un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Review: repetor wireless TP-Link RE350 pentru extinderea acoperirii wifi

10 Aug 2017  ·

TEHNOLOGIE  ·

13 comentarii

Nu există vreun router magic cu semnal mult mai puternic decât celelalte. Din zecile de routere testate de mine, câteva au ieșit în față cu o acoperire mai bună, dar diferența față de celelalte a fost de 10-15%, adică nu ceva remarcabil. Cea mai simplă soluție pentru a rezolva problema este un repetor de semnal care extinde rețeaua wireless în zonele din casă cu acoperire slabă.

TP-Link are pe piață o gamă largă de repetoare de semnal, iar eu am testat modelul RE350, care are o capacitate de 867+300 Mbps wireless. Nu-i tocmai ieftin, dar chiar și un singur repetor poate face minuni într-un apartament mare, o vilă sau o secțiune îndepărtată a casei precum curtea sau garajul.

Specificații TP-Link RE350:

  • capacitate wireless AC1200, formată din 867 Mbps în banda 5,2 GHz, standarde 802.11a/n/ac, și 300 mbps în banda 2,4 GHz, standarde 802.11b/g/n.
  • funcționează cu orice router, desigur, nu doar cu cele TP-Link.
  • trei functii: repetor wireless, access point cu conexiune cablată și adaptor wireless pentru un dispozitiv conectat prin cablu.
  • un port 10/100/1000 Mbps pentru funcționarea ca access point sau adaptor wireless.
  • două antene mici, rabatabile.
  • aplicație de telefon pentru configurare rapidă.
  • dimensiuni 126 x 75 x 43 mm.

Preț: între 250 și 300 de lei, în funcție de ofertă, la eMAG, PC Garage și Altex. Poate fi găsit și în diverse pachete promoționale alături de un router precum C1200 sau alte modele.

CUM ARATĂ

Ca majoritatea repetoarelor TP-Link, acest model se introduce direct într-o priză de curent. Dimensiunile sale ceva mai mari în jurul ștecherului vor bloca și un alt port al prizei, dacă este una dublă.


 

Cele două antene sunt rabatabile ca două aripioare. Câteva LED-uri de pe partea frontală îi indică starea, iar pe lateral are butoane on/off și reset, plus unul care aprinde sau stinge LED-urile. Diversele găuri din carcasă ajută la ventilație.

În partea de sus este un port Gigabit 10/100/1000 Mbps. RE350 funcționează de obicei ca un repetor de rețea wireless, dar poate genera o rețea la fața locului folosind conexiunea cablată prin acel port, ca un access point clasic.

CUM SE INSTALEAZĂ

RE350 include un sistem de LED-uri ce-ți afișează puterea rețelei wifi pe care vrei să o repete în funcție de locul în care-l montezi, dar e destul de greoi de folosit pentru că trebuie să-l miști prin casă configurat și cumva conectat la o priză, ceea ce presupune un prelungitor de cablu.

Mult mai simplu este să-l montați undeva pe la jumătatea distanței între locul fără semnal și routerul vostru. Repetorul trebuie să aibă ce repeta, cum s-ar zice, așa că trebuie pus într-un loc unde semnalul-mamă este încă puternic.

Instalarea este simplă: îl introduceți în priză și va genera singur două rețele wireless neprotejate. Conectați-vă la oricare dintre ele și apoi accesați interfața de control prin adresa http://tplinkrepeater.net sau folosiți aplicația de telefon TP-Link Tether.

Interfața este simplă, iar instalarea vă poartă prin detecția rețelelor wifi disponibile și alegerea celor pe care le vreți repetate mai departe. RE350 le poate repeta mai departe cu același nume, ceea ce va micșora confuzia, sau cu nume diferit pentru cei ce vor un control mai bun al conectivității.

Ulterior repetorul devine mai greu de accesat, ca orice repetor, deoarece trebuie să-i aflați IP-ul alocat de router. O soluție mai simplă este acea aplicație TP-Link Tether cu care-l puteți accesa în rețea fără problema.

Odată conectat și funcțional, nu mai e altceva de făcut. Echipamentul se încălzește în utilizare, așa că lăsați-i un pic de loc pentru ventilație. Interfața disponibilă este simplă și nu include multe opțiuni, de exemplu nu poți regla canalul sau banda rețelelor wireless generate. Din ce mi-am dat seama, repetă întocmai caracteristicile rețelelor generate de router.

Acest model TP-Link RE350 mai are o funcție interesantă: poate crea două rețele wireless dintr-una singură mamă:

RE350 poate funcționa și în două alte moduri:

Access Point: îl conectezi prin cablu la un router și-l folosești pentru a genera o rețea wireless în acea zonă. Am testat această funcționalitate și totul a decurs fără probleme.

Adaptor Wireless: adică devine un fel de placă de rețea wifi pentru un dispozitiv care nu are, de exemplu un televizor fără wifi. Conectezi dispozitivul prin cablu la RE350, iar pe RE350 la routerul casei prin wireless. Am testat și așa, funcționează.

REZULTATELE TESTELOR

În primul rând, iată cum am testat funcția de repetor wifi, cea principală. Casa mea arată ca mai jos, cu routerul pus undeva în centru, ascuns de un cuier. Am măsurat calitatea semnalului și banda disponibilă în două locuri:

  1. în sufragerie, perete beton armat gros, cu ușa închisă.
  2. în balconul sufrageriei, printr-un alt perete și cu ușa acestuia închisă, practic cel mai îndepărtat loc al casei.

Diferențele cu și fără repetor le vedeți mai jos. Repetorul l-am pus lângă ușa sufrageriei, practic la jumătatea drumului.

Am sesizat o creștere bună în special în balcon pe banda de 2,4 GHz, standardul 802.11n:

Dar cea mai mare creștere a fost pe 5,2 GHz, o frecvență care se propagă mai greu prin pereți și alte obstacole, standardul 802.11ac, unde un repetor face minuni pentru puterea semnalului:

 

De exemplu, în punctul de măsură 2 – Balcon, banda de download a crescut de la un maxim de 18 Mbps la un maxim de 120 Mbps, ceea ce dintr-o dată înseamnă trecerea de la o conexiune slabă, cu pierderi ocazionale de semnal, la una stabilă și rapidă, capabilă de streaming video fără nici o problemă.

Apropo, lângă router prind 335 Mbps (fără repetor), iar în capătul sufrageriei doar 115 Mbps; cam așa evoluează calitatea semnalului pe 5,2 GHz de la o cameră la alta.

Upload-ul a crescut la fel de mult, de la 6 la 47 Mbps în acel punct de măsură.

Am măsurat și alți parametri, dar sunt mai dificil de comparat. De exemplu, conexiunea fără repetor s-a realizat la 144 Mbps, dar cu repetor am ajuns imediat la 866 Mbps, capacitatea maximă a repetorului și de altfel și a routerului meu.

Iată și situația dacă am compara puterea diverselor rețele wireless detectate în sufragerie fără repetor:

Și cu repetor:

O situație mult mai bună în al doilea caz, nu?

ACCESS POINT

Am conectat RE350 prin cablu la routerul casei și PC-ul la RE350 prin wireless. Procedura este foarte simplă, trebuie doar apăsat butonul Mode în partea de sus și trecut totul pe Access Point, plus un reset al dispozitivului.

Am putut testat astfel mai bine capacitatea sa wireless, eliminând din ecuație limitarea introdusă de repetarea semnalului. Am obținut rezultate foarte bune, inclusiv 450 Mbps pe frecvența de 5 GHz.


ADAPTOR WIRELESS

Acesta este modul în care conectezi un dispozitiv fără wifi prin cablu la RE350, iar RE350 la routerul casei prin wifi, ca în funcția sa de bază de repetor. Nici aici nu sunt multe setări de făcut, trebuie lăsat totul pe modul Repeater și se prinde singur ce trebuie să facă în funcție de ce cablu înfigi în el.

Aceste două teste au pornit de la o discuție din comentarii și eu nu am întâmpinat probleme în funcționarea sa. În ambele moduri am lăsat funcția sa DHCP pe opțiunea Auto.

Nu sunt mai multe de zis. Mulți mă întreabă ce router să cumpere pentru un semnal wireless foarte puternic. Eu le zic să ia un router normal și un repetor pentru că soluția aceasta este mult mai avantajoasă până când routerele de tip mesh vor fi ceva mai accesibile ca preț.

CE E BINE

CE E RĂU

  • Capacitate wireless mare.
  • Port RJ-45 pentru funcționarea ca access point și adaptor wifi.
  • Nu există multe opțiuni de configurare wireless, cum mi-ar plăcea mie.

CONCLUZIE

TP-Link RE350 își face treaba bine, nu-i nimic altceva de zis.

Preț: între 250 și 300 de lei, în funcție de ofertă, la eMAG, PC Garage și Altex. Poate fi găsit și în diverse pachete promoționale alături de un router precum C1200 sau alte modele.

    13 comentarii

  1. Il mai ai?

    zice unu ca “Din pacate ca access point nu poate fi utilizat datorita ununi bug legat de functionarea DHCP, pe scurt nu face alocarea de adresa IP catre un client conectat. De fapt o face dar numai daca resetezi conexiunea cu serverul DHCP din retea prin deconectarea-reconectarea cablului ethernet.”

    mai poti testa?

      (Citează)

    • Da, o sa testez.

        (Citează)

    • A mers fără probleme. Am conectat repetorul prin cablu la router, i-am schimbat modul de lucru în Access Point și a mers apoi automat.

      Am conectat PC-ul și telefonu la wireless-ul său fără probleme, au primit IP imediat.

      Nu știu ce problemă ar putea întâmpina. Are o opțiune DHCP Auto/On/Off și e pe Auto, iar repeater-ul văd că raportează că automat a ales Off :D

      Cu toate acestea, toate merg bine.

      Am forțat și DHCP On, dar e complicat că trebuie sa adaugi tu gateway și DNS-uri. Merge și așa, că de pe rețeaua aceea scriu acum.

      Mulțumesc oricum pentru idee. Conectând RE350 prin cablu la router, am putut măsura apoi performanța sa maximă pe wireless, nelimitată de rețeaua pe care o repetă, iar cifrele sunt foarte bune, le voi adăuga în articol.

        (Citează)

    • mersi fain. tre sa invat sa nu ma mai uit la review-uri pe emag :)

        (Citează)

  2. la banii astia sunt curios daca n-ar fi mai bine sa mai iei un router si sa-l folosesti pe post de repeater

      (Citează)

    • Nu toate routerele pot prelungi o rețea wifi. Majoritatea fac asta dacă tragi un cablu până la ele.

      Repeaterul mai are avantajul că este de dimensiuni, iar unele au chiar și priză pass-through.

        (Citează)

  3. Cred ca am schimbat router-ul de 3 ori anul asta, de fiecare data luand unul mai performant, nu stiu daca este o problema de la furnizorul de internet, dar in anumite momente ale zilei, nu merge deloc…interesnata recomandare.

      (Citează)

  4. Bre. Am luat RE355 si n-am fost atent, n-are functie de AP, desi e mai scump, banda mai mare etc. Si nu prea scrie ce au si ce n-au prin specs. Noroc ca am vazut un screenshot la Radu cu butonul ala de mod, imi storceam creierii aiurea.

      (Citează)

  5. Studiu de caz:

    Un kit wifi cu 4 camere IP de 4Mp si un NVR IP tot wifi. Ca aici: https://www.expert-solutions.ro/product/529/wifi-4mp4-30-kit-kit-supraveghere-video-wireless-nvr-4-camere-de-4mp.html De Primele doua camere au circa 80 de metri pana la NVR, iar celelalte doua la circa 20 de metri de NVR. Ciudat este ca, in aer liber, am imagine pe ultimele doua dar in interior pe niciuna din cele patru. Are rost sa folosesc un wifi repeater? Si, daca da, unde recomandati sa-l pozitionez?

      (Citează)

    • Da, la jumătatea distanței. Folosește întâi un telefon cu wifi analyzer instalat, mișcă-te încet de la router spre camere și vezi cum variază graficul de semnal ca să-ți dai seama cât de mult scade.

        (Citează)

  6. nwradu:
    Da, la jumătatea distanței. Folosește întâi un telefon cu wifi analyzer instalat, mișcă-te încet de la router spre camere și vezi cum variază graficul de semnal ca să-ți dai seama cât de mult scade.

    Si cum fac conexiunea (imperecherea) cu NVR-ul?

      (Citează)

  7. Nu am reusit sai maresc raza de actiune wireless. Am conectat camerele prin FTP si acuma merg. Dar mai am doua de conectat si nu mai am decat un port. Pot folosi un switch non Poe pentru acesta operatiune?

    Multumesc.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus