un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Nicușor Dan a demisionat din USR, ceea ce slăbește mult partidul și întreaga opoziție

1 Jun 2017  ·

GÂNDURI  ·

46 comentarii

Nicușor Dan a anunțat că a demisionat din fruntea USR. Sunt surprins doar că s-a întâmplat atât de repede.

Vă spuneam, la alegerile parlamentare din noiembrie, că USR a făcut prea rapid pasul de la un partid local la unul național, iar asta sigur va duce la tensiuni și probabil o rupere internă. Căutând o prezență națională, partidul a acceptat tot felul de membri ce nu erau complet aliniați cu ideile politice ale lui Nicușor Dan, oameni care au “călărit” listele USR de Parlament sau Consilii Locale pentru că n-au prins loc pe listele altor partide.

Așadar, mă așteptam ca USR să se rupă în cele din urmă, dar credeam că va dura vreo doi ani până se va întâmpla asta. N-ar fi primul partid, în fond, poate țineți minte cum toți oamenii lui Diaconescu sau Becali s-au risipit la alte partide în timp, ducând acolo importantele lor poziții parlamentare.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia din USR. Din partid, nu de la șefia partidului. Fără Dan acolo, partidul rămâne cam de izbeliște, cum s-ar spune în termeni profesioniști. Își pierde principalul vector de imagine; bun, rău, indiferent cum vi se pare – era principalul vector de imagine. Știu că omul este ușor de criticat pentru că vorbește încet și a fost obosit la un interviu TV, dar în același timp este cel care a obținut scorul USR de la alegerile locale și parlamentare, iar de ani de zile dovedește o tenacitate uimitoare în semnalarea abuzurilor primăriilor din București.

Rămâne de văzut în ce măsură Cristian Ghinea va reuși să țină acum partidul în jurul său, considerând că va încerca asta.

Din păcate, cetățenii pierd. Cei de la USR, deși n-au făcut ceva remarcabil în politică, măcar au încercat să facă o opoziție cinstită. Nu tot ce se putea, nu pe gustul tuturor susținătorilor de la alegeri, dar cred că este imposibil să găsești un partid care să facă exact ceea ce-ți dorești tu, politica fiind de obicei un joc al compromisurilor, inclusiv ale alegătorilor față de cei pe care-i aleg prin vot.

Uitați un alt exemplu când este imposibil să faci ceva concret, oricât ai încerca:

Plângere penală! Abuz în serviciu! Refuzul sistematic, pe timp de câteva luni, de a pune pe ordinea de zi propunerile USR. N-or fi cei din USR sfinții din politica românească, dar înainte de a arunca în totalitate vina pe ei pentru lipsa de rezultate în aceste 6 luni, gândiți-vă că poate vina este împărțită.

 

În situația actuală, cu un USR slab din care este foarte posibil ca diverși membri să plece spre PSD sau PNL sau ALDE, poate ducând chiar la dizolvarea partidului. Mult noroc cu opoziția formată din PNL! Suntem pe mâini bune. Pun pariu că la sediul PSD este acum o petrecere mare din acest motiv.

    46 comentarii

  1. Radu, am mai spus de câteva ori ca tu înțelegi puțin și strâmb din politică. Nu e un lucru de condamnat doar ca ar trebui sa eviți tema asta. Legat de evenimentul de azi, e momentul perfect pentru intrarea în scena a lui Cioloș.

      (Citează)

    • Probabil că ar trebui să evit orice subiect în care nu am aceeași opinie cu a ta pentru că, evident, oricine nu are părerea ta greșește.

      Dacă vrei să demonstrezi cât de puțin înțeleg eu din politică, e bine să explici cum stau lucrurile de fapt și de ce mă înșel. Altfel e doar un comentariu inutil.

        (Citează)

    • Eu m-am lecuit de mult cu chestia asta – bloggerii sunt atoatestiutori, nu stiai?

        (Citează)

    • Nu, oricine poate să-i contrazică și să le arate greșeala. Sau, când e vorba de astfel de chestiuni, măcar să vină cu o teorie mai bună, una care să pară mult mai realistă.

      Dar de câte ori zic asta, nu prea apare lume să mă contrazică printr-o explicație bună, nu doar cu un “nu, ești prost”.

        (Citează)

    • Vezi, tocmai aia-i problema. Ce ai vrea acum, sa scrie oamenii comentarii cel putin la fel de lungi ca articolele tale, in care sa-ti explice de la Adam pana in prezent, de ce lucrurile sunt diferite fata de cum le vezi tu? Cum era aia, and vin mai multi si iti spun ca esti beat, te duci si te culci. Tot asa, cand ti se spune de mai multe ori ca nu te pricepi la politica, ar cam trebui sa-ti dea de gandit si nu sa sari direct cu o atitudine destul de taioasa, cum i-ai raspuns lui Gabriel mai sus. Nu vad de ce nu alegi sa ramai la routere, burgeri, calatorii…

        (Citează)

    • Păi o discuție se ține întotdeauna cu argumente. Eu așa fac articolelel, nu zic direct “ăla e prost”, ci încerc să arăt și de ce cred asta.

      Aștept același lucru când cineva dorește să mă contrazică.

      Altfel, doar pentru că opinia mea diferă de a lor nu înseamnă că nu au dreptate.

      Iar de ce nu rămân la niște subiecte aleatoare despre care nu ai opinie și atunci nu o poți combate pe a mea, considerând deci că acolo “mă pricep”, este pentru că pe blog scriu despre ce vreau eu și, mai ales, despre ce mă interesează pe mine. Politica mă interesează foarte tare, că influențează direct viața pe care o duc, pe când routerele prea puțin.

      Cine este depășit de o astfel de discuție poate ignora articolele, că doar știe despre ce sunt, sau cel puțin poate avea decența de a răspunde cu propria sa opinie despre subiect. Un simplu “te înșeli, dar nu pot să zic de ce” nu reprezintă o discuție despre oameni maturi.

        (Citează)

  2. Mie imi plac aia care spun ca prin demisia lui ND din USR partidul are numai de castigat ceea ce stim cu totii ca e fals. Acest partid a crescut si a ajuns aici EXCLUSIV pe notorietatea lui ND.

    Ghinea? Cine e Ghinea? iesi pe strada si intreaba 100 de oameni cine e Ghinea. Sa fim seriosi. Omul asta si multi altii au ajuns pe un loc caldut in parlament nefacand nimic dar nimic si acu se dau mari politicieni.

      (Citează)

    • Da, dar asta se întâmplă des în politică. Acum rămâne de văzut dacă vor putea profita de poziția lor pentru a câștiga capital de imagine.

        (Citează)

  3. Oricum nu-l mai votam. Prea inapt. :)

      (Citează)

  4. Un ochi imi rade si altul plange. Opozitia pierde un om de valoare certa, un intelectual prea bun pentru tara in care s-a nascut. Dar ma bucur pentru OMUL Nicusor Dan, pentru sanatatea lui mentala si fizica care nu vor avea de suferit din cauza luptei cu impostorii, interesatii si PROSTII, pentru faptul ca se poate dedica familiei lui. Macar a incercat ceva si a aratat ca partidele politice in vechea acceptiune, in aceste vremuri, sunt depasite.

      (Citează)

    • Da, dar în același timp nu poți să intri în apă doar cu picioarele. Dacă vrei să fii luat în seamă, înoți cu tot corpul.

      Nu poți fi activist doar pe plan mic, puterea este la fel de mică acolo.

        (Citează)

  5. nwradu:
    Și dacă ar fi alegeri mâine, pe cine ai vota și de ce?

    Pe ala care sustine clar ca avem o problema mare de democratie in tara asta, indiferent de pardid, rasa, suloare, etc. Culmea e ca pe blogul asta aia sunt cel mai criticati.

      (Citează)

    • Păi din scena actuală cine crezi că ar putea susține asta?

      Și eu nu cred că avem o problemă cu democrația. Democrația merge bine. Avem o problemă cu corupția, cu interesele ascunse și cu legi foarte proaste ce permit parlamentarilor să nu motiveze alegătorilor de ce votează cu votează, ba chiar nici măcar să le spună ce-au votat, deși îi reprezintă.

        (Citează)

    • Cat timp politica se face cu catusele la televizor aia e orice dar nu democratie. Sunt prea multe cazuri de abuzuri ale procurorilor ca sa mai poata nega cineva asta, foarte recent a iesit la iveala experienta in a inscena santaje chiar din sediul DNA. Zi-mi si mie ce procurori dna au intrat la puscarie pana acum?

        (Citează)

    • democratia functioneaza, avem o problema cu anumiti alegatori care sunt indragostiti de indecizie.

        (Citează)

  6. Este o pierdere pentru partid dar asta poate însemna și o noua direcție în care se îndreaptă partidul. Motivul pentru demisie a fost direcția anti modificare a constituției către care s-a orientat partidul, direcție care nu a fost pe placul și în concordanta cu convingerile liderului partidului. Asta înseamnă că este un partid în care puterea de decizie este a membrilor și nu a președintelui (vezi PSD). Ar trebui mai multe partide de genul asta. Pana la următoarele alegeri sper sa crească și sa iasă în față mai multi lideri USR care sa reprezinte imaginea USR!

      (Citează)

  7. Omul are carisma unei ameobe. E un Bușoi.

      (Citează)

  8. E 2017 si noi inca mai vorbim de Nicu Sordan? Omu asta nu mai e relevant de mult timp. Ma mir ca cineva se mai oboseste sa mai dea stiri despre el.

      (Citează)

  9. Nu era evident de la inceput ca Nicusor Dan este un impotent din punct de vedere politic? Fara prezenta, fara prestanta, fara carisma, fara orice fel de forta.

    Nu era in nici un caz un leader, el nefiind vreodata in stare sa aiba o discutie in contradictoriu cu PSD-ul in public.

    Ne trebuie Underwood.

      (Citează)

    • Îl ai pe Underwood, dar la noi se numește Dragnea. Sau Băsescu, dacă vrei.

      Prefer un om bine intenționat. Dacă l-ar prefera toți, i-ar da și putere să rezolve ceva.

        (Citează)

    • Nicusor Dan a avut putere in partid si uite ce a facut cu ea. Si-a servit scopul, e timpul sa se duca dupa Basescu, in istorie.

        (Citează)

    • După cum spuneam în articol, nu cred că a avut putere în partid.

        (Citează)

    • Pentru cine urmareste politica mai mult decat tangential, e evident ca a avut putere in partid. Partidul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui. Partidul l-a votat orbeste la ultimul congres de acum ceva timp. Partidul a avut incredere in el pana acum cateva zile cand deja nu s-a mai putut. S-a dovedit ca s-a ajuns intr-un punct al absurdului.

      Sa zici ca nu a avut putere in partid e ca atitudinea lui, pueril.

      ND nu a fost lasat la vatra de catre activitatea unor oameni care au “călărit” listele USR de Parlament sau Consilii Locale pentru că n-au prins loc pe listele altor partid ci de catre majoritatea membrilor, membrii alesi pe spranceana conform specificatiilor lui (care nu au mai fost membri in alte partide, care nu au mai avut legatura cu politica etc.

        (Citează)

    • Eu cred ca puterea s-a dus când a crescut la nivel național. Acolo e cu comitet, cu mulți reprezentanți din teritoriu, cu diverse alte interese.

      Oricum, n-ar fi primul lider de partid îndepărtat de la conducere și nici nu contează asta așa mult. Păcat că s-a terminat, opoziția a fost slăbită.

        (Citează)

    • Cum ar putea fi slabita Opozitia cand pe fundalul unui subiect foarte controversat pleaca exact omul care avea aceeasi opinie ca Puterea?

        (Citează)

    • Prin faptul că USR își pierde cel mai vocal om al lor. Știu, sună ciudat, dar era cel mai vocal om.

        (Citează)

  10. nashu_mare:
    Vocal? A plecat pentru ca partidul nu a vrut a taca ca el.

    https://www.vice.com/ro/article/cinci-momente-cand-nicusor-dan-si-usr-au-fost-dezamagitor-de-lasi?utm_source=vicefbrom

    Nasule, cine finanteaza Vice.com?

      (Citează)

  11. Nicusor Dan e omul care la primul mandat pentru primarie promitea strazi in Bucuresti cu nu stiu cate benzi, plus piste pentru biciclete, plus trotuare si parca mai voia sa puna ceva pe langa. Al naibii doctorat in matematica…

    Duca-se si din partid si de peste tot.

      (Citează)

  12. Atât zic, poate vine Cioloș de data asta…

      (Citează)

  13. Greuceanu:
    Cat timp politica se face cu catusele la televizor aia e orice dar nu democratie. Sunt prea multe cazuri de abuzuri ale procurorilor ca sa mai poata nega cineva asta, foarte recent a iesit la iveala experienta in a inscena santaje chiar din sediul DNA. Zi-mi si mie ce procurori dna au intrat la puscarie pana acum?

    Te uiti prea mult la Antena3. Poti sa dai examplu de unul care a fost legat nevinovat?

      (Citează)

    • Da tu unde te uiti ca nu pare ca stii pe ce lume traiesti, nu trece luna fara sa iasa la iveala un nou abuz dna. Poate nu sunt nume sonore pentru tine, dar nici de actualul ministru al muncii nu ai auzit? Cred ca stiu, te uiti la digi24.

        (Citează)

  14. nwradu:
    Pe Soroș pariam și eu. Varianta numărul doi ar fi Rusia.

    nope.. Rusia poate la Coalitia pentru familie.. :)

      (Citează)

  15. nashu_mare:
    Soroș, bineînțeles.

    sunt jalnici oricum, zici ca citesti Libertatea online..

      (Citează)

  16. Nicusor Dan a condus partidul din cate se pare cu o mana de fier, ideile lui erau vectorii partidului si cam atat, a fost locomotiva care a creat ceva din nimic pe o zona pe unde nu calca nimeni, daca nu era Nicusor Dan era creat unul si se acoperea acel vector. vezi si macovei 2000 nu stiu cat, pe aceeasi linie, etc proiect laudat si dus la fund rapid. usr spre deosebire de M a intrat in parlament cu un scor decent.

    revenim la ND care din cate se pare a mers pe ideea ca partidul este el ( asa cum il vezi si tu @radu ) iar orice idee vine de undeva si nu ii place isi foloseste (un drept de ) veto si anuleaza acea idee – dar nu are un drept de veto, asa ca la ultima tura de discutii in contradictoriu cand partidul (in mod democratic) si-a spus o parere si au sustinut-o public- spre deosebire de ND care mergea pe o idee populista ( pe partea cu referendumul pentru familie), ca sa blocheze acea idee care dispunea de o majoritatea in USR a spus ca daca se voteaza in modul ala el isi da demisia, asa ca ce discutam noi aici ? sustinem pe cineva care la prima problema isi ia jucariile si pleaca?

      (Citează)

  17. #babaieti,terminati cu prostiile. USR a crescut pentru ca a venit cu imaginea unui grup de oameni tineri neimplicati in rahaturi nu pentru ca vezi-doamne era condus de Nicushordan. Voi chiar aveti impresia ca a fost el locomotiva ? Sa fim seriosi,cine din Iasi de exemplu credeti ca a votat cu USR pentru ca era condusa de Nicusor ? Usr se poate descurca foarte bine si fara el si asta trebuie sa fie esenta unui partid puternic,sa poata continua linistit chiar daca pleaca presedintele.

      (Citează)

  18. am votat usr pt nicusor si clotilde

    cred ca la ora actuala partidul e condus de oameni noi si mare parte din ei sunt infiltrate de diversi pt alte interese, iar acum ca au scapat de nicusor dan nu stie nimeni noua directie

    cu noii oameni, de care nu am auzit niciodata nimic ( cu exceptia lui ghinea, si aia de rau ), prefer pe viitor sa merg la vot si sa mi-l anulez.

    PS – am uitat de hipserul clujean usr din cam dep care minca din gunoi

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus