un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Manufaktura deschide o nouă cafenea cu cafea de origine și design interior reușit

18 Mar 2017  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

15 comentarii

Manufaktura a deschis în mallul Promenada a doua cafenea a lanțului, după cea din Mega Mall, iar eu am fost acolo la lansare, ocazie cu care am aflat și alte detalii despre afacere, cafeaua lor de origine, design-ul foarte apreciat al primei locații (replicat și aici) și ce planuri de viitor au.

Manufaktura by Doncafe este strâns legată de Strauss Coffee, o companie cu o cifră de afaceri de peste 60 de milioane de euro pe an în România, pe poarta prăjitoriei de lângă București ieșind anual peste 10.000 de tone de cafea ambalată sub diverse forme și branduri pe care le găsiți pe raftul magazinelor.

În cafenelele Manufaktura, însă, au mers pe un concept numit Doncafe Fresh: patru tipuri de cafea de origine (în prezent servesc Indonezia Sulawesi, Costa Rica Tarrazu, Guatemala Fraijanes, Etiopia Sidamo), prăjită de ei cu doar câteva zile înainte, după profilul fiecăreia. Asta contează mult la aroma unei cafele. Practic, Manufaktura folosește cafea proaspăt prăjită, precum puține alte cafenele de specialitate din România, în timp ce marea majoritate a localurilor folosesc cafea prăjită cine știe când, aprovizionată la bax (sau chiar cafea capsule) de la vreun mare distribuitor.

(De fapt, cam orice discuție despre cum să bei cafea mai bună pornește cu același sfat important: folosește cafea boabe, prăjită cu vreo săptămână înainte, și măcinată pe loc, înainte de preparare. La vreo 15 minute după măcinare, cafeaua pierde o mare parte din aroma ei. O râșniță de calitate a fost cea mai bună investiție pe care am făcut-o acasă în acest domeniu, diferența s-a cunoscut imediat ce-am luat una manuală Porlex Tall. Acum am una electrică Macap M2M, că mă săturasem de dat la manivelă.)

Că veni vorba de echipamente, cei de la Manufaktura by Doncafe au instalate 5 râșnițe Nuova Simonelli și două espressoare mari Victoria Arduino cu câte 3 grupuri fiecare (cred că modelul Black Eagle), plus tot ce-i nevoie pentru preparat cafea la V60, Aeropress, Chemex sau Syphon, cele patru dispozitive principale de preparat cafea brew. Am văzut integrat în tejghea și un boiler, un aparat care dă constant apă la o temperatură precis controlată (gen +/- 1 grad C), poate chiar un model Marco.

Cel mai impresionant aparat de acolo încă nu era instalat, dar va apărea în aprilie. Este vorba despre un utilaj de mixare a cafelei, pentru cei ce-și iau acasă la pungă, un aparat proiectat de o firmă din Cluj special pentru Manufaktura din Promenada, cu patru tuburi ce conțin boabele de cafea și pe care le poate amesteca în diverse rețete, după gustul și dorința clientului. Dacă ați fost la Manufaktura din Mega Mall, sigur l-ați observat pe cel instalat acolo, despre care o vreme eu am crezut că face parte din design-ul industrial/steampunk al cafenelei, dar este funcțional și la dispoziția clienților.

Cel din Promenada va fi un fel de “frate mai mic”, nu așa înalt și complex, deoarece și spațiul disponibil este mai mic, dar e un robot proiectat, construit și controlat de un software făcut special pentru ei, gândit pentru cei ce vor să ia cafea proaspătă pentru acasă. Iată o fotografie cu cel din Mega Mall:

Am băut două cafele. Cea mai bună mi s-a părut Etiopia, o cafea nu foarte acidă, consistentă, ușor florală, foarte bună pentru cortado. Un espresso este 9 lei, un cappuccino 14 lei. Meniul include macchiato și cortado, primul fiind un shot de espresso cu 40 ml de spumă de lapte, al doilea un shot de espresso cu 70 ml de lapte și spumă. Mai rar am văzut această distincție făcută, în general în cafenele macchiato și cortado înseamnă același lucru (asta când nu primești un latte macchiato în loc de espresso macchiato). Cafea prin orice metodă de brew costă 17 lei; dacă vreți să încercați, vă recomand Syphon-ul, este cel mai spectaculos.

Manufaktura are și băuturi alcoolice, fiind locul unde poți bea un pahar de vin după muncă, ba chiar și un Lagavulin sau o bere. Meniul (este în întregime pe manufakturacafe.ro) include și mâncare tip bistro (supe, burgeri, paste, feluri principale) și deserturi. O ofertă curentă dă ceva dulce la orice cafea cumpărată între orele 12 și 16, așa că am mâncat un cheesecake cu zmeură. Am înțeles că unele deserturi sunt făcute chiar acolo, altele luate de la cofetării partenere de prin București. Nu știu dacă au aici și prăjiturile raw-vegane din Mega Mall, dar dacă da, să le încercați. Eu am rămas uimit de cât de bune sunt și ce deserturi bune se pot face respectând condițiile raw vegane de preparare.

Designul interior, semnat de arhitectul Florin Tomescu, este similar cu cel al primei locații. Culori calde, același tavan cu boabe de cafea, canapele segmentate, foarte comode, desene tehnice pe pereți (chiar scheme detaliate și diverse vederi cu utilajul de mixare de customizare despre care vă spuneam), muzică jazz “de cafenea”. Va exista și o terasă afară.

Dacă ajungeți în Promenada, ignorați celelalte cafenele și mergeți aici. Nu doar că arată bine, dar am impresia că Manufaktura este singura din acel mall care folosește cafea proaspăt prăjită, plus posibilitatea alegerii din mai multe origini, un gen de cafenea din care vreau să văd cât mai multe în România.

Manufaktura by Doncafe în mallul Promenada – Calea Floreasca Nr. 246B, la parter lângă intrarea dinspre Barbu Văcărescu/SkyTower, orar L-D 9-23, site oficial manufakturacafe.ro. Parcare este suficientă în subteranul centrului comercial.

    15 comentarii

  1. Ai perfecta dreptate, Manufactura este o super locatie. Cafea extrem de buna mai gasesti si fix vis-a-vis de ei, in cadrul Sole este Brewtiful care au o cafea to-go foarte buna. Recomand ;-)

    P.S. Vezi ca nu ai fost chiar la lansare ca am stat langa tine la un moment dat :-P

      (Citează)

  2. Ar trebui sa-si treaca locatia pe Google Maps :)

    In caz ca vii in Iași la festivalul Neverwas iti recomand cafeneaua Status, este in Palas Mall, zona inspre parcare. Au cafea din Etiopia, macinata pe loc si preturi imbatabile.

      (Citează)

  3. Eu nu beau cafea, dar am citit cu plăcere articolul :)

      (Citează)

  4. Lanț parcă e mult spus când deschizi a 2a locație..

      (Citează)

  5. Din pacate, la astia platesti si designul si spatiul mare al cafenelei (si interiorul, si terasa). Preturile imi par mai mari ca la coffee shop-uri mai micute, dar in centru (Guido, Steam, Claro, Orygyns etc.)

      (Citează)

    • Cred că un leu în plus față de cele numite de tine. Cu Steam e greu să-i compari, e total alt concept. La Manufaktura plătești și posibilitatea de a mânca.

        (Citează)

  6. E foarte placuta locatia. Trec zilnic pe langa ea si clar e muult peste Brioche Doree (ce ocupa locatia inainte).

      (Citează)

  7. Îmi place cafeaua la nebunie, dar a rămas o plăcere interzisă pentru mine din cauza tensiunii foarte mari. Mai calc eu interdicția, dar mi-e că o să plătesc scump. :(

      (Citează)

  8. am fost de 2 ori in locatia din mega mall.

    una din cele mai proaste cafele baute ever la gama asta de pret

      (Citează)

  9. Alea de pe tavan nu sunt boabe de cafea, priveste mai atent.

      (Citează)

  10. Cafea bunicica dar destul de scumpa. Obisnuiam sa merg cu fetele dupa munca. E mai buna ca la Gloria Jeans de exemplu. E mai buna ca la majoritatea barurilor/restaurantelor clasice. Am baut totusi si cafea mai buna in oras. Am baut si pe la Segafredo cafea, si-au deschis niste cafenele si ei prin Bucuresti. Acolo mi s-a parut mai ok de exemplu. Oricum, de ceva timp prefer sa-mi beau cafeaua acasa, mai ales de cand m-am lasat de fumat :) Am descoperit de curand o cafea boabe, mai exact asta http://www.coffeeplace.ro/illy-espresso-cafea-boabe-250g si desi mi s-a parut scumpa, ies oricum mai convenabil ca in oras si m-am indragostit de ea.
    Am mai pus ochii pe o cafea misto si la emag, am vazut ca au bagat si ei cafea de curand. Incep sa cred ca online gasesti cafea mai buna ca in magazine. Si cum am trecut de prima tinerete, parca imi vine si mai comod.
    Dar, de ce sa mint, parca mi-e dor sa merg in Promenada la o cafea, o barfa si o tigara…

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus