premiul 1, dar e vechi, este Mad Men (eu acum l-am văzut).
Dintre serialele cu supereroi de mâna a doua de la Netflix, The Punisher este cel mai reușit. Celelalte, precum Iron Fist sau Daredevil, dau impresia că eroul nostru se luptă cu o bandă secretă de ninja în timp ce lumea trece în jurul său fără să observe asta. The Punisher abordează teme mai complexe, conspirații militare, anchete șamd, amintindu-mi de Homeland.

Show-ul TV la care m-am uitat cu interes: Mind of a Chef.
Nu doar că este distractiv (primul sezon urmărește un bucătar foarte amuzant), dar arată și tot felul de preparate inedite, iar din unele episoade am învățat foarte multe. L-am urmărit mereu cu plăcere, mai ales că are un format foarte ușor de digerat, pun intended.

Ce să zic, trăiască Netflix pentru sutele de ore de entertainment puse la dispoziție.

Cel mai urmărit canal de știri: Digi24.
Ce altceva? Nu e ca și cum Digi24 ar excela (pe online mai dau și ei rateuri), dar alternativele sunt mult, mult mai slabe.

Cel mai bun radio: EuropaFM

Cea mai bună carte citită în 2017: seria The Broken Earth a lui N.K. Jemisin, o autoare care a luat Hugo pentru una dintre ele. Sunt trei cărți, The Fifth Season, The Obelisk Gate și The Stone Sky, toate deja apărute în engleză și poate în vreo doi ani și în România.
Seria este excelent scrisă, autoarea chiar are talent la cuvinte, și dă dovadă de o imaginație bună: o lume zguduită periodic de cutremure și calamități naturale, în care comunitățile se adaptează la acest mod de viață, iar unii oameni au puteri speciale prin care le pot controla. Pentru mine, a fost o dovadă că se pot scrie cărți inedite.

Subiectul anului în lume: președinția lui Trump și implicarea Rusiei în diverse scandaluri.

NSFW-ul anului: Josefine Forsberg. Dacă vreți cea mai “umflată” femeie, uitați-vă la Clara Lindblom, care nu pare de 23 de ani.

Cea mai sexy româncă: Ioana Filimon. Dar dacă vreți să o ținem pe social media/instagram, puteți să vă uitați și la Sânziana Negru.

Omul politic al anului: Liviu Dragnea.
Nu că-l laud, dar după ce anul trecut a dus o campanie ca la carte pentru a câștiga cu scor mare alegerile, acum implementează cu succes restul strategiei PSD de apărare a intereselor proprii. Observați și cum, în ultimele luni, nu l-a mai tras nimeni la răspundere pentru nerespectarea programului de guvernare, cel făcut la virgulă de el. Dragnea are un talent de a nu cădea niciodată vinovat.

Scandalul anului în România: Modificarea legilor justiției.
Nu doar o lună de proteste în februarie, dar alta și acum, pe final de an. Subiectul a dominat însă știrile întregul an și s-a văzut, de fapt, că cei de la putere sunt nepăsători la astfel de manifestări.

Surpriza plăcută a anului în sport: Simona Halep pentru că a ajuns numărul 1 mondial.
Sincer să fiu, nu credeam că va ajunge acolo, dar mă bucur că m-am înșelat.

Dezamăgirea anului în sport: Finala de la Roland Garros pierdută de Simona Halep.
După un prim set câștigat, părea că este ziua ei. Apoi a venit acea răsturnare de situație, iar Ostapenko (locul 47 mondial în acel moment) a câștigat două seturi și i-a luat Simonei Halep nu doar ocazia de a devenit atunci nr 1 WTA, ci și victoria în primul turneu de rang întâi.

Formația anului: neacordat.
Nu mi s-a părut că vreo trupă a excelat în acest an. Topurile au fost dominate de nume populare și în 2016, nu mi-a plăcut nici un album nou, nu m-a impresionat ceva anume. Poate că am ajuns prea bătrân și abandonez muzica nouă în favoarea celei deja știute.

Melodia anului: The Weeknd  – I Feel It Coming feat Daft Punk.

?? Morning Snowland ?

A post shared by JOSEFINE FORSBERG (@jossanforsberg) on

MÂNCARE ȘI TIMP LIBER

Cel mai bun restaurant în care am mâncat: JYS, cel de două stele Michelin.
Românesc? Caju al lui Hadad.

Cel mai bun burger: Re:Modelier.
Anul acesta am fost la puțini burgeri despre care am avut ce scrie, așa că a fost ușor de ales câștigătorul.

Cea mai bună pizza: Borgo Margherita.
Voi scrie mai pe larg într-un articol, dar fac pizza bună, cu blat ca la carte și ingrediente pe stil italienesc.

Cel mai bun restaurant asiatic: Japanos.
După ce ani de zile am fost fani Edo Sushi, recente modificări în structura meniurilor ne-au făcut să comandăm din altă parte, iar după câteva încercări am rămas clienți Japanos, care fac sushi bun. În 2018 urmează Turul Sushi-ului, că suntem fani mari și este o nișă în creștere pe piața noastră, așa cum erau și burgerii atunci când am început acel tur (lista inițială avea 4 localuri, uitați câte sunt acum!)

Cea mai bună cafenea: Origo. Aici ne-am dus cel mai des.

Cea mai bună cofetărie: Christine.
Zexe Braserie rămâne foarte bună, dar în ultima vreme am cumpărat de mai multe ori de la Christine. Cofetăria este a unuia dintre jurații emisiunii Bake Off, atunci am descoperit-o, iar prăjiturile sunt toate foarte, foarte bune. Str George Valentin Bibescu 49, zona Aviației.

Cel mai bun local de brunch: Trofic.
Primul meniu, cel de vară de la lansare, mai avea nevoie de tuning, dar cel de acum, de iarnă, ne face să revenim tot mai des aici.  Încercați ouăle poșate cu curcan sau cu somon, sunt excelente. Am actualizat și articolul de atunci cu fotografii noi.

Cele mai bune vinuri: Gitana – Saperavi, Purcari – Vinohora, Lacerta – Burgund Royal.

Cea mai plăcută descoperire culinară: un mic local numit Fresh Bakehouse English Pies, în Pipera, care face plăcinte englezești foarte bune, de poți mânca una în loc de prânz.
Încă ceva despre care voi scrie în viitor.

TURISM

Locul văzut în 2017 și unde vreau să revin: Astana, Kazahstan.

Cel mai frumos loc vizitat în 2017: Colmar și satele idilice din jur.
Și nu doar sate idilice, ci la pachet cu o cultură extraordinară a vinului și vreo 10-15 restaurante cu stele Michelin într-o zonă geografic mică,

Cel mai plăcut moment ca turist: să descopăr că în Kazahstan este o comunitate mare de români, zeci de mii, și să văd melodii populare interpretate de cei de acolo, plus un recital Gheorghe Zamfir după aceea. Am făcut acest clip YouTube.

Experiența inedită a anului 2017 ca turist: Snorkeling, că nu mai făcusem așa ceva.
Am fost aproape și de a pleca în Namibia, prin deșert, dar din păcate nu s-au concretizat planurile. Ar fi fost o experiență frumoasă.

 

ELECTRONICA & IT

Telefonul anului: Galaxy S8.
Am întrebat și pe alții din domeniu, cam aceasta era părerea tuturor. Samsung a făcut un telefon foarte echilibrat și bun la toate capitolele. Note8 este mai bun, dar și mult mai scump.

Gadget-ul anului: căștile cu anulare de zgomot.
Bună tehnologia, foarte utilă în călătorii.

Tehnologii pe care am început să le folosesc intens în 2017: automatizări prin casă.
Deja aveam un început prin sistemul smart home, dar în ultima vreme am căutat să-l extind, am pus becuri Philips Hue într-o cameră și acum caut să le integrez cu restul casei și cu Cortana, folosesc Google Assistant mai mult șamd.

Știrea tech a anului în România: nimic, a fost un an de stabilizare în toate domeniile.
Mențiune specială ar fi faptul că Vodafone a urcat la 800 Mbps rețeaua de date, servicii oferite în 10 orașe încă de la lansare, dar din păcate doar pe Galaxy S8 cumpărate de la Vodafone. Mi s-a părut uimitor că se poate așa ceva, chiar dacă nici eu nu am acces la respectivele servicii.

    30 comentarii

  1. Nu vreau să îți distrug ceremonia, dar qc20 e modelul de acu 2 ani, și de prin toamna anului trecut e pe piata QC35.

      (Citează)

  2. Știrea tech cu siguranță e vânzarea pachetului minoritar al BitDefender.

    Ioana Filimon….e sexy pana când o auzi cum vorbește, vezi IG :)

      (Citează)

  3. fet(z)ele de cal cu duck lips injectate par sa fie la ordinea zilei in topul sexy.

    pe de alta parte ca alternativa la pc-ul discovery, pc care aproape m-a facut sa vomit pe la al treilea episod dupa care nici nu m-am mai uitat, iti recomand orville.

      (Citează)

  4. Guardians of the Galaxy 2 e chiar foarte bun, mult peste prima parte. I-aș acorda nota 9 față de 7 cât i-a dat primului

      (Citează)

  5. La serialele netflix recomand sa încerci si Gotham. De acord 100% cu Logan.

    În privința radio recomand rfi dacă doresti sa fii la curent cu noutățile sociale politice si economice foarte bine analizate.

      (Citează)

    • Cred ca a recomandat Europa FM mai mult pentru amicul Petreanu. Cu siguranta exista alternative mai bune de radiouri.

        (Citează)

  6. Madalin:
    Astea sunt lamoda acum. Trebuie sa ai buzele precum un desfundator de wc ca sa ai succes pe instagram.

    Da, dar ținând cont că e topul lui Radu, speram și noi să fi ales femei mai normale, nu cu fațete dentare cu 3 numere mai mari.

      (Citează)

  7. Adaug:
    – Top filme românești văzute în 2017: 6.9 pe scara Richter de Nae Caranfil apoi Câini, Doua Lozuri, Ana mon amour și documentarul Varză, cartofi şi alți demoni! De Șerban Georgescu

    – Filme artistice: Baby Driver, Alien Covenant

    – Dezamăgire: Valerian and the City of a Thousand Planets de Luc Besson

    – Posturi TV: BBC Earth și Film Box pentru ca are multe filme europene, ambele la Telekom.

    – Documentare: BBC – The Secrets of Your Food – explicații științifice de ce ne îngrășam, cât de importante sunt proteinele etc.

    – TV Show: Show de seară cu Viorel Dragu pe ComedyCentral

    – Serial: Mad Dogs, 13 Reasons Why, Ozark, Absentia

    – NSFW care nu au fost: https://www.instagram.com/hoskelsa/ apoi /meganbartonhanson

    Îmi place cum aranjează Google rezultatele când Top 2017 movies.

      (Citează)

  8. Ai dat premiul nsfw uneia fara 200 de tatuaje?

      (Citează)

  9. Melodia anului ed Sheeran – perfect

      (Citează)

  10. recomand RFI dacă doresti sa fii la curent cu noutățile sociale politice si economice foarte bine analizate.

    Probabil doar foarte bine digerate, asa de bine ca miroase totul a fasole foarte bine digerata. Pestilential chiar. RFI a incetat de mult timp sa mai fie o sursa obiectiva in ceea ce priveste politica interna romaneasca.
    Asculta si tu mizeria denumita “radiojurnal” de la ora 07:00 in zilele lucratoare – numai stiri contra partidului aflat acum la guvernare, reprezentatii Sanchi Citizens care isi dau cu parerea despre orice, in specia despre negarea rezultatului algerilor de anul trecut, diverse alte ONG-uri despre care, culmea, nu a auzit nici macar Soros, ca isi dau cu parerea precum ca guvernul ar fi trebuit sa plece ieri, si asa mai departe. Per total un delir mediatic de inalta clasa, patronat de o anumita ambasada care isi exprima ingrijorarea pentru cursul pe care l-a luat ” independenta ” justititei, ca si cum cucoana aia legata la ochi si cu balanta clatinandu-se in mana ar fi fost vreodata independenta, macar in intentie.

    .

      (Citează)

  11. Care a fost postacul anului :) facem cheta sa ii găsim un job bun în 2018.
    La mulți ani! Waiting for 2018 posts.

      (Citează)

  12. Instagram: beshinedotcom. Dup-aia orice “umflate” par normale. LMA!

      (Citează)

  13. Vodafone e în știri? Locul în care mă aflu acum, o pensiune din Fundățica, Moieciu, BV, nu a văzut semnal Vodafone niciodată. În schimb ceilalți 3 au 3G/H+ sau chiar 4G (Digi.mobil, neașteptat…). Și situația nu e singulară. Și chiar și în București sunt tot mai multe dark spots pe harta rețelei roșii.

      (Citează)

  14.   (Citează)

  15. Mircea cel Vechi

    01/01/2018 la 12:40 AM

    Domnule Radu, ne așteptam și un top al jocurilor….

      (Citează)

  16. Mircea cel Vechi

    01/01/2018 la 12:41 AM

    *și la un

      (Citează)

  17. Vodafone e în știri?

    Vodafone plateste, deci e in stiri.

    ocul în care mă aflu acum, o pensiune din Fundățica, Moieciu, BV, nu a văzut semnal Vodafone niciodată. În schimb ceilalți 3 au 3G/H+ sau chiar 4G (Digi.mobil, neașteptat…). Și situația nu e singulară. Și chiar și în București sunt tot mai multe dark spots pe harta rețelei roșii.

    Cand o sa inteleaga lumea ca acoperirea Vodafone nu este chiar ceea ce pretinde, de fapt nu mai deloc, o sa mai fie ceva. Pana atunci, succes la folosit reteaua cu cea mai mica acoperire 4G si cele mai multe dark spots la acoperire pe toate frecventele.

      (Citează)

  18. Subscriu, vrem top al jocurilor! ?

      (Citează)

  19. In fiecare ma amuza aroganta acestor premii. gg.

    In alta ordinde de idei anul asta(tercut?) m-am portat de la “supernet”-ul celor de la Vodafone la Orange si reteaua mi se pare mult mai stabila (nu mai raman fara net subit in anumite momente) – parca am redescoperit apa calda.

      (Citează)

  20. @Alex, pe langa Vodafone, orange este apa calda.

      (Citează)

  21. aia e cea mai frumoasa romanca? PE bune???

      (Citează)

  22. Eu la cele mai bune seriale .. as mai adauga 2: Taboo( absolut demential primul sezon) si Westworld, iar un serial foarte bun..

      (Citează)

  23. “Cea mai bună carte citită în 2017: seria The Broken Earth a lui N.K. Jemisin, o autoare care a luat Hugo pentru una dintre ele”

    Erata: a castigat 2 Hugo pentru primele 2 carti din serie si are sanse sa faca tripleta anul asta :)
    Excelenta seria!

      (Citează)

  24. Ce se mai aude de turul sushi ?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus