blog demisec cu note fine de tehnologie

volvo xc60Citiți despre SUV-uri noi: testdrive Volvo XC60 și lansarea producției de Ford EcoSport la Craiova.

Digi se va lista la bursă și anunță o mulțime de cifre interesante cu această ocazie

Clock icon

11 Apr 2017

Tag icon

TEHNOLOGIE

Comments icon

33 comentarii

RCS-RDS va fi listată la Bursa de Valori București (BVB) în luna mai, printr-o ofertă publică inițială (IPO) de acțiuni către public și investitori. De fapt, e un pic mai complicat de atât, pentru că se listează compania Digi Communications N.V., o companie înregistrată în Olanda pentru a gestiona diversele companii din România, Ungaria, Spania și Italia, pe modelul multor alte companii care-și fac firmă-mamă în Olanda, probabil din motive de taxe.

O listare la bursă trebuie de obicei însoțită de informații detaliate despre mersul companiei, adică exact ceea ce RCS-RDS/Digi nu anunța în mod uzual. Au anunțat acum.

Anunțul oficial privind intenția de listare la BVB este foarte cuprinzător și iată cele mai interesante detalii:

  • venituri de 842,8 milioane euro în anul 2016, cu EBITDA ajustat de 263,3 milioane euro.
  • veniturile de mai sus sunt în toate țările în care activează compania. În România, compania a generat 612,7 milioane de euro (72,7% din veniturile totale). Restul sunt în Ungaria, Spania și Italia.

Aici la venituri RCS-RDS este încă departe de ceilalți operatori. Orange, Telekom și Vodafone se învârt între 850 și 986 milioane de euro pe an. Totuși, am senzația că, în România, Digi obține un profit mai mare decât Telekom, deși veniturile sunt mult mai mici. Pentru anul 2016, Telekom a anunțat venituri totale de 984 milioane de euro și EBITDA de 175 milioane euro; Digi a anunțat venituri totale de 612,7 milioane euro, fără o EBITDA pentru România, dar cea pentru patru țări este de 263 milioane euro. Dacă estimăm proporțional EBITDA din România, cred că iese peste 175 milioane euro.

  • creșterea a fost de la 0,7 milioane UGV la final de 2002 la 12,4 milioane UGV la final de 2016. “Unități generatoare de venit” înseamnă, cum ar fi, numărul de servicii totale vândute în piață. De exemplu, eu sunt 2 UGV pentru ei, că plătesc televiziune și Internet. S-ar putea să fiu chiar 4 UGV, că plătesc și ceva mentenanță pentru niște telefoane pe care nu le folosesc.

Ca număr de servicii vândute, de UGV, situația stă astfel:

  • 3,3 milioane de servicii de televiziune
  • 2,5 milioane de servicii de internet și date fixe
  • 3,9 milioane de servicii de telefonie mobilă
  • 1,7 milioane de servicii de telefonie fixă
  • 0,9 milioane servicii de televiziune satelit

Cum ar fi, RCS-RDS/Digi/cum vreți să-i spuneți* este acum mai degrabă un operator de telefonie mobilă decât provider de televiziune sau conexiune internet. Așa reiese din numărul de “pachete” vândute, iar ponderea veniturilor din telefonie mobilă este probabil deja cea mai importantă în companie, dacă la final de decembrie era la doar 0,2% în urma televiziunii prin cablu.

Iată mai exact cum stau lucrurile în România, că cifrele de mai sus sunt pentru toate cele patru țări:

Telefonia mobilă a prins bine și în Spania, cu 609.000 UGV, în timp ce Ungaria și Italia sunt la 14.000 și respectiv 86.000 UGV. Felicitări și pentru cifra din România, 3,2 milioane de pachete este o cifră foarte, foarte bună.

Conform acestor date, cota de piață în România este de 11,6% pentru telefonie mobilă, 48,6% pentru internet fix, 49% pentru televiziune.

Indicatorul EBITDA (venituri înainte de plata taxelor și impozitelor, adică groso modo un fel de venituri totale din care se scad cheltuielile totale) este foarte bune, fiind mai mare de 30% în ultimii ani.

RCS-RDS a investit mult în dezvoltarea rețelelor mobile, dar se pare că și veniturile au crescut în ritm foarte bun, de au păstrat aproape constant acest indicator, ba chiar a crescut în valoare absolută.

Acum să așteptăm luna mai, IPO-ul și să vedem cât decide piața că valorează compania în momentul în care se vor vinde acele pachete de acțiuni.

*Sunt prea multe nume. Nu știu cum să-i mai spun companiei. RCS dădea televiziune, RDS internet, DigiMobil telefonie. Din ce vad, compania se numește Digi Communications, iar diversele ei subsidiare poartă numele menționate anterior. Cred că, în viitor, îi voi spune Digi, că și intenția lor pare a fi un astfel de rebranding.

sursa: comunicatul întreg Digi.

    33 comentarii

  1. Daca impartim veniturile totale in 2016 – 612,7 mil euro la 12,4 mil UGV rezulta
    ~ 49,5 eur / unitate generatoare de venit, sper ca nu mi-a scapat ceva.

    Eu am avut internet si televiziune de la ei, deci 2 UGV si plateam 55 ron.

    Probabil au avut si alte venituri decat cele din servicii oferite, venituri din publicitate si altele.

      (Citează)

  2. aici intra si televiziunile ?
    sau sunt inregistrate pe alte societati?

      (Citează)

  3. not bad, sa faci 3+ mil de abonati mobili “din nimic”… e ceva.

      (Citează)

  4. Îmi pare mie … sau e cam îmbârligată treaba? Dacă nu se listează RCS-RDS S.A…. până la urmă cum ”se pune”? Adică voi putea cumpăra acțiuni la o societate (Digi Communications NV) care are în portofoliu, printre altele și majoritatea acțiunilor la RCS-RDS S.A., corect? Asta înseamnă că voi primi informare financiară/dare de seamă cu situația celei din urmă, sau cum? Că nu [mă] pricep…

      (Citează)

    • Asta contează doar dacă vrei să cumperi acțiuni.

      Dar da, majoritatea companiilor mari din România operează prin mai multe entități juridice. Tu știi un nume (zi o firmă mare aici), dar ea poate că are 10 entități diferite și face contracte sau domenii de business diferite pe fiecare dintre ele.

      Alte exemple: știi de “ce face Google în domeniul X sau Y”, dar de fapt ei au vreo 40 de firme diferite prin care operează. Știi de Telekom, dar operează în România prin două firme diferite, chiar dacă reușesc să emită o singură factură.

      Este diferența între “brand” și “entitate juridică”.

      Cam așa și RCS-RDS. Evident că au o firmă pentru România, alta pentru Ungaria, alta pentru Spania șamd. Poate că în România au o firmă separată pentru partea de internet și televiziune, alta pentru telefonie mobilă. Nu știu exact ce scrie în facturi.

      IPO se face pe firma mamă, aia care le controlează pe toate din cele patru țări.

        (Citează)

    • Dooh! Știu și eu face diferența între denumire comercială/brand și numele de la registrul comerțului. Deci indiferent cine s-ar lista din încrengătura de deasupra RCS-RDS S.A., noul acționar va primi dare de seamă și despre ei, corect?

      N-am reținut… cine “vinde” până la urmă cei 25%? O persoană fizică? RCS&RDS management S.A.?

        (Citează)

    • Oricine ia acțiunile va conta în toate companiile din România, Ungaria, Spania și Italia, da.

      Nu cred că le vinde cineva. Mai degrabă, se emit acțiuni. Să zicem că acum compania are doi asociați, unul cu 70, altul cu 30. Dacă ei decid să dea la IPO maxim 25%, vor rămâne în total cu 75% din noua organizare, care se împarte 7 la 3 între ei. Cel puțin așa cred că funcționează, ca și cum ai lua un alt asociat în ecuație, care vine cu bani mulți în firmă, dar se schimbă raportul acționariatului.

      Oricum, într-un IPO majoritatea acțiunilor puse la bătaie, dacă nu toate, sunt cumpărate de bănci, fonduri de investiție sau investitori foarte mari (care de obicei au fonduri). Noi doi probabil că n-am putea cumpăra direct acțiuni la IPO, ci eventual ulterior, dacă le vând cei ce-au cumpărat foarte multe.

        (Citează)

    • Da, are sens explicația. …

      ”Oferta publică inițială (IPO) va cuprinde o ofertă de acțiuni ordinare clasa B provenind de la acționarii existenți. Societatea nu va obține nicio parte din sumele obținute de pe urma vânzării Acțiunilor Oferite.”

      Deci, mie-mi miroase a ”exit”. Dar… ce știu eu?

        (Citează)

  5. In vremurile de glorie cumparau retelele de cartier cu cam 120-150 euro/abonat. Cam cat era venitul pe abonat pe-un an. Acum nu stiu cat se mai da desi si perioada cumparaturilor a luat sfarsit.

      (Citează)

  6. Datorii/imprumuturi are societatea? Daca da, in cam cat de 0.75 mld eur?

      (Citează)

  7. E tare dubioasa treaba asta cu RCS. Astia au datorii pana peste cap.Au clienti multi atrasi de preturile mici dar si incasarile sunt pe masura.Nu mai zic de calitatea serviciilor. Cel putin la telefonie mobila, sunt praf. Pe undeva, 4 euro dai, de 4 euro ai calitate. Eu cred ca au serioase probleme finaniciare.

      (Citează)

    • Ce te face să crezi că au serioase probleme financiare? Venitul mare sau profitul mare pe care l-au declarat?

        (Citează)

    • Eu dau 3 euro pe telefonie si iti spun sigur ca face macar de 10 euro din 13 cat plateam la portocalii. Legat de datorii, stai relax ca nu iti vor cere tie sa le platesti, dar nah….atata stii ca au datorii, nu ca acele datorii au fost facute pt investitii, iar meleoanele de abonati sunt asupriti pt plata lor. Hai fa un efort si gandeste putin mai incolo de titlurile boombastice de unde iti iei informatia.

        (Citează)

    • Probabil ai releul de la digi pe bloc. Eu cand ma duc la socrii am semnal doar lipit de geam. La ai mei la tara (in marginea Bucurestiului) trebuie sa urc la etaj ca sa am semnal. Ambele zone apar pe harta de acoperire cu “semnal bun”. In metrou merge netul rareori, in general mai bine stai potolit ca iti faci mai multi nervi. Portocalii aia de care zici tu cred ca sunt pe primul loc la acoperire si teste de viteza, daca nu mai insel. Digi … evident pe ultimul loc mereu.

      horean:
      Eu dau 3 euro pe telefonie si iti spun sigur ca face macar de 10 euro din 13 cat plateam la portocalii.Legat de datorii, stai relax ca nu iti vor cere tie sa le platesti, dar nah….atata stii ca au datorii, nu ca acele datorii au fost facute pt investitii, iar meleoanele de abonati sunt asupriti pt plata lor. Hai fa un efort si gandeste putin mai incolo de titlurile boombastice de unde iti iei informatia.

        (Citează)

  8. Frumoasa analiza Radule ! Le urez succes ! Sa nu uitam ca Digi (sau RDS) este compania care a oferit de toate la pret redus chiar si fara concurenta. Ne-a scapat de internetul prin modem si costuri astronomice, si de abonamentele de telefonie mobila umflate artificial . Preturile sunt fantastice, iar serviciile (cel putin pana acum – sunt client din 2000 in cateva locatii , am vreo 12UGV) sunt ireprosabile. Bravo lor ! Ma bucur cand aud ca o companie romaneasca reuseste sa dezvolte ceva viabil !

      (Citează)

  9. nwradu:
    Ce te face să crezi că au serioase probleme financiare? Venitul mare sau profitul mare pe care l-au declarat?

    Poate asta : http://m.capital.ro/rcsrds-nava-amiral-a-lui-teszari-se-adanceste-in-datorii.html
    ?

      (Citează)

  10. Mihalache:
    E tare dubioasa treaba asta cu RCS. Astia au datorii pana peste cap.Au clienti multi atrasi de preturile mici dar si incasarile sunt pe masura.Nu mai zic de calitatea serviciilor. Cel putin la telefonie mobila, sunt praf. Pe undeva, 4 euro dai, de 4 euro ai calitate. Eu cred ca au serioase probleme finaniciare.

    Astia de au serioase probleme financiare sunt cei care atunci cand au iesit pe pietele financiare pentru a se imprumuta, bancile si fondurile de investitii au aruncat cu bani in ei. Au iesit sa imprumute vreo 500 de milioane, li s-au oferit vreo 2 miliarde. Fireste, toate acele banci, toate acele fonduri de investitii habar nu aveau de problemele financiare ale celor de la Digi.

    Si nu, nu sunt praf la telefonie mobila, sunt departe de-a fi praf. E senzationala evolutia lor din ultimii 2 ani. Au ajuns sa umple tara cu 4G, inclusiv prin sate au implementat 4G, cel putin pe aici prin vest. La ultima iesire prin tara, acum 2-3 saptamani, am ramas socat, cam pe unde ma uitam la telefon era-n 4G. Spre exemplu, la mine-n oras doar Orange si Digi au 4G. Dar da, Digi sunt praf, desi trimestru de trimestru sunt lideri la portari, si asta nu de acum, ci de 2-3 ani.

      (Citează)

  11. Totusi nu-mi place de loc chestia cu RDS bazata in Olanda ca firma mama.

    RDS ar trebui sa ramana firma romaneasca, sa plateasca toate taxele in Romania.

      (Citează)

    • De când cu UBER, oamenii descoperă că multe firme din România sunt înregistrate în alte țări din motive de taxe.

      E o practică ce se face de ani de zile. Sunt mii de companii de acest tip, nu doar mafioții se duc în Cipru, Irlanda, Olanda șamd.

      Majoritatea plătesc taxe în România, de fapt, că n-ai cum să tragi atât de mulți bani în Olanda fără justificare contabilă, ca să se cheme că acolo ai grosul veniturilor.

      Mulți se duc în Olanda pentru că legislația este simplă și oferă ceva avantaje structurilor gen holding, care nu există în România.

        (Citează)

    • poate o fi avantajul companiei, dar in mod cert este un dezavantaj pentru Romania.

      Toate lumea are interese.

      Interesul Romaniei este ca banii obtinuti de RDS sa alimenteze economia noastra.

        (Citează)

    • Unde-i înregistrată firma nu are nici o legătură cu câți bani dă în economie din taxele impuse.

      Exemplu concret chiar RCS-RDS: conform bilanțului pe 2015, în România a avut venituri de 600 de milioane de euro, dar cheltuieli de 601 milioane de euro, adică pierdere, adică impozit pe profit zero plătit către stat.

      Mai contează că e înregistrată și în altă țară, câtă vreme la noi poți reinvesti tot ce câștigi și atunci nu are statul ce taxe să-ți ia?

      “Banii care alimentează economia” sunt alții: business-ul generat, angajații plătiți, faptul că dau de muncă altor companii prin investițiile făcute șamd. Statul ia din toate TVA, din salarii impozite, angajații plătiți cheltuie banii șamd.

      Eu nu văd nici un motiv pentru care o firmă mare ar păstra profit mult, doar ca să-i ia statul impozit. Dacă ai bani mulți în cont, îi investești pentru dezvoltarea afacerii, pentru afaceri adiționale șamd.

      Profit declari doar când vrei să obții ceva, poate investitori sau ți se cer dividende din când în când.

        (Citează)

    • Corporate income tax e sensibil mai mare în Olanda decât în România (25% vs 16%). Deci nu cred că Digi ar alege să plătească acolo. Pe lângă facilități (legislație, avocați și finanțiști ce se pricep la multinaționale și știu engleză etc) multe companii își fac sediul legal în Olanda pentru că e văzut ca un “teren neutru”. În cazul Digi asta se traduce prin: să nu aibă ungurii impresia că dau bani pe un serviciu românesc.

        (Citează)

    • Păi în Ungaria nu există un fel de Digi Ungaria SRL? Că doar nu operează acolo prin firma din Olanda.

      Cât despre unguri, mă îndoiesc că le pasă de unde e firma căreia dau banii. Asta e cu tensiunea dintre Ungaria și România e o legendă urbană.

        (Citează)

    • În Ungaria există un fel de Digi Ungaria SRL care e deținută de Digi Olanda NV. Deci Digi România SRL nu apare în schemă.

      Despre legende urbane: posibil să fie așa. Dar și legendele alea au influența lor.

      Un articol pe teme de sediu la internaționale: http://www.economist.com/news/business/21596976-why-some-businesses-choose-multiple-corporate-citizenships-here-there-and-everywhere

        (Citează)

    • @VOC

      interesant, n-am stiut.

        (Citează)

  12. Greuceanu:
    Probabil ai releul de la digi pe bloc. Eu cand ma duc la socrii am semnal doar lipit de geam. La ai mei la tara (in marginea Bucurestiului) trebuie sa urc la etaj ca sa am semnal. Ambele zone apar pe harta de acoperire cu “semnal bun”. In metrou merge netul rareori, in general mai bine stai potolit ca iti faci mai multi nervi. Portocalii aia de care zici tu cred ca sunt pe primul loc la acoperire si teste de viteza, daca nu mai insel. Digi … evident pe ultimul loc mereu.

    Nu e chiar asa rau cum spui…depinde destul de mult de telefonul pe care il folosesti….eu am semnal 3G si uneori 4G pe Samsung S7 daca fac un drum Iasi-Constanta….de exemplu pot urmari fullHD youtube tot drumul….la fel pe iPhone 7 sau iPad 2…mai mult de atat nu pot cere…in schimb am probleme in parcari subterane, spatii foarte inchise, lifturi si alte asemenea….in mare parte cred ca la Digi apar probleme pe 2G sau mai jos, pentru ca nu au banda GSM pentru asta, ele fiind deja ocupate/cumparate de Vodafone sau Orange.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite.

sus