un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Cea mai bună soluție pentru a nu mai pierde timp la casa de marcat a benzinăriei (p)

21 Aug 2017  ·

AUTO, TEHNOLOGIE  ·

46 comentarii

Când bag benzină, cel mai tare mă enervează așteptarea de la casa de marcat.

Știți cum se întâmplă, alimentarea durează 30 de secunde. Apoi te duci în interiorul stației ca să plătești, ești al treilea la rând și în acel moment începe spectacolul. Prima persoană vrea și un pachet de țigări. “Numărul 8, vă rog… Nu, cel cu albastru!… Al doilea din stânga… nu, celălalt… dă, ăla!“. “Ah, mai dați-mi unul!“. Următoarea persoană vrea cod fiscal și o apă, dar pusă pe alt bon.

Dacă nimerești în fața ta pe cineva ce cumpără și rovignetă, ai de așteptat, adaugă 5 minute petrecute lejer în spatele său. Recordul meu personal a fost de 13 minute la o casă deoarece aceasta se blocase și a trebuit resetată; timpul lung necesar acestei operațiuni m-a făcut să cred că rulează pe un 386 alimentat de hamsteri.

Mi-ar plăcea ca toți să implementeze sistemul Fill&Go de la Rompetrol. Nu știu de ce nu o fac, că pare următorul nivel ca tehnologie în domeniul alimentării cu carburant și nu-i văd nici un dezavantaj.

Cu acest card Fill&Go Debit pentru persoane fizice plătești direct la pompă. Îl introduci în pompă înainte de alimentare (stațiile Rompetrol folosesc pompe speciale cu slot de card și tastatură), vezi câți bani ai disponibili pe card, alimentezi de cât vrei, te urci în mașină și pleci mai departe. Timp irosit: 0 secunde!

Cam așa arată pompa lor, dacă n-ați remarcat niciodată sistemul. Are fantă pentru card, keypad, ecran și tot ce-i trebuie:

Cardul Fill&Go Debit nu costă nimic, ba chiar ofertă discount-uri la alte produse. Mergeți cu buletinul la o stație Rompetrol, cereți un astfel de card și-l primiți pe loc, fără taxă de emitere sau administrare. Puteți să-l alimentați acolo cu bani sau puteți face asta online, de acasă, pe fillandgo.ro (eu așa aș face, plătind cu cardul bancar), ba chiar și prin transfer bancar.

Observați că acest tip de card elimină și problematica alimentare cu cash atunci când ai 100 de lei în buzunar și te chinui să alimentezi cât mai aproape de această sumă, de bagi benzină sau motorină de 99,68 lei și te gândești, ca la blackjack, dacă apăsând trăgaciul încă o dată oare va sări de 100 sau nu. Cu Fill&Go Debit, dacă mai ai 100 de lei pe card, păi fix de 100 vei alimenta, că știe pompa când să se oprească automat.

Istoricul tranzacțiilor este disponibil în contul tău online și poți avea astfel o evidență clară a cheltuielilor, inclusiv dacă mai mulți membri ai familiei au astfel de carduri. Și pentru că am zis de alte beneficii, cardul Fill&Go oferă:

  • 10% discount la produsele din restaurantele Hei din interiorul stațiilor de carburant.
  • 7% la achizițiile de produse din magazinul stației (băutură, dulciuri, consumabile auto etc – știți ce se vinde de obicei în benzinării).
  • între 5 și 10 bani pe litru reducere la carburant, în funcție de cât alimentezi lunar.
  • 10% reducere la restaurante din diverse orașe ale României, de exemplu în București reducerea se acordă la Hard Rock Cafe.

Pentru cei ce călătoresc mult prin țară, este deja o metodă bună de a economisi niște bani, nu doar de a câștiga timp la pompă. Așa ar trebui să funcționeze un sistem de fidelizare a clientului, economisindu-i timp și dându-i direct discount-uri, din primul moment, nu puncte virtuale cu care… Singurul dezavantaj la care mă pot gândi este că se îngroașă portofelul cu încă un milimetru de la încă un card, dar la o adică îl puteți lăsa în mașină, la parasolar, și s-a rezolvat și asta.

Observați că am tot zis Fill&Go Debit până acum; există și card Fill&Go Credit, apropo, unde alimentezi și plătești ulterior, la final de lună pe baza facturii primite.

    46 comentarii

  1. Mă îndoiesc că soluția este bună, de fapt cred că este implementată prost.
    Am încercat sa alimentez de două ori de la ei, dar fiind ușor retard, nu m-am prins cum funcționează … mă îndoiesc că angajații au idee de cum merge treaba, în ambele rânduri au fugit ca dracu’de tămâie când am solicitat ajutor.

    Alimentarea la ei pare un fel de Andreea … Andreea de la Vodafone

      (Citează)

    • da, nici eu nu am stiut cum sa dau drumul la pompa de vreo 2 ori la rompetrol si de atunci nu mai calc pe la ei :))

        (Citează)

    • Nu știu unde e dificultatea. Prima oară când am fost la un Rompetrol nu pornea pompa. M-am uitat la pompă. Scria mare pe ea să apas tasta DEL înainte de alimentare. Am apăsat DEL. Am alimentat.

      Am reținut asta pentru ocaziile următoare. Nu mi s-a părut ceva dificil.

        (Citează)

  2. ehey Manuela Bucur inca face o treaba buna la Rompetrol :) tot Zenith Media decontat articolul? e vechi sistemul de vreo 3-4ani abia acum l-ai descoperit? e o idee buna preluata din tarile cu apa calda.

      (Citează)

    • Cardul e lansat de vreo lună, iar la Zenith Media nu cunosc pe nimeni, nici vreo Manuela Bucur. Ce fac ăștia, cumpăra publicitate TV?

        (Citează)

  3. Da, este interesant sistemul. Doar ca Rompetrol au cel mai mare pret la carburanti.

      (Citează)

  4. Cea mai buna solutie are fi un POS NFC ca sa poti plati cu ING contactless.

    Dar de ce sa nu facem o prostie care necesita INCA un card in portofel, pe care sa il incarci SEPARAT si sa trebuiasca sa ii tii socoteala daca ai sau n-ai bani pe el.

    Doamne fereste, poate sunt si alte banci care au carduri contactless.

      (Citează)

    • Dacă n-ai bani pe el, plătești normal la casă și gata.

      Ar fi mișto cu POS direct în pompă, dar cred că în România cardurile sunt prea puțin utilizate pentru a face astfel de investiții.

        (Citează)

  5. Cel mai nasol e cand cel din fata ta vrea rovinieta, atunci e moartea caprioarei de iti vine sa mori de chin si jale…

      (Citează)

  6. cea amai buna solutie e sa platesti cu orice card in nenorocirea aia, nu cu un card special. si sa iti dea discounturi pe unul special si optional.

      (Citează)

    • nu cred ca e posibil asa ceva, bancile percep comisioane… de aceea si-au facut cardul propriu

        (Citează)

    • Sarcastic ? Care e diferenta in a plati cu cardul la casa la coada sau la pompa ? Nu e acelasi comision ?

        (Citează)

    • Adică sistemul curent este și unul de fidelizare, menit să te facă să mergi la ei pentru alimentare. Dacă ai plăti cu cardul la orice pompă, ar dispărea fidelizarea.

        (Citează)

  7. “alimentarea durează 30 de secunde”
    da’ cat bagi, de do’oj de lei?

      (Citează)

  8. Si cand se vor inmulti masinile electrice si alimentarea o sa dureze 3-6 ore????? Nu va mai conta cat astepti la casa.

      (Citează)

  9. Rompetrol are cele mai cretine pompe. Am incercat de 2 ori in viata mea sa alimentez de la ei si nu m-am descurcat. Citit instructiuni, apasat Del sau ce plm tre sa apesi inainte sa alimentezi (because fuck logic). N-a vrut.
    A treia oara nu mai intru decat daca is cu ultima picatura de gaz in injector.

      (Citează)

  10. Uite, nu stiam ca sistemul e deschis pentru oricine, credeam ca e numai pentru flote si firme. Multumesc pentru informatia noua.

    Exista costuri suplimentare de operare?

      (Citează)

  11. Petreanu:
    Uite, nu stiam ca sistemul e deschis pentru oricine, credeam ca e numai pentru flote si firme. Multumesc pentru informatia noua.

    Exista costuri suplimentare de operare?

    Ai o taxa anuala de administrare a cardului si cam atat. Daca ai firma, iti vor emite pe firma factura la final de luna si o poti deconta. E ok serviciul, gen telefonia mobila.

      (Citează)

    • Taxele alea or fi la cardurile business. Acesta de care zic eu este pentru persoane fizice și nu are taxă de administrare sau emitere.

        (Citează)

  12. Exista atatea optiuni pe piata – de ce sa iei de la Rompetrol?
    Preturi mari, sistemul de pompe complet neintuitiv si vreo jumatate de miliard EUR teapa catre statul roman (adica noi) plus miniciuni cu investii de alte sute de milioane EUR.
    De ce ai lua combustibil scump de la niste hoti?

      (Citează)

    • Pentru astfel de avantaje: rapiditate la pompă, discount folosind cardul, rețea mare șamd. Partea cu banii e de rezolvat de către justiție, dacă a fost o neregularitate, dar eu zic că KMG a investit o grămadă în Petromidia și rețea, transformând Rompetrol într-un mare grup în zona asta a Europei.

        (Citează)

  13. si daca vreau sa fac plinul si imi intra de 129,47 lei. cum fac sa selectez dinainte suma?
    si eu am avut experiente nasoale cu cardul ala, nu mai trec pe acolo. plus preturile cele mai mari.

      (Citează)

  14. tu n-ai inteles ca-i vorba in primul rand de timp? bagi cardul tastezi pin, alimentezi, click OK, chitanta se tipareste, si apoi pleci.
    folosesc de vreo 5 ani si e foarte OK

      (Citează)

  15. am folosit ani de zile sistemul de la Rompetrol si nu reusesc sa inteleg ce e asa de greu pentru unii :). la fiecare doua comentarii e cineva care spune cat de greu e si cat e de neintuitiv. sincer mi se parea genial doar sa bagi cardul si gata, la revedere, nu mai stai la cozi, nu mai astepti dupa roviniete. mi-e dor de sistemul Rompetrol :)

      (Citează)

  16. Catalin Tanase

    21/08/2017 la 11:58 AM

    Yep! Subscriu celor de mai sus! Ar fi o treaba daca as putea plati direct cu cardul meu, nu sa imi fac un card separat. Prin vest se poate face treaba asta direct la pompa

      (Citează)

  17. In UK, Shell Fill up and go este cea mai eleganta optiune. Nu trebuie nici card, doar aplicatie pe mobil. Gaseste statia in care esti prin coordonatele GPS, introduci numarul pompei si metoda de plata (apple pay/android pay sau paypal) si apoi te anunta ca poti pompa linistit.

      (Citează)

  18. Nu stii ce-i viata grea daca de la 99,68 nu stii daca reusesti sa te opresti pana la 100 :D

    Pentru aia bogati: Nu pun benzina de 20 de lei, da’ in trecut in studentie eram ceva mai atent la bani

      (Citează)

  19. Serban Marius

    21/08/2017 la 1:17 PM

    Eu am card fill&go debit si mi se pare cel mai usor sistem de plata. Chiar nu inteleg ce e atat de greu .

    1. te dai jos din masina si te prezinti in fata pompei
    2. bagi cardul in fanta de la pompa
    3. iti cere pin si il introduci. in momentul asta iti arata cati bani mai ai pe el si mesajul ca poti sa scoti cardul
    4. te apuci sa alimentezi masina . alimentezi de cat vrei tu sau de cati bani ai maxim pe card
    5. pleci !!!!

    Ce naiba e atat de complicat?

    in plus iti da 10 bani / litru discount daca alimentezi de minim 20 de litri, bani care ii regasesti inapoi in cont luna urmatoare.

    Eu de exemplu mi-am facut direct debit din contul meu de ING, setat pe sa mute 700 lei in contul de la Rompetrol. La final vad si cat am alimentat , unde. Data viitoare daca mai am vreo discutie la bere cu baietii , gen masina ta cat consuma , am date exacte pe luni, zi , ani, la ce secunda am alimentat , unde si cat

      (Citează)

    • Simplu.
      1 – nu am card și fac intodeauna plinul.
      2 – prima dată când am intrat la ei si am dat cu nasul de sistemul respectiv eram și puțin presat de nește presiuni …. dacă intelegi ce vreau să spun. Când am solicitat ajutor pe angajati îi dura in bașcheti de mine. Și i-am rugat frumos …. m-am dus la OMV.

        (Citează)

  20. Serban Marius

    21/08/2017 la 1:29 PM

    Nu sunt angajat al Rompetrol , doar alimentez de acolo de 10 ani (in afara de faptul cand raman aproape cu rezervorul gol si nu am Rompetrol in jurul meu, am incercat sa alimentez de la ei) Va spun de ce: Mi se rupe mie ca au dat teapa statului roman , si credeti-ma, sunt genul care se duce la vot si ii pasa. Dar nu au dat la fier vechi Petromidia , cum este cazul Arpechim Pitesti, ci au transformat-o intr-o bijuterie. Reteaua de benzinarii arata bine, Fac aprox 2000 km / luna cu masina personala, si ma intereseaza sa intru sa-mi cumpar o cafea in conditii decente. Sau sa fac pipi fara sa ma simt ca intr-o toaleta ecologica la concert. Singura retea care se aproprie de performanta asta este OMV, dar nu este inca acolo.

    Dar de OMV ca are pret diferit in plus fata de Petrom nu mai comentati? In conditiile in care este fix acelasi combustibil.

      (Citează)

    • Pai chiar in comentariul tau ai spus de ce in OMV e aceeasi benzina dar mai scumpa. Civilizatia din statie costa.

        (Citează)

  21. Sistemul e prost realizat daca oamenii nu reusesc nici sa porneasca pompa.

      (Citează)

    • Da, trebuie apăsat un buton în plus și scrie asta mare pe pompă. Și hai să zicem că prima oară nu știi, dar îți explică cineva. A doua oară ce scuză mai poți avea?

        (Citează)

  22. Sunt de acord cu tine, dacă ar implementa şi alte benzinării sistemul ăsta ar fi OK. Mie benzina de la Rompetrol mi se pare de proastă calitate, dar sistemul de plată este viabil doar pentru cei ai căror consum de combustibil nu prea conteaza. Şi da, economiseşti o grămadă de timp.

      (Citează)

  23. Cardul asta are un cont atasat, asa-i? Atunci la fiecare transfer de bani de pe cardul tau pe el (depinde de banca si aplicatie) o sa ai un comision de transfer interbancar.

    De-aia trebuie sa fie reducerea de 8/10 bani pe litru, la vreo 80 de litri pe luna (un exemplu aiurea) ai 6 lei reducere in total, din care scazi comisioanele respective, daca alimentezi cardul de mai multe ori. Poate iesi in minus, dar macar nu mai intri la casa.

    De multe ori au si promotii, la minim 100 de lei acum primesti o inghetata, de exemplu. Asa ca oricum intri sa le arati chitanta si sa iei inghetata sau ce au la promotie. Sau intri sa iei ceva, tot de la casa, deci tot coada.

    Daca alimentezi mereu in statii foarte aglomerate da, insa daca ai unul sau doi oameni in fata la casa nu prea merita bataia de cap.

    Plus ca au butoane pe pompa cu multiplicatori de 50/100 de lei, daca vrei sa bagi direct de 100 apesi de doua ori, iar la suma respectiva pompa se opreste. Inca nu am incercat, dar urmeaza.

      (Citează)

    • Nu are cont bancar atașat, e unul virtual în care țin ei evidența încărcării. Practic, e similar cu portofelul electronic de la RATB sau cu un vechi card de telefon public.

      Comisioane de transfer nu apar. Dacă încarci cash, dai X lei în benzinărie, ți se pun X lei pe card. Dacă încarci online pe site, e asimilat unei plăți online pentru care nu se iau comisioane.

      Scrie mare în site-ul fillandgo.ro cum funcționează.

        (Citează)

  24. nwradu: fillandgo.ro

    Mersi. Am cautat informatii despre asta pe site si nu am gasit decat ceva vag. Nu scrie ca e asimilat unei plati online, scrie doar “Poti sa iti alimentezi contul Fill&Go cu diverse sume, prin numeroase modalitati de plata, inclusiv online, si poti sa vezi istoricul trazactiilor si reducerile obtinute din contul tau Fill&Go. ”

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus