un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Streamingul video devine o activitate full-time cu venituri mari

7 Sep 2017  ·

TEHNOLOGIE  ·

32 comentarii

Sunt uimit să descopăr câte posibilități de a câștiga bani există acum prin intermediul streamingului video, odată ce Internetul s-a dezvoltat și a ajuns în camera fiecărui om.

O primă metodă este streamingul de jocuri prin Twitch. Sigur, sună de parcă aș fi descoperit apa caldă, dar banii care se învârt pe acolo duc la sume impresionante.

Nu mă uit des pe Twitch; prefer să joc eu, nu să mă uit la alții cum se joacă. Am intrat ca să văd niște finale de CS:GO la un concurs bun, iar în ultima vreme m-am uitat la câteva jocuri de Playerunknown’s Battlegrounds, pe care l-am cumpărat recent, deoarece să urmărești jucători cu experiență este cea mai simplă metodă de a învăța “mersul” jocului, strategiile uzuale, trucuri foarte utile șamd.

Ce am văzut acolo, însă, au fost și banii vehiculați. Există deja streameri care fac asta full time, fără alt job. La noi lumea încă ridică din mustăți când aude de blogging full time, darămite să te joci jocuri, să transmiți asta pe Internet și să câștigi bani din asta?!

Companiile sunt deja acolo cu sponsorizări de echipamente, scaune, reclame șamd. Unii au contracte prin care oferă discount-uri la achiziția de mouși și plăci video, alții folosesc afiliere prin Amazon șamd. Piața de echipamente de gaming crește mult inclusiv la noi, unde PC Garage vinde multe sisteme și accesorii, iar recent eMAG a creat o categorie specială Gaming în meniul principal al magazinului (cea de smart devices/smart home a dispărut cândva, apropo).

Majoritatea banilor vin însă de la donații făcute de cei ce urmăresc acel streamer. Toți au în profil un link spre contul lor de PayPal, iar Twitch cere bani pe abonarea la canal, o parte din acești bani (și din veniturile din publicitatea afișată) ajungând la streamer. Cât m-am uitat eu vreo oră la un jucător bun de PUBG cred că a făcut aproape 300 de dolari. Cea mai mare sumă primită în acea oră de la o singură persoană a fost 31 de dolari cu mesajul “uite un plin de combustibil pentru mașina ta”. În altă zi, același streamer, cea mai mare sumă primită a fost de 50 de dolari, iar donațiile de 5-10 dolari curgeau mult mai des.

Un articol din Now Loading spune că streamerii profesioniști fac în medie între 2.000 și 5.000 de dolari pe lună jucându-se, iar pentru cei de top, cei mai urmăriți, vorbim de zeci de mii de dolari pe lună.

Streamingul de jocuri devine un show ceva mai amplu. Streamerul are grijă să răspundă des comentariilor din chat, le urează bun-venit noilor abonați, bârfește alte jocuri, cere bani de pizza, dă sfaturi despre cum să abordezi diverse strategii din joc, comentează fragurile șamd.

Pe 31 august, Twitch a anunțat că va extinde sistemul punând la dispoziția streamerilor diverse unelte pentru creșterea interacțiunii cu comunitatea formată, precum sondaje, calendar virtual, topuri șamd. Printre altele, inclusiv posibilitatea de a crea mai ușor wishlist-uri sau recomandări de produse de la Amazon, o opțiune clar gândită pentru creșterea veniturilor.

În opinia mea, aici deja apare nevoia unui al doilea om, un fel de moderator pe canal. Streamerul se joacă, asta e treaba lui, și mai discută cu privitorii. Un moderator întreține suplimentar atmosfera, răspunde întrebărilor minore, creează poll-uri, dă câte un like șamd. Am văzut deja treaba asta implementată pe anumite canale.

Opriți-vă un moment ca să vă gândiți la situația de ansamblu: de zeci de ani există gameri care se joacă ore întregi în fiecare zi, dar acum au și posibilitatea de a câștiga un ban din asta. E un punct notabil în istoria Internetului.

Dacă știți streameri români, să-mi spuneți, sunt curios ce fac. O altă discuție bună este Twitch versus YouTube Live; se pare că pe ultimul, banii vin mai greu, că nu-i optimizat pentru “conversie”, pentru comunitate șamd.

A doua metodă de a face bani din streaming video este sexul, desigur. Poate ați citit în recomandările de duminică un articol mai larg despre cei ce fac asta ca profesioniști inclusiv din România, dar eu vorbesc de streamingul de amatori, din dormitorul fiecăruia, prin site-uri de genul chaturbate.com (very NSFW).

Acolo sunt oameni obișnuiți care fac sex în fața unui webcam. Privitorii le donează bani și, în funcție de sumă, protagoniștii fac ce li se cere. Vorbim de pornografie ca la carte, doar că de multe ori filmată ceva mai prost, că nu toată lumea a auzit că cel mai bun webcam este Logitech C920. Banii cresc și prin donații directe, plată pentru acces la vreun cont Snapchat privat șamd.

Cercetând pentru acest articol, desigur, am tras concluzia că fac streaming oameni din toată lumea. Am fost șocat de vârstele fragede, tineri de 19-20 de ani transmițând pe Internet cum și-o trag, deși n-ar trebui să fiu, că în fond asta e vârsta la care încep și actorii profesioniști. Am fost uimit și să descopăr grupuri făcând streaming împreună, de exemplu un foursome format dintr-un bărbat și trei femei.

Ghiciți unde se fac bani mai mulți? Exact, pe jocurile video. La sex par a fi mulți oameni care se uită și puțini care donează. Și-o trag unii acolo câte o oră și abia dacă fac 20 de dolari. Gamerii buni sunt puțini, oameni care fac sex sunt mulți, plus că site-ul ia o parte din câștigurile lor.

Interesant de văzut totuși cum Internetul generează venituri mari nu doar din social media (sistemul “uite ceva conținut pentru tine, dar și o reclamă plătită de o terță parte”), ci și prin streaming video unde apare o relație directă cu sponsorul (“mă urmărești, dă-mi și niște bani”).

    32 comentarii

  1. Cei de la Creative Monkeys joacă aproape zilnic. Totodată și Satana, dar el parcă joacă mai mult offline.

      (Citează)

  2. Alexandru Balan aka COLO https://www.youtube.com/user/colorica10

      (Citează)

  3. Foarte smooth asta cu logitech-ul :D

      (Citează)

  4. M-am uitat la cativa streameri romani, gen Colo dar nu am rezistat prea mult. Limbaj de lemn, atitudini de “fratiweare”, slabe prestatii. Asa sunt si multi de afara, nu doar la noi. La noi pare ca audienta este undeva intre 12-18 ani iar banii se fac din numarul de vizualizari si nu din donatii. Parca anul trecut a fost mare valva cu ceva adunare de youtuberi si publicul prezent nu cred ca avea mai mult de 16 ani.

      (Citează)

  5. Twitch. Tv/orzanel joaca pubg și wot

      (Citează)

  6. Fi-miu se uita zilnic la DanTDM si la stampylonghead, care posteaza zilnic cum se joaca roblox, minecraft etc. DanTDM, de ex, face peste 15000 USD – pe zi!!

      (Citează)

  7. Codin de la Creative Monkeyz (serialul Robotzi) face stream de PUBG aproape in fiecare seara. Inainte juca in principal League Of Legends.

    Canalul e asta: https://www.twitch.tv/creativemonkeyz

    Uite niste selectii editate, dar cu comentariul original: https://www.youtube.com/watch?v=TiE5jLWGy_A

      (Citează)

  8. Dar cum te-ai prins ca fac doar 20$ pe ora pe acel site antreprenorial?… Ca pe mine m-au furat… scenariile…

      (Citează)

  9. Leo:
    Cei de la Creative Monkeys joacă aproape zilnic. Totodată și Satana, dar el parcă joacă mai mult offline.

    Satana foloseste youtube pt ganeplayuri. Nu face liveuri. Creative monkeyz fac liveuri pe twitch in fiecare seara cam 4 ore deci part time plus game playuri pe twitch

      (Citează)

  10. Streameri romani sunt foarte multi, majoritatea copii care vor atentie sau sa devina milionari peste noapte. Platforma twitch este deja destul de veche si in Romania, fiind streameri romani care fac asta de 3 sau 4 ani. Cei mai populari si de retinut ar fi Creative monkeyz cu aproximativ 2-4000 vieweri in timp real care au primit si donatie de 1000 euro dintr-o bucata, jucatorul profesionist de Hearstone Rdu care are cam 3000 vieweri straini constanti, jucatorul profesionist de League of Legends oDoamne cu 3-600 vieweri, Zombilau cu cateva sute, Colo care face live stream pe youtube (deci nu se foloseste doar twitch) si care a primit donatii de 5000 dolari si 4600 dolarii dintr-o bucata de la un strain si apoi de la un roman si este si singurul streamer care a facut pana acum si un fan meeting gen vloggerita Tequila cu bilete de pana la 50 lei. Mai sunt foarte multi streameri romani buni, mentionez pe Lucian Dinescu, adica IceManLucky care are colaborari cu cei de la Tp link, logitech, Riot fiind creatori League of Legends si IceManLucky fiind reprezentantul Romaniei in Irlanda, tot acesta este prezentator si comentator de LoL pt East European Comic Con. Iar printre incepatori merita mentionati: MadalinOfficial (h1z1, pubg si altele), gincliwood (LoL, csgo), baabuska(bloodbane, pubg si altele), walladuo (pubg, LoL + dual face cam) si vladhiri(LoL, pubg, h1z1).

    La straini e alta poveste… Scuze de roman si sper sa il citeasca cineva :D

      (Citează)

  11. Dragoş-Mihai Vaipan

    07/09/2017 la 11:42 AM

    Trespasser:
    M-am uitat la cativa streameri romani, gen Colo dar nu am rezistat prea mult. Limbaj de lemn, atitudini de “fratiweare”, slabe prestatii. Asa sunt si multi de afara, nu doar la noi. La noi pare ca audienta este undeva intre 12-18 ani iar banii se fac din numarul de vizualizari si nu din donatii. Parca anul trecut a fost mare valva cu ceva adunare de youtuberi si publicul prezent nu cred ca avea mai mult de 16 ani.

    se fac si din donatii banii, de fapt din astia se fac cei mai multi bani in Romania. Colo a facut si fan meetinguri cu bilete… si a primit si doua donatii de 5000 si 4600 dolari deci..

      (Citează)

  12. Va recomand sa va uitati si la DIZOMANIA. Omul face treaba foarte buna, editeaza foarte mult la clipuri, insa nu este asa de apreciat ca cei mari.

      (Citează)

  13. Radu:
    Fi-miu se uita zilnic la DanTDM si la stampylonghead, care posteaza zilnic cum se joaca roblox, minecraft etc. DanTDM, de ex, face peste 15000 USD – pe zi!!

    Bine că nu 150 k lol

      (Citează)

  14. Uite un tip amuzant pentru PUBG https://www.twitch.tv/p4wnyhof

      (Citează)

    • Dragoş-Mihai Vaipan

      07/09/2017 la 3:10 PM

      Aprobi si mie comentariul de mai sus ? :D. Ai dreptate cu fan meeting, dar Colo este streamer de cs:go pe youtube si si-a organizat singurul meetingul in 2 sesiuni la Teatru Elisabeta. Parca chiar saptamana asta au fost.

        (Citează)

  15. Am facut si eu $1… e primul pass I guess.

      (Citează)

  16. Hmm, se pare care suma de 15k a fost calculata folosind:
    https://socialblade.com/youtube/user/thediamondminecart .
    soursa: https://www.quora.com/How-much-does-the-YouTube-channel-TheDiamondMinecart-DanTDM-make-from-Minecraft-videos
    Vorbim totusi de o medie de 6 milioane de vizualizari, pe o nisa destul de scumpa. (doar uitativa cati bani sa fac din skinuri , aka o grafica putin mai buna pt personajul meu imaginar, sau cati bani sa dau an de an de catre jucatorii de Fifa Ultimate Team – FUT pe pachete care nu iti garanteaza un jucator anume, ci doar sansa la un jucator rar).
    In cazul celor care fac asta ca un job sunt sigur si costuri. e nevoie de echipament profesionist, poate cineva sa te ajute cu editare, efecte speciale. Eu am urmarit cativa youtuberi care au aruncat fiecare 5-10k pe pachete in Fifa, mai ales in perioada cartilor speciale cu jucatori (TOTY, TOTS).

      (Citează)

  17. A devenit de acum vreo 6 ani. You’re late to the party.

      (Citează)

  18. Orzanel – https://www.twitch.tv/orzanel e român. A început cu WoT, dar acum joacă mai mult PUBG. Nu are view-erii celor de la creativemonkeyz, dar se descurcă.

      (Citează)

  19. Ana-Maria Schpak

    07/09/2017 la 10:51 PM

    Buna! Ma numesc Ana-Maria si de aproximativ 1 an m-am apucat de stream impreauna cu Vlad, iubitul meu pe Twitch. Din experienta mea, sa cresti fara promovare este destul de greu. Eu si Vlad aducem ceva nou in lumea streamingului din Romania, anume duo facecam. Cu toate acestea am reusit sa strangem in acest 1 an si 5 luni ~4000 followeri (un numar decent, zic eu), insa in medie oamenii sunt doar 30-40 la fiecare stream (uneori si mai putini). Ideea pe care vreau sa o exprim este ca intr-adevar se castiga binisor, dar este mult de munca daca vrei sa cresti pe fortele proprii.
    http://www.twitch.tv/walladuo este canalul nostru. Ne jucam in mare parte League of Legends, dar ne incumetam si la PUBG mai nou. Am facut si cooking stream de 2 ori si cu chiu cu vai am jucat Just Dance 2017 pe Xbox One de 4 ori.

      (Citează)

  20. Radu, ai copii? Nu îți mai irosi timpul cu jocuri, indiferent de răspuns. :-)

    Dacă ai copii, petrece timpul cu ei. Dacă nu, folosește-l pentru tine. Vei regreta orice ora pierdută cu lucruri inutile. Mai bine citești, înveți ceva nou, deprinzi un skill pe care nu îl ai, ori muncești.

    Sunt îngrozit câți de mulți adulti irosesc timpul prețios pe care îl au pentru copilării. Și acum il irosesc într-un mod și mai prost – uitându-se la alții cum joaca. Deși bănuiesc ca in cazul celor din grupa 2 sunt cu toții sub 18 ani.

    Ma aștept sa iau multe unlikes pe comentariu dar tot îl public, pentru ca sunt curios sa aflu și opinia altora pro sau contra. :)

    Eu personal am renunțat și la TV aici in Spania. Prefer sa alerg pe o plaja decât sa urmăresc “nimic” servit pe tava manipulativ. Tot plătesc abonamentul ca e bundle cu netul, dar cam atât. :)

      (Citează)

    • Citesc, dar între 23 și 01 noaptea. Am citit peste o sută de cărți în ultimii 2-3 ani.
      Jocurile sunt tot o formă de entertainment, nimic mai mult. Nu-s mai prejos decât filmele sau cărțile, ci doar diferite. Dacă mă gândesc la amintiri plăcute din copilărie, sunt legate de jocuri, nu de cărți.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus