un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

3400 de elevi din mediul rural au acces la metode moderne de predare

9 Oct 2017  ·

TEHNOLOGIE  ·

13 comentarii

30 de școli din mediul rural vor folosi în acest an materiale digitale și echipamente digitale (table interactive, tablete etc) pentru câteva materii. 3400 de elevi, în total, vor avea acces la laboratoare dotate cu 826 tablete, 31 de laptopuri, 28 de videoproiectoare și ecrane de proiecție.

Eu cred cu tărie că acesta este viitorul școlii. Practic, e un start mai bun în viață, că tehnologia face școala mai plăcută și generează mai ușor pofta de învățat mai multe.

Pe mine, accesul timpuriu la un PC (aveam vreo 12 ani) m-a ajutat enorm în viață, pot spune acum analizând anii ce-au urmat acelui moment, și pe diverse planuri. Am învățat engleza cu ajutorul computerului mai mult decât de la Cartoon Network. Am învățat să folosesc diverse programe ca o joacă, intrând în ele și văzând pe rând ce face fiecare opțiune. Habar nu aveam, atunci când am intrat prima oară în PowerPoint, la ce este el folosit de adulți, dar asta nu m-a împiedicat să învârt slide-uri, să inserez fotografii, texte și tot ce-i pe acolo.

Un al doilea avantaj este că noțiunile predate sunt mai ușor de înțeles atunci când nu sunt doar desenate cu creta pe tablă, ci explicate prin animații și interactivitate pe tableta fiecărui elev sau proiectorul fiecărei clase. Matematica, în special, devine mai accesibilă în acest mod. Gândiți-vă doar prin câte culori și animații pot fi explicate fracțiile sau suprafața trunchiului de con.

Citesc în broșura primită la lansarea anului doi al proiectului Digitaliada că orele de utilizarea computerului au inclus și noțiuni introductive în programare, făcute prin jocuri amuzante care probabil îi ajută să înțeleagă instrucțiunile de bază într-un mod relaxat, vizual. Este o altă idee foarte bună. Eu, de exemplu, nu știu mai nimic despre programare pentru că n-am făcut-o niciodată în școală, exceptând un curs de Turbo Pascal făcut în clasa a 11-a cu un profesor dezinteresat, iar acasă nu mi-a trecut niciodată prin mână ca să o învăț singur. Majoritatea colegilor mei care sunt acum programatori bine plătiți au avut un start bun în acest domeniu în școală, iar odată ce-au prins gustul pentru programare au învățat singuri tot mai multe.

Programul este implementat de Fundația Orange. Anul trecut 10 școli au făcut parte din acest program pilot, iar acum numărul lor crește la 30. Am ascultat lista lor, sunt din localități despre care n-am auzit niciodată (inclusiv una numită Satchinez din jud. Timiș, de mă întreb cum s-a ajuns la acest nume), adică exact zone rurale unde școala trebuie încurajată. Ca un alt exemplu, orele de TIC includ și noțiuni de programare ce se învață prin jocuri, exact ce trebuie ca noțiune introductivă în acest domeniu.

Profesorii sunt și ei instruiți pentru a folosi la maxim noile metode de predare. Programul a cuprins 8 zile de cursuri pentru aceștia, sute de ore de consultanță, vizite de monitorizare prin școli pentru a se asigura că toate echipamentele chiar sunt utilizate, lecții chiar și cu părinții pentru a li se prezenta avantajele sistemului.

Interesant este și site-ul digitaliada.ro, unde se găsesc acum peste 256 de materiale digitale educaționale (o fi variabilă tip integer) ce pot fi utilizate de oricine. Mai sunt destule școli în România cu table interactive sau proiectoare; profesorii de acolo pot accesa site-ul și pot folosi gratuit acele materiale.

    13 comentarii

  1. Tableta nu-i ajuta cu mare lucru, dimpotriva le distrage atentia si-i face superficiali.
    Ai vazut vreun cocalar sa devina mai intelept pentru ca are ultimul iPhone?

      (Citează)

    • Nu știu, dar n-au dat tablete cocalarilor, ci copiilor.

      Copii care să devină mai înțelepi pentru că au avut computer de mici am văzut mulți. Persoane deja mature care să facă același lucru atunci când au primit un calculator… mai puține.

        (Citează)

  2. semi offtopic

    din cate stiu io in zona banatului cuvantul cneaz in evul mediu a evoluat in chinez.

    A existat un personaj din armata lui Iancu de Hunedoara care dupa o batalie a dansat tinand un turc in dinti, Pavel Chinezul. Nu era chinez, era cneaz.

      (Citează)

  3. Gândește-te ce avantaje ai fi avut dacă în loc de PC la 12 ani ți-a fi luat un pui de tabletă ca ăstora.

    Sau colegii tăi care au învățat programare și au salarii mișto au învățat-o pe PC sau pe tabletă?

    Da, poate e mai bine decât nimic, dar nu mult mai bine.

      (Citează)

    • E un început bun într-un mediu în care de obicei nu au nimic. Școala îți dă un start, important e ca elevul să vadă dacă-i place sau nu materia și să o aprofundeze ulterior, dacă e cazul.

        (Citează)

  4. o tableta este foarte buna pentru programare.

    ar trebui sa aiba 14”, un stand unde sa o pui, o tastatura
    (normala, nu mini) compatibila bt si teamviewer sau remote desktop instalat sa te conectezi la un calculator real.

    singura tableta pe care as face ceva cand ar fi o mare urgenta e surface 3 + netbeans.

      (Citează)

    • Nu. Programarea este, în primul rând, ceva ce ține de logică și matematică.

      Unui elev de gimnaziu nu-i dai să programeze un soft bancar, ci îl înveți concepte precum if-then-else, sortare, array-uri, declanșarea unor acțiuni simple șamd.

      Astea se pot învăța pe orice. Important e să începi de undeva, așa cum unii au început altădată cu HC90 sau 286. Dacă-i place domeniu, poate cere ulterior școlii sau părinților ceva mai complex, cu tastatură și ecran mai mare.

        (Citează)

    • serios, din perspectiva unui semiprogramator (am ajuns sa ma ocup de altceva) care a petrecut vreo 2 ani cu un copil in domeniu, tot ce il poti invata pe tableta e ceva care functioneaza drag and drop. nu ai ce/cum sa il inveti altceva. si chiar daca ai o tastatura, tableta e ceva in care te chiorasti si te chinui vs un desktop. si un combo rpi + monitor cel mai ieftin de 14 e mai bun decat o tableta. si mai ieftin decat o tableta comparativa ca si putere de compilare/executie.

        (Citează)

  5. Ba ( imi cer scuze tie, Radu, pentru expresie, nu interlocutorilor), voi aveti vreunul copii?
    Ati vazut diferenta dintre un copil care are access la tableta si unul care n-are?
    Intreb si eu asa. Ca eu vad diferenta asta, pe copiii mei care au avut access la genul asta de tehnologie de la doi ani si pe la 3 numarau singuri in engleza, invata sa vorbeasca, sa cante, mai tarziu invata rutine logice si fac deductii logice.
    Si vad alti copii care n-au access la nimic din astea si zici ca-s conceputi de maimute, prin comparatie. Cam cum eram si eu la varsta copiilor mei, nu altfel.
    Habar, n-aveti, parca veniti din secta lu’ Kim Jon-un.
    Da, bah. Educatia se poate face fie doar pe tabla neagra cu creta alba, fie doar pe laptopul cel mai scump, eventual cu linux, fara interfata grafica, ca cu mouse-ul inveti numa’ prostii, te tii de jocuri. Adevarata invatatura sta in carti, ereticilor!

      (Citează)

  6. Mi se pare că aveți atitudinea “întâi să se facă ceva mișto, apoi vin și eu”. Poți învăța pe orice, important este să vrei, iar sistemul asta face, trezește poftă.

    Să zici ca pentru programare ai nevoie de niște chestii avansate sună cum zic alții că pentru a te juca pe calculator ai nevoie de Core i7 și ultimul 1080, nimic altceva nu-i bun. În practică, față de nimic, orice este un pas în sus.

      (Citează)

    • radu, in caz ca mie mi-ai dat reply, unde am zis eu ca ai nevoie de chestii avansate ? chiar am zis ca un rpi + un monitor costa mai putin decat o tableta si combo-ul este infinit mai bun pentru a invata programare pe el. o tableta nu este buna sa inveti programare, punct. anatomie, biologie si altele, sigur.

      Catalinx eu am un copil.

      hai sa iti zic din experienta mea si a colegilor la fel de nerd’s ce am patit cu tabletele/telefoanele folosite inainte sa te poti intelege oarecum cu copilul, chestii repetate desi discutam intre noi de probleme de genul.

      mie mi-a luat aproape juma de an sa dezvat copilul sa nu mai stea cu ochii in tableta la masa. inceput usor, cum sa ii distrag atentia ca sa nu se mai miste mult cand il hranesc -> tableta cu desenele favorite. cateva luni mai tarziu urla isteric daca incercam sa ii dau sa manance fara tableta. cum am zis, mi-a luat juma de an sa il dezvat si sa manance normal.

      nu am ajuns totusi asa de rau ca alti colegi care nu puteau sa faca nimic cu copilul daca nu avea un telefon/tableta in mana. unii nici macar pe olita nu stau fara.

      cele mai grave cazuri deocamdata sunt 2 copii care la ~4 ani merg la logoped pentru ca nu ii inteleg decat parintii. incearca sa vorbeasca o combinatie halucinanta de romengleza si incep sa planga cand nu se inteleg cu altii copii sau adulti.

        (Citează)

    • Poate a fost sarcasmul meu ambiguu si l-ai inteles pe dos :). Pana la ” Educatia se poate face fie doar pe tabla neagra cu creta alba” am vorbit serios.

        (Citează)

    • @user: Pe mine nu ma intereseaza cum si unde va abandonati voi copiii si va treziti peste juma’ de an ca se poarta ca animalele si “vai, e autist, saracul. Tableta e de vina. Televizorul.”
      La fel poti sa il lasi cu un caine toata ziua, ca se stie ca animalele dezvolta empatie si afectiune si-ai sa vezi ca dupa o vreme latra si merge in patru labe, daca nu-l baga nimeni in seama.
      La fel poti sa ii lasi o cutie de creioane si pe nimeni in camera si cand ai sa te intorci ai sa gasesti toata camera mazgalita.
      Va priveste .
      Eu iti spun ca poti sa faci o diferenta clara de dezvoltare cognitiva intre un copil cu acces la tehnologie si unul fara. Si e normal sa fie asa. Se numeste expunere.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus