blog demisec cu note fine de tehnologie

CNCAN a făcut măsurători la Muzeul de Geologie

Clock icon

16 Feb 2017

Tag icon

TEHNOLOGIE

Comments icon

31 comentarii

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, adică cei care stabilesc tot ce mișcă în acest domeniu în România, a mers la Muzeul de Geologie pentru a face măsurători, după scandalul de ieri.

Concluziile lor:

  • în spațiile investigate (săli de colecție, holuri, spațiile adiacente clădirii, subsol, curtea interioară a muzeului), doza măsurată nu o depășește pe cea naturală.
  • în zona de depozitate a fosilelor din curtea interioară, la 1,5-2 metri de acestea, doza naturală nu o depășește pe cea naturală. Bănuiesc că, la o distanță mai mică, doza crește conform raportului citat de Tolontan.
  • doza de radiație măsurată în fața pivniței-buncăr este normală. Publicul nu are acces acolo oricum. În interior, radiația e mare, că e un depozit de materiale radioactive, nu de sticle de vin.

Am lucrat de câteva ori cu cei de la CNCAN și mi s-a părut mereu că sunt exagerat de tipicari și de atenți cu ceea ce fac, așa că n-am motive să nu-i cred.

Uitându-mă pe comentariile articolului de ieri, văd că mulți nu au înțeles că uneori e vorba de doze pe o perioadă de un an. Dacă radiația naturală a mediului înconjurător este de 1 mSv/an și acele fosile dau 20 mSv/an, nu uitați că termenul cheie este “pe an”. Un vizitator al muzeului, chiar dacă se bagă în curte să dea prelate la o parte, nu stă un an călare pe fosile, nu stă nici măcar o zi, ci câteva minute, timp insuficient pentru a produce efecte nocive.

Făcând altfel calculul, 20 milisievert/an înseamnă 2,3 microsievert/oră. Un zbor cu avionul te expune la între 1 și 10 microsievert/oră, deci te iradiezi mai mult în avion. Lângă mamut stai 5 minute, în avion nu cred că stai mai puțin de o oră sau două.

Dozele mortale chiar și la expuneri scurte încep pe la 10 sievert, nu milisievert. Uitați aici un tabel.

Uitați o altă opinie bună despre articolul inițial al lui Tolontan, care-i scris de parcă ar fi fost acolo, la măsurători, trăind cu înfrigurare fiecare mișcare a dozimetrului. În realitate, a citit un raport și l-a citit greșit, confundând punctul cu virgula.

Tot acolo puteți citi cum intervine fiul unuia dintre oamenii despre care Tolontan spune că a murit de cancer, după o lungă suferință, fiu care spun că tatăl său nu a lucrat la acel muzeu.

Sigur, jurnalistul și-a cerut scuze pentru greșeală. Acum căutați pe google “radiații muzeu geologie” și veți vedea câte alte site-uri și ziare au preluat știrea fără să mai publice vreo dezmințire.

Referitor:      Articolul privind nivelul ridicat de radiații la Muzeul Național de Geologie, în Gazeta Sporturilor”, în data de 14.02.2017

Urmare a publicării în “Gazeta Sporturilor”, a articolului “Radiații mult mai mari decât dozele admise au fost măsurate la 100 m de mulțimea din Piața Victoriei! Un raport de sănătate publică e ascuns de conducerea Muzeului de Geologie“, din data de 14.02.2017, vă comunicăm că în urma măsurătorilor efectuate la fața locului, s-a constatat că în spațiile investigate (săli de colecție, holuri, spațiile adiacente clădirii, subsol, curtea interioară a muzeului), debitul dozei ambientale este în limitele de variații ale fondului natural de radiații și nu există risc radiologic pentru populație în calitate de vizitatori sau riverani și nici pentru angajații muzeului.

Concentrația de radon măsurată în aceleași încăperi, este de câteva ori mai mică decât valoarea medie măsurată în România până în prezent.

În ceea ce privește zona de depozitare a eşantioanelor fosile (fragmente mamut) din curtea interioară a muzeului, aceasta nu reprezintă un pericol, măsurătorile efectuate de către specialiștii CNCAN, au evidențiat că la aproximativ 1,5 – 2 m de suprafață de fragmentele de mamut, radioactivitatea este în limitele fondului natural de radiații. De menționat că aria respectivă nu este înscrisă în traseul de vizitare pentru populație și nu constituie loc de muncă pentru angajații muzeului. Pentru exemplificare, nivelul de expunere la un zbor cu avionul este de 30 ori mai mare decat fondul natural de radiații, iar la o radiografie pulmonară, nivelul este de 20.000 mai mare decat fondul natural de radiații.

O situație aparte o reprezintă buncărul situat în curtea muzeului, unde nivelul de radiații este mai mare, dar în acest loc, accesul este limitat, buncărul este securizat, iar publicul nu are acces. În jurul lui, la suprafață, nivelul de iradiere este la nivelul fondului natural.

Interpretarea eronată în spațiul public a fost  generată de publicarea datelor în sistem englezesc de măsurare și interpretarea acestora în sistem românesc de măsurare.

Nivelul radiațiilor a fost măsurat de specialistii CNCAN şi este în limite normale, valori la care populația si personalul angajat al muzeului nu sunt supuse unui risc iminent de iradiere, sănătatea acestora nefiind afectată.

Când simțiți nevoia de panică, citiți de trei ori și panicați-vă o singură dată, dacă descoperiți că mai are rost.

    31 comentarii

  1. Pare ca nimeni din tara asta nu intelege ca problema este, de fapt, urmatoarea:
    1. la muzeul de geologie exista depozitat material radioactiv, fara ca publicul sa stie asta, fara sa fie marcat locul, si in plus e si depozitat necorespunzator (in curte, sub o prelata? Serios?)
    2. intamplator, dozele de radiatii sunt ok.
    Dar intelegeti ca a fost vorba doar de noroc, da? Se putea foarte bine sa nu fie ok.

    Vad ca romanii sunt ca in bancul ala: soldat, imi pare rau sa te anunt ca parintii tai au murit…. hai ma, am glumit, a murit doar maica-ta.

    Mai spun o data: ce facem noi aici este o judecata post factum: din fericire, nu sunt radiatii peste limite. Adica am avut noroc. De data asta. Insa putea fi altfel, cand ai cretini care depoziteaza material radioactiv in curte sub o prelata, se poate intampla orice.

    PS CNCAN a publicat vreo cifra? Sau doar “stati linistiti, e ok”. Atunci inseamna ca raportul prezentat de tolontan e fals?

      (Citează)

    • Se putea intampla orice. Sareau radiatiile dintr o data de acolo. Pe bune!? Te gandesti ca poate oamenii aia care le au pus acolo stiau ca nu pun in pericol oamenii. Se putea intampla orice… Inviau oasele alea si cone stie…

        (Citează)

    • Să pună, domne, cenecanu niște cifre, că ajută. Nu contează ca au mai fost publicate cifre și unii nu au reușit nici cu google în față sa le înțeleagă.

        (Citează)

    • Pai despre asta e vorba…despre cazul asta fericit in care nu se pune problema de vreun pericol. Daca iti plac comparatiile…e ca si cum tu te impiedici si e cat pe ce sa cazi, dar te duci la spital ca si cum ti-ai fi fracturat ambele picioare plus o mana. Ca deh, de data asta ai avut noroc…dar se putea mai rau.

      E aberant sa pornesti de la o situatie ce prezinta zero pericol pt oricine si sa starnesti astfel de discutii. Ba sa mai si inventezi cazuri de imbolnavire sau deces…care, de fapt, nu au nici o legatura cu subiectul. E un exemplu tipic de insailatura de informatii…doar sa dea ce trebuie la final. Tolontan ar trebui sa isi ceara scuze pt toata povestea, nu doar pt o virgula.

        (Citează)

    • Sa ne anunti cand cumperi banane si sa ne spui adresa ta ca sa ocolim zona cand ai banane asupra ta, ca ne iradiezi.

      Este absurd ce zici, cat timp valorile sunt sub limita si nimeni nu este in pericol nu au de ce sa anunte publicul.

        (Citează)

    • Robo: CNCAN a publicat vreo cifra? Sau doar “stati linistiti, e ok”. Atunci inseamna ca raportul prezentat de tolontan e fals?

      Raportul prezentat de Tolontan nu e fals, ci doar l-a interpretat greșit, exagerând de o mie de ori rezultatele.

      CNCAN s-a dus acolo, a făcut măsurători, a transmis către public un mesaj de genul “stați liniștiți, în toate zonele unde are publicul acces nu este nici un risc, după cum poate ați crezut citind Tolo”.

      Părerea mea este că degeaba prezentau și cifre, e clar că 95% nu le pot înțelege la o citire rapidă.

      Cât despre dacă materialele radioactive sunt depozitate corespunzător sau nu, asta e între CNCAN și Muzeu și probabil au considerat că nu face obiectul acelui comunicat către public. Comunicatul a fost dat foarte rapid, practic în aceeași zi.

        (Citează)

  2. cei care aveti mult granit prin casa, puteti incerca o masuratoare a radiatiilor…veti avea o surpriza…

      (Citează)

  3. Ca doza naturala nu o depaseste pe cea naturala mi se pare absolut natural, nu vad rostul unei masuratori

      (Citează)

  4. nwradu: Raportul prezentat de Tolontan nu e fals, ci doar l-a interpretat greșit, exagerând de o mie de ori rezultatele.

    CNCAN s-a dus acolo, a făcut măsurători, a transmis către public un mesaj de genul “stați liniștiți, în toate zonele unde are publicul acces nu este nici un risc, după cum poate ați crezut citind Tolo”.

    Părerea mea este că degeaba prezentau și cifre, e clar că 95% nu le pot înțelege la o citire rapidă.

    Cât despre dacă materialele radioactive sunt depozitate corespunzător sau nu, asta e între CNCAN și Muzeu și probabil au considerat că nu face obiectul acelui comunicat către public. Comunicatul a fost dat foarte rapid, practic în aceeași zi.

    pai nu conteaza ca publicul nu intelege.
    intai, este obligatia lor in calitate de profesionisti sa faca un raport complet si documentat.
    apoi, cand publici niste cifre, iti asumi responsabilitatea pe ele, pentru ca oricine le poate verifica indepndent daca doreste, deci din motivul asta credibilitatea cifrelor publicate este mult mai mare decat a unui comunicat de presa.
    ok, poate nu au avut timp, eu astept raportul.

    problema mea ramane, dincolo de valoarea exacta a radiatiilor:
    – ar fi trebuit ca publicul sa stie ca acolo se depoziteaza materiale radioactive sau contaminate radioactiv
    – ar fi trebuit sa fie facute masuratori periodice si raportate public cifrele
    – zonele de depozitare ar fi trebuit semnalizate si accesul la ele restrictionat

    cine nu intelege ca neregulile de mai sus sunt extrem de grave nu intelege nimic din viata.

      (Citează)

  5. etk:
    Sa ne anunti cand cumperi banane si sa ne spui adresa ta ca sa ocolim zona cand ai banane asupra ta, ca ne iradiezi.

    Este absurd ce zici, cat timp valorile sunt sub limita si nimeni nu este in pericol nu au de ce sa anunte publicul.

    nu doar bananele se iradiaza, informatule.
    sunt multe fructe si legume care sunt iradiate.
    diferentele insa sunt 3
    1. toata care doreste sa se informeze poate afla asta
    2. exista standarde de iradiere a alimentelor si exista verificari
    3. foarte important: fructele si legumele iradiate NU devin ele insele radioactive in urma iradierii

    ref la partea a doua a stupizeniilor tale, la muzeu nu se faceau masuratori periodice ca sa poti spune “cat timp valorile sunt sub limita (…) nu au de ce sa anunte publicul”.

    aia habara nu aveau ce radiatii au acolo si teama imi este ca habar nu aveau ca mamutul ala din curte e radioactiv.
    ca ma gandesc totusi ca cei care l-au pus acolo nu erau dementi. cel mai probabil l-au pus acolo pentru ca nu stiau ca este radioactiv. daca stiau, deja e foarte grav.

      (Citează)

  6. 3. foarte important: fructele si legumele iradiate NU devin ele insele radioactive in urma iradierii

    Mindblowing….

      (Citează)

  7. John:
    Pai despre asta e vorba…despre cazul asta fericit in care nu se pune problema de vreun pericol.

    foarte buna logica ta, parintii tai ar trebui sa fie mandri de tine.

    hai sa o aplicam situatiei in care tu mergi intr-o seara de vineri intr-un club la un concert.
    – daca a doua zi esti acasa intreg, e ok, nu se pune problema de vreun pericol
    – daca insa a doua zi te zbati intre viata si moarte cu arsuri pe 90% din corp intr-un spital infestat cu germeni rezistenti la majoritatea antibioticelor, nu mai este ok, nu?

      (Citează)

  8. Meekuu:
    Lasă granitul, să măsurați nisipul pentru pisici (ăla care-i bentonită). Că și pe la ăla “oscilează cifrele puternic” ca să-l citez pe maestrul peniței, Tolontan…

    colegule, ai vazut recent Sneaky Pete, este?

      (Citează)

    • Yup, dar spre deosebire de Tolontan am verificat ulterior informația și ce să vezi, cam așa e (bine, nu ca-n Sneaky Pete, dar totuși suficient cât să fie peste fondul normal).

        (Citează)

  9. nwradu “Raportul prezentat de Tolontan nu e fals, ci doar l-a interpretat greșit, exagerând de o mie de ori rezultatele.”

    dar poate ne explica Tolo unde sunt bolnavii aia de cancer si mortii la care face referire. aici nu discutam de ” interpretat greșit”.

      (Citează)

  10. CANCAN face masuratori d-astea? :)

      (Citează)

  11. @robo: faci confuzii grave între ce s-ar putea întîmpla și ce se întîmplă.
    Orice conducător de camion AR PUTEA în orice moment să intre cu camionul pe trotuar într-o zonă aglomerată, omorînd zeci de oameni.
    Asta înseamnă că tb interzise camioanele, că ele reprezintă un pericol în general ?

    NU !

    La fel și cu muzeul de geologie. El NU reprezintă un pericol. Ar putea să reprezinte în mod pur ipotetic. În același mod în care, pur ipotetic, un angajat criminal al unui spital în care intră mii de pacienți să scoată sursa radioactivă dintr-un sistem de radioterapie și să o pună pe holul central, într-un coș de gunoi. Ar fi radiați grav zeci sau sute de oameni.
    Dar este ceva pur ipotetic.

    Sînt multe locuri în țara asta și în lume în care există surse radioactive de diverse feluri. Știu că și cînd eram student la Poli, am măsurat niște surse (relativ slabe dar oricum mult mai puternice decît radiatia normală din mediu), care erau ținute în containere speciale. Teoretic, ar fi putut vreun laborant nebun să le scoată de acolo într-o dimineață, să le facă pulbere și să le sufle în sistemul de ventilație, sau să le verse în oala cu ciorbă. Dar, nu s-a întîmplat. Și nu are rost să imaginez tot ce AR PUTEA să se întîmple.

      (Citează)

    • Orice s-ar putea intampla se va intampla la un moment dat, ca altfel nu s-ar putea intampla. :-)))

      Oamenii sunt f slabi in general la a aprecia riscurile, exista o gramada de bias-uri si efecte de framing care contribuie la asta, dar totusi voi sunteti deosebit de prosti.

      Deci prostanacule, lucrurile sunt f simple: pana sapt trecuta, nu-i trecea nimanui prin cap ca la muzeul de geologie exista materiale radioactive depozitate de-amboulea. Nu e nimic teoretic aici, e foarte practic. Iar faptul ca radiatiile sunt totusi ok e o intamplare.

      E ca si cum ai lasa un revolver cu un singur glonte la indemana copilului, dupa ce ai rotit butoiul. Copilul tocmai a apasat tragaciul. Nu era glonte acolo. Idiotii ca tine spun ca e ok, doar nu s-a intamplar nimic!

      Ei nu sunt in stare sa inteleaga ca problema este ca traim intr-o tara in care nu se respecta proceduri si norme de siguranta, nu se fac controale si nimeni nu se comporta responsabil.

      Exact astea de mai sus au facut Colectivul posibil, cap de creta.

        (Citează)

    • @alias: In general, gradinile zoologice nu recomanda vizitatorilor sa hraneasca animalele.

        (Citează)

  12. @Radu
    Tu insuti ai scris ca desi Tolontan a citit gresit cifrele si le-a supraestimat de 1000 de ori, totusi valorile din acel raport erau mai mari decat dozele normale sau naturale sau cum le zice.

    “Acum, nu mă înțelegeți greșit, o doză de 21,68 microsievert/oră este mare. Haideți să o transformăm în unitatea ceva mai comună, milisievert, adică 0,02168 mSv/oră.
    Sursele de radiație sunt, se pare, fosilele unui mamut, fosile care sunt aruncate în curtea muzeului și acoperite cu o prelată, care radiază cu 0,002 mSv/oră sau, scrie același raport, 10,63 mSv/an.
    Doza ambientală uzuală pentru populație este de 1-2 mSv/an […]”

    Dar comunicatul CNACN spune cu totul altceva, mai precis:
    “debitul echivalentului de doza ambiental este in limitele de variatie ale fondului natural de radiatii, iar concentratia radonului nu depaseste valoarea de 30 Bequerel (Bq)/metri cubi, fiind de circa opt ori mai mica decat limita de 250 Bq/metri cubi admisa pentru persoane din populatie de Directivele Comunitatii Europene”

    eu inteleg ca CNACN spune ca radiatiile sunt in limitele naturale, adica materialele radioactive de la muzeu nu au absolut nici un impact.
    mie mi se pare o contradictie aici, te rog lamureste-ma.

      (Citează)

    • Nu-i nici o contradicție.

      CNCAN vorbește despre zonele din muzeu accesibile publicului, spunând că radiația este cea naturală, iar radonul e chiar sub cifra medie naturală.

      Bineînțeles că în pivnița de păstrare a materialelor radioactive radiația este mult mai mare, dar publicul nu are ce căuta acolo. La fel și radiația mamutului de sub prelată, unde, din nou, publicul nu are ce căuta. Și când spun că radiația mamutului este mai mare, mă refer că-i mai mare decât valoarea normală a naturii, dar nu mai mare decât ce primești la un zbor cu avionul. Practic, și dacă te duci să scormonește sub prelata oamenilor din dosul curții, nu te-ai iradia periculos de mult.

        (Citează)

    • Ok, pai in cazul asta CNCAN manipuleaza ordinar.
      Atat timp cat mamutul era in curte sub o prelata, fara sa fie marcat cu semn de radioactivitate si fara sa fie zona ingradita, numai un rauvoitor poate spune ca acolo era zona unde publicul nu are ce cauta.

      Nu are ce cauta daca stie ca e pericol sau daca e restrictionat fizic, daca nu stie ca e pericol, e absurd sa spui ca nu are ce cauta.

      Cand e vorba de pericole, trebuie facut mai mult decat spus ca nu e voie, trebuie sa faci asa incat sa fie idiot proof, ca mai sunt si copii, de exemplu, sau pur si simplu oameni care nu gandesc dar care totusi nu merita sa fie pusi in pericol pentru asta.
      Ce facem acum, punem capcane mortale pentru prosti prin oras?

      Este exact cum spun: la acest muzeu, institutie a statului, lipsesc orice proceduri si masuri de siguranta; acolo sunt niste animale, nu niste oameni.

        (Citează)

  13. @Radu
    Incerc de ieri sa pun un comentariu a carui esenta este:

    Raportul initial, desi citit gresit de tolontan, da niste doze peste cele naturale (chiar tu ai scris asta)

    Comunicatul CNCAN spune cu totul altceva, anume ca nu sunt depasiri.

    De asta am intrebat ieri daca raportul este fals.

    Treaba asta ar trebui lamurita, poate n-am inteles eu bine.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite.

sus