un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Ce-i de văzut în Astana, capitala nouă a Kazahstanului

2 Aug 2017  ·

TURISM  ·

19 comentarii

Sincer să fiu, nu credeam să ajung vreodată pe acolo, dar mă bucur că am făcut-o și nu doar pentru că am mâncat o friptură gustoasă de cal.

Astana, capitala Kazahstanului, pare un oraș gândit pentru viitor și impresia asta mi-am format-o imediat ce-am aterizat acolo. Aeroportul lor pare mai mare decât al nostru din Otopeni, deși Astana are sub un milion de locuitori, iar în apropiere nu sunt multe alte orașe. L-au gândit pentru viitor.

Kazahstanul are aproximativ aceeași populație ca România, dar suprafața țării este de 11 ori mai mare, fiind a noua țară ca mărime din lume. Este mai mare decât Franța, Germania, Spania, Italia și Marea Britanie la un loc. Astana i-a devenit capitală în 1997, iar de atunci orașul a crescut de câteva ori, întreg centrul său fiind planificat și construit de la zero, ceea ce-l transformă într-o experiență turistică interesantă. Rareori ai ocazia să vezi un oraș creat după principiile contemporane, nu dezvoltat pe ce direcții s-a putut de-a lungul secolelor.

Faptul că orașul a fost aproape în întregime planificat de la început s-a văzut și după ce am ieșit din aeroport. Drumul până în centru arată cam așa: câțiva kilometri de șosea în linie dreaptă, apoi un viraj la dreapta și apoi alți kilometri în linie perfect dreaptă. Este ca un paradis pentru curse stradale, deși n-am văzut nici una pe acolo, localnicii preferând mai degrabă SUV-uri și sedanuri.

Odată ce ajungeți în oraș, vă așteaptă o combinație de monumente, turnuri, grădini, zgârie-nori și clădiri ce uneori par inspirate de arhitectura de pe Krypton, precum cea de mai jos, care-i sala de concerte:

Iată un clip video:

Iată și niște zgârie-nori:

Și un mall în formă de iurtă, Khan Shatyr (can-satîr îl pronunț eu) care poate părea mic în fotografii, dar înăuntru are vreo 5 niveluri de magazine, iar la cel superior un parc de distracții cu tot cu o plajă artificială și tobogane acvatice, un fel de Therme mult mai mic, dar probabil foarte apreciat într-o țară fără ieșire la mare.

Planul orașului a fost făcut de un celebru arhitect japonez, Kurokawa, deși în opinia mea se văd și influențe sovietice, precum în dragostea pentru blocuri înalte cu multe scări. Poate că vă întrebați de unde atâția bani într-o țară ce s-a rupt din URSS în 1991. Simplu, Kazahstan are rezerve uriașe de petrol și gaz natural, ceea ce i-a transformat în cea mai mare economie a Asiei Centrale. Sunt pe locul doi în lume ca rezerve de uraniu, dar și crom, zinc și plumb și, de altfel, se laudă că 101 elemente din tabelul lui Mendeleev pot fi găsite pe teritoriul lor.

Funny story: deși au foarte mult uraniu, nu operează nici o centrală nucleară în țară. În schimb, în domeniul cercetării nucleare au pornit recent un reactor de fuziune nucleară, unul dintre puținele din lume în acest moment, un tokamak care pe 26 iunie a devenit operațional, obținând practic un soare în miniatură în interiorul său. Genul acesta de investiții se fac acolo, iar la Expo 2017 am aflat și alte detalii despre viziunea lor energetică.

via GIPHY

Merită vizitată Astana? Eu zic că da, dar vara. Acum temperatura acolo era de peste 30 de grade, dar iarna se duce în -35 de grade, iar când bate și vântul acela de stepă înțeleg că “mi-au înghețat extremitățile” capătă un sens mult mai pătrunzător.

Centrul orașului, cu toate aceste clădiri de văzut, ceva restaurante cu specific local (încercați specialitățile din carne de cal!) și chiar terase cu specific german, plus centre comerciale, parcuri și tot felul de muzee și clădiri, are cam 5 km dintr-un capăt în altul, potrivit pentru o vizită de două zile, poate chiar una pe grabă.

Prețurile acolo sunt foarte bune, totul fiind mai ieftin decât în România. O bere la o terasă costă 1 euro și un pic în moneda locală, o porție de mâncare cam 5-6 euro, iar suvenirurile (fac tot felul de obiecte din piele sau blană, ceramică șamd) sunt foarte accesibile pentru europeni și pot fi suplimentar negociate în jos. Fumătorii se vor bucura, un pachet de țigări costă cam 4 lei acolo.

Oamenii mi s-au părut prietenoși și se uită cu curiozitate la europeni. Nu prea vorbesc engleza, ci limba lor și rusa, dar până la urmă te poți înțelege cu ei. Magazinele de obicei au POS, dar micii comercianți nu. Din fericire, schimburile valutare pe la ghișeele băncilor nu te rup la comisioane sau curs.

Dacă nu vreți ordinea și aspectul de “tocmai scos din cutie” din Astana, unde majoritatea clădirilor sunt noi, mai mulți oameni ce știau țara mi-au recomandat să vizitez Alma Ata, vechea lor capitală și cel mai mare oraș al țării, aflat la granița de sud. Nu știu mai multe.

Kazahii (nu-i confundați cu cazacii, care sunt descendenți ai triburilor slave mai apropiate de zona noastră, pe când kazahii au trăsături asemănătoare cu chinezii și mongolii din serialul Marco Polo) sunt predominant musulmani, dar genul care mănâncă porc și beau alcool fără probleme, iar seara am văzut niște domnișoare mergând spre o discotecă în fuste mai scurte decât la noi, așa că societatea lor are principii asemănătoare cu ale noastre. Probabil că acesta este cel mai superficial și rasist paragraf scris de mine vreodată.

Iată ce mai e de văzut prin oraș:

Palatul Prezidențial, înconjurat de un parc, aflat pe malul râului ce străbate orașul.

Moscheea Khazrat Sultan este cea mai mare din Asia Centrală și foarte frumoasă în interior.

Piramida aceasta este Palatul Păcii și Prosperității. În practică am impresia că acolo se află diverse săli de conferință și spectacol.

Sediul KazMunayGas, compania de stat kazahă pentru petrol și gaz. Ei dețin momentan integral Rompetrol, dar au vândut 51% către chinezii de la China Energy Company și tranzacția va fi definitivată pe final de an. Sediul KMG este chiar pe axa de vizitat a orașului, care “trece” prin clădire.

Acesta este turnul Bayterek. Se poate urca în globul auriu de sus, de unde se vede frumos orașul. Am fost și eu și l-am văzut. Cu fotografiatul e mai greu, că sticla aceea deformează și face totul auriu.

Emerald Towers sunt cele mai înalte clădiri din Astana (210 metri, vreo 55 de etaje), iar în dreapta vedeți Northern Lights Towers, blocuri de apartamente.

Pe acestea de mai jos le-am fotografiat că poate se inspiră și primarul capitalei noastre:

Alte fotografii:

Serios, dacă ajungeți acolo, mâncați cal. Este foarte bun! Revin cu informații despre acest aspect.

 

Funnier story: între 20.000 și 40.000 de români trăiesc în Kazahstan, urmași ai celor deportați acolo de sovietici atunci când au invadat Basarabia și Bucovina. Majoritatea sunt grupați în orașul Karaganda, nu foarte departe de Astana, și înțeleg că ministrul de externe Meleșcanu i-a vizitat înainte de a ajunge la Expo 2017. Asta nu-i nimic față de populația de etnie germană: peste un milion de nemți locuiau în Kazahstan la ruperea Uniunii Sovietice, urmași ai deportărilor din zona Volgăi, dar apoi majoritatea s-au întors în Europa. Astăzi în jur de 180.000 de etnici germani trăiesc în Kazahstan, ceea ce explică numărul de terase cu bere nemțească văzute prin Astana, deși fără tradiționalii cârnați cu varză.

Vă zic în episodul următor și despre Expoziția Mondială de la Astana, standul României și ce era de văzut pe acolo. Îi mai las un pic pe cei din guvern să tremure.

    19 comentarii

  1. Nais! Multumim de sharing, chiar pare interesant

      (Citează)

  2. Si cand ti-ai luat-o dubla dupa ceafa de la d-na nwradu ca te uitai la d-re *si* masurai exact lungimea… ai zis “e pentru blog draga”?

      (Citează)

  3. “un fel de Therme mult mai mic, dar probabil foarte apreciat într-o țară fără ieșire la mare”

    Kazahstan are ieșire la Marea Caspică, puțin peste 2.000 de kilometri de țărm. Practic e un lac, nu comunică cu oceanul planetar, dar are suprafața comparabilă cu Marea Neagră.

    Și dacă vecinii noștri din vest se laudă cu lacul Balaton și plajele sale… kazahii se pot mândri și ei cu lacul Marea Caspică.

      (Citează)

    • E un lac. Kazahstan este considerată oficial fără ieșire la mare. Nici nu știu dacă au vreo plajă bună la Caspică, precum are Balatonul.

        (Citează)

    • Plus că, într-o țară cu aceeași suprafață cam cât este Europa de la noi la Atlantic, nu cred că mulți kazahi ajung la Marea Caspică.

        (Citează)

    • e mare sau lac in functie de cine intrebi printre cei care se afla pe tarm. dispute vine de la modul in care pot fi impartite resursele, impartirea se face diferit daca e lac sau mare, de unde unii au interesul sa fie lac, altii sa fie mare :)

        (Citează)

  4. Din cate vad in poze, Astana se aseamana cu Pyongyang, capitala Coreei de Nord. Un amalgam de stiluri arhitectonice.

      (Citează)

  5. E nevoie de vizaz, ceva pentru a putea ajunge acolo?

      (Citează)

    • Cica n-ar fi nevoie, asa zicea Banciu intr-o emisiune de zilele trecute.

        (Citează)

    • Nu știu, că e posibil să le fi scos pe perioada Expo 2017.

      La intrarea în țară completezi o hârtie cu motivul vizitei și trebuie să o păstrezi până la ieșirea din țară. Dacă o pierzi, ai pus-o.

        (Citează)

  6. gigi:
    Din cate vad in poze, Astana se aseamana cu Pyongyang, capitala Coreei de Nord. Un amalgam de stiluri arhitectonice.

    se aseamana si la “lider”: galbejitii din nord au dictatoru capcaun, astia au Sultan!

      (Citează)

    • Da, o mulțime de malluri și centre comerciale, clădiri înalte și populație veselă, deschisă spre turiști, plus cea mai mare economie din zonă și companii care exportă de duduie totul înseamnă că se aseamănă cu Coreea de Nord la fel cum un măr se aseamănă cu o bucată de cretă.

        (Citează)

  7. Să trăiți!

      (Citează)

  8. Ca tot veni vorba de discoteci, ai fost? Care e treaba cu distractia si viata de noapte de acolo? :D

      (Citează)

    • Intreaba-l si tu pe privat ca SIGUR n-a fost. ;)
      Pe de alta parte, frumos oras, as face un city-break acolo.
      Apropo de Ungaria si turism, raportat la numarul locuitorilor fata de Romania, ei castiga de vreo 2-3 ori mai mult. Ce e culmea e ca toata Ungaria e o campie, un lac, vreo 4-5 dealuri si un fluviu.

        (Citează)

  9. Hei buna.Îmi doresc ,sa ajung si eu in Astana pt un concert.Cat faci cu avionul pana acolo?Ador un artist de al lor si chiar vreau sa stiu daca e nevoie din viza.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus