blog demisec cu note fine de tehnologie

euOameni care mă enervează rău (nu faceți chestiile de aici).

Două faze de pe drum

Clock icon

20 Apr 2017

Tag icon

AUTO

Comments icon

23 comentarii

Acum câteva luni am pus pe YouTube un clip în care filmam cât de multe PET-uri, mii de bucăți, sunt aruncate din mașini pe câmp la bariera de la Drajna, unde timpul de așteptare este de vreo 5-20 de minute, în funcție de zi. Așa fac oamenii, au o sticlă goală și nu o pot păstra în mașină până ce ajung în proximitatea unui coș de gunoi, ci trebuie să o arunce imediat, de parcă ar fi o grenadă.

Mii de PET-uri pe câmp, de unde probabil nu le va curăța nimeni niciodată, că dacă autoritățile ar vrea să facă ceva pentru acea zonă ar începe cu astuparea și refacerea trecerii la nivel a căii ferate, ca între două trenuri să poată trece 100 de mașini cu viteză mare, nu 50 cu viteză mică.

Iată un astfel de exemplar în acțiune, capturat pe film zilele trecute. Iar în partea a doua, un alt tăntălău pentru care depășire pe autostradă înseamnă să te bagi la un metru în fața altuia. M-am uitat apoi la el, în minutele următoare, cum schimba de pe banda 1 pe 2 chiar și în fața altor mașini, probabil crezându-se în oraș la 30 km/h.

    23 comentarii

  1. Ar putea pune niste cosuri de gunoi… daca tot arunca, macar sa dea la cos. 😀
    Mai justificam niste bani, mai facem si ceva, toata lumea-i fericita pe hartie, right?

      (Citează)

  2. La a doua faza, pe autostrada, pare ca pe primul idiot il presa alt idiot sa se dea la o parte.

      (Citează)

  3. Mihai Ionescu

    20/04/2017 la 3:57 PM

    Ce cameră folosești?

      (Citează)

  4. deci faza cu aruncatul sticlelor pe camp mi se pare incredibila.
    deci imi inchipui cum sta babuinul in masina si dupa ce termina de scobit in nas se gandeste sa faca curat in masina, daca tot sta pe loc.
    fucking animals.

      (Citează)

  5. In curand o sa avem plantatii de peturi si pungi pe campuri, asa ne place! Curatenie mai gasim prin oras (cat de cat), in afara e dezastru! Toate popasurile sunt bombardate cu gunoaie iar campurile au devenit gropi de gunoi pentru moloz. Hai ca nu mai avem mult si ajungem precum India, maxim 15 ani, daca continuam asa.

      (Citează)

  6. multumim Radu! ma voi ocupa personal de animalul din imagine, adica de jegul uman cu nr de inmatriculare B 59 GEB, cat de curand va avea o surpriza, doar folosind masuri coercitive se vor putea dresa acesti neanderthalieni (desi cred ca aducem o jignire acestora din urma)…daca nu din bun-simt si civilizatie macar de frica amenzilor.

    PS: imi cer scuze pentru limbaj, daca mai ai filmari cu homo nesimtitus le astept cu interes.

      (Citează)

  7. Daca dulci fimarea aia la politie isi ia macar o amenda ceva? sau e degeaba?

      (Citează)

  8. nwradu:
    E degeaba, din câte știu eu.

    Dar tu, Radu, i-ai atras atentia ca nu e bine ce a facut?
    Sa ii zici ca a pierdut ceva.

      (Citează)

  9. Radu, te așteptăm pe Trafictube.

      (Citează)

  10. 5-20 de min la bariera de la Drajna?:) Ai fost norocos pesemne. Duminica a durat o ora si 20 de minute.

      (Citează)

  11. Si sa se consemneze ca atat respectivul ce arunca pet-ul cat si cel cu depasirea aiurea aveau numere de Bucuresti.

    Deci n-au fost implicati conjudetenii mei de bastina din IL sau din CL. :P

      (Citează)

    • Da, că de aia a petrecut Pastele in zona aia, pentru ca e bucurestean si merge in vacante exotice.

        (Citează)

  12. Daca ala care te-a depasit ti se pare ca s-a bagat prea aproape, n-ai condus in Olanda

      (Citează)

  13. 1. Te rog, așa cum a mai facut-o cineva, să ne spui cu ce cameră ai filmat din mașină, din mers.
    2. Cel mai adesea citesc ce scrii direct din mail. În mail, însă, nu sunt link-urile către imaginile/filmele postate. Este o sugestie.
    3. La Drajna trebuiesc făcute multe. Practic vorbim de racordarea A2 la E584 (cel puțin Brăila, Galați, Tulcea).
    Probabil un pod peste calea fereată (nu acolo unde este trecerea la nivel acum, pentru că nu este posibil, avînd în vedere că este și intersecție și sunt construcții civile). Deocamdată măcar ceva automatizare bazată și pe bun simț, nu doar pe siguranța trecerii mașinilor, ca să nu se mai aștepte 5-7 minute până apare primul tren și alte 10-15 minute până la al doilea…
    Sunt convins că se va face și așa ceva.
    Doar că, dacă Centura Bucureștiului are nevoie de 30 de ani iar aici vorbim de o prioritate mai redusă ne vedem la inaugurare după 2050…
    (BTW: Mai vorbim de racordarea Centurii Bucureștiului la A3 București – Ploiești, care e făcută din ciocan și puțin chit, că au uitat la proiectare că s-ar putea șă fie nevoie de interconectare??)
    4. Mulțumesc pentru ce faci!

      (Citează)

    • Camera este un Vico Marcus 4,i-am făcut și review acum vreo 2 ani.

      În mail nu vor funcționa sau arată bine embedurile video, n-ai ce-i face, sunt limitări ale emailul sau sistemelor de trimitere. Vino pe site pentru experiența completa.

      De restul mă ocup când revin în țară, că acum sunt pe coclauri în Germania și merge greu cu răspunsul la comentarii.

        (Citează)

    • Daca ajungi in Amsterdam, dau o bere

        (Citează)

  14. E bine ca l-ai partajat cu noi pe cel care arunca gunoi. O sa ii dau share pe Facebook. Poate il facem vedeta. E ciudat cum in 2017 in Romania sunt multi oameni care arunca gunoi pe strada si autoritatile nu se sesizeaza ca sa faca o campanie impotriva acestui lucru (de genul celei audio-vizuale pentru consumarea a cel putin 2 litri de lichid…).
    Acum 2 saptamani observam cum in fata intrarii in scara a blocul vecin o “doamna” mai in varsta statea cu catelul ca acesta sa faca treaba mare. M-am gandit sa o filmez in eventualitatea ca nu va aduna “prajitura” patrupedului dar eram destul de departe de ea. Asa s-a si intamplat si mi-a parut rau ca nu am filmat-o. Cu proxima ocazie, asa voi face si o voi urmari pana unde sta si o sa-i lipesc saptamanal pe usa de la bloc poze cu autocolant cu fapta ei (ca sa o felicite toti vecinii). Cred ca daca noi nu ripostam la mizeria facuta de altii, nu vom avea o tara mai curata.

      (Citează)

  15. educatia..chiar daca erau 10 cosuri de guoi acolo, romanii tot pe jos aruncau

      (Citează)

  16. Ar trebu ca toti ce vedem astfel de oameni sa luam masuri !!!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite.

sus