Mentalitatea celorlalți este dușmanul persoanelor cu handicap din România

România este la pământ în ceea ce privește orice aspect legat de oameni cu nevoi speciale sau cu diverse forme de handicap. De la probleme cu școlarizarea copiilor cu sindrom Down și până la spitale unde bolnavii sunt ținuți legați cu lanțul de pat, de la lipsa sau blocarea rampelor pentru accesul celor în scaun cu rotile și până la imposibilitatea nevăzătorilor de a se deplasa în condiții cât de cât normale prin oraș, suntem în epoca de piatră la astfel de capitole.

Mai țineți minte reportajele despre oameni cu picioarele amputate, siliți totuși să se deplaseze anual la medici sau Casa de Pensie pentru a-și dovedi handicapul? Probabil că le mai țineți. V-am mai arătat și imaginea de mai jos, cu un om silit să coboare în stradă pentru că trotuarul era blocat de o mașină.

Și să nu credeți că și în alte părți este la fel. Nu, în Europa civilizată nu vezi mașini parcate pe trotuar, nici măcar una, rampele sunt peste tot, autobuzele opresc la bordură și se lasă într-o parte pentru a permite coborârea facilă, accesul celor cu handicap este înlesnit în orice loc. Prin comparație, sunt curios la noi câte dintre platformele mobile montate pe la metrou chiar lucrează și câte semafoare de pietoni mai au difuzoare funcționale.

Dar la noi nu-i vorba doar de lipsa rampelor sau a instalațiilor de asistență, ci de lipsa de gândire din partea oamenilor față de cei cu astfel de probleme. Aș putea spune chiar lipsă de compasiune, de bun-simț, pentru astfel de situații, că atunci când parchezi pe un trotuar de nu mai au loc oamenii să treacă în picioare sau când blochezi trecerea de pietoni nu se poate spune că nu observi acest aspect, ci doar că nu-ți pasă.

Un bun exemplu de mentalitate defectuoasă l-am văzut zilele trecute într-un reportaj Digi24. Un nevăzător a fost dat afară dintr-un autocar de către șoferul acestuia, pe motiv că nu are voie înăuntru cu câinele ghid. Ce fel de om dă afară cu forța un nevăzător nu știu, nici ce teamă ar fi putut avea de acesta și handicapul său. Omul a chemat poliția, care a dat amenzi șoferului și firmei de transport.

Dar uitați reacția femeii care deține firma de transport:

Eu consider că nu trebuia sancționat pentru că persoana handicapată nu a prezentat documente de legitimație de handicap și nu a prezentat documente pentru câine. El când s-a prezentat la mașină avea numai foile emise de DGASPC și vroia să intre cu tot cu cățel, un dulău mare care nu avea nici măcar etichetă de ghid.

Adică avem un orb, dar incidentul e din vina sa pentru că nu a putut dovedi cu acte că-i orb. N-a mers cu ele în mână la șofer, ca să-l creadă acesta că e orb, un handicap altminteri greu de dovedit. Mai mult, n-a avut documente pentru câine, iar câinele nu s-a putut legitima pentru a-și dovedi rolul de ajutor necesar.

Asta e mentalitatea unora.

Într-o țară normală, n-ar mai călca nimeni în autobuzele firmei Trans Polosam din Iași. Locuitorii de acolo ar trebui să-i dea afară din oraș, în șuturi. În România, cei din autobuz au stat nepăsători când șoferul l-a îmbrâncit pe om, i-a dat un șut câinelui și a închis ușa după ei, deși legea îl obligă să-i accepte câinele în mijlocul de transport.

ProTV a prezentat asta într-un reportaj pe 7 aprilie și nu s-a întâmplat nimic. Abia ca urmare a viralizării de pe Facebook, situația a ajuns la Liviu Dragnea care a dat trei telefoane și s-a făcut lumină. Au fost apoi dezbateri în mai multe studiouri de televiziune, s-a implicat ministrul de interne, s-a transmis în direct de la Pașcani șamd, deși tare mă tem că toată această implicare este o bună ocazie de PR pentru PSD, nu o reacție uzuală.

Uitați aici mai pe îndelete toată treaba, plus un interviu cu respectivul domn pe același profil.