un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Metroul din Drumul Taberei și pasajul de la Piața Sudului au fost amânate în aceeași zi

1 Apr 2017  ·

GÂNDURI  ·

14 comentarii

Bucureștiul este un oraș de vis în care totul merge perfect! Sau, cel puțin, poate că acele luminițe de Paști ne vor hipnotiza să credem asta, pentru că realitatea este dezolantă, arătând o incompetență de coșmar.

Finalizarea metroului din Drumul Taberei a fost amânată oficial cu mai mult de jumătate de an. Termenul era pe final de 2017, iar acum este finalul primului semestru din 2018. Cum mai avem 15 luni până atunci, ceva îmi spune că nu va fi ultima amânare, iar acea linie de metrou probabil se va deschide în 2019. Putem să facem și pariuri, dacă vreți.

Pasajul de la Piața Sudului nu doar că a fost din nou amânat, dar nici nu se știe pentru când. Probabil că-i știți istoria, trebuie să fie gata de prin 2015 sau 2016, a fost amânat de mai multe ori, un posibil termen fiind martie-aprilie 2017. Evident, nu s-a făcut asta, dar săptămâna trecută primarul Firea declara că va fi terminat după Paști.

Acum a ieșit la iveală că pasajul este abia la 63%. Așa a zis Firea: “Având în vedere data la care trebuia finalizat contractul de lucrări, decembrie 2015, și stadiul actual de realizare de numai 63% după aproape 15 luni…”. Inclusiv cifra aceasta este incertă deoarece în iunie 2016 Firea declara tot o proporție de 63%! Serios, uitați un link!

Așadar, ce se întâmplă? N-au lucrat deloc? Au lucrat, cifra e mai mare, dar au păcălit-o acum pe Firea? Sau au păcălit-o în iunie 2016 cu o cifră umflată? Ultima variantă pare cea mai probabilă. Primarul a dat acum un ultimatum firmei constructoare pentru a veni cu un calendar precis privind finalizarea pasajului, altfel le va anula contractul, dar asta mi se pare o măsură foarte puțin probabilă.

Să zicem că se anulează contractul. Trebuie făcută o altă licitație pentru reluarea construcției, ceea ce înseamnă caiet de sarcini, atribuire, perioadă de grație pentru contestații șamd. Ar fi o amânare și mai mare și un eșec imens pentru Firea, că-i primar de aproape un an și nu poate da vina pe fostul primar pentru #fuckup-ul acesta. Prin urmare, așteptați-vă la pasaj poate pe final de 2017 sau chiar la anul pe vremea aceasta, iar între timp petrecere frumoasă într-o intersecție ce consumă milioane de nervi și milioane de euro de la business-urile din zonă.

Și acum uitați-vă la străini. O companie privată, cu bani proprii și inteligență proprie, trimite rachete în spațiu, le recuperează, le retrimite din nou în spațiu și acum intenționează să facă acest ciclu în doar 24 de ore. Primul metrou din lume a fost construit în 1863. 1863, nu glumesc! Noi nu suntem în stare să facem la timp unul, nici după vreo 4 ani de amânări, în 2017.

Știți ce-i mai rău? Că nu avem nici o scuză. Știu că mulți spun “lasă, că putea fi mai rău, puteam trăi în Siria!”. Da, dar cei de acolo măcar au o scuză, sunt în război! Îi bombardează propria armată, normal că au o viață mai proastă ca a noastră. Noi ce scuză avem? Suntem în Uniunea Europeană, avem ceva stabilitate economică și politică, vor vecinii să ne dea și bani ca să ne dezvoltăm și să creștem o țară mândră și modernă… dar nu facem asta. Fără alte motive decât nepăsare, incompetență și corupție.

    14 comentarii

  1. Dacă se anulează contactul pentru pasajul de la Piața Sudului, până în 2020 nu avem vreo șansă să fie terminat. Știi, la fix pentru următoarele alegeri. Eu nu as paria că nu va fi anulat.

    Metroul era de așteptat să mai fie amânat pentru că au întârziat foarte mult cu licitația pentru amenajările interioare. Și cea pentru siguranța circulației.

    Și tot nu vom avea de garnituri să punem pe ea.

      (Citează)

  2. Interesanta ordinea de la final.

      (Citează)

  3. Dacă ar aduna cineva toate datele care s-au vehiculat pentru finalizarea pasajului Sudului și toate procentele de realizare comunicate la diverse momente, ne-am da seama că suntem spectatori ai unei piese pentru proști.

    Decembrie 2018 a fost cel mai credibil termen de finalizare pe care l-am auzit eu.

      (Citează)

  4. Hai ca poate nu o stiti pe ultima! S-au deschis doua statii noi de metrou. Straulesti si Laminorului. In continuarea tronsonului Gara de Nord, Basarab etc. Ei bine, ieri am constatat ceva ULUITOR! Aceste 2 statii nu sunt in continuarea tronsonului!!!Nu! Trebuie sa te dai jos si sa schimbi metroul!!Pentru 2 statii! Stiti cat a costat lucrarea? 250 milioane EURO!!! Doi ani intarziere!

      (Citează)

    • Deci de la Universitate la Laminorului faci urmatoarele schimbari?

      1. Universitate-Victoriei
      2. Victoriei – Basarab
      3. Basarab – Bazilescu
      4. Bazilescu – Laminorului

      Si la suprafata ala e drum drept 95% din traseu

        (Citează)

    • Incredibil, nu-mi vine sa cred.

        (Citează)

    • bai baiatule, deci la bazilescu te dai jos ca sa mai iei metroul 2 statii pana la capat? imi pare rau sa-l aduc in discutie pe tovarasul ceau, dar cine a facut asta merita sa sfarseasca la fel.
      pentru drumul taberei eu pun pariu pe un 2021. si duamna firea nu are nicio jena stati linistit. eu prevad ca va primi un nou mandat pentru ca in ziua alegerilor va fi cald afara, tinerii frumosi si liberi vor fi la gratare + in seara aia va fi un concert florin salam cu dj tiesto.
      piata sudului se va finaliza daca constructorul isi va primi banii pe suplimentarile solicitate. pentru ca asa e la noi – se “descopera” conducte, sau alte chestii prin contract, si constructorul trage de timp pana e sigur ca-si primeste toti banii. foarte rar se mai intampla sa rezilieze vreo autoritate contractul, in 90% din cazuri constructorul negociaza pana primeste ceva din ce a solicitat.

        (Citează)

  5. Ar trebui sa faci un post special pentru Gabriela Firea, ce a promis, ce a realizat si care este realitatea, cu link-uri catre posturile de stiri.
    Asta ca sa nu uite lumea peste 3 ani la alegeri.

      (Citează)

  6. Din pacate masa de votanti a lor e mai mare ca masa noastra, a celor care vrem sa mearga lucrurile mai bine.
    Pana cand nu vom incepe sa punem binele colectiv la acelasi nivel cu binele nostru, lucrurile “vor merge si asa”, doar ne descurcam noi, ce dracu…
    In alta ordine de idei, ar putea cineva sa imi spuna un proiect din Romania care s-a finalizat la timp? (Autostrada, spital, metrou etc)

      (Citează)

  7. E peste puterea mea de înțelegere cum ajungem mereu în situația de a amâna mereu astfel de proiecte. Avem o istorie atât de bogată în a nu respectă timpii din contracte.

    La fel ca la CFR. Pare anormal să ajungă un tren la timp. Așa și cu u contract. Pare absolut anormal să termine lucrarea la timp. Deja intră în mentalul colectiv că ce scrie acolo e maculatură și atâta…

      (Citează)

  8. Fara sa analizez forumurile de pasionati de infrastructura cred ca se face rebursarea la Bazilescu pt ca nu e gata si depoul Straulesti. Camd va fi gata, trenul va merge direct GdN – Straulesti.
    Ca sa rememorez, s-a mai intamplat o anomalie cand au deschis N.Grogorescu – A.Saligni in 2009. Atunci s-au grabit cu lucrarea, cu licitatiile si au facut sa mearga trenurile pe partea stanga. Adica invers fata de toata reteaua. O carpeala.

      (Citează)

  9. Sa vedem si partea buna : saraci, rupti in fund, dar linistiti. Nu tu imigranți, nu tu invazii straine, nimeni care sa ne fure joburile (ca nu avem nici pentru noi din cauza infrastructurii), fara atentate. Suntem precum purceii aia care stau in mocirla : e murdar, dar e caldut…

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus