un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Cu o flotă așa mică, orice incident tehnic duce la întârzieri mari pentru TAROM

4 Dec 2017  ·

TEHNOLOGIE  ·

13 comentarii

În weekendul trecut au fost multe știri despre români blocați în aeroportul din Amsterdam pentru mai mult de 24 de ore, după ce aeronava TAROM a avut probleme tehnice și zborul n-a putut fi efectuat. Nervi și supărare după ce oamenilor nu li s-a comunicat nimic despre rezolvarea situației, iar TAROM a reacționat cu întârziere în a trimite o altă aeronavă.

Astfel de știri și întârzieri vor apărea de fiecare dată când o aeronavă TAROM va avea o problemă tehnică. Este unul dintre riscurile de a zbura cu compania de stat. Sunt două motive pentru asta:

TAROM are o flotă mică, ceea ce face dificilă găsirea rapidă unui avion care să preia cursa altuia defect. Cât de mică e flota? 14 avioane Boeing și Airbus de tip jet, că pe cele 9 ATR-uri cu elice nu le pun la socoteală aici, fiind mici, lente și utilizate doar pentru curse scurte.

Avioanele nu stau, fiecare are cursa sa, fiind aproape permanent în zbor. Dacă se strică unul, durează ceva vreme să eliberezi o altă aeronavă și să o trimiți acolo, plus că nu văd cum s-ar putea face asta fără afectarea altor curse. Ergo, durează.

În plus, dacă se strică o aeronavă mare, trebuie trimisă o alta mare în locul ei. Dacă ai o problemă cu unul dintre noile B738 de aproape 200 de pasageri, nu vei putea trimite un A318 de 120 de locuri în locul ei. Sau na… poți, dar unii rămân pe afară, exact cum s-a întâmplat și acum în Amsterdam.

TAROM este o companie de stat. Eficiența, satisfacția clienților, rezolvarea rapidă a crizelor nu sunt punctul lor forte. Să nu uităm știrile din ultima vreme: estimează pierderi de 200 de milioane de lei, de cinci ori mai mult decât bugetase inițial, fostul director este bănuit că-și făcea vacanțele pe banii companiei, 40% dintre angajați sunt rude, comunicarea este la pământ pe orice canal, de cele trei aeronave widebody nu s-a mai auzit nimic, iar la cota de piață a fost depășită și de Blue Air, nu doar de Wizz, iar în curând probabil și de Ryanair.

Mi se pare foarte ciudat să ai pasageri blocați în Amsterdam, în aeroportul bază al KLM, cu care TAROM este în alianța Skyteam, și să nu poți ruta pasagerii acasă prin alte zboruri, deși KLM (și Air France din Paris) zboară de câteva ori pe zi spre București.

Reprezentantul TAROM din Olanda a fost revocat. Într-un interviu, câțiva pasageri spuneau că reprezentantul din Bruxelles a venit la fața locului și a organizat lucrurile. Să-l pună director, poate mai rezolvă ceva.

    13 comentarii

  1. Sunt companii care inchiriaza avioane. In caz de urgenta suni la o astfel de companie si inchiriezi un avion astfel incat sa nu trebuiasca sa disloci unul din alta cursa. Intr-un hub ca Amtesrdam sigur sa gasea un avion de inchiriat, insa cineva trebuia sa semneze pentru costurile alea, costuri care probabil nu sunt mici.
    Astia de exemplu lucreaza in acceasi cladire cu mine si de aceea stiu de ei: http://www.accipiter.aero/

    Eu zic ca s-au miscat bine pentru o companie de stat unde 80% din angajati sunt semi incompetenti si ajunsi acolo pe pile sau relatii si nu pe competente dovedite in domeniu.

      (Citează)

  2. Apreciez articolele tale legate de industria aeronautica si de Tarom in particular. Imi place ca te documentezi inainte sa arunci cu cuvintele pe blog.

    Eu lucrez intr-o companie de stat asemanatoare Taromului – adica angajati foarte multi si total ineficienti, rezultate foarte slabe fata de resursele cheltuite, potential imens nefolosit, incompetenta, nepotism, fuga de responsabilitate, lipsa acuta de investitii cu cap si care sa genereze profit ulterior. Anul asta am avut pana acum 8 directori generali. Taromul doar 4.

    Pentru ca aceste companii de stat sa devina eficiente, sa se adapteze la piata si sa produca bani sunt necesare urmatoarele masuri urgente:

    -privatizarea tuturor companiilor de stat – in cel mai rau caz statul pastreaza 51% din actiuni dar permite celorlalti actionari sa instituie un management privat adevarat – nu mizeria facuta cu ordonanta 109 – guvernanta corporativa

    -scoaterea companiilor de stat de sub incidenta legii achizitiilor publice (actuala lege genereaza haos in companiile de stat, achizitiile nu se fac la timp si la standardele de calitate de care ai nevoie, se contesta absolut tot si multe alte probleme). Este foarte greu sa fii competitiv cand pentru o achizitie banala, de exemplu combustibil, achizitie care in mediul privat se face in cateva zile , sa stai cate 4-5 luni si sa faci tone de hartii si sute de aprobari.

    -modificarea legislatiei muncii, in special a prevederilor legate de angajatii companiilor de stat, astfel incat sa poti sa dai afara un angajat in momentul in care nu mai ai nevoie de serviciile lui – am o gramada de colegi care nu fac efectiv nimic dar pleaca acasa cu 4.000-4.500 lei. Practic daca de maine nu mai vin 40% din angajati nu observa nimeni. Credeti-ma ca nu exagerez cu nimc.

    Pana atunci, companiile de stat vor fi doar vaci de muls, sinecuri pentru oamenii potentati ai zilei, locuri in care politicienii isi angajeaza copii, rudele, amantele si eventual vecinii.

      (Citează)

    • Observ ca ai sugestii pertinente pentru rezolvarea respectivelor probleme, totusi nu te deranjeaza prea tare sa lucrezi intr-o astfel de companie pagunoasa, deci salariul vs. volum de munca iti sunt multumitoare.
      Te-ai gandit vreodata sa faci performanta in domeniul privat?

        (Citează)

    • Nope cocosane, ca nea ion a intrat la stat pe merit, fara o vorba buna pusa si el face performanta acolo.

        (Citează)

    • Pentru Ipo si Pew.
      Am lucrat in privat – am avut propria companie si am platit salarii in medie pentru 20 de oameni in fiecare luna, timp de 7 ani. In 2009 criza m-a daramat. Am inchis si m-am angajat la stat – pe pile. Dar ia ghiciti – din 2010 pana acum nu a fost angajata o singura persoana pe merit in compania in care lucrez – toti numai pe pile.

      La inceput am crezut ca pot misca unele lucruri (am avut si cativa colegi care gandeau la fel) – au fost perioade in care lucram cate 11-12 ore pe zi, veneam si sambata, cateodata si duminica.
      Ideea e ca la stat daca vrei sa freci menta, poti sa o freci fara sa te deranjeze nimeni. Sunt angajati care nu au facut o hartie, o lucrare de cand s-au angajat – nu se eia nimeni de ei ca sigur sunt “ai cuiva” – nu se risca nimeni sa-i puna la munca, probabil ca asa e si la Tarom si alte companii.
      La stat nu poti sa faci performanta – sistemul nu este gandit pentru asa ceva – nu are nimeni treaba aici cu piata, cu concurenta, cu dezvoltarea, cu investitiile, majoritatea angajatilor sunt blazati si plafonati, vin doar sa ia salariu si sunt total reticenti la cea mai mica schimbare – iar visul lor cel mai mare este sa iasa la pensie, cat mai repede la pensie.

      Acum m-am mai potolit. Pentru munca pe care o prestez in momentul de fata consider ca sunt platit echitabil.

      Si da, deabia astept sa ma intorc in privat. Inca nu mi-am dat demisia, am doi copii de intretinut si e destul de greu din prima, dar am inceput impreuna cu un fost coleg o mica afacere pe langa serviciu, afacere ce ne asteptam sa creasca iar pana in vara 2018 sa pot pleca de aici.

        (Citează)

  3. Am inteles ca masurile disciplinare vor fi drastice…toate verisorii vor fi inlocuti de cumnati si in locul sotilor vor veni cumetrii.

      (Citează)

  4. Eram acolo. O vină bună o are și KLM. Checkin-ul și boarding-ul era asigurat de KLM și din ce am înțeles dimineață și-au și recunoscut vina, că ei ar fi trebuit să se ocupe de cazare/găsire de zboruri alternative.

    Acei 6 care au rămas pe aeroport (probabil mai mulți) a fost din cauză că reprezentatul KLM (Security Guard) a zis la un moment dat să revenim la 8:30 pe aeroport să vedem atunci, că momentan nu au alte aeronave disponibile și să ne găsim hotel în limita a 120e/noapte că ale lor toate sunt ocupate. La ceva timp după anunțul dânsului a reușit unul din pasageri să comunice telefonic cu un reprezentant Tarom care ne-a anunțat că va fi o aeronavă la ora 7:45.. la 5:45 să fim înapoi pe aeroport, să refacem check-in-ul și să ne luam boarding pass-urile. Comunicare foarte proastă din partea Tarom/Klm. Practic telefonul fără fir.

    Cam asta s-a înțeles. O nebuloasă totală cauzată și de o parte din dragii mei compatrioți care au urlat într-una din momentul în care am fost debarcați. Efectiv auzeai printre frânturi declarațiile oficiale.

      (Citează)

    • Eu l-as demite pe unul dintre directorii Tarom de la Bucuresti (sau pe toti). De ce mai colecteaza numerele de telefon si emailuri de la pasageri daca nu stiu sa le foloseasca? E asa greu ca intr-o situatie de “criza” sa scoti repede lista cu toti pasagerii si toate deciziile sa le comunice verbal (daca se poate) si suplimentar pe email/sms?

        (Citează)

    • poate li s-a spus ca datele sunt confidentiale…

        (Citează)

  5. Danyzus: Eu l-as demite pe unul dintre directorii Tarom de la Bucuresti (sau pe toti). De ce mai colecteaza numerele de telefon si emailuri de la pasageri daca nu stiu sa le foloseasca? E asa greu ca intr-o situatie de “criza” sa scoti repede lista cu toti pasagerii si toate deciziile sa le comunice verbal (daca se poate) si suplimentar pe email/sms?

    Cred că problema este că nu au un sistem centralizat pentru așa ceva. La început ni s-a oferit o foaie cu niște numere de telefon unde să sunam pentru a afla noi informații. Problema era că programul call-center-ului e doar L-V de la 8 la 20. Reprezentantul TAROM care a venit dimineață pe aeroport a recunoscut că situația e de cacao și că nu au oameni care să fie disponibili non-stop pentru astfel de situații, cred că sistemele centralizate sunt considerate sci-fi pentru ei.

    Înainte de îmbarcarea de dimineață ne-a pus să ne trecem toți numele + nr. telefon și email pe o foaie ca să ne sune pentru ‘compensații’… deși aveau deja toate datele astea. Mai lipsea să ne ceară dosar cu șină și copie după buletin.

    Marți, 28 nov am avut alt zbor anulat, Varșovia-Stockholm, de data asta la LOT. Ne-au anunțat că să venim la biroul de transferuri. Aveau 5-6 operatori care se ocupau de fiecare + încă vreo 2 care supervizau. Cred că în 30 min aveam toți curse alternative pentru a ajunge la destinație. Mi-au găsit zbor via Copenhaga, întârzierea totală fiind de ~3 ore.

    În situația actuală nu cred că se putea rezolva prin curse alternative. Știu că m-am uitat și cel mai devreme era un zbor la 8:30 cu escală de câteva ore pe nu știu unde, de ajungeai la București seara. Dar nu cred că din tot Sky Alliance-ul nu avea nimeni o aernonavă + echipa care să stea degeaba în Schipol. În intervalul 23:30.. 5 din terminalul 2 unde eram nu a mai zburat nimic.

      (Citează)

  6. Cand o cursa Tarom are intarziere, e breaking news. La Wizz Air se intampla atat de des sa fie decalat orarul si stai cu orele prin aeroporturi incat a devenit obisnuinta, motiv pentru care nu mai prezinta nici interesul stiristilor.

      (Citează)

  7. gigi:
    Cand o cursa Tarom are intarziere, e breaking news. La Wizz Air se intampla atat de des sa fie decalat orarul si stai cu orele prin aeroporturi incat a devenit obisnuinta, motiv pentru care nu mai prezinta nici interesul stiristilor.

    Haha, nu era la Wizzache aia cu popas in Sofia sa lase un angajat? :)))) buna, buna de tot aia.

      (Citează)

  8. Tarom este noul CFR.
    Probabil va fi vanduta/privatizata in al 12 ceas pe nimic la ce pagube continua sa aiba.
    Repet, anul aceasta si cel dinainte au fost unii din cei mai buni pentru liniile aeriene – Tarom anunta pierderi record desi si in tara e crestere economica.

    In hub central al unui partener de alianta tu sa nu faci redirectare spune multe despre incompetenta lor.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus