blog demisec cu note fine de tehnologie

euOameni care mă enervează rău (nu faceți chestiile de aici).

Cea mai mișto dotare pentru nuntă este o cabină foto (bonus: o listă cu alți furnizori)

Clock icon

3 Aug 2017

Tag icon

GÂNDURI

Comments icon

35 comentarii

Cea mai bună idee a fost ca la nuntă să avem o cabină foto. Probabil că ați văzut deja chestia asta pe la alții: te vezi pe un ecran, un aparat foto te fotografiază, iar fotografia este imediat imprimată pe un mic magnet ce poate fi apoi lipit de frigider sau alt suport.

Nunțile sunt ocazii cu care se adună la un loc rude din toată țara sau prieteni ce nu s-au mai văzut de mult, iar o astfel de cabină este locul unde aceștia pot merge în grup pentru a se fotografia, plecând pe loc cu câte o fotografie în mână. Sistemul e simplu, monitorul este o tabletă pe care te vezi, iar când vrei fotografie apeși pe ecran; aceeași tabletă comandă o imprimantă foto, iar omul care supraveghează instalația îi lipește pe spate un mic magnet. Fotografia poate fi particularizată cu logo-uri și alte texte înălțătoare, precum “altceva nu primiți ca suvenir”.

Sunt multe tipuri de dispozitive de acest gen pe piață: unii oferă o oglindă prin care ești fotografiat, alții au ascuns aparatul într-un televizor vechi, alții au un aparat pus pe trepied, o tabletă sub el și o perdea în spatele tău, ca fundal. Noi am vrut o cabină închisă (4 pereți făcuți din material textil, ca un mic cort) pentru ca oamenii să intre acolo și să facă ce figuri vor ei pentru fotografie, nu să le fie teamă să pară neserioși deoarece îi văd toți cei din jur.

Am găsit așa ceva la o firmă numită Alto Photo Booth (și or mai fi și alții). Au două cabine, una mai mică (3-4 persoane) și una mai mare (probabil 4-6 persoane), și aduc o mulțime de recuzită cu care te poți fotografia, adică tot felul de măști, căști, pălării, flori, semne șamd. Conform centralizatorului meu P&L, asta ne-a costat 1.665 de lei, ceea ce-a inclus cabina pentru vreo 10 ore, omul care o opera și un număr nelimitat de fotografii tipărite acolo.

Mă temeam că nu va fi utilizată. Am văzut figurile ușor confuze ale unor rude atunci când le-am spus “vedeți că e o cabină foto afară, mergeți în gașcă, apăsați ecranul, iese poza, e marfă”, dar odată ce primii s-au dus acolo și restul au înțeles sistemul, a fost full. Omor ca la intrarea în metrou dimineață. Aglomerație ca la pâinea turcească apărută după Revoluție. Om lânga om ca la Marele Brad din Piața Unirii! Ați înțeles ideea.

Cei de la Alto ne-au trimis ulterior și fotografiile în format digital, la rezoluția originală, așa că le poți avea și pe acelea, atât fiecare fotografie cât și colajele. Probabil că în următorii doi ani reușesc să le trimit și participanților, în măsura în care se poate.


Mi-a spus cineva, după nuntă, că am fost foarte discreți și că nu știa nimeni că urma să ne căsătorim. Așa este. Au mai fost prin online-ul nostru nunți anunțate cu un an înainte, cu hashtag special și apoi un șir lung de cadouri și mulțumiri transmise în fiecare zi firmelor care trimiteau ceva mirilor sau le asigurau gratuit vreun beneficiu și mi s-a părut ridicol spre dezgustător.

Așa că noi n-am anunțat nimic public, ci doar în cerc restrâns, iar cum Matilda a organizat aproape totul, 80% dintre contracte și emailuri au fost pe numele ei, nu al meu. Post-eveniment, însă, iată o listă de firme/furnizori cu care am lucrat și cum am colaborat cu ei.

Înainte de asta, rețineți un amănunt foarte important: mergeți la târgurile de nunți ce se fac la Palatul Parlamentului, acolo (în special la cel de prin februarie) se oferă discount-uri mari pentru aproape tot ce este necesar la o nuntă. Uneori discountul este valabil doar pe loc, așa că fiți pregătiți să cumpărați pe loc, să plătiți avansul sau să încheiați contractul. Alte discount-uri sunt valabile în toată luna februarie. Noi am beneficiat astfel de câteva și bine a fost.

Rochia de mireasăNatalia Vasiliev, au magazin aflat vizavi de Palatul Parlamentului, pe Bd Libertății 10 (harta de pe site arată vechiul sediu). După ce-am văzut o mulțime de rochii pe la diverse târguri și magazine de profil, rămân convins că aici puteți găsi o mulțime de modele de toate tipurile și la prețuri decente pentru rochii. Nu de alta, dar în București sunt și magazine cu rochii de 7000 de euro, iar de unele modele te sperii.

Cei de la N.V. au respectat toate termenele, au știut ce trebuie corectat și unde, au adăugat dantelă unde a vrut ea șamd.

Costum – am luat de la Viggo, că am prins discount de la târg. Viggo are niște materiale foarte mișto, de-ți tot vine să porți costume (nu mă refer la cele expuse la raft, ci trebuie să scoată ei mostrele de stofe, de unde aș fi ales vreo 10. L-au făcut made to measure, a fost gata după o primă măsurătoare și apoi o ajustare finală.

Am cam exagerat la acest capitol, așa că dacă doriți, o idee mult mai bună este să închiriați un costum pentru acea zi. Zic asta pentru că un sacou de ceremonie are de obicei reverele din mătase neagră și nu prea-l poți purta în alte locuri, că e prea elegant, așa că unul închiriat și ajustat pe corpul vostru reduce mult prețul. Găsiți așa ceva la iTux.

Mașini – Black Cab. Aveam nevoie de mașini pentru plimbat de colo-colo în ziua nunții și n-am vrut să rog pe cineva să facă pe șoferul. Black Cab poate fi închiriat și cu ora, fără limită de kilometri. O mașină normală (Octavia, Fluence) a costat 160 de lei pentru 4 ore. Una Executive (clasa E) a costat 350 de lei pentru aproape 6 ore.

Candy bar – am vrut o masă cu prăjituri, că nouă ne-au plăcut mereu acestea pe la nunțile altora. Am luat de la Artelier Sucre și au ieșit foarte bune. La degustare nu ne-am plăcut macaron-urile lor, așa că i-am rugat să cumpere unele de la Zexe Braserie și au făcut și asta.

Oamenii s-au descurcat singuri să monteze totul în sală și să demonteze după nuntă. Un alt furnizor la care am fost să degustăm a fost Grace Couture Cakes, unde totul este foarte bun, dar și scump. Au un punct de vânzare în mallul Băneasa și în curând deschid o cofetărie undeva prin Dorobanți, unde voi merge cu siguranță pentru prăjituri bune.

Florile și invitațiile – de la Buchete de poveste, care au sediu aproape de Piața Muncii. Prin flori înțeleg lumânările de biserică și florile de pe ele, buchetul miresei și al nașei, ceva chestii de pus în pieptul părinților și buchetul de cununie civilă. Toate au arătat bine bine (am ales noi cam ce culori și flori vrem), au rezistat bine și au fost livrate de ei în ziua evenimentului, la ora convenită.

InelCoriolan. Mi-au lăsat impresia că sunt foarte profesioniști. Orașul e inundat de magazinele Teilor, dar cei de la Coriolan au prețuri mai bune și modele mai multe. Când a fost necesare o ajustare a dimensiunii, au urgentat procesul la rugămintea mea.

VerigheteBijuterii La Rosa. Au multe modele și magazin în Calea Dorobanți 152, plus că am profitat de o reducere la târgul de nunți din februarie. Inele și verighete luați numai în februarie, sunt discounturi bune atunci. Nu pot spune însă că vi-i recomand, că n-am fost prea mulțumit de serviciile lor, iar de verighete sunt zeci de vânzători, așa că aveți de unde alege.

Fotograf – am apelat la Alin Popescu, pe care-l știam de multă vreme. Nu faptul că-l știam ne-a convins, că mai cunosc și alți fotografi, dar de-a lungul timpului am văzut o mulțime de portrete extraordinare pe profilul său de Facebook și ne-am dorit și noi astfel de imagini. Le-am obținut. Aflu de la el de pe blog că se organizează și conferințe pentru fotografii de nunți.

RestaurantMarriott. În București prețul unui meniu nu este dat de clădirea în care are loc nunta, ci mai degrabă de ce mâncare alegi, prețurile variind de la 60 la 160 de euro în funcție de asta. Comparația între localuri este greu de făcut inițial pentru că unii includ și băuturile în prețul afișat, alții nu, unii includ TVA-ul, alții nu (iar TVA-ul pentru mâncare e diferit de cel pentru băuturi), unii oferă și tort, alții nu, unii oferă un ospătar la 2 mese, alții 2 ospătari la 3 mese, unii au băuturi mai bune decât alții șamd.

Am ales Marriott pentru că ne doream o mâncare foarte bună, iar acolo așa este (și a și fost). În plus, sala Ballroom arată ca o sală de bal, este înaltă, are candelabre, nu are coloane de susținere care să deranjeze vizual șamd, iar din sală se poate ieși într-un spatiu cu canapele unde poți bârfi cu alții dacă gălăgia din sală nu te lasă. Întreg aspectul hotelului, cu marmură și decorațiuni șamd este mișto. În plus, au fost foarte profesioniști în tot ce ține de contract, răspuns prompt, verificări, personal, politețe, rezolvat mici probleme neașteptate (unde punem o masa pentru DJ șamd). Dacă tortul ar fi fost cel ales inițial, era chiar perfect.

Pachetul a inclus și două camere de hotel, așa că ne-am mutat acolo de dimineață pentru machiaj, coafat șamd, plus că am dormit acolo în noaptea nunții și a doua zi ne-au gătit alții micul dejun. A fost un bonus plăcut. Dacă nu erau ei, ne-am fi orientat spre Scala Events sau La Conac, cel mai probabil, deși ultimul e lângă un cimitir.

BisericaSf Spiridon Nou de pe Calea Șerban Vodă 29, pe care v-o recomand. Este probabil cea mai frumoasă biserică din București, marmura aia verde arată bine.

    35 comentarii

  1. Foarte inspirat ales, Radu! De acu’ nu ne mai ramane decat sa-ti uram:

    Cate pene pe cocos
    Atatia copii sanatosi!

    Si botez/botezuri la fel de frumoase!

      (Citează)

  2. Zici ca esti din Blues Brothers :P… Casa de piatra!

      (Citează)

  3. Bijuterii La Rosa sucks ! Comanzi ceva si iti aduc altceva. Si nu vor sa isi indrepte greseala. Drumuri la OPC, scandal, amenda pt ei si dupa 2 luni se rezolva. Fugiti de ei.

      (Citează)

  4. De ce este diferit TVA-ul la bautura fata de cel pentru mancare? Toate chestiile care sunt comestibile trebuie sa aiba 9%.

      (Citează)

  5. Noi am facut la Seratta, in Otopeni, unul din motive fiind ca ne doream si un spatiu in aer liber, cu verdeata.
    Altfel, cel mai misto loc de nunti din Bucuresti (ma rog, de pe langa) este la Snagov, pe malul lacului. Doar sa-ti si poti permite, meniul e destul de scumput. Desi mancarea este buna, pretul cred ca il da totusi locul si peisajul.
    Faina biserica aia, nu stiam de ea.

      (Citează)

  6. Tin sa i urez si eu, celui mai de calitate blogger pe care il citesc, casa de clt, ca tot e eficienta si se poarta acum! Sa fie intr-un ceas Vacheron Constantin Overseas Dualtime domn inginer! :)

      (Citează)

  7. Dupa poza ta Radule, cam dai de banuit ca te-ai angajat la SIE… Chiar si asa, casa de piatra!

      (Citează)

  8. o recomandare rapida pentru un divort, va rog, all inclusive.

      (Citează)

  9. Natalia Vasiliev are modele foarte frumoase. Se pot obține discounturi foarte mari și de la Bien Savvy

    Coriolan oferă niște modele de inele și verighete foarte frumoase. și sunt făcute la iași. Și echipa de vânzări este foarte drăguță.

    Foto&video este foarte dificil. Noi am ales pif media pentru că au cursuri în domeniu și nu au învățat din tutoriale. Au făcut o super treabă. Atenție că mulți îți arată portofoliul altor fotografi/videografi. Luați în calcul cum se prezintă îmbrăcați la eveniment.

    la restaurante paleta deși pare foarte diversificată, o anumită calitate a serviciilor este oferită de foarte puțini. Este de luat în calcul și Aristocrat.

    La aceeași biserică am fost și noi. Este foarte frumoasă și impunătoare.

    Muzica: o voi recomanda oricui. Select music band. De departe cei mai tari și serioși de pe piață. Nouă ne-au pus la dispoziție vreo 8-9 artiști iar ovidiu anton (cel care a câștigat eurovision-ul selecția națională) a fost magistral

    Am scris acest mesaj că poate o să ajute vreun coleg cititor.

    Casă de piatră și numai bine.

    P.S. (ușor offtopic):
    se spune că dacă pui o boabă de orez într-un borcan de fiecare dată când faci sex înainte de căsătorie și apoi iei o boabă de orez din borcan de fiecare dată când faci sex după căsătorie, la bătrânețe tot îți rămâne de un pilaf zdravăn :)))))

      (Citează)

    • bughy: se spune că dacă pui o boabă de orez într-un borcan de fiecare dată când faci sex înainte de căsătorie și apoi iei o boabă de orez din borcan de fiecare dată când faci sex după căsătorie, la bătrânețe tot îți rămâne de un pilaf zdravăn :)))))

      Tare asta! :)

        (Citează)

  10. Fiecare are alte nevoi.
    Dar parca e mai misto ca invitatii sa danseze si sa fie fotografiati atunci cand surprinsi in momente interesante, cand afiseaza o emotie, nu sa apara toti in niste poze tip buletin in care ies toti la fel.

      (Citează)

    • Păi pentru asta am avut fotograf “mobil”, ca să zic așa. Pozele de buletin sunt ca să se cupleze ei cum vor pentru fotografii, iar ideea a fost foarte apreciată.

        (Citează)

  11. Inspirate alegeri ati facut. Casa de piatra! :)

      (Citează)

  12. Inteleg ca v-au dat alt tort decat cel comandat initial??

      (Citează)

  13. Nu inteleg de ce e nevoie ca nuntile sa fie atat de opulente? De ce e nevoie de atatea brizbrizuri si butaforii? Un sac de bani cheltuiti pe o mascarada de cele mai multe ori kitschioasa.
    Atat timp cat 99,9% dintre cei care se casatoresc nu provin din familii cu sange albastru (case regale), de ce sa iti doresti ca nunta ta sa fie o copie palida a ceva ce nu te reprezinta ca individ? De ce sa urmezi turma si sa nu faci o petrece simpla, la acelasi nivel cu statutul tau social? Chiar iti doresti sa apari in ochii celorlalti altfel decat esti? Nu mai vorbesc despre miile de fotografii, si filme, si dupa cativa ani… divortul.

      (Citează)

    • E o petrecere cu oameni îmbrăcați frumos. Nu văd de ce simți că doar regii ar trebui să aibă așa ceva, iar tu meriți doar o bere la terasa din colț.

        (Citează)

    • Pentru ca nu e ceva comod. Nici pentru protagonisti, care trebuie sa isi bata capul cu tot felul de rahaturi si nici pentru invitati.

        (Citează)

    • Da, sunt de acord, dar în același timp puține lucruri sunt comode în viață. Dacă voiam comoditate, făceam doar civila și la revedere.

        (Citează)

    • Eu cred ca lucrurile pe care dau multi bani ar trebui sa fie cel putin comode :)

        (Citează)

    • Totul pleaca de la femei, de la basmele cu printese si feti frumosi auzite sau citite in copilarie :) Toata viata lor femeile isi ocupa o buna parte din timp visand cu ochii deschisi sau facand scenarii de tot felul. Iar prin intermediul targurilor de nunti comerciantii de iluzii nu fac altceva decat sa le indeplineasca aceste fantezii (de la rochia de mireasca pana la buchetul de flori). Ba chiar le fac capul si mai mare amagindu-le despre cat de deosebita si nemaivazuta va arata nunta lor. Vorbe frumoase impachetate cu mult sclipici si vandute pe bani multi. Important este sa le fie stimulat orgoliul. Pentru ca atunci cand vine vorba despre imaginea personala, orgoliul femeilor se activeaza la maxim si asta deoarece ele se afla intr-o continua concurenta cu cele din jurul lor (prietene, colege, rude, vecine etc).
      Daca ar fi ca barbatii sa organizeze nuntile sunt sigur ca totul ar arata foarte minimalist. Minimalist nu inseamna automat saracacios, ci doar atat cat trebuie. Mancare suficienta, bautura la discretie, o muzica buna si, in rest, voie buna. Nu ai nevoie de fundite la scaune si de balonase colorate de zici ca te afli intr-un decor din Disneyland pentru “Alice in Tara Minunilor”. Nu e nevoie de lucruri artificiale pentru a te simti bine si pentru a petrece o seara memorabila in compania unor persoane apropiate.

        (Citează)

    • Nu chiar, Matilda voia să facem o nuntă la munte, cu mai puțini oameni șamd. Eu am vrut nunta cum a fost ea de fapt.

        (Citează)

    • @gigi esti liber la nunta ta sa o faci cum iti doresti, cat despre alegerile celorlarti fiecare cu deciziile lui, iar despre bugetul chetuit de fiecare e fix treaba lor. Romanii ca natie vor sa “show of”f de obicei o fac pe la nunti cu Benteley inchiriat si alte nebunii, apoi prin magazine e plin de haine cu numele brandului exagerat de mare. Romanul adevarat trebuie sa aiba telefon de telefon, haine de firma si masina de masina, restul nu mai conteaza ca are X6 si sta la garsoniera, el trebuie sa fie in competitie cu vecinul, sa aiba masina mai tare …..
      Casa de piatra si toate cele bune.

        (Citează)

    • @wd, sunt total de acord. Eu mi-am exprimat doar un punct de vedere.

        (Citează)

  14. Ba da pozele pe unde sunt?Sa vedem si noi :)

      (Citează)

  15. Boss, da’ ce te-ai ingrasat.

      (Citează)

  16. @gigi: și eu sînt de acord cu tine. Decît sumele imense date pe o nuntă în stilul ăsta, mai bine o săptămînă-două de “miere” la ceva de gen Regnum Caria, că tot a fost nwradu.
    Dar evident e chestie de gust. Nu au inventat românii “spartul banilor” la nunți.

      (Citează)

  17. cat te-a ajuns toata treaba, aproximativ?

      (Citează)

  18. Ce înseamnă că ai exagerat cu costumul? Peste 1k euro?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite.

sus