un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Pavilionul României la Expo 2017 Astana

9 Aug 2017  ·

TEHNOLOGIE  ·

7 comentarii

Am vizitat expoziția de la Astana chiar de ziua României, pe 28 iulie, filmând cu această ocazie ceremonia și standul țării noastre. Despre expoziție și tema ei, Future Energy, am scris mai pe larg anterior, așa că acum să trecem la ce-a făcut România acolo.

Ceremonia a pornit la ora 15 cu un discurs al oficialilor kazahi și români, din partea noastră participând ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu. Ulterior a fost un moment artistic al ansamblului etno-folcloric “Dorule” din Kazahstan, pentru că, am aflat cu surprindere, între 20.000 și 40.000 de români trăiesc astăzi în Kazahstan. Au ajuns acolo deportați de sovietici după invazia Basarabiei și Bucovinei, iar majoritatea sunt grupați în orașul Kurgava, din apropiere de capitala Astana.

Ansamblul “Dorule” a avut un moment excelent. O domnișoară însoțită de o fetiță de vreo 6-8 ani au cântat “Cântă cucu-n Bucovina”, alăturându-li-se ulterior și un bărbat. Mie mi s-a părut emoționant să aud despre Bucovina la o distanță de 3400 de kilometri de casă, cântat de niște români care probabil s-au născut în Kazahstan. Audiența a fost foarte încântată de cum a cântat acea fetiță, aplaudând îndelung.

Am filmat asta cum am putut cu telefonul pentru Facebook Live, așa că vedeți mai jos ce-a ieșit după un crop la aproximativ o optime. E un concert lung, l-am pus pe YouTube mai mult pentru arhivare. Clipul mai interesant este următorul, cu pavilionul.

A urmat apoi un recital mai lung al lui Gheorghe Zamfir la nai, primit din nou cu foarte mult entuziasm de spectatorii kazahi și români prezenți acolo. Cel puțin kazahii din jurul meu zici că descoperiseră o minune a lumii în acel instrument, așa că momentul a avut succes.

Pavilionul României se afla printre al Slovaciei, Franței și Qatar-ului și prezenta, în primul rând, o machetă de mari dimensiuni a laserului de mare putere ce se construiește în prezent la Măgurele. Într-o expoziție în care eolienele și panourile solare erau ceva cu care deja nu te mai puteai lăuda, proiectul ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics, cum se numește el oficial) este momentan singura noastră contribuție notabilă la cercetările de ultimă oră inclusiv în domeniul particulelor și științei materiale, domenii ce pot fi legate ușor de cel al energiei.

Câteva monitoare prezentau alte reușite ale României în domeniul energetic, precum sistemul hidroelectric, iar la stand era expusă și o machetă a unul laser dezvoltat în 1962 de Agârbiceanu, cel care a proiectat primul laser produs în România. Pe un perete video de mari dimensiuni rulau clipuri video de prezentare a țării.

Al doilea element important al standului era o zonă de realitate virtuală ce prezenta drumul petrolului prin infrastructura Rompetrol din România, companie deținută de compania de stat kazahă din domeniul petrolului și gazelor, KazMunayGas.

Iată un clip video cu standul României:

Și iată clipul 360 făcut de cei de la Rompetrol pentru zona VR de la stand. Mi s-a părut suficient de interesant încât să-l văd de două ori acolo deoarece prezintă inclusiv cum se descarcă petrolul din vapoare în terminalul maritim aflat la vreo 8 km de țărmul nostru, de unde petrolul este transportat prin conducte submarine, întreținute zilnic de scafandri, până la rafinărie. Rafinăria este un alt colos, de o întindere foarte mare, iar filmarea 360 de grade vă permite să folosiți mouse-ul pentru a o privi în orice direcție.

Ulterior, am fost întrebat de diverse persoane cum mi s-a părut pavilionul României spre deosebire de cele ale altor țări. Ce să zic, nu m-am dus acolo cu așteptări mari și deci n-am fost dezamăgit. Standul nostru era asemănător cu al multor alte țări, iar doar câteva din întreaga expoziției ieșeau în evidență prin ceva extravagant. Au fost multe alte țări, inclusiv unele care mulțumeau multor sponsori pentru ajutorul dat cu expoziție, care nu prezentau nimic mai complex decât câteva monitoare tactile și vreo machetă.

Cu toate acestea, cred că pavilionul României la Expo 2017 putea fi mult mai arătos cu un minim de efort suplimentar, ba poate chiar fără nici o cheltuială suplimentară. De exemplu, pe acea machetă a laserului ELI nu era nicăieri scris cuvântul “laser”. Construim cel mai puternic laser din lume și nu folosim nicăieri termenii “cel mai puternic” sau “laser”! Rula un film de prezentare pe un televizor din zonă, dar vizitatorul trebuie întâi “convertit” în privitor al televizorului, nu?

ELI-NP va folosi două fascicule laser de 10 PW (petawatti!) și cel mai strălucitor laser. Vorbim de intensități de 10 la puterea 23 watti pe centrimetru pătrat, de și Soarele este invidios. Eu aș fi pus câteva plăcuțe indicatoare pe acea machetă de mari dimensiuni (“pe aici iese un laser ca-n Star Wars”) și poate chiar 2-3 lasere precum am acasă pentru a alerga pisicile, plus o mică mașină de fum, pentru a simula mai bine totul.

Ca să fiu sincer, o hostesă mi-a explicat bine, în engleză, cam ce se va întâmpla în acest proiect, dar tot simt că puteam să ne mândrim mai mult cu cel mai amplu proiect de cercetare științifică din toată istoria noastră. Citind acum despre acel laser mi s-a făcut o poftă să aflu mai multe; normal ar fi fost ca acea poftă să-mi fie făcută de la expoziție, nu din faptul că scriu despre ea pe un blog.

Similar, pereții standului erau cam golași și, sincer să fiu, cred că am fi putut prezenta mai bine România ca un loc în care se poate investi în dezvoltarea de centrale eoliene și fotovoltaice, iar un designer de interior profesionist ar fi putut împacheta mai bine totul. N-a fost rău, dar se putea mai bine; poate data viitoare.

    7 comentarii

  1. Death Star LASER.

    De cativa ani s-a schimbat firma care castiga contractele astea cu expozitiile, cu deplasarile. Si prezenta Romaniei la targuri si expozitii s-a dus un pic la canal.

      (Citează)

  2. dupa buletine cu cip, acuma ne mai baga si laseru asta pe undeva? ce ne mai asteapta, maica?

      (Citează)

  3. @Radu : mersi ca ai pus clipul acela cu fetita cantand,eu am o ruda de a fost prizonier de razboi acolo,este frumos sa ii vedem ca totusi isi pastreaza originea.Asa buna sau rea cum ne e originea,bravo lor si rusine noua ca nu avem grija de aceste minoritati romanesti de peste hotare.

      (Citează)

  4. De curiozitate, cine a sponsorizat deplasarea ta? Rompetrol? Ministerul de Externe?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus