un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Câteva articole bune de citit astăzi – 11 decembrie 2016

11 Dec 2016  ·

GÂNDURI  ·

5 comentarii

Michael Jordan câștigă procesul cu niște chinezi care-i foloseau numele pentru articole sportive. Mă întreb când se vor lua măsuri de vreun fel împotriva acestor practici. Mii de firme chinezești copiază fără rușine orice produs și orice brand, iar autoritățile lor ignoră asta. Firma asta din articol are 6000 de magazine în China.

Ancheta de la Malaxa duce la Oprescu. Domnul doctor se pare că nu era străin de “cavalerul de malta”.

Copiii nu supraviețuiesc întotdeauna. Gândurile unui tată care și-a pierdut fiica și acum are un alt copil.

Despre John Glenn. Primul american ce-a ajuns pe orbită a murit recent la 95 de ani, iar articolul îi povestește pe scurt viața. Mi s-a părut trist un amănunt: după acel prim zbor din 1962, NASA nu l-a mai zburat niciodată pe Glenn, din ordinul președintelui. Omul era un simbol, n-au vrut să riște un accident, așa că l-au tras pe linie moartă. Au reparat situația în 1998, când l-au trimis ca pasager pe o misiune în spațiu cu naveta spațială.

O rețetă de pește cu crustă de chili și limete și cremă de avocado. Cremă de avocado fac și eu, este excelentă pentru pește (și în rest mie nu-mi place avocado). Aș încerca în viitor și o crustă făcută din pesmet, fulgi de chili și coajă de limete, deși e nevoie de unele bio pentru asta. Mi-a plăcut mult și rețeta de cotlete de porc cu mere la tigaie.

“Cel mai renumit ortoped român” făcea experimente neautorizate pe copii. Observați, ca și cu alte ocazii, cum medicii nu se dau în gât decât dacă e scandal, nu înainte, indiferent ce s-ar întâmpla. Întâmplător sau nu, o zi mai târziu l-au audiat procurorii pentru că-i acuzat că lua șpagă.

Călin Biriș despre coletăria de Black Friday. Nu știam că poți ridica pachete de la sediile curierulor, dar aparent a fost o coadă acolo ca-n vremurile de aur.

Rusia a intervenit în alegerile americane pentru a-l ajuta pe Trump. Ceea ce nu mi se pare o știre importantă, ca doar nu se miră nimeni că preferă un candidat în favoarea celuilalt. Problema este a SUA, că nu trebuie să-i lase să intervină.

National Geographic: cele mai bune fotografii cu natura în 2016.

Venezuela confiscă jucării de Crăciun pentru a le da săracilor.  Măsuri socialiste duse la maxim. Bineînțeles, întâi vânzătorii au fost acuzați că fac speculă și țin special prețurile ridicate.

Fotografii din Mosul.

Aston Martin va fabrica o serie limitată de modele DB4 în aspectul ce le-a făcut celebre în 1959. Fac doar 25 de bucăți și vor costa 1,9 milioane de dolari fiecare.

    5 comentarii

  1. Ce socant, ce surprinzator, o chestie cu coruptie si spaga prin spitale care sa aiba legatura cu primarul, golanul si fostul director general de spital care este Sorin Oprescu!

    Experimentele lui Mengele 2 erau probabil doar proceduri noi, ne-aprobate, unele poate erau revolutionare si bune, altele nu. Si toate probabil facute ca sa isi traga un articol nou in revista, vreo carte sau prezentare la simpozion.

    Imi iau vreo 2 DB4-uri din alea, una pentru weekend si una pentru restul saptamanii. Intrebarea e cui vand restul de 23? 22 de fapt, ca una se duce la Amazon pentru Top Gear.

      (Citează)

  2. Cutemuratoare marturiile de la Fan Courier…puscariile comuniste au fost pistol cu apa…tanara aceea care isi comandase un geamantan chiar inainte sa plece intr-o calatorie (momentul ideal, desigur) si tanti aia care striga ca cheama politia…se pare ca in capitala lumea e mult mai inteligenta…dar sunt interese obscure…cel mai probabil mana lui Soros…

      (Citează)

  3. Jucatoarea de tenis Svetlana Kuznetzova (9 WWTA) este sponsorizata de chinezii de la Qiaodan.

      (Citează)

  4. “NASA nu l-a mai zburat niciodata pe Glenn”? De unde sa-l zboare? Cum Iisuse Christoase poti sa vorbesti asa?

      (Citează)

  5. “Mă întreb când se vor lua măsuri de vreun fel împotriva acestor practici. Mii de firme chinezești copiază fără rușine orice produs și orice brand, iar autoritățile lor ignoră asta.”

    E foarte simplu. Nu se vor lua.
    Daca cineva ia masuri, atunci fabrica respectiva o sa refuze sa mai accepte comenzi de la firmele respective. Ce companie vrea sa riste pierderea mainii de lucru ieftine din China? Niciuna!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus