blog demisec cu note fine de tehnologie

imagine samsung s8Citiți drivetest-ul cu Nissan Leaf, cea mai vândută mașină electrică.

România merge pe principiul “dacă îți cresc pensia sau salariul, am apoi voie să fac orice în țara asta”

Clock icon

8 Mar 2017

Tag icon

GÂNDURI

Comments icon

59 comentarii

O luăm de la capăt, nu? Dacă ordonanța 13 n-a avut succes, cei din PSD încearcă să grațieze toți hoții și corupții printr-o lege trecută prin Parlament, după toate regulile jocului. Din păcate, când se urmează regulile jocului e mult mai greu să îi faci opoziție prin prisma procedurii, așa că nu ne rămâne decât să protestăm spunând că nu vrem o astfel de lege.

În esență, însă, șansele de succes sunt mult mai mici. Vă puteți închipui deja toate babele excitate de Dragnea cu afirmații de genul “ne-ați votat și, iată!, nu suntem lăsați să guvernăm. Vi se nesocotește votul! Binomul lui Newton!” cum își vor rupe hainele de furie la televizor.

Legea asta a grațierii are ca justificare supraaglomerarea din penitenciare. Haideți să ne închipuim, din nou, ce-ar face un parlament cinstit versus ce face al nostru:

Ce ar face un Parlamentul cinstit:

  • în principiu n-ar face nimic, pentru că nu-i de competența lor. E aglomerat și-n spitale, dar nu vezi Parlamentul pregătind o lege pentru asta.
  • totuși, Parlamentul ar putea spune ceva de genul “dragă Ministerul Justiției, voi cei care administrați penitenciarele din România, sper că vă gândiți la soluții pentru această problemă și, dacă propunerile respective includ și modificări legislative, spuneți-ne cam ce-ați dori și noi vom analiza solicitările.” De exemplu, Min. Justiției ar putea reorganiza deținuții prin penitenciare și ar putea solicita legi prin care să li se aloce mai mulți bani pentru construirea de noi pușcării sau renovarea celor actuale. Sau ar putea propune grațieri, dar pe cursul normal al lucrurilor, nu gândite de parlamentari fără analize și rapoarte concrete din teren.
  • ar putea propune legi foarte bune privind munca în folosul comunității, că alte țări așa rezolvă problema, și comutarea pedepsei pentru anumite cazuri (prima abatere, bătrâni, diabetici, femei cu copii șamd).
  • cum corupția este o problemă generalizată în România, ar trimite un mesaj clar că astfel de fapte NU vor fi grațiate, tocmai pentru a băga și mai multe frica în cei tentați de șpagă.

Ce face Parlamentul nostru sau, mai precis, ce încearcă senatorul PSD Șerban Nicolae să introducă prin Parlament:

  • vechiul proiect de grațiere nu includea și faptele de corupție, dar amendamentele lui Nicolae permit grațierea și pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, abuz în serviciu, conflict de interese, infracțiuni asimilate faptelor de corupție.
  • grațierea se poate face fără recuperarea prejudiciului. Proiectul inițial, depus de guvernul Grindeanu, prevedea grațierea doar dacă se recuperează prejudiciul, dar Șerban Nicolae le permite celor care au furat, au fost prinși, condamnați și apoi grațiați să păstreze și ceea ce-au furat.

Aceste amendamente se adaugă proiectului Grindeanu privind legea grațierii, care îi scapă de închisoare pe cei cu pedepse de până în 3 ani, îi scapă de 75% din pedeapsă pe cei cu pedepse de până la 10 ani din care deja s-au executat niște ani șamd. Practic, ar rămâne în penitenciare doar cei cu pedepse mari, de peste 10 ani, cu fapte foarte grave.

Cum ar fi, dacă nu s-a putut da liber la furt prin OUG 13, se încearcă acum grațierea pedepselor pentru cei ce fură, dacă sunt prinși și condamnați. În paralel, prin micșorarea veniturilor inspectorilor fiscali și încercările constante de sugrumare a DNA, numărul celor condamnați va scădea.

Vorba lui Eftimie, avem în față 4 ani plini de așa ceva. Minim 4 ani, că la final iarăși va promite PSD-ul pensii mai mari, salarii dublate și covrigi în coada câinilor și din nou vor câștiga voturi. Iuda a luat 30 de arginți ca să-l vândă pe Iisus. 2000 de ani mai târziu, pensionarii de acum au luat 80 de lei în plus ca sa vândă țara, viitorul copiilor, nepoților șamd.


Pe principiul cap mare, minte puțină, declarația despre cum cei condamnați pentru corupție nu merită să stea câte trei în pat, în celule pline de igrasie, arată tot antiteza între parlamentarii pe care-i avem și unii cu gânduri cinstite.

Grija celor pe care-i avem este pentru corupți și atât, că-s prietenii lor. Cei care nu s-ar califica pentru grațiere pot sta în continuare în igrasie, dă-i în mă-sa, pot fi și torturați acolo. E igrasie în celule? Hai să-i scoatem pe unii de acolo, aleși dintre prietenii noștri, nu să renovăm celulele.

Condițiile din spitale sunt mai rele. Pacienții cu probleme mentale sunt legați de pat, cu lanțuri. Primul gând al PSD-ului este la prietenii lor corupți, deși furtul este o alegere, boala lovește fără discriminare.

Se vorbește din nou despre proteste. Sper ca cei care le organizează să fie suficient de deștepți și să le mute în fața Parlamentului, că acolo este acum acțiunea, nu la Guvern.

sursa foto: Shutterstock.

    59 comentarii

  1. Bati campii. Serios, bati campii grav. Lasa prostiile de pe ziare.com sau hotnews si mai informeaza-te si din alte surse. Pune mana si citeste hotararile, proiectele de lege si deciziile similare la nivel european si incearca dupa sa le si intelegi…

    “Liber la furt prin OUG 13” – prietene, furtul e o infractiune SEPARATA, abuzul in serviciu nu e furt, repeta pana intelegi. In fine, sunt multe de zis, dar degeaba.

    Cel mai bine..ramai la burgeri, MWC si NSFW.

      (Citează)

    • da, informeaza-te de la A3 si RTV, acolo e adevarul.

      pe mine m-ai convins, bai ZET.
      e suficient sa repeti “bati campii”, nu mai e nevoie si de argumente. Daca ai mai pus si “grav”, lucrurile ar trebui sa fie clare pentru toata lumea.

        (Citează)

    • Zet, esti incredibil de prost.

        (Citează)

    • Corect, furtul il poate face oricine, abuz in serviciu doar cei aflati in anumite pozitii, bineinteles numiti cu influienta politica.

        (Citează)

    • Astia fura de 27 de ani, iar tu vi si zici ca abuzul in serviciu nu e furt. Abuzul in serviciu e principala unealta pe care o folosesc pentru a fura.

        (Citează)

    • Zet, nu uita sa iti trimiti mesajele si la ambasadele straine. Ca se pare ca nici aia nu inteleg ce spuneti voi acolo. Ia explicatile voi cum sta treaba ca si astia sunt batuti in cap. Cumparati de Soros nu ?

        (Citează)

    • Marturecu Ion

      08/03/2017 la 4:21 PM

      Ai dreptate. Un articol slab pentru oameni neinformati. Ar trebui de vazut si ce solutii au au ales altii in acesta privinta. Poate nu li s-ar parea atat de nasoala acesta lege. Dar nu. Mai bine platim cu totii la CEDO bani pe care oricum nu-i avem.

        (Citează)

    • Zet, de regula sunt un cititor zilnic aici si nu comentez. Pentru tine fac o exceptie ca sa-ti spun ca esti foarte prost. Dincolo de ce scrie Radu, zi-mi te rog cum rezolva gratierea problema aglomerarii in penitenciare pe termen lung? Nu cumva mare parte din ei vor ajunge in cateva luni inapoi de unde au iesit? Exceptand evident pe cei care sunt scosi cu dedicatie…

      Nu asa se rezolva problema ci impreuna cu un pachet legislativ complet. Hai sa-i punem la munca in folosul comunitatii pe cei cu infractiuni marunte. Hai sa construim inchisori. Si as putea continua dar e prea mult de digerat pentru tine.

      Schimba doar canalul si citeste o carte.

        (Citează)

    • @zet… te’n spanac sa te dau, “ramai la burgeri” e trademarkul meu :(
      Acum eu primar, vin si fur de la buget 1 milion de lei, vin astia ma gasesc si ma leaga, am furat. Tot eu ca primar, angajez pe nepoata-mea la primarie si ii dau un salariu baban, nu mai e furt, dar nici ea nu a ocupat locul pe bune … asta e abuz. Si nu e de ajuns, asfaltez drumurile don sat cu firma lu varu cu 1 milion, pe cand daca apelam la o alta firma o faceam cu 100k… nu e furt, e abuz. Cum o dai, rezultatul e la fel, mai multi bani sifonati … nu fur, dar fac abuz in serviciu si vin astia, nu prea pot sa ma prinda ca ai nostrii guvernanti le baga bete in roate, si daca ma prind, abuzul nu se va mai pedepsii ca pana acum … eu liber sa abuzez in continuare, DAR NU FUR

      Plm, sper ca se intelege ca nu-s primar, si povestea de mai sus e data ca exemplu

        (Citează)

  2. Ce ar face un Parlamentul cinstit:

    Sau ar intreba daca: “nu vreti sa reintroducem pedeapsa cu moartea pentru niste categorii de infractiuni, ca sa rezolvam problema aglomerarii mai de la radacina asa? Si cu niste reduceri de costuri?
    Iar pentru altele sa introducem munca silnica, sa se mai finanteze si singuri detinutii, daca vor conditii? ”

      (Citează)

  3. Și poate n-ai obdervat manevra de a mări salariile structurilor de ordine poate poate la următoarele manifestaţii nu mai sunt așa pașnici.

      (Citează)

  4. Daca o astfel de reglementare trece prin parlament nu mai ai ce face.Singura solutie ramane emigrarea pentru ca altfel esti minoritar intr-o tara in care restul cetatenilor accepta sa fie condusi de acesti indivizi si chiar le place sa stea aplecati.Eu personal pentru asta ma pregatesc si va promit ca voi protesta de acolo.(gluma cinica)

      (Citează)

  5. Singura diferență între hoții acum la putere și hoții din opoziție este că ăștia mai dau câte ceva și oamenilor.
    Mai lăsați gargara, dintotdeauna ăla care striga cel mai tare „hoții“ a fost cel mai mare hoț.

      (Citează)

  6. Off-topic.
    Am descoperit recent: https://www.airhelp.com/en/. Am un amic care a primit inapoi 300 euro pentru cursa intarziata.
    Am aplicat si eu acum pentru o cursa din 2014, la care sotia a asteptat 7 ore pe otopeni ca sa plece din motive tehnice cu avionul. A trebuit sa vina alta de la Bacau.

    O sa revin cu rezultatul indata ce se termina povestea.

      (Citează)

  7. Am un coleg USR-ist convins, stangator de semnaturi. Si el e de parere ca articolul e aberant, fara baze reale.
    Nu se tine cont de urmatoarele: penitenciare se constuiesc in ani de zile. Amenda CEDO e uriasa si se plateste anual, probabil incepand cu anul acesta. Gratierea e cea mai la indemana optiune. Cu cat sunt gratiati mai multi cu atat ameda va fi mai mica. AUG13 reglementa bine abuzul in servicu, avem exemplu recent cazul ANRP, dosarul a fost restituit la DNA pentru ca fapta nu exista. Prejudiciul este de 11 mil euro, iar noi suntem aia care au ramas cu buza umflata.

      (Citează)

    • @Greuceanu>> ma si gandeam cand o sa apari, postac infect. ai tu un prieten usr-ist? vezi ca palma ta dreapta nu e prietena, e membru de familie. ;)

        (Citează)

    • Are el un prieten, domnle. Ce sa zic, ne-ai convins!

        (Citează)

    • Alioja si Divazio e unul si acelasi postac. Eu am spus coleg ci nu prieten, cand lucrezi ca tot omul ai si colegi si nu pe toti poti sa ti-i alegi. Cum voi “lucrati” de acasa normal ca nu stiti. Ca sa te fac sa te penibilizezi pentru a 10-a oara te rog ca sa vi cu contra argumente la ce am spus eu sa dovedesti contrariul. Sa injure ca tine stie si un copil de 10 ani.

      Alioja:
      @Greuceanu>>ma si gandeam cand o sa apari, postac infect. ai tu un prieten usr-ist? vezi ca palma ta dreapta nu e prietena, e membru de familie. ;)

        (Citează)

    • @Divazio iti dai seama , nu auzi ca e de la munca? :)))

      Normal ca e atat de cimpanzeu incat nu mai stie ce sa mai faca sa para ca suna a om normal si nu a vierme platit sa scrie tampenii pe internet.

      Cum o mai fi cu plata, tot la kilu’ de comentarii?

        (Citează)

    • Ai pe undeva o analiza de impact: cat ar costa asa-zisele amenzi CEDO fata de cat ne-ar costa dezincriminarea unor fapte asimilabile coruptiei sau eliberarea unor detinuti fara recuperarea prejudiciilor? De preferat un site independent, nu a3 sau Rtv. De asemenea din cate stiu eu nu da amenzi, ci da despagubiri pentru cazuri punctuale. Daca ai un link catre site-u lor in care specifica aceste amenzi poate ti-ar ajuta cauza. Pana atunci, da-mi voie sa ma indoiesc de bunele tale intentii si de calitatea informatiei tale.

        (Citează)

  8. Unde sa protestezi mai intai. la Guvern, la parlament, la primaria capitalei, pe la ministere… o sa ajungem sa alergam de nebuni pe strazi:(

      (Citează)

  9. animaloo:
    ” ăștia mai dau câte ceva și oamenilor.”

    mue?

    Mue și 100 de lei la pensie. Ceilalți le-au dat la fel, fără sută.

      (Citează)

    • Marturecu Ion

      08/03/2017 la 4:23 PM

      Ba le-au mai taiat si din salrii si pensii daca bine imi aduc aminte. Vezi cazul PDL-istului BOC & Comapny.

        (Citează)

    • Gigele/greuceanu si cum te mai intitulezi, nu va mai cacati pe voi cu banii in plus la pensie. MArirea pensiilor nu da nimanui dreptul sa schimbe legea intr-un stt dupa bunul plac. stiu ca va mananca creierii sa postati in disperare numai jeguri ca sa existe si pe internet opozitie, dar macar ganditi si voi un pic, poate in felul asta sintagma postaci prosti o sa capete alura de neadevar

        (Citează)

    • Și mue și bani? O meserie foarte veche și de potențial pentru votanții pesediști

        (Citează)

  10. Robo:
    “Mai lăsați gargara, dintotdeauna ăla care striga cel mai tare „hoții“ a fost cel mai mare hoț”

    da, cum ar fi de exemplu Radu.
    bre, ma mir ca reusesti sa nu uiti sa respiri.

    Pentru că parerea lui Radu este nemaipomenit de relevantă la nivelul întregii țări. Exact la el mă refeream. El a pornit toată lupta asta politică.

    https://youtu.be/VgWl82rno6U

      (Citează)

  11. Alioja:
    Gigele/greuceanu si cum te mai intitulezi, nu va mai cacati pe voi cu banii in plus la pensie. MArirea pensiilor nu da nimanui dreptul sa schimbe legea intr-un stt dupa bunul plac. stiu ca va mananca creierii sa postati in disperare numai jeguri ca sa existe si pe internet opozitie, dar macar ganditi si voi un pic, poate in felul asta sintagma postaci prosti o sa capete alura de neadevar

    Cum spune unul ceva cu care nu sunteți de acord, tu și încă vreo câțiva, cum încep înjurăturile. Asta spune totul despre calitatea voastră și despre abilitatea de a vă apăra opiniile cu argumente.

      (Citează)

    • păi când discuţi cu un analfabet economic îţi cam pierzi răbdarea.
      Plus că e un limbaj normal faţă de unul care protejează un grup infracţional.
      Unii chiar iau atitudine, nu considera abuzul că o valoare ce merită promovată.

        (Citează)

  12. Nashu_mare:
    Și mue și bani? O meserie foarte veche și de potențial pentru votanții pesediști

    Dacă tot e să iei mue, parcă tot mai bine e pe bani decât gratis.

      (Citează)

    • Vinovata de un viol nu este victima, dar, daca linge pentru bani, inseamna ca a consimtit si ca de fapt ii convine si mai vrea si a doua oara.

        (Citează)

  13. zippo:
    păi când discuţi cu un analfabet economic îţi cam pierzi răbdarea.
    Plus că e un limbaj normal faţă de unul care protejează un grup infracţional.
    Unii chiar iau atitudine, nu considera abuzul că o valoare ce merită promovată.

    Limbaj normal, dacă vii din șatră. Și înjuratul plus atacul la persoană pe internet e cea mai bună atitudine de luat, într-adevăr. Bravo.

      (Citează)

  14. *nuofftopic: la anul de craciun te rog Radu sa ne spui in afara de top comentatori, si cand au fost ei activi. Intreb pentru mama lui Greuceanu.


    *offtopic: sa vedem daca apare commentul asta, ultima data cand am atacat la postaci, n-am avut succes.

      (Citează)

    • Nu cred ca are o relevanta cand am fost activ, ci ce am spus. De mult timp ma delimitez in a posta pareri, ci doar fapte. Cer intotdeauna contra argumente insa primesc injuraturi. Ai vre-un contra argument la ce am scris eu mai devreme? Sa stiti ca eu nu am o problema in a fi injurat, abia se poate observa care sunt adevaratii postaci care mesteca doar lozinci si nu au argumente.

        (Citează)

    • @Greuceanu

      “De mult timp ma delimitez in a posta pareri, ci doar fapte”

      Stiu si eu cum e cu faptele astea.. Cred ca aveti nevoie de mai multe surse de informatii, ca sa vedeti care sunt faptele.

      Uitati, incerc sa va ajut eu, cu surse alternative.

      “Am un coleg USR-ist convins, stangator de semnaturi. Si el e de parere ca articolul e aberant, fara baze reale.”

      Ma rog, asta e o anecdota, nu o fapta.

      “Nu se tine cont de urmatoarele: penitenciare se constuiesc in ani de zile. Amenda CEDO e uriasa si se plateste anual, probabil incepand cu anul acesta.”

      Asta nu e o fapta, e o indexactitate (vedeti cat de elegant ma exprim)

      Nu exista amenda CEDO pentru ca nu construim penitenciare. Nu exista comunicat CEDO oficial. CEDO nu da amenzi pausal catre tari. Totul a pornit de la o afirmatie aiurea spusa de fostul ministru Pruna, care era o aberatie, si prin care incerca sa puna presiune spre a baga bani in puscarii. Cazul de la care s-a plecat era al Italiei, care a platit niste bani NU CA AMENDA CATRE CEDO, ci ca despagubiri acordate celor care au facut puscarie in Italia.

      Ce poate face CEDO? Uite ce a declarant Avocatului Poporului victor ciorbea in 2015:
      “El a precizat ca unul dintre motivele pentru care raportul a fost intocmit este de a incerca evitarea pronuntarii unei decizii-pilot impotriva Romaniei de catre Curtea Europeana pentru Drepturile Omului. Pe scurt, o decizie pilot practic suspenda cauzele asemanatoare de pe rolul CEDO si obliga statul roman ca in termen de 18 luni sa ia masuri pentru remedierea problemelor din penitenciare. ”

      Ori CEDO inca nici nu a pronuntat o decizie pilot impotriva Romaniei, timp in care am mai avea inca 18 luni de remediere, dar noi am descoperit brusc urgenta si amenzile uriase care nu exista. Am descoperit drobul de sare.

      Deci, discutam de o informative falsa rostogoloita iar si iar de catre fruntasii PSD/ALDE la trusturile cu interesele evidente (A3 – Voiculescu – in puscarie, RTV – Ghita – dosare fara numar, B1TV/Evz -Basescu, Udrea si compania, unii in puscarie, unii cu dosare fara numar)

      “Gratierea e cea mai la indemana optiune. Cu cat sunt gratiati mai multi cu atat ameda va fi mai mica.”

      Pai eu zic sa ii gratiem pe toti, in cazul asta. Sa curatam puscariile si sa scoatem pedeapsa cu puscaria din codul penal. Gratiere masiva, fara niciun filtru? Inca o data, cauta cu rabdare informatia reala, cauta un comunicat official CEDO ca o sa fim amendati daca nu facem asta. Surpriza, nu exista.

      CEDO, de exemplu, aproba politicile Italiei si ne recomanda sa facem la fel. Cam asa:

      “Astfel, a fost instituita eliberarea anticipata, decisa de judecatori, pentru aproximativ 1.700 de detinuti, prin reducerea pedepselor cu 75 de zile pentru fiecare 6 luni petrecute in inchisori in cazul prizonierilor cu buna purtare, s-a instituit eliberarea conditionata cu un plafon ridicat la 4 ani de inchisoare ramasi, precum si eliberarea conditionala speciala, pentru dependentii de droguri si alcool, in cazul in care petrec perioada de probatiune in centre de reabilitare.

      Italia a demerat imediat si construirea de noi inchisori si a redus uzul arestului preventiv”

      De aici, stire din ianuarie 2017:
      http://www.ziare.com/stiri/justitie/presedintele-cedo-ne-recomanda-masurile-luate-de-italia-prin-programul-inchisori-goale-numarul-detinutilor-s-a-injumatatit-1451649

      Vi se pare o gratiere masiva, facuta fara niciun filtru privind faptele, durata pedespsei si asa mai departe?

      Pentru buna dumneavoastra informare privind buna credinta a oamenilor politici, gradul maxim de ocupare a puscariilor a fost in, pam, pam, pam…… 2013! 33.000 de detinuti. Acum sunt cam 28.000. Avea timp PSD sa faca 3 puscarii de atunci. Da, dar atunci nu erau ei in puscarii sau gata sa intre. Acum a devenit brusc urgenta, desi nu ne-a cere nimeni.

      Info aici:
      http://www.ziare.com/stiri/inchisoare/cati-detinuti-sunt-in-romania-si-cat-costa-intretinerea-lor-1220846

      si aici

      http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20654947-gradul-ocupare-penitenciarelor-este-peste-151-avocatul-poporului-recomanda-mai-putine-arestari-preventive-eliberarea-detinutilor-care-mai-avea-stat-3-ani-dupa-gratii.htm

      Observati si tonul catastrofic adoptat de Victor Ciorbea din 2015 (ca de altfel de toate trusturile politicienilor din 2015 si pana azi), cand discutam de 28.000 de detinuti, fata de tonul neutru al articolelor din 2012, cand discutam de 32.000 de detinuti!

      Ce s-a schimbat? Poate chestii de genul:
      “Reamintim ca in luna noiembrie a anului trecut (e vorba de 2014) Maricel Pacuraru, unul dintre patronii postului Realitatea TV, a fost condamnat definitiv la 4 ani de inchisoare cu executare in dosarul Posta Romana.”

      Mai departe:

      “AUG13 reglementa bine abuzul in servicu, avem exemplu recent cazul ANRP, dosarul a fost restituit la DNA pentru ca fapta nu exista. Prejudiciul este de 11 mil euro, iar noi suntem aia care au ramas cu buza umflata.”

      AUG13 banuiesc ca e OUG13. Care nu reglementa “mai bine” abuzul in serviciu fata de forma actuala in niciun fel. Doar adauga doua lucruri referitor la abuzul in serviciu:
      – micsora drastic pedepsele (de la pana la 7 ani) se ajungea la 6 luni sau chiar amenda, fara puscarie
      – baga un prag arbitrar si destul de mare privind paguba (200.000 de lei) pentru incadrarea faptei. Evident nicio legatura cu dosarul pe rol al lui Dragnea, care are exact acuzatia asta in dosar (instigare la abuz in serviciu) si o paguba de 108.000 de lei.

      Deci, ce reglementa mai bine OUG13 in materie de “abuz in serviciu”? Nimic, totul ramanea ca pana acum, doar ca pedepsele erau reduse si acel prag arbitrar mai elimina niste dosare, ca cel al lui Dragnea.

      Dosarul ANRI 4 a fost restituit catre DNA nu ca “nu exista fapta”, ca ICCJ nu e Dumnezeu, sa stie tot. Nu s-au probat convingator faptele, asta a spus ICCJ. Asta nu are legatura cu acuzatia in sine de abuz in serviciu, cat cel mult cu un dosar prost facut. Iar faptele le poti judeca dumneata cu capul dumitale, in dosarul ANRP 4 au fost oameni care nu au putut sa primeasca retrocedarile sau bani pentru ele 15 ani de zile, desi aveau acte, au cumparat niste smecheri dreptul de cesiune cu sute de mii de euro si, brusc, in 7 luni ANRP si-a dat seama ca trebuie sa se grabeasca si i-a umplut de zeci de milioane de euro. Da, poate ca DNA nu a putut proba faptele, dar eu unul pot sa gandesc cu capul meu despre ce s-a intamplat acolo.

      Si, repet, asta nu are nicio legatura cu OUG 13 sau cu incadrarea penala de abuz in serviciu, doar (poate) cu un dosar prost facut. Puteau sa ii incadreze pe acuzati in orice alta incadrare penala. daca dovezile nu erau destule, rezultatul era acelasi.

      Sper ca v-am ajutat macar un pic, ca am pierdut o ora pentru acest post.

        (Citează)

    • Dar foarte bun comentariul.

      Asta voiam și eu să zic, că “amenda CEDO” e ca un unicorn, mici șanse să apară.

        (Citează)

    • Greuceanu:
      Nu cred ca are o relevanta cand am fost activ, ci ce am spus. De mult timp ma delimitez in a posta pareri, ci doar fapte. Cer intotdeauna contra argumente insa primesc injuraturi. Ai vre-un contra argument la ce am scris eu mai devreme? Sa stiti ca eu nu am o problema in a fi injurat, abia se poate observa care sunt adevaratii postaci care mesteca doar lozinci si nu au argumente.

      Tu nu aduci argumente, aduci doar fum in ochi. La prosti merge, aici nu prea

        (Citează)

    • Ai uitat ca sa pui un “pentru ca …” si de acolo incepi cu argumentele tale. Uite spre exemplu poate tu stii ca penitenciarele nu se fac in ani de zile cum zic eu ci in cateva luni si ai si exemple. Sau poate ai alte solutii rapide pentru a diminua amenda CEDO, ca inteleg ca gratierea nu e buna.

      Alioja: Tu nu aduci argumente, aduci doar fum in ochi. La prosti merge, aici nu prea

        (Citează)

    • Dar tu de unde stii ca “amenda de la CEDO” s-ar da inainte de a face penitenciarele? Vad ca e sigur-sigur-sigur.

        (Citează)

    • “probabil incepand cu anul acesta”
      probabil = sigur-sigur-sigur ???
      Oricum mai bine decat Alioja care pe langa faaptul ca abereaja mai si injura.
      P.S. am spus probabil pentru ca amenda piloc cam bate la usa si e abia martie.

      nashu_mare:
      Dar tu de unde stii ca “amenda de la CEDO” s-ar da inainte de a face penitenciarele? Vad ca e sigur-sigur-sigur.

        (Citează)

    • Ooops avem in sfarsit niste argumente… totusi unele slabe. In cazul dosarului ANRP vorbim de un dosar restituit definitiv catre DNA. Nu se poate vorbi de un dosar facut prost pentru ca inainte ca sa fie restituit definitiv a mai fost restituit odata, deci pur si simplu nu au avut ce face. Cu OUG13 inteleg ca nu mai puteau face pana la 7 ani de puscarie, insa macar faceau vre-o 5 ani de puscarie. Acum sunt bine mersi acasa. Sper ca sa observa diferenta. Cat de spre gatiere, nu stiu cum puteti banuii ca noi vom fi scutiti cat timp nu am facut absolut nimic. In 2015 Ungaria si Bulgaria au primit decizia pilot, cu siguranta noi urmam. Presedintele CEDO ne-a spus clar ca sa facem precum Italia. Italia a inceput cu gratiere. Stiu si ce a spus Iohannis, insa nu am cum sa nu tin cont ca el este unul dintre cei care s-au opus gratierii in strada. Dupa vizita la cedo s-a schimbat brusc si a sustinut ca gratierea este totusi o solutie.

        (Citează)

  15. “vechiul proiect de grațiere nu includea și faptele de corupție”. Păi și voi ce-ați tot mestecat până acum? 😂

      (Citează)

    • Poate faci confuzie între proiectul grațierii, depus în parlament, și OUG 13, care făcea referire la amnistie, dată direct de Guvern.

        (Citează)

  16. nashu_mare:
    Dar tu de unde stii ca “amenda de la CEDO” s-ar da inainte de a face penitenciarele? Vad ca e sigur-sigur-sigur.

    El nu știe, evident, de aia a și tăcut mâlc. Ce-mi plac ăștia (not) cu „pune mâna și citește x,y,z” ca argument suprem, deși, dacă citești (din nou, că, na… noi citim oricum), vezi că aveai dreptate.

    Revenind, iată și mult temuta amendă de la CEDO, care, ce să vezi, n-o să fie: http://mobile.hotnews.ro/stire/21555212.

    Nu-i nimic, el și-a făcut norma de comentarii pe ziua de azi, și-a luat banii de la PSD, rămânem noi să argumentăm.

      (Citează)

  17. Cat de penibil!!! Daca va intrebati de ce reply-ul meu catre nasu mare nu are nicio logica este pentru ca au modificat comentariul. Intrebarea adresata de nasu mare era “de unde stii ca amenda de la CEDO se va da anul acesta?”. Raspunsul este in concordanta cu aceasta intrebare. Totodata noua varianta de intrebare este ilogica, care ar mai fi rostul amenzii daca ai rezolvat deja problema??? si nu am afirmat asa ceva sa fiu intrebat daca sunt sigur de afirmatie.

      (Citează)

    • “au modificat comentariul”.

      Ai dracu sorosiști!

        (Citează)

    • *dreacu

        (Citează)

    • Sunt convins ca cei care intra pe aici pot sa aprecieze cata logica exista in intrebarea ta cu privire la ce am scris eu.

      P.S. Am inteles si noi, nu poti edita ca daca puteai nu te corectai cu un nou comentariu ci il editai pe precedentul

      Nashu_mare:
      *dreacu

        (Citează)

    • Numai Dumnezeu știe cât de mult ma oftic ca nu pot edita ce am comentat deja.

      ALIN

        (Citează)

    • Admin

        (Citează)

    • AMIN

        (Citează)

    • Wow omule. Deci tie iti dau oamenii argumente si link-uri cu faptul ca nu o sa vina nimic de la CEDO si tu tot esti speriat ca de bombe.

      Nu-s prea multi oameni in inchisori, dupa cum ai observat intr-un link de mai sus. Si conditiile din inchisori sunt direct proportionale cu cele din celelalte institutii ale statului. Nu stiu daca esti din Bucuresti sau din alte zone, da’ prin orasele mai mici sunt conditii nasoale si prin institutiile de stat. Si acolo lucreaza oameni (vorba vine), nu sunt inchisi pentru furat.

        (Citează)

    • Pune tu link-uri sa vedem daca nu intra la moderare, unde va si putrezi. Singurul argument adus e acela ca Iohannis, oponent vehement al metodei gretierii a spus ca nu vom fi amendati. Insa spune si ca gratierea este una dintre solutii, “solutii” la ce daca nu avem probleme? Vecinii nostri au deja amenda pilot, noi cu ce suntem mai smecheri ca sa nu fim sanctionati de cedo?

      Big:
      Wow omule. Deci tie iti dau oamenii argumente si link-uri cu faptul ca nu o sa vina nimic de la CEDO si tu tot esti speriat ca de bombe.

      Nu-s prea multi oameni in inchisori, dupa cum ai observat intr-un link de mai sus. Si conditiile din inchisori sunt direct proportionale cu cele din celelalte institutii ale statului. Nu stiu daca esti din Bucuresti sau din alte zone, da’ prin orasele mai mici sunt conditii nasoale si prin institutiile de stat. Si acolo lucreaza oameni (vorba vine), nu sunt inchisi pentru furat.

        (Citează)

  18. Greuceanu:
    Ooops avem in sfarsit niste argumente… totusi unele slabe. In cazul dosarului ANRP vorbim de un dosar restituit definitiv catre DNA. Nu se poate vorbi de un dosar facut prost pentru ca inainte ca sa fie restituit definitiv a mai fost restituit odata, deci pur si simplu nu au avut ce face. Cu OUG13 inteleg ca nu mai puteau face pana la 7 ani de puscarie, insa macar faceau vre-o 5 ani de puscarie. Acum sunt bine mersi acasa. Sper ca sa observa diferenta. Cat de spre gatiere, nu stiu cum puteti banuii ca noi vom fi scutiti cat timp nu am facut absolut nimic. In 2015 Ungaria si Bulgaria au primit decizia pilot, cu siguranta noi urmam. Presedintele CEDO ne-a spus clar ca sa facem precum Italia. Italia a inceput cu gratiere. Stiu si ce a spus Iohannis, insa nu am cum sa nu tin cont ca el este unul dintre cei care s-au opus gratierii in strada. Dupa vizita la cedo s-a schimbat brusc si a sustinut ca gratierea este totusi o solutie.

    Fapt real: nu exista amenda CEdo.
    Fapt real: sistemul de penitenciare e suprasolicitat.

    Solutie: toti banii dati catre bugetari pe mariri de salarii si al 13-lea salariu si alte aberatii sa se aloce pentru constructia de penitenciare. Fixed, problem solved, jet pe alt blog si abereaza in alta parte.

      (Citează)

    • Fapt real: vor face toate sindicatele greva, aia cativa medici care ii mai avem vor pleca si ei afara. Crezi ca o solutie putin mai buna poti gasi? Poate te ajuta team leader-ul Nasu_mare ca am observat ca imediat ce intrai in dificultate intervenea ca sa te ajute.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite.

sus